Raul este pana la un anumit nivel o constructie culturala. Locuitorii Insulei Pastelui credeau ca furtul, atunci cand era incununat de success, era o virtute.
Acesta era probabil un mecanism social de redistribuire a resurselor rare pe o insula mica. Dar unele tipuri de rau – razboiul, genocidul sau terorismul, ca sa numim cateva dintre ele – sunt recunoscute imediat drept Rau. Problema de ce-ului in care un Dumnezeu atotputernic permite aparitia unor asemenea grozavii e una dintre cele mai dificile (si evidente) intrebari religioase.

La un moment dat in istoria umana se parea ca Raul va fi eliminat de navala fortelor rationalismului si a modernismului. Diavolul a devenit un simplu personaj literar gata intotdeauna sa incheie un targ stupid cu cineva in schimbul sufletului acelui om.
Aceasta imagine trivializata este perpetuata in zilele noastre. Cinematografia il introduce pe diavol, fie printr-un efect special monstruos, fie prin intermediul unui trickster zapacit. Ideea de adversar nobil al lui Dumnezeu asa cum era infatisat in operele lui Dante, Milton sau in Biblie, este uitata de multa vreme.
Secolul XX a adus razboi total, genociduri, lagare ale mortii, arme nucleare, chimice si biologice si in final o teroare, care nu face discriminari.
Raul a revenit in forta, nu e nici o indoiala.

Binele si raul ca idei religioase

Conceptul dualistic al naturii a reprezentat o faza necesara in gandirea umana. Gasim aceleasi concepte de bine si de rau la toti oamenii pe pamant inca de la inceputul dezvoltarii lor, sub numele de animism.
Dar principiul unitatii domina dezvoltarea gandirii.
Omul incearca sa isi uneasca conceptiile intr-un monism consistent si armonios. Bineinteles ca in timp ce credinta in spirite bune tinde spre formarea monoteismului, cea in spirite rele, tinde spre acceptarea unei singure zeitati negative care intruchipeaza tot ceea ce e rau, imoral si distructiv.
Monoteismul si monodiabolismul, care au aparut simultan din tendintele monistice ale evolutiei mentale umane constituie impreuna un dualism, care pentru multi este in continuare, cea mai acceptata conceptie despre lumea noastra. Cu toate acestea, nu este telul final al filozofiei umane. Pe masura ce ganditorii omenirii au devenit constienti de dualismul implicat in aceasta interpretare a lumii, s-a manifestat din nou o tendinta catre o conceptie superioara, adica monism.

Ar putea monismul sa elimine ideea de Diavol ca sa il poata face pe Dumnezeu singur si unic? Sau va aboli ambele concepte lasand loc doar pentru o lume de materie in miscare? Oare viitorul omenirii, va fi dupa cum zice M. Guyau, o perioada in care religia va disparea, facand loc ireligiei?

Cei care nu inteleg implicarea dualismului in evolutia gandirii umane stiind doar ca doctrina sa nu poate fi sustinuta prin argumente, se asteapta ca viitorul omenirii sa fie ireligios, sunt liber-cugetatori care declara ca ateismul va inlocui toate conceptiile legate de Dumnezeu. Dar nu e posibil.

Tendintele monistice nu vor distruge religia, ci o vor purifica. Animismul salbaticilor a fost o etapa necesara in evolutia mentala a omului, apare ca o eroare pentru omul modern, dar e o eroare ce contine un adevar care se transforma intr-o conceptie mai complexa despre lumea in care traim. In mod similar, ideile religioase din prezent, sunt simboluri. Literar, nu inseamna nimic. Nu au sens. Dar odata inteleasa natura lor simbolica, ele devin sursa unei conceptii mai pure a adevarului.

Tendintele filozofice care se impun azi ne conduc catre o conceptie pozitiva a lumii, in care simbolurile sunt inlocuite de argumente, iar acest lucru nu determina o negare a alegoriilor religioase, ci o intelegere mai profunda a lor.
O stare de ireligie in care omenirea ar adopta si practica o doctrina a ateismului, e o imposibilitate. Ateismul e o negatie, iar negatiile nu pot sa reziste singure, deoarece au sens numai daca sunt confruntate cu o idee pozitiva pe care sa o respinga. Deci conceptia noastra antropomorfica despre Dumnezeu, numita pe scurt antropoteism, care are ca baza o fiinta infinita, o sa faca loc unei alteia, in care vom intelege ca ideea de Dumnezeu personal e doar o simpla metafora. Dumnezeul viitorului nu va fi unul personal, ci unul super-personal.

Autor: Menssana, www.descopera.org