Apelul la autoritate

Apelul la autoritate poate fi considerat un sofism logic atunci cand autoritatea citata nu reprezinta sau nu are cum sa reprezinte o autoritate in acel domeniu. Exemplu: daca incercam sa sustinem un anumit punct de vedere religios si apelam la Einstein pentru a face acest lucru. Einstein a fost expert in fizica, nu in religie. Dar chiar daca Einstein ar fi fost un rabin, faptul ca apelam la rabinul Einstein ca argument al existentei lui Dumnezeu, tot un apel la autoritate irelevant ar fi, deoarece religia, prin insasi natura ei, e un domeniu extrem de controversat. Nu numai ca expertii religiosi se contrazic asupra problemelor fundamentale religioase, dar sunt si foarte multi oameni care considera religia falsa. Apelarea la serviciile unor non-experti ca si cum ar fi experti sau apelarea la serviciile unor experti intr-un domeniu controversat, si folosirea acestui lucru drept argument care sa sustina o credinta, sunt chestiuni irelevante pentru stabilirea adevarului.

Apelul la autoritate poate fi si sub forma de sofism genetic, adica incercarea de a judeca o credinta in baza originii sale, in loc sa se tina cont de argumentelor pro si contra existente. Daca credinta are ca origine o persoana autoritara, atunci credinta e considerata ca fiind adevarata. Dar si persoanele autoritare pot avea credinte false.

Apelurile la autoritate nu devin relevante atunci cand in locul unei singure autoritati, cineva citeaza cativa experti care cred ca un lucru e adevarat. Daca autoritatile sunt depasite de subiectul ce se discuta sau subiectul e controversat, intocmirea unei liste lungi de sustinatori nu face apelul respectiv mai relevant. In orice problema controversata e probabil sa existe experti la fel de competenti de ambele parti. Daca o cerere sau o afirmatie controversata este considerata ca fiind adevarata, doar pentru ca e sustinuta de catre experti, atunci si credintele contradictorii ar deveni adevarate, ceea ce e absurd. Gradul de adevar sau de falsitate, de rezonabilitate sau de nerezonabilitate, al unei credinte trebuie sa ramana independent de cei care accepta sau resping credinta respectiva.

Niciodata nu ar trebuie sa se faca apel la o autoritate pentru a sustine o problema, daca competenta ii este depasita de problema. In astfel de cazuri, autoritatea trebuie sa vorbeasca doar din punctul de vedere al domeniului ei de experienta, iar raspunsul ar trebui sa fie un raspuns care sa nu fie considerat controversat de catre expertii acelui domeniu. Intr-un domeniu cum ar fi fizica, e usor de crezut ceea ce afirma un fizician despre un anumit lucru, daca majoritatea fizicienilor sunt de acord cu el. Se presupune ca ei cred acest lucru deoarece exista dovezi clare care sustin acea credinta. Credinte de genul acesta pot fi descoperite ca fiind false, dar ar trebui sa fie evident ca nici o credinta nu devine adevarata doar din cauza celor care cred in ea.

Apelul la autoritate e un sofism logic care poate fi reprezenta ca fiind: – persoana A (sustine ca este) o autoritate in subiectul S. – persoana A face afirmatia C despre subiectul S. – prin urmare, C e adevarat. Greseala se comite atunci cand persoana care emite concluzia, nu e o autoritate legitima in domeniul respectiv, dar e recunoscuta ca una. Deci daca persoana A nu e calificata pentru a face anumite precizari despre subiectul S, atunci argumentul (o forma de expresie ce e compusa dintr-un set de rationamente ce prezinta sau sustin un anumit punct de vedere) devine sofism logic (rationament cu aparenta logica, prin care se poate dovedi aproape orice – dar care are un viciu fundamental, numai ca bine ascuns, bine mascat), argumentatie vicioasa. Se deosebeste de celelalte tipuri de argumentatii, prin faptul ca e foarte convingator din punct de vedere psihologic.

Protagoras din Abdera avea un discipol, pe Euatlos, pe care o data cu avocatura l-a invatat si mestesugul logicii, dar si pe acela al sofismelor. Pentru lectiile pe care i le-a dat, Protagoras i-a propus lui Euatlos o intelegere convenabila: la primul proces pe care il va cistiga, tinarul isi va plati datoria fata de maestru. Au batut palma, dar ce te faci ca timpul trecea, lectiile se terminasera de mult si Euatlos nu se grabea sa intre in avocatura. A rabdat Protagoras cit a rabdat, pina cind s-a saturat si l-a dat pe Euatlos in judecata, cerindu-i plata pentru lectii. Protagoras era foarte sigur ca, oricum, isi va capata banii; rationamentul sau era urmatorul, i l-a si spus in fata lui Euatlos:

„-Daca cistig procesul impotriva ta, primesc banii pentru ca am cistigat, conform sentintei. Daca pierd procesul, inseamna ca il cistigi tu, si atunci tot primesc banii, conform intelegerii noastre ca, la primul proces pe care-l cistigi, iti achiti datoria. Asa ca, mai bine da-mi banii de pe-acum, sa nu mai pierdem vremea in tribunale, pentru ca, dupa cum vezi, ori cistigi, ori pierzi, e tot una, oricum trebuie sa-mi platesti!”

Euatlos l-a ascultat linistit, dupa care l-a luat pe marele sau profesor, cum se zice, „in coarne” si i-a replicat asa:

„-Imi pare rau, iubite Protagoras, sa vad ca zeii nu au lasat fortelor mintii tale intreaga prospetime din care am supt intelepciune. Lucrurile stau, draga profesore, exact pe dos, si-ti voi deslusi pe data de ce: „Daca eu, Euatlos, pierd procesul, atunci, conform intelegerii noastre, nu ti-s dator nimic, fiindc-am pierdut. Iar daca eu cistig procesul, inseamna ca impartialul tribunal nu-ti da dreptate, asa ca iarasi nu sunt dator sa-ti platesc nici un ban. Prin urmare, mai bine mergi si te odihneste, dragul meu dascal Protagoras, si nu mai prapadi vremea in tribunal, pentru ca, dupa cum vezi, ori pierzi, ori cistigi, e tot una, in nici unul din cazuri nu trebuie sa-ti dau nici o letcaie, psihi mu!”

Acest gen de argumentare este vicioasa atunci cand persoana nu e un expert sau e depasita de problema. In aceste cazuri, rationamentul e gresit, o persoana necalificata face o precizare si nu are argumentia necesara pentru a o sustine. Precizarea lui ar putea fi adevarata, dar faptul ca o persoana necalificata o sustine nu ofera nici un argument rational pentru a accepta precizarea sa ca fiind adevarata. Atunci cand o persoana intra in acest cerc vicios de argumentatie, accepta un lucru ca fiind adevarat, desi nu exista nici o dovada concreta care sa il sustina. Si mai grav e faptul ca persoana respectiva considera precizarea ca fiind adevarata, deoarece crede in mod eronat ca vine din partea unui expert legitim, prin urmare concluzia expertului poate fi acceptata ca adevar. Se stie ca oamenii au tendinta de crede autoritatile, o greseala des intalnita in societate.

De aceea ar fi bine sa fie furnizate niste standarde generale de evaluare a situatiilor de acest gen:

– persoana are suficiente cunostinte despre subiectul ce se discuta. Daca o persoana careia ii lipseste gradul minim de experienta pentru a face o anumita precizare, o face oricum, punctul ei de vedere nu va fi sustinut de nimic. Prin contrast, precizarile aduse de o persoana care are expertiza necesara, vor fi sustinute de experienta sa.

Determinarea gradului de experienta a unei persoane intr-un domeniu anume, e un lucru dificil de realizat. In domeniile academice (filozofie, inginerie, istorie, etc.), educatia formala a persoanei, performantele academice, publicatiile sale, statutul pe care il are in diverse societati profesionale, actele prezentate, premiile castigate, etc. pot fi considerate un indicator de incredere al posibilei sale eficiente. In afara domeniilor academice, se aplica alte standarde. De exemplu, expertiza necesara pentru a face o precizare legata de legatul sireturilor, inseamna ca trebuie sa stii sa le legi si totodata sa distribui informatia mai departe. A fi expert in ceva nu presupune neaparat si existenta unei diplome universitare. Exista multi oameni care au graduri inalte de expertiza in domenii sofisticate, desi nu au pus niciodata piciorul intr-o universitate. De aceea nu ar trebui sa se presupuna niciodata ca o persoana ce detine o diploma e un expert. Bineinteles ca lucrurile necesare pentru a putea fi considerat expert, constituie de regula o problema controversata. Unii oameni sustin ca au suficienta experienta in anumite, daca nu chiar in toate lucrurile, acest lucru datorandu-se inspiratiei divine sau a unui dar special. Adeptii acestor oameni percep aceste aceste lucruri ca fiind modalitate de determinare a experientei persoanei respective in acel domeniu, pe cand alte persoane ii vad pe acesti experti auto-proclamati ca fiind niste simpli nebuni sau sarlatani. In alte situatii, oamenii dezbat genul de educatie si de experienta necesare pentru a fi un expert. Deci prin urmare, ceea ce o persoana poate considera un apel vicios la autoritate, pentru alta persoana poate fi un apel rational argumentat.

– afirmatia facuta de o persoana se afla in cadrul unui domeniu in care acea persoana e experta. Daca o persoana sustine un punct de vedere care ii depaseste domeniul de expertiza, aceea persoana nu mai e un expert, in acest context. Trebuie retinut faptul ca datorita numarului vast de cunostinte si de abilitati umane, nu e posibil pentru o persoana sa fie expert in toate. De aceea expertii sunt experti doar in anumite domenii. In celelalte domenii, experienta lor e limitata sau nula. De aceea e important de determinat domeniul din care face parte problema discutata si domeniul in care autoritatea e experta.

Daca o persoana are experienta intr-un anumit domeniu, aceasta experienta nu are relevanta in alte domenii. Un expert in fizica nu e un expert in filozofie sau etica. Din pacate acest lucru este ignorat sau trecut cu vederea in mod intentionat, aceasta e si baza publicitatii. Toata lumea e familiarizata cu diverse persoane faimoase care fac reclama la produse pe care ei nu sunt calificati pentru a le evalua corect.

– exista un oarecare grad de intelegere intre expertii ce evalueaza problema. Daca exista o oarecare disputa legitima intre expertii dintr-un domeniu, atunci nu e indicat sa se faca apel la autoritate prin intermediul expertilor implicati. Orice precizare formulata si „sustinuta” de un un expert, va avea si o contra-precizare formulata si „sustinuta” de alt expert. In acest caz, un apel la autoritate e futil. Disputa trebuie rezolvata prin luarea in considerare a elementelor problemei ce se discuta. Din moment ce ambele tabere pot cere ajutorul unor experti, disputa nu poate fi rezolvata in mod rational printr-un simplu apel la autoritate.

Este important de retinut ca in nici un domeniu nu exista acorduri depline, deci un anumit nivel de disputa e acceptabil. Cat de mare poate sa fie acest grad de disputa, asta e bineinteles, o alta problema ce trebuie dezbatuta. Trebuie retinut si faptul ca orice domeniu controversat are si zone in care exista acorduri semnificative intre cele doua tabere. In acest caz, apelul la autoritate este legitim.

– daca expertul la care se apeleaza nu e subiectiv. Daca un expert este subiectiv, atunci toate precizarile sale sunt influentate de subiectivitatea sa, de aceea nu sunt de incredere. Din moment ce un expert subiectiv nu e de incredere, nici argumentele sale nu pot fi.

Expertii, care sunt oameni ca si noi, sunt vulnerabili in fata subiectivitatii si a prejudecatilor. Daca exista vreo dovada cum ca o persoana abordeaza problema intr-un mod subiectiv, mod care ar putea afecta veridicitatea argumentelor sale, atunci argumentul ce vine din partea autoritatii acelei persoane, e nul. Chiar daca precizarea sa e adevarata, subectivitatea expertului scade valoarea argumentului sau. Asta deoarece exista motive sa credem ca expertul nu face aceea precizare din cauza faptului ca intelege problema, ci din cauza faptului ca e subiectiv sau ca are prejudecati. Nici o persoana nu e 100% obiectiva. In cel mai rau caz, o persoana poate fi favorabila in privinta propriilor sale opinii, altfel nu le-ar avea. Un anumit grad de subiectivitate e acceptabil, cata vreme nu are influente semnificative. Ce grad de subiectivitate e acceptabil, ramane de dezbatut. Doctorii ce sunt platiti de catre companiile producatoare de tigarete pentru a cerceta efectele tutunului asupra corpului omenesc, ar fi suspectati de unii ca sunt subiectivi in cercetarea lor, iar de catre altii ar fi considerati obiectivi.

– aria de expertiza e un domeniu sau o disciplina legitima si concreta. E posibil ca anumite domenii in care o persoana sustine ca e expert, sa nu aiba aiba legitimitate sau validitate si sa nu fie recunoscute drept domenii de cunostinte sau de studiu. E evident ca expertizele ce provin din asemena domenii nu o sa fie prea veridice. Nu se poate spune cu exactitate ce determina validitatea unui anumit domeniu de expertiza. Dar sunt si cazuri in care e clara din start lipsa de validitate. Daca o persoana pretinde ca e experta in terapia cancero-paint-ball-ica, adica o terapie conform careia o persoana se vindeca de cancer, daca e lovita de bile pline cu vopsea, nu ar putea fi acceptata prea usor doar in baza spuselor acelui „expert”. La urma urmei, este expert intr-un domeniu care nu are un continut legitim. Ideea generala e ca pentru a fi considerat un expert legitim, persoana trebuie sa isi insuseasca foarte multe cunostinte dintr-un domeniu real.

Dupa cum s-a zis si sus, determinarea legitimitatii unui domeniu poate fi uneori dificila. In istoria europeana, diversi cercetatori s-au luptat cu Biserica si cu traditiile ei seculare, doar pentru ca au vrut sa stabileasca validitatea disciplinei lor. Cercetatorii ce au incercat sa faca cunoscuta posibilitatea evolutiei au trecut prin multe pana ce au reusit sa isi valideze domeniul. Un exemplu modern implica fenomenele psihice. Unii oameni sustin ca sunt „experti” in spiritism. Alti oameni sustin ca acest lucru este absurd, acest domeniu nu are un continut real. Daca oamenii au dreptate, atunci toti cei care accepta ideile acestor maestri spirituali, sunt victimele unui apel vicios la autoritate.

– autoritatea apelata trebuie identificata. O variatie a apelului tipic la autoritate e apelul la o autoritate neindentificata. Sofismul se comite atunci cand o persoana hotaraste veridicitatea unei afirmatii in baza unui expert sau al unei autoritati care face aceea afirmatie, desi persoana in cauza nu poate identifica expertul. Din moment ce expertul nu poate fi identificat, nu se poate stabili corectitudinea afirmatiei. Doar atunci cand persoana e identificata, iar domeniul sau de experienta corespunde cu cel al afirmatiei, afirmatia poate fi considerata veridica.

Acest gen de rationament nu este neobisnuit. De regula, persoana care aduce acel argument in discutie spune ceva de genul: „Am citit o carte care zicea ca” sau „Ei au zis ca” sau „Expertii zic ca” sau „Am citit in ziar ca” sau alte formulari de genul acesta. In astfel de cazuri, persoana spera ca ascultatorul va accepta sursa neidentificata ca fiind o autoritate legitima si o sa creada concluzia sa. Daca o persoana accepta afirmatia, accepta si sursa neidentificata drept expert (fara a avea motive rationale de a face asta), astfel devine victima a sofismului logic.

Dupa cum s-a zis si mai sus, nu toate apelurile la autoritate sunt sofisme. Acesta e un lucru bun din moment ce toti oamenii sunt nevoiti sa apeleze la experti. Asta deoarece nici o persoana nu poate fi un expert in toate domeniile si nici nu are timpul necesar pentru a investiga fiecare afirmatie sau precizare facuta de altii. In majoritatea cazurilor, argumentele autoritatii sunt bune. Atunci cand o persoana se duce la un doctor experimentat, iar acel doctor ii zice ca a racit, pacientul are motive bune pentru a accepta concluzia doctorului. Daca calculatorul unei persoane se comporta ciudat, iar prietenul acelei persoane, care e un expert in calculatoare, ii spune ca e o problema de hardware, atunci acea persoana are motive bune sa il creada. Ceea ce distinge un argument vicios la autoritate de un apel corect, e faptul ca apelul corect trebuie sa intruneasca cele 6 conditii de mai sus.

Baza unul apel corect la autoritate e data de faptul ca exista motive clare pentru care e crezut argumentul autoritatii. Acest lucru se datoreaza faptului ca persoana care e expert legitim are mai putine sanse de a se insela asupra argumentelor sale, fata de un non-expert. Adica motivul pentru care concluzia expertului e acceptata e faptul ca se stie ca expertul a testat aceea concluzie si a gasit-o potrivita pentru situatia respectiva. Iar daca expertul o considera potrivita, atunci nu exista motive pentru care sa nu o accepti. Prin urmare, ascultatorul accepta o concluzie ce se bazeaza pe marturia unui expert. Trebuie retinut faptul ca nici macar un apel la autoritate corect nu poate constitui un argument suficient de puternic. Aceste argumente sunt acceptate ca adevar numai daca ascultatorul le sustine si le aproba. Persoana careia i se cere parerea, poate fi un expert, dar experienta sa in acel domeniu nu are legatura directa cu gradul de veridicitate a problemei. De aceea argumentele ce au legatura directa cu dovezile concrete a problemei propriu-zise sunt mult mai puternice decat restul.

Exemple de apeluri la autoritate

1. Florin si Ramona discuta despre gradul de moralitate al avortului: Florin: „Cred ca avortul este acceptabil din punct de vedere moral. La urma urmei, o femeie are dreptul sa faca ce doreste cu corpul ei”. Ramona: „Te contrazic. Dr. E. Teodorescu spune ca avortul este intotdeauna imoral, indiferent de situatie. El sigur are dreptate, este un om respectat si faimos”. Florin: „Nu am auzit de acest doctor. Cine e?”. Ramona: „El e cel care a castigat Premiul Nobel in fizica, acum un an.” Florin: „Inteleg. A studiat cumva moralitatea si etica?”. Ramona: „Nu stiu. Dar e un expert faimos si il cred”.

2. Florin si Tinel au o disputa despre modul in care si-a condus Stalin tara. Tinel spune ca Stalin a fost un mare lider, pe cand Florin il contrazice. Florin: „Nu pot sa imi dau seama de ce il consideri pe Stalin un mare lider. A ucis milioane de oameni, a schilodit economia sovietica, si-a dominat oamenii prin represalii sangeroase si frica si a pus bazele violentelor care inca ravasesc estul Europei.”. Tinel: „Da, stiu ce zici. Dar eu am acasa o carte care zice ca Stalin actiona in interesul propriilor sai oameni. El stia ce e bine si ce e rau, restul nu stiau nimic. Milioanele de oameni ucise si schilodite erau dusmanii statului si de aceea au trebuit sa moara, asa i-a protejat pe cetatenii pasnici. Daca in carte asa scrie, inseamna ca e adevarat „.

3. Eu nu sunt un doctor, dar am un rol de doctor in serialul „You Got Mail”. Atunci cand ai nevoie de un remediu cu actiune rapida, eficienta si care sa indeparteze durerea, nu e nimic mai eficient decat o tableta de Broscar. Aceasta e parerea mea medicala.

4. Florin si Tudor au o conversatie. Tudor: „Am jucat la loterie azi si stiu ca o sa castig ceva”. Florin: „Dar ce ai facut, ai influentat extragerea numerelor?”. Tudor: „Nu, prostutule. Am apelat la prietenul meu cu puteri psihice de la 1-800-PutereaMintiiPesteIubire. Dupa ce si-a consultat cartile de tarot, el mi-a zis care sunt numerele castigatoare”. Florin: „Si tu ai crezut asta?”. Tudor: „Normal, e un spiritist cu atestat, tot ce imi zice el, eu cred. Adica, cine altcineva ar putea sa stie care sunt numerele mele norocoase?”.

Articolul 19 Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat. (Declaratia Universala a Drepturilor Omului, 1948) Articolul 30 – Constitutia Romaniei (1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.

Surse:

http://www1.ca.nizkor.org/features/fallacies/appeal-to-authority.html

http://www.skepdic.com/authorty.html

http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis123.htm

http://en.wikipedia.org/wiki/Fallacy

http://agnosticus.wordpress.com/2009/02/