Batalia dintre Vasile Lupu si Matei Basarab

Arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669), care a calatorit în Moldova, ne ofera date importante în legatura cu razboiul dintre domnitorul moldovean de origine aromâna Vasile Lupu (in dreapta in imagine) si cel muntean Matei Basarab. Despre Vasile Lupu aflam ca a fost sprijinit de cazacii lui Bogdan Hmelnitki (1595-1657), iar Matei Basarab (in stanga in imagine) de trupele lui Gheorghe Rákóczi II (1621-1660) si de sârbi, bulgari, greci, albanezi si turci. Dupa ce a intrat în Muntenia unde a pradat si a jefuit o buna parte din tara, trupele lui Vasile Lupu si cele cazacesti au fost nimicite de catre ostile lui Matei Basarab si aliatii sai. Iata ce ne spune Paul de Alep despre aceste evenimente:

”În aceasta zi am primit vestea ca domnul <tarii> Vasile si ginerele <sau> cu oastea cazacilor au fost înfrânti si ca o luasera la fuga. Pe când ne aflam în siguranta si auzeam în fiecare zi ca ei învinsesera în patru rânduri pe unguri si pe munteni, pe care îi macelarisera grozav, iata ca dintr-o data stirile au ajuns înfioratoare; oamenii s-au întors în manastiri. Atunci au sosit pe rând ostile cazacesti învinse si fugarite; pe de alta parte a venit stirea ca domnul si ginerele lui au disparut; dar marti înainte de Rusalii[1], au sosit pe neasteptate si au intrat în curte într-o stare jalnica. Ei au înstiitat îndata pe Hmelnitki despre cele întâmplate.

S-a confirmat atunci ca stirea ca învinsesera de patru ori pe unguri, armata // munteneasca si pe sârbi[2] si ca nimeni nu li s-a putut împotrivi pîna ce s-au apropiat cale de o zi de drum de Târgoviste, <orasul de> scaun al domnului Tarii Românesti. Matei Voievod a iesit <din oras>  si a pornit împotriva lor cu o oaste mare, alcatuita din munteni, unguri, sârbi, greci albanezi, bulgari si turci[3]. Atunci seimenii lui Vasile “Grecul”[4] s-au napustit asupra lor[5] si când au ajuns la cortul domnului l-au pradat si au împuscat pe Matei Voievod în picior[6] cu un glont care a doborât calul pe care calarea. Însa el a rezistat pâna seara <când> si-a scos cizma plina de sânge. Îndata a încalecat pe alt cal pentru a continua lupta.

Întreaga sa ostire se învoise sa se închine si sa se supuna lui Vasile si cazacilor dar în clipa aceea Domnul nostru, care schimba vremurile, a trimis tunete, fulgere, traznete, ploaie si grindina mare ca pietrele, asupra oastei lui Vasile si a cazacilor, caci vântul le era potrivnic[7]. Însa moldovenii au tradat si ei si au fost învinsi iar cazacii nu-si mai puteau slobozi pustile din cauza ploii mari. Atunci oastea munteana a descarcat asupra lor lovituri de tun si de pusti si i-a atacat. Moldovenii au fost primii care au luat-o la fuga, urmati de cazaci care s-au întors învinsi, pe când muntenii, urmarindu-i cu sabia la sold, i-au macelarit cumplit. A fost // un ceas de jale. Muntenii n-au încetat sa-i nimiceasca timp de trei zile, luând pe multi în prinsoare. Cât despre cei care au scapat cu fuga si au venit la Iasi, acestia si-au aruncat toate armele pentru a se ascunde.

Domnul Vasile si ginerele sau si câtiva oameni au scapat apucând drumul Galatilor, apoi acela al Moldovei, <mergând> pe cai neumblate, de teama urmaririi. Înfrângerea lor s-a întâmplat în dupa-amiaza <zilei> de marti, înaintea joii Înaltarii[8]. Vestea a sosit la Iasi în trei zile, desi din Moldova pâna în Tara Româneasca este o distanta de zece zile de mars.

Intrarea domnului, dupa cum am spus mai înainte, a avut loc într-o marti cu opt zile înaintea Rusaliilor. Ostasii cazaci care au supravietuit au ramas trei zile, apoi s-au întors în tara lor din cauza marii ridicari a preturilor care a avut loc în zilele acelea, caci li se vindea o pâine mare, rotunda, cu un piastru. Timus, fiul lui Hmelnitki, a ramas câtva timp acolo, apoi a plecat, pentru a se duce la tatal sau, caci se astepta sa-i trimita ajutoare. Dar nu i le-a trimis pentru ca <tatal sau> era suparat pe el.

Vasile <Lupu> a ramas singur, fara nimeni lânga el. În fiecare clipa se spunea ca dusmanii sai veneau cu o armata ca sa îl ia pe neasteptate într-o noapte; si a doua ratacire era mai rea decât cea dintâi. <Si> el si noi eram într-o spaima necurmata, tot timpul, noaptea si ziua. Cât despre doamna, fiul sau, averea sa si toate bunurile sale[9], el trimisese sa i le duca prin Polonia si Camenita // si le asezase într-o cetate întarita de piatra care atârna de el, numita Suceava. El a strâns acolo bauturi si alimente multe, de teama unui fapt care de altfel s-a si întâmplat.”

Bibliografie:

Calatori straini despre Tarile Române, vol.VI, partea I, îngrijita de M.M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, p.87-88.

Note:

[1] 19 mai 1653

[2] Este vorba de mercenarii sârbi din armata lui Matei Basarab, asa-numitii seimeni.

[3] Despre oastea lui Matei – în care predominau curtenii – vezi M. Costin, Opere, p. 153.

[4] La origine, Vasile Lupu este aromân din Albania, zona Epirului. Dupa alte surse, el s-ar fi nascut în Arbanasi, un sat din Bulgaria în care au emigrat mai multi albanezi si aromâni din Epir.

[5] Este vorba de lupta de la Finta (17/27 mai 1653). Vezi Miron Costin, op. cit., p. 153; Letopisetul Cantacuzinesc, pp. 110-112; G. Kraus, op. cit., pp. 157-159; Hurmuzaki, V/1, pp. 19-20 etc.

[6] Fapt confirmat de M. Costin: „au nemerit si pre Matei Voda cu un glont de sinetu aproape de încheietura genunchiului” (Miron Costin, op. cit., p. 154).

[7] De o asemenea furtuna vorbeste si Letopisetul Cantacuzinesc si M. Costin, Opere, p. 154. Dupa o alta informatie, în timpul luptei „s-a pornit o ploaie mare si le-au udat (cazacilor) iarba de pusca”, ceea ce a usurat victoria lui Matei Basarab (Relatiile istorice dintre popoarele U.R.S.S. si România în veacurile XV – începutul celui de al XVIII-lea, II, 1633-1673, Moscova 1968, p. 240).

[8] 17 mai 1653

[9] Tezaurul lui Vasile Lupu, depus mai întâi la Cetatea Neamtului (Miron Costin, Opere, p. 143) si apoi la Suceava, era apreciat la doua milioane de galbeni (Hurmuzaki V/1, p. 6; vezi si G. Kraus, Cronica Transilvaniei, p. 155)