Anul Nou. Din Times Square pana in inima Africii, Anul Nou are suprinzator aceleasi caracteristici, dar e atat de diferit.
Anul Nou, moment al renasterii naturii si al vietii, ca o reeditare a actului creatiei, nu este specific crestinismului, el se regaseste la toate comunitatile din lume, din cele mai vechi timpuri.
Cu 2000 de ani in urma, in Mesopotamia, de pilda, era numit Akitu si sarbatorit o data cu luna noua din preajma echinoctiului de toamna (in Asiria, la jumatatea lui septembrie). Egiptenii, fenicienii si persanii il sarbatoreau la echinoctiul de toamna (21 septembrie), iar grecii, pana in secolul al V-lea i.Hr., la solstitiul de iarna (21 decembrie). La romani, pana in anul 153 i. Hr., anul incepea la 1 martie, dupa aceea data oficiala fiind 1 ianuarie, data confirmata de calendarul iulian (46 i.Hr.). La iudei, anul incepea cu prima zi a lunii Tishri (6 septembrie-5 octombrie Rosh Hashana).
In Evul Mediu timpuriu, multi crestini europeni sarbatoreau inceputul anului la 25 martie (Bunavestire), desi anglo-saxonii considerau ziua de 25 decembrie ca incepere a anului. Wilhelm Cuceritorul a fost acela care a stabilit data zilei de Anul Nou pe 1 ianuarie, insa, mai tarziu, Anglia a sarbatorit Anul Nou, ca toata crestinatatea, la 25 martie.
Data de 1 ianuarie, ca zi a Anului Nou, a fost restaurata in 1582 de calendarul gregorian, adoptat imediat dupa aceea si de tarile romano-catolice. Cu timpul, a fost adoptat si de alte tari precum Scotia in 1660, Germania si Danemarca prin 1700, apoi Anglia, Suedia si cel mai tarziu Rusia in 1918.
Sarbatoarea la populatiile crestine
Anul Nou este vazut ca o sarbatoare a bucuriei, a ospetelor si a sperantei. Un an vechi se termina si altul nou se iveste. Asadar, Anul Nou reprezinta un nou inceput si “atunci cand inceputul este rau, si sfarsitul va fi rau”, cum zice Euripide, asa ca toti crestinii cauta la inceputul anului sa fie cat mai bun. Lumea se strange la masa, rudele se aduna, sunt facute urari si sunt respectate vechile traditii.
Casele sunt impodobite cu nelipsitul vasc – simbol al imortalitatii si regenerarii. Aceasta planta se bucura de mare cinste inca de pe vremea druizilor. Faima de imortalitate a vascului ii vine fara indoiala de la faptul ca el continua sa fie verde si sa aiba fructe chiar si atunci cand arborele-gazda este aparent mort. In antichitate se credea ca vascul trasmite forta si vitalitate .
In credinta primitivilor, vascul era alaturi de creanga de aur, vestitul talisman caruia nu-i rezista nimic. Se mai crede de asemenea, ca indeparteaza spiritele rele, protejeaza casa de incendii, asigurand fericirea si prosperitatea in case.
Printre manifestarile cunoscute de Anul Nou, din cele mai vechi timpuri, anterior crestinismului in Europa, este si carnavalul. Acesta reprezinta un complex ritual care avea loc anual, urmarind rasturnarea complete a ordinii si ierarhiei stabilite si renasterea spiritual din acest haos produs, retraind astfel timpul sacru in care a inceput lumea, dupa cum afirma Romulus Vulcanescu in “Mitologia romana”.
Romanii oficiau, ca si noi, doua tipuri de carnavaluri – unul solstitial la Anul Nou si altul echinoctial la Lasata Secului.
In tarile vestice, sarbatorirea Anului Nou variaza de la o regiune la alta. In Statele Unite, de exemplu, baza o constituie mancarea traditionala “Hoppin John”.
Cumpana dintre ani la popoare de alte credinte
Indienii Navajo din America de Nord sarbatoresc Anul Nou adunandu-se intr-un luminis din padure pe care-l ingradesc cu crengi de brad. Imbracati in alb, ei danseaza in jurul focului, purtand in maini bete impodobite la un capat cu pene. In timpul dansului, penele se aprind, dar nu in mod expres, ci in cursul miscarilor dansului (ceea ce presupune ca aduce noroc tot anul). In timpul acestei adunari, 116 barbati voinici fixeaza un glob rosu in varful unui brad. Toata adunarea striga: “ S-a nascut un soare nou! A sosit Anul Nou”. Apoi taie deschideri, in ingraditura de brad, spre cele patru puncte cardinale, pentru ca Soarele sa lumineze intreg Pamantul.
La Chinezi, Anul Nou este official sarbatorit la sfarsitul lunii ianuarie sau la inceputul lui februarie. El este precedat de alungarea demonilor si de spectacole de teatru. Se aduc ofrande zeilor si stramosilor.
Tibetanii sarbatoresc noul an in luna februarie, cu ospete si indulcirea disciplinei monastice.
Cele mai multe sarbatori ale Anului Nou au carcater pur religios.
In India de Sud (dravidiana), Anul Nou – tamil – este sarbatorit la solstitiul de iarna timp de trei zile – festivalul Pongal este marcat prin pelerinaje religioase si fierberea rituala a orezului nou.
In Bangladesh, Anul Nou este evidential prin cultul Gangelui. Influentele indigenilor pre-buddhisti si a surselor hindu sunt evidentiate in sarbatorile din sud-estul asiatic.
In Thailanda, Trut sau Anul Nou, care are loc in martie/aprilie are un caracter mixt. Calugarii buddhisti exorcizeaza duhurile din apropiere si prezinta ofrande numerosilor zei de origine hindusa. Cu aceasta ocazie, se strange o multime imensa. Jocurile de noroc, de obicei interzise, sunt premise in aceasta perioada de trei zile de sarbatoare.
In Myanmar (Birmania), Anul Nou este sarbatorit in luna aprilie si dureaza patru zile. Caracteristica principala este “sarbatorirea apei”, cand cei dragi sunt stropiti cu apa, simbol al harniciei in traditia lor.
In Kalimantan (Indonezia) – Borneo- festivitatile incep cu o saptamana inainte zilei schimbarii anului. Tobele bat neincetat vestind rodnicia pamantului – deoarece Anul Nou la ei corespunde cu sarbatoarea recoltei.
In Japonia, cea mai raspandita sarbatoare a Anului Nou este intre 1 si 3 ianuarie. In unele regiuni rurale este sarbatorit dupa calendarul lunar-solar, la date variind intre 20 ianuarie si 19 februarie. Traditiile legate de sarbatoare confirma legatura sa, la origine, cu venirea primaverii si renasterea naturii. In limba japoneza, sarbatoarea poarta numele de Ganijitsu (ziua inceputului) si Shogatsu (luna standard), referindu-se la credinta ca norocul sau nesansa acestor prime trei zile te vor insoti pe tot parcursul intregului an. Sarbatoarea japoneza este de obicei celebrata prin ceremonialul curatarii casei, ospete, schimburi de vizite si daruri. Deasupra usii casei sau a portii, impodobita cu ferigi, portocale amare si homari, reprezentand norocul, prosperitatea si longevitatea, se atarna o shimenawa (funie sacra facuta din paie de mocha (prajitura din aluat de orez) si zoni (supa de zarzavaturi)
Distractia traditionala este Shuttlecock (un fel de badminton) si utagaruta (un joc de carti care include versuri dintr-o suta de poeme). Pe vremuri mai existau si alte obiceiuri acum pierdute sau practicate pe o arie din ce in ce mai restransa (vizita in prima zi la Shinto – mormintele zeitatilor tutelare sau la templele buddhiste; in ziua a doua incepeau in mod ritual artele si meseriile; ziua a saptea era rezervata servirii mancarurilor traditionale si impodobirii casei.
La eschimosi exista obiceiul ca de Anul Nou, doi oameni, dintre care unul este femeie, sa mearga din casa in casa si sa stinga luminile care sunt aprinse dupa aceea de la o lumina noua. Eschimosii spun ca aceasta reprezinta “un soare nou”, “o lumina noua”. La ei, cand apare pentru prima data soarele la orizont, dupa lunga noapte arctica, copii care sunt martori ai evenimentului alearga acasa si sting lumina primind in schimb daruri.
In regatul Sudanului la wadai, in aceasta noapte se stingeau toate focurile din sat, iar cenusa din toate casele era stransa in ziua care precede festivalul de Anul Nou, dupa cum ne informeaza Frazer in Creanga de Aur.
La inceputul anului era aprins din nou focul, prin frecarea a doua bete, in marea coliba unde erau adunatii batranii satului. Fiecare om lua cate o ramura aprinsa din acest foc pentru a-si aprinde focul de acasa.
La Swahili din estul Africii, Anul Nou este cea mai mare sarbatoare a anului si cade in a doua jumatate a lunii august. Si aici sunt stinse la un moment dat toate focurile pentru a fi reaprinse de la o flacara obtinuta prin frecarea a doua bete. Cenusa veche este stransa si dusa la raspantii.
Poate aceste obiceiuri ni se par ciudate, insa trebuie sa observam rolul primordial al focului in evolutia omului.
Oamenii se scalda de dimineata in mare, rugandu-se sa fie sanatosi tot anul care vine.
Dupa cum reiese si din cele de mai sus, indiferent de spatiu, timp sau cultura, de data la care este sarbatorit sau de credinta comunitatii, Anul Nou are un fond propriu de credinte si obiceiuri care este universal valabil.
