A priori si A posteriori

A Priori si A Posteriori

Termenii “a priori” si “a posteriori” sunt folositi pentru a denota fundatiile prin care un enunt devine cunoscut. Un enunt oarecare poate fi cunoscut a priori daca e independent de orice experienta, iar un enunt care e cunoscut a posteriori poate fi cunoscut doar in baza experientei.

Inca nu exista o caracterizare acceptata in mod general a experientei in discutie. Filozofii au avut mai multe de zis despre cum nu ar trebui caracterizata, decat despre ceea ce o caracterizeaza. Exista o intelegere generala conform careia experienta nu trebuie echivalata doar cu experienta senzoriala, deoarece acest lucru ar exclude alte posibile surse de justificari a priori, cum ar fi memoria sau introspectia. Dar la fel de gresit ar fi sa incercam sa caracterizam experienta prin toata gama de fenomene si procese mentale constiente.

Acesti doi termeni sunt utilizati de regula in filosofie (epistemologie) pentru a distinge doua tipuri de gandire, cunoastere, justificari sau argumente. S-ar putea spune ca a gandi a apriori inseamna a gandi la rece, fara a fi influentat de alti factori, iar a posteriori inseamna a gandi prin prisma unor evenimente, experiente de viata, etc.

Distinctia dintre a priori si a posteriori nu trebuie confundata cu dihotomia similara dintre enunturile necesare si cele contingente sau cu dihotomia dintre enunturile analitice si cele sintetice.
Din punct de vedere istoric, problemele principale ale acestei distinctii se impart in trei: Felul in care trebuie definit conceptul de “experienta” in baza careia se face distinctia; daca cunostintele pot exista in mod independent de experientele care le genereaza, si forma de existenta a cunostintelor a priori.
Cea de a treia problema ridica intrebari importante legate de cunostintele a priori, intrebari la care multi filozofi au cautat raspunsul. Kant, de exemplu, a militat pentru o forma “transcedentala” de justificare care implica “ratiune launtrica” care e conectata la, dar nu deriva in mod neaparat din, experientele empirice.

In general, distinctia dintre cunostintele a priori si a posteriori corespunde distinctiei dintre cunostintele empirice si non-empirice. Dar uneori distinctia a priori/a posteriori poate fi aplicata si enunturilor sau argumentelor.

O cunostinta a priori e o cunostinta care se bazeaza pe o justificare a priori. O justificare a priori e un tip de justificare epistemica care dintr-un anumit punct de vedere e independenta de experienta. Exista multe puncte de vedere despre invingerea unei justificari a priori de catre alte dovezi, in special cele empirice, si exista la fel de multe puncte de vedere despre apartenenta unei justificari sau cunostinte a priori, la grupul de enunturi necesare sau analitice. Enunturile necesare sunt cele care nu pot fi false, cele care sunt adevarate in toate situatiile posibile, cum ar fi “toate mamele sunt femele”.
Enunturile contingente sunt cele care nu sunt necesar adevarate. Un enunt analitic e un enunt exprimat printr-o propozitie a carei forma logica ii garanteaza adevarul. In unele cazuri forma logica a propozitiei e evidenta, ca in “toate crimele sunt crime”, a carei forma este “toate A-urile sunt A-uri”. In alte cazuri forma nu e evidenta, cum ar fi in “sa ucizi e gresit”. Dar forma logica devine aparenta atunci cand inlocuim cuvintele relevante cu sinonimele lor, de exemplu “sa ucizi” cu “sa sa asasinezi” si obtinem “sa asasinezi e gresit”. Orice enunt care este adevarat in virtutea formei logice a propozitiei care il exprima este analitic, indiferent de faptul ca forma aparenta imediat sau doar in urma inlocuirii cuvintelor importante cu sinonimele lor. Orice propozitie care nu e analitica e sintetica.
Justificarea a priori se bazeaza pe intuitii rationale sau interioare, dar sunt multe puncte de vedere despre natura acestor intuitii launtrice. Totodata exista si multe obiectii la ideea ca intuitiile rationale pot oferi o oarecare justificare a priori. Rationalistii cred ca poate exista o cunostinta a priori despre lume, iar empiricii continua sa nege acest lucru.

Autor: Menssana, www.descopera.org