Copiii salbatici

Copilul salbatic este un copil care a fost izolat fata de societatea umana si de contactul uman, la o varsta frageda. Acest copil nu a avut parte de ingrijirea umana (deloc sau foarte putin), de dragoste sau de modele de comportament social, si mai presus de toate, de limbajul uman. Unii copii salbatici sunt sechestrati de catre alti oameni (de regula parintii lor); in unele cazuri abandonul copilului se datoreaza respingerii copilului de catre parinti, din cauza unor handicapuri severe de natura fizica si mentala. E posibil ca unii copii salbatici sa fi fost expusi unor abuzuri sau traume severe, inainte de a fi abandonati sau de a fugi de acasa.

Se pare ca exista si informatii despre cateva cazuri in care copii au fost crescuti de catre animale salbatice; ba chiar unele cazuri in care copiii au trait in salbaticie pe cont propriu. Presa mondiala a relatat aproape 100 de cazuri de acest gen.

Atunci cand e crescut de mic de catre un animal, copilul salbatic se va manifesta prin trasaturi comportamentale (in cadrul limitelor fizice) asemanatoare cu cele ale animalului-mama, cum ar fi frica sau indiferenta fata de oameni.

Sindromul Mowgli

Numele sindromului provine din cartea lui Rudyard Kipling „Cartea Junglei”, al carei protagonist principal e un baiat adoptat de catre lupi si educat de animalele din jungla.

Sindromul Mowgli e un termen folosit pentru a descrie copii care sufera de deficiente severe de natura cognitiva sau mentala, care nu sunt rezultatul unor cauze biologice, ci mai degraba a unei neglijari severe. Acesti copii se impart in doua categorii majore:

-victime ale nanismului psihogenic cauzat de abuzuri si neglijente severe din partea parintilor sau a tutorilor. Mai e cunoscut si ca nanism psihosocial sau sindromul Kaspar Hauser, acest sindrom e o anomalie a procesului de maturizare corporala, apare intre 2 si 15 ani, e cauzat de deprivare emotionala extrema sau de stres intens.

Sindromul Mowgli nu e un diagnostic oficial, e doar un termen folosit pentru a descrie copiii cu educatii extrem de deficitare care le creeaza multe probleme la adaptarea intr-o cultura normala, in care ar fi fost crescuti de regula. Acesti copii sunt caracterizati de abilitati si de o inteligenta umana relativ normala, totodata poseda si un simt innascut al culturii sau civilizatiei, toate acestea fiind cuplate cu un set bun de instincte primare, de aceea integrarea lor in societatea umana pare o sarcina simpla. Acesti copii mitici se pare ca mai poseda si o forta fizica superioara oamenilor „normali”, acest lucru se datoreaza „educatiei” primite, ei reprezinta umanitatea in starea ei de baza, pura si neatinsa de coruptie, asemenea salbaticului nobil.

Salbaticul nobil

Acest termen exprima un concept al umanitatii esentiale universale care nu e afectata de civilizatie; esenta normala a unui om natural. Din moment ce acest concept intrupeaza ideea ca fara legaturile civilizatiei, oamenii sunt in esenta buni, aceasta e ideea din spatele conceptului de salbatic nobil. Aceasta idee e evidentiata in doctrina bunatatii umane, care a fost indicata de catre Shaftessbury (politician, filozof si scriitor englez), acesta spunea ca „trebuie cautata acea simplitate a manierelor, acea inocenta a comportamentului, care e gasita adesea printre salbatici, inainte de a fi corupti de comertul nostru”. Acest contra-atac la adresa doctrinei pacatului original, nascut in mijlocul atmosferei optimistice a umanismului renasterii, a fost preluata de eseistul Richard Steele, care atribuie coruptia manierelor contemporane falsei educatii.

In cultul Primitivismului (doctrina conform careia viata era mai buna si mai morala in timpul primelor stagii de dezvoltare umana si a fost deteriorata de civilizatie) secolului al XVIII-lea, salbaticul nobil nu era corupt de influentele civilizatiei si era considerat mult mai valoros si mai autentic decat produsele contemporane ale civilizatiei. Desi ideea de salbatic nobil a aparut prima oara in cartea lui Dryden „Cucerirea Granadei” (1672), imaginea idealizata de „gentleman natural” constituia un aspect al sentimentalismului (curent meta-etic conform caruia sursa moralitatii e continuta de sentimentele morale sau de emotii) secolului al XVIII-lea impreuna cu alte forte.

Atributele Primitivismului Romantic

-o viata dusa in armonie cu Natura.

-generozitate.

-inocenta.

-incapabil sa minta, fidelitate.

-sanatate fizica.

-dispret fata de lux.

-curaj moral.

-inteligenta naturala, innascuta.

Aceste atribute erau atribuite de catre Tacitus popoarelor germanice barbare in lucrarea sa „Germania”. In aceasta lucrare a aratat contrastul dintre barbari si galii corupti, romanii lenesi si sclavi ai luxului, totodata criticand cultura romana pentru ca a deviat de la radacinile sale. Germanii nu erau in Epoca de Aur, dar erau duri si aproape imuni la greutatile vietii, calitati pe care Tacitus le considera mai de valoare decat placerile vietii civilizate. Un bun exemplu ar fi duritatea legendara si martiala a spartanilor care este admirata in toate epocile.

Primitivismul dur

Cel mai faimos exemplu de primitivism dur e prezentat in cartea lui William Golding, „Imparatul Mustelor”, ce a fost publicata in 1954. Se zice ca titlul se refera la un demon biblic, Beelzebub. In aceasta carte un grup de scolari naufragiaza pe o insula pustie si „involueaza” la stadiul de salbatici. Aceasta carte facea parte din lista de lectura obligatorie din timpul liceului, in perioada Razboiului Rece.

In 1960, regizorul Stanley Kubrick, in ciuda faptului ca era un liberal, si-a afirmat credinta in primitivismul dur:

„Omul nu este un salbatic nobil, el este un salbatic ignorant. Este irational, brutal, slab, prost, incapabil de a fi obiectiv atunci cand sunt implicate propriile interese – cam asta ar spune totul despre el. Sunt interesat de natura brutala si violenta a omului pentru ca este adevarata lui fata. Orice incercari de a creea institutii sociale bazate pe o ideea falsa a naturii omului sunt sortite esecului”.

Scena de deschidere a filmului „2001: O odisee spatiala” ne arata un grup de oameni-maimuta preistorici in timp ce manuiesc arme de lupta, acestea reprezinta uneltele care i-au ridicat deasupra statutului de simple animale. In scena nu afost prezenta nici o femeie.

Pre-istoria Salbaticului Nobil

In timpul secolului al XVII-lea, figura salbaticului nobil era folosita ca un repros la adresa civilizatiei europene, in special la adresa razboaielor religioase. Oamenii au fost orpilati de Masacrul Sf. Bartolomeu (1572), in care au fost ucisi in jur de 20.000 de barbati, femei si copii, in Paris si in intreaga Franta, pe durata a 3 zile. Acest masacru l-a facut pe Montaigne sa scrie faimosul sau eseu „Despre canibali” (1587), in care spunea ca desi acestia se mananca reciproc, europenii se poarta intr-un mod mult mai barbar si se ard pe rug reciproc din cauza dezacordurilor religioase. Se mai poate vorbi si de felul in care conquistadorii spanioli au tratat populatia indigena, lucru care a produs multe constiinte incarcate si incriminari. Bartolome de las Casas, a fost unul dintre martori, el a fost printre primii dintre cei care au idealizat viata simpla a indigenilor americani. El si alti observatori au laudat manierele simple ale indigenilor americani si au declarat ca erau incapabili sa minta.

In plan real, copiiilor salbatici le lipsesc abilitatile sociale de baza, acestea fiind deprinse de regula in cadrul procesului de enculturatie. Enculturatia reprezinta procesul de internalizare de catre individul uman a normelor si valorilor grupului (comunitatii, societatii) in care se naste si traieste. Unii autori (Alan R. Beals, George si Louise Spindler) prefera expresiile „transmitere culturala” sau „dobandire a culturii”. Mai importanta (prin sansele de generalizare) este preferinta pentru conceptul de „socializare”, preferinta manifestata de sociologi. De exemplu, ei pot fi incapabili de a invata cum sa foloseasca toaleta, sa aiba probleme in a merge vertical si sa afiseze o indiferenta totala fata de activitatea umana din jurul sau. De regula par sa aiba dereglari mentale si probleme aproape de neinvins in procesul de invatare a limbii umane. Aceasta imposibilitate de a invata limbajul uman, dupa ce au fost izolati atatia ani, e atribuita existentei unei perioade critice pentru insusirea limbajului.

Ipoteza Perioadei Critice

Ipoteza Perioadei Critice spune ca exista o „fereastra” temporara idealain care limbajul uman poate fi invatat, dupa care devine imposibil de invatat. E imposibil de a transforma un copil, care a fost izolat de societate la o varsta frageda, intr-un membru relativ normal al societatii. Acesti indivizi au nevoie de ingrijire permanenta pentru tot restul vietii lor. Atunci cand sunt descoperiti, copiii salbatici devin subiect de interes pentru stiinta si presa. Odata ce noutatea dispare si limitarile lor in asimilarea comportamentului social si cultural devin evidente, cei care ii ingrijesc devin frustrati si ii paseaza altora, si tot asa pana la sfarsitul vietii lor. E normal pentru ei sa moara tineri, durata potentiala de viata, daca ar fi fost lasati liberi, e necunoscuta. Sunt foarte putine cazuri de copii salbatici argumentate stiintific.

Originea limbajului sau glotogonia

Utilizarea limbajului e una dintre trasaturile care il disting pe Homo Sapiens de alte specii. Spre deosebire de scris, limbajul verbal nu lasa in urma nici o dovada concreta a naturii sau existentei sale. De aceea cercetatorii trebuie sa recurga la metode indirecte de determinare a originii limbajului.

Lingvistii sunt de acord ca nu exista limbaje primitive si ca toate populatiile umane moderne folosesc limbaje complexe. In timp ce limbajele existente difera in functie de marime si de subiectele acoperite de lexicoanele lor, toate poseda o gramatica si o sintaxa, care sunt necesare comunicarii si cu ajutorul carora pot inventa, traduce sau imprumuta vocabularul necesar pentru a exprima intreaga gama de concepte a vorbitorului. Toti copii poseda capacitatea de a invata un limbaj si nu exista copil care sa se nasca cu o predispozitie biologica care sa favorizeze un limbaj sau un tip de limbaj in detrimentul altuia.

Mitologie si fictiune

Enigma limbajului original al omenirii a dus la realizarea primelor experimente psihologice.

Herodot scrie ca in secolul VII I.H., faraonul egiptean Psammetichus I a incercat sa descopere originea limbajului. El a initiat un experiment ai carui cobai, au fost doi copii. El a dat pe cei doi copii in ingrijirea unui cioban, cu un set de instructiuni clare. Conform instructiunilor nimeni nu trebuia sa vorbeasca cu ei, iar ciobanul ii va ingriji, in timp ce va fi atent la ceea ce pronunta, ca sa determine momentul aparitiei primelor lor cuvinte. Ipoteza era ca primul lor cuvant va fi rostit in limbajul-mama al tuturor oamenilor. Atunci cand unul dintre copii a zis „becos” (sunet asemanator cu behaitul unei oi) si in acelasi timp intindea mainile spre el, ciobanul a inteles sunetul ca fiind un cuvant frigian, acesta era cuvantul frigian pentru paine. Acest lucru a dus la concluzia ca frigienii sunt un popor mai vechi decat egiptenii.

Imparatul roman Frederick al II-lea, a incercat acelasi experiment in secolul al XIII-lea, dar copii au murit inainte de reusi sa pronunte vreun cuvant. Apoi in secolul al XVI-lea, regele James al IV-lea al Scotiei a incercat sa demonstreze originea antica a tarii sale in acelasi mod, a fost placut impresionat atunci cand copii au vorbit in evreica fluent. Evreica fiind limbajul lui Adam, primul om biblic. Evident ca aceste experimente spuneau mai multe despre vanitatea regilor decat despre mecanismele prin care copii achizitioneaza limbajul.

Nuvela „Hayy ibn Yaqdhan” a lui Ibn Tufail

A fost prima nuvela araba si prima nuvela filozofica araba care a fost scrisa de Ibn Tufail, filozof arab si fizician, in Spania islamica a secolului al XII-lea. Nuvela a fost numita dupa o poveste alegorica si filozofica persana, care a fost scrisa de Avicenna, in Persia secolului al XI-lea, desi prezinta idei diferite. Aceasta nuvela a avut o influenta majora asupra literaturii persane, arabe si europene. De asemenea a influentat si filozofia islamica clasica si filozofia vestica moderna. A fost tradusa in latina si in alte limbaje europene in 1617. A devenit una din cele mai importante carti care anuntau revolutia stiintifica si iluminarea europeana. Continutul povestii alegorice a lui Avicenna e diferit de cel al nuvelei lui Ibn Tufail. Povestea lui Avicenna era un experiment de gandire despre intelectul activ, personificat de un intelept, care instruieste naratorul, acesta reprezentand sufletul rational al omului, curios in privinta naturii universului. Nuvela lui Ibn Tufail e inspirata de avicennism (o scoala de filozofie islamica timpurie), de kalam (filozofie islamicade cautare a principiilor teologice islamice prin intermediul dialecticii, kalam inseamna vorbire) si de sufism (traditie ce reprezinta dimensiunea interioara si mistica a islamului). Si aceasta nuvela a fost conceputa ca un experiment mental. Nuvela ne infatiseaza un copil salbatic autodidact, Hayy, crescut de o gazela si care locuieste pe o insula parasita din Oceanul Indian. In timp ce inca era copil, gazela-mama moare. Copilul se decide sa o disece si sa ii faca autopsia pentru a afla ce anume i-a cauzat moartea. Descoperirea faptului ca moartea ei se datoreaza unei pierderi de caldura naturala, il face sa „strabata un drum presarat de intrebati stiintifice si de auto-descoperire”. Fara sa aiba contact cu alti oameni, Hayy descopera adevarul absolut prin procesul sistematic al intrebarilor rationale. Intr-un final intra in contact cu civilizatia si religia prin intermediul unui exilat numit Absal, astfel ajunge la concluzia ca anumite aspecte ale religiei si civilizatiei, in special imagistica si dependenta de bunurile materiale, sunt necesare multimii pentru a avea o viata decenta. Dar el crede ca imagistica si bunurile materiale ne distrag de la adevar si ca ar trebui abandonate de cei a caror ratiune le recunosc ca fiind asa.

Nuvela teologica a lui Ibn al-Nafis

Ibn al-Nafis e faimos datorita faptului ca e primul fizician care a descris circulatia pulmonara, coronariana si capilara care stau la bazele sistemului circulator, de aceea e considerat parintele fiziologiei circulatorii. In afara de contributiile medicale el scris lucrari despre disciplinele islamice religioase, dar e mai cunoscut pentru o lucrare literara fictionala.

De regula este numita „Theologus Autodidactus”. Aceasta nuvela e printre primele scrieri in care apar motivele literare a insulei pustii si a maturizarii si e printre primele nuvele de science-fiction din lume. Nuvela a fost scrisa intre anii 1268-1277.

Protagonistul se numeste Kamil, un copil salbatic autodidact care e generat in mod spontan intr-o pestera si traieste complet izolat pe o insula pustie. Intr-un final intra in contact cu lumea exterioara, acest lucru se intampla cand un grup de exilati naufragiaza pe insula, ca mai tarziu sa il ia cu ei inapoi in lumea civilizata. Aici va interveni motivul maturizarii, iar motivul science-fiction-ului timpuriu apare atunci cand povestea atinge apogeul cu o catastrofa apocaliptica.

Rudyard Kipling si al sau Mowgli

Desi toata lumea e familiarizata cu Rudyard Kipling si „Cartea Junglei”, personajul principal s-a nascut intr-o parte, iar copilaria sa in alta parte. „In the Rukh”, aceasta e nuvela in care s-a nascut Mowgli. Nuvela ne infatiseaza pe Gisborne, un padurar englez aflat in India, in timpul rajahului englez. Gisborne descopera un tanar numit Mowgli, care poseda niste abilitati extraordinare de vanatoare si de luare a urmei, de aceea il roaga sa i se alature. Mai tarziu, Gisborne afla cauza talentelor supraomenesti: Mowgli fusese crescut de o familie de lupi. Abia acuma Kipling ne va aduce pe hartie pe acel Mowgli pe care il stim cu totii si celebra serie „Cartea Junglei”. Incepand cu Cartea Junglei, Kipling ne explica evenimentele care au marcat copilaria lui Mowgli.

Edgar Rice Burroughs si al sau Tarzan

Edgar Rice Burroughs a fost un scriitor american care a devenit cunoscut datorita confectionarii eroului junglei, Tarzan.

Tarzan e un personaj fictional, un arhetip al copilului salbatic crescut in jungla africana de catre maimute si care va reusi sa se intoarca inapoi in civilizatie, dar o va respinge si va reveni in salbaticie. Tarzan a aparut pentru prima oara in nuvela „Tarzan al maimutelor”.

Tarzan e fiul unui lord englez si a unei doamne, acestia vor naufragia pe coasta de vest a Africii din cauza unei revolte. Mama lui Tarzan moare, atunci cand el are varsta de un an, iar tatal sau e ucis de Kerchak, liderul unui grup de gorile Mangani. Gorila care il va creste si ii va tine loc de mama se numeste Kala. In aceste imprejurari va primi si numele de Tarzan (piele alba).

Tarzan e un exemplu extrem de erou. E descris ca fiind caucazian, inalt, atletic, chipes, cu tenul intunecat, are ochii caprui si parul negru.

Legenda lui Enkidu

Enkidu e o figura centrala in Epopeea lui Gilgamesh. In poveste el este un om salbatic crescut de animale si care este complet ignorant in privinta societatii umane, pana in clipa in care e sedus de preoteasa-prostituata a unui templu, Shamhat. O serie de interactiuni cu societatea umana si membrii ei il aduc mai aproape de civilizatie, totul culminand cu lupta dintre el si Gilgamesh, regele Uruk-ului.

Enkidu traia alaturi de animalele din salbaticie, distrugea capcanele vanatorilor si pazea locurile de adapare pentru a proteja animale ce veneau acolo. Aceste actiuni il deranjau pe vanatorul local, de aceea el se duce la Gilgamesh si se plange.

Gilgamesh ii spune: „Vanatorule, intoarce-te, ia cu tine o femeie usoara, un copil al placerii – el o va imbratisa pe ea, iar animalele salbatice il vor respinge.” Vanatorul face cum i s-a zis, el apeleaza la serviciile prostituatei Shamhat pentru aculturizarea lui Enkidu.

Enkidu nu a putut rezista farmecelor prostituatei, din aceasta cauza animalele au inceput sa il evite.

Dupa abandonarea animalelor sale, Enkidu duce o viata pastorala. Lucreaza pentru vanatori si pastori, vaneaza si ucide animalele pe care le proteja inainte. Dar devine din ce in ce mai agitat si cauta provocari tot mai mari. Shamhat ii povesteste despre un mare rege din Uruk si ii zice ca el ar fi o provocare pe masura lui. Gilgamesh e luat prin surprindere de catre Enkidu, dar dupa o lupta intensa il invinge, iar Enkidu ii recunoaste superioritatea, jurandu-i prietenie si loialitate.

Enkidu il va asista pe Gilgamesh in lupta sa cu Humbaba, monstrul gardian al Padurii de Cedru (taram mitic al zeilor mesopotamieni). Desi e contra convingerilor sale, Enkidu il ajuta pe Gilgamesh sa il ucida pe invinsul Humbaba. Dupa aceasta lupta, il va ajuta sa invinga Taurul Ceresc care fusese trimis de zei ca sa il ucida pe Gilgamesh, din cauza ca acesta a respins avansurile zeitei Ishtar. Ishtar cere ca cei doi sa plateasca pentru uciderea taurului. Un alt zeu,Shamash, incearca sa convinga zeii sa ii crute pe cei doi, dar nu reuseste sa il salveze decat pe Gilgamesh. Zeii discuta si se decid sa il pedeapseasca doar pe Enkidu, lupta nu il privea pe el, deci s-a opus vointei divine. Enkidu se va imbolnavi brusc, inainte sa moara, are viziunea unei vieti de apoi si il va blestema pe vanator si pe Shamhat pentru ca l-au civilizat. Dar isi va retrage blestemul aruncat asupra lui Shamhat dupa ce zeita Shamash il va certa, deoarece Shamhat e cea care la civilizat si l-a introdus lui Gilgamesh.

Gilgamesh il va jeli pe Enkidu timp de 7 zile. El va ingadui ingroparea prietenului sau, numai dupa ce un vierme va cadea din nasul cadavrului. Gilgamesh observa atent procesul de rigor mortis si descompunerea lenta a cadavrului, iar aceste lucruri il vor face sa caute viata eterna.

Legenda lui Romulus si Remus

O legenda spune ca Remulus si Remus, fiii gemeni ai lui Rhea Silvia si Marte (zeul razboiului la romani), au fost crescuti de lupi. Rhea Silvia era o preoteasa, iar atunci cand regele local a aflat ca ea a ramas insarcinata a ordonat ingroparea ei de vie si uciderea copiilor. Un servitor a primit ordinul de a pune copii intr-un cos si de a-i lasa in deriva pe raul Tibru. Odata ajunsi in apa, ei au fost salvati de catre zeul raului, Tiberinus, care i-a dus la tarm, lasandu-i in grija unei lupoaice. Lupoaica i-a crescut pana cand au fost descoperiti de catre pastorul Faustulus. El si sotia sa, Acca Larentia, isi dorisera mereu copii si cum nu puteau sa aiba, au crescut gemenii ca pe copii lor. Acesti gemeni au devenit figuri proeminente in evenimentele de mai tarziu, evenimente care au dus la crearea Romei. Denumirea Romei provine de la numele lui Romulus, care ulterior l-a ucis pe Remus, pentru ca dorea sa construiasca orasul pe dealul Aventine, ci nu pe dealul Palatine, asa cum dorea Remulus.

Ei sunt fondatorii traditionali ai Romei, asa apar in mitologia romana. Conform traditiei inregistrata drept istorie de care Plutarh si Livy, Romulus a fost primul rege al Romei.

Dupa fondarea Romei, Romulus a creeat nu numai legiunile romane si senatul roman, dar a adaugat si noi cetateni noului sau oras, rapind sabinele din triburile invecinate. Romulus a devenit cel mai mare cuceritor roman care a adaugat suprafete mari de teritoriu si numere mari de oameni dominionului Romei. Dupa moartea sa, Romulus a fost zeificat sub forma zeului Quirinus, forma divina a poporului roman.

Cazuri documentate

In urma dezvaluirilor din 2008, ale ziarului belgian Le Soir, despre best-seller-ul „Misha: Un memoriu al anilor holocaustului” si filmul „Survivre avec les loups”, care au fost dovedite ca fiind fraude mediatice, mass-media franceza a dezbatut problema credulitatii cu care un numar mare de copii salbatici au fost acceptati orbeste. Desi exista o literatura bogata despre acesti copii, aproape nici una din ele nu e bazata pe arhive sau documente originale. Autorii au preferat sa se bazeze pe informatii de mana a doua sau chiar si a treia. Conform lui Serge Aroles, un chirurg francez care e si autorul unui studiu general al copiilor salbatici bazat pe documente de arhiva ((L’Enigme des Enfants-loups, 2007).

Aproape toate aceste cazuri sunt farse scandaloase sau povesti complet fictionale:

-copilul lup hesian (1304, 1341 si 1344).

-baiatul de la Bramberg, crescut printre vite (pe la sfarsitul anilor 1500).

-baiatul irlandez crescut de oi, mentionat de Nicolaes Tulp in cartea sa „Observationes Medicae” (1672). Serge Aroles ne ofera niste dovezi care ne indica faptul ca e vorba de un baiat cu probleme mentale severe, acest baiat era expus publicului contra cost.

-cei trei baieti-urs lituanieni (1657, 1669, 1694). Serge Aroles ne arata prin intermediul arhivelor reginei Poloniei (1664-1688) ca aceast lucru e un fals. Era vorba doar de un baiat, descoperit in padure, in primavara anului 1663 si adus in capitala Poloniei.

-fata din Oranienburg (1717).

-cei doi baieti pirineeni (1719).

-Peter, baiatul salbatic al Hamelin-ului (1724). Un baiat cu handicap mental ce prezenta anomalii ale limbii si degetelor. El traise doar un an in salbaticie.

– Marie-Angelique Memmie Le Blanc, fata salbatica din Songy sau fata salbatica din Champagne (Franta, 1731). Serge Aroles a descoperit sute de documente legate de ea, a publicat 30 dintre ele intr-o biografie din 2004.Acesta este singurul caz documentat a unui copil care a supravietuit 10 ani in padure (noiembrie 1721-septembrie 1731) si e singurul copil care s-a reabilitat intelectual complet, invatand sa scrie si sa citeasca. Din nefericire, arhivele sunt in Franta, iar majoritatea articolelor scrise in alte limbi despre ea, sunt complet gresite.

Marie-Angelique nu avea 10 ani cand a fost gasita, avea 19; ea nu a murit in saracie la varsta de 30 de ani, ci a murit bogata la varsta de 63 de ani; nu era o eschimoasa, ci o amerindiana din Wisconsin (colonie franceza la acea vreme); ea a fost adusa in Franta de o doamna ce locuia in Canada, dupa care Marie a fugit in padurile din Provence (1721).

Ea este singurul copil salbatic care a supravietuit timp de 10 ani in salbaticie, poate din cauza ca a fost crescuta intr-un trib amerindian si a reusit sa isi aminteasca cum sa supravietuiasca in salbaticie. Ea este si singurul copil salbatic a carui intreaga viata poate fi verificata prin intermediul unei cantitati imense de documente, totodata fiind si singurul copil salbatic care a avut parte de o recuperare intelectuala totala.

-fata-urs din Krupina, Slovacia (1767). Serge Aroles nu a gasit dovezi ale existentei ei in arhivele de la Krupina.

-adolescentul din Kronstadt (1781). Conform documentelor maghiare publicate de Serge Aroles, acest caz a fost o farsa; baiatul care era handicapat mental, totodata suferea de o afectiune a glandei tiroide si avea gusa. Si el a fost expus publicului contra cost.

– Victor din Aveyron (1979),prezentat in filmul din 1969 „L’Enfant sauvage” al lui Francois Truffaut.

Victor era un copil salbatic care se pare ca isi traise intreaga sa copilarie, gol si singur, in padure pana cand a fost gasit prin apropierea orasului Saint-Sernin-sur-Rance, Franta, 1797. El a fost capturat, dara reusit sa evadeze. A fost capturat iar si lasat in grija unei localnice, dar dupa o saptamana a fugit din nou.

La data de 8 ianuarie 1800, a iesit din padure de bunavoie, probabil era obisnuit cu bunavointa umana din experientele anterioare. Varsta sa era necunoscuta, era estimata ca fiind de 12 ani. Lipsa limbajului, dar si a preferintelor culinare si prezenta cicatricilor de pe corpul sau, indicau faptul ca isi traise aproape toata viata in salbaticie.

Un profesor local de biologie, Pierre Joseph Bonnaterre, l-a examinat pe Victor. El l-a dezbracat si l-a dus afara in plina iarna. Victor in loc sa fie deranjat de temperatura, a inceput sa se tavaleasca prin zapada. Acest lucru se presupune ca ar indica faptul ca reactia tipica umana la anumite temperaturi, este in mare parte rezultatul conditionarii si a experientelor anterioare.

– Kaspar Hauser, descoperit pe la inceputul anilor 1800. A fost prezentat de Werner Herzog in filmul „Jeder fur sich und Gott gegen alle”.

Acesta e un copil misterios gasit in Germania secolului al XIX-lea, el este faimos datorita faptului ca afirma ca a trait inchis intr-o celula intunecoasa, intr-o izolare totala. La data de 26 mai 1828, un tanar a aparut in orasul Nuremberg, Germania. De abia putea vorbi si avea cu el o scrisoare ce era adresata capitanului celui de al patrulea escadron al celui de al saselea regiment de cavalerie al orasului, Capitanul von Weewnig. Adresa expeditorul era trecuta ca fiind granita cu Bavaria, fara se se precizeze locul. Autorul anonim spunea ca baiatul a fost invatat sa scrie si sa citeasca si ca a fost instruit in religia crestina, dar nu i s-a permis sa iasa niciodata din casa.Scrisoarea mai preciza faptul ca baiatul isi doreste sa intre in cavalerie, de aceea capitanul ar trebui fie sa aiba grija de el, fie sa il spanzure. Mai exista o alta scrisoare atasata, care se pare ca provenea de la mama sa si era adresata celui care il va lua in grija. Dar era scrisa de aceeasi persoana, in ea se zicea ca baiatul e nascut la data de 30 aprilie 1812, iar tatal sau era un capitan de cavalerie din cadrul celui de al saselea regiment, actualmente decedat. Cizmarul Weickmann a dus baiatul la casa lui von Wessenig, in tot acest timp el repeta cuvintele „Vreau sa fiu capitan de cavalerie, asa cum a fost tatal meu” si „Cal!Cal!”.

Raspundea la intrebari prin lacrimi sau printr-un „Nu stiu!” hotarat. A fost dus la o sectie de politie, acolo si-a scris numele: Kaspar Hauser. S-a vazut ca era familiarizat cu banii, putea sa scrie cateva rugaciuni si chiar sa citeasca un pic, dar vocabularul sau era limitat.

A petrecut urmatoarele doua luni inchis intr-un turn, in grija unui temnicer, Andreas Hiltel. Desi alte surse ale vremii sustin contrariul, Kaspar era intr-o conditie fizica buna, de exemplu, putea sa urce cele 90 de trepte ce duceau la camera sa. Avea o constitutie sanatoasa si parea sa aiba 16 ani, dar se vedea clar ca avea probleme intelectuale. Primarul Binder sustinea ca ca baiatul avea o memorie excelenta si ca invata repede. Kaspar a fost vizitat de diverse persoane, lucru care se pare ca ii facea placere.

El refuza orice aliment, cu exceptia painii si a apei.

La inceput se credea ca era semi-salbatic, dar in timpul discutiilor avute cu primarul Binder, Kaspar a vorbit despre trecutului sau si se pare ca nu era salbatic.

Conform povestirii lui, si-a petrecut intreaga viata intr-o celula lunga de 2 metri, lata de 1 metru si cu o inaltime de 1,5 metri. Celula avea ca mobilier o saltea de paie si un cal de lemn. Painea si apa le gasea in fiecare dimineata langa patul sau, din cand in cand, apa avea un gust ciudat, dupa ce o consuma dormea mai adanc ca de obicei, iar la trezire gasea o saltea noua, iar parul si unghiile sale ii erau taiate.

Singura persoana cu care a intrat in contact era un barbat misterios, care nu isi arata niciodata fata. Acest barbat l-a invatat sa isi scrie numele si totodata l-a invatat sa repete in dialectul bavarian „Vreau sa fiu un capitan de cavalerie, asemenea tatalui meu”. Kaspar sustine ca nu a inteles semnificatia acestor cuvinte. Aceasta poveste, faimoasa si azi, a dat nastere la multa curiozitate si a facut din Kaspar obiectul unei atentii internationale.

In zilele noastre, majoritatea cercetatorilor sunt de acord asupra lipsei de veridicitate a povestirii lui.Psihiatrul Rene Spitz concluzioneaza:

„daca ar fi trait inca din copilarie in aceste conditii descrise de el, nu s-ar fi dezvoltat niciodata dincolo de nivelul unui idiot; nu ar fi putut supravietui atat de mult. Povestea lui e plina de absurditati, de aceea e surprinzator faptul ca a fost crezuta si ca inca e crezuta chiar si in ziua de azi.”

– Amala si Kamala, gasite in 1920, in apropiere de Midnapore, regiunea Calcutta, India. Acestea sunt numele a doua fete salbatice despre care se crede ca au fost crescute de catre lupi.

In 1926, preotul Joseph Amrito Lal Singh, conducatorul orfelinatului local, a publicat o nota in ziarul „Calcutta Statesman” in care zicea ca cele doua fete i-au fost incredintate de catre un barbat ce locuia in jungla din preajma satului Godamuri, undeva in districtul Midnapore, la vest de Calcutta. Se pare ca fetele traiau intr-o cusca din apropierea casei. Mai tarziu, preotul a sustinut ca ca el insusi a salvat fetele si a scos fetele din vizuina lupilor. El este cel care a dat nume copiilor si a tinut toate observatiile facute in privinta lor intr-un fel de jurnal (foi separate, unele datate, altele nu). Acest jurnal se intindea pe o durata de 10 ani si reprezinta cea mai documentata incercare de descriere a copiilor-lup si a incercarilor de umanizare.

Deoarece exista multe versiuni diferite a celor intamplate si nici una din ele nu are alt martor decat preotul Singh insusi, exista o oarecare controversa in privinta veridicitatii celor relatate. Majoritatea cercetatorilor considera ca Amala si Kamala nu sunt altceva decat simpli copii retardati si cu defecte congenitale. „Mitul” cresterii de catre lupi e o conceptie antica indiana care incearca sa explice comportamentul asemanator animalelor pe care il prezinta unii copii abandonati si care prezinta defecte congenitale.

Serge Aroles considera ca cazul celor doua fete e una dintre cele mai scandaloase farse ferale. Aroles a cercetat atent cazul, a verificat arhivele si alte surse de informatie anterior necunoscute. El a ajuns la un set de concluzii.

Jurnalul original in care Singh sustine ca a notat observatiile zilnice despre comportamentul celor doua fete, e fals. A fost scris in India dupa 1935, la 6 ani dupa moartea lui Kamala. Fotografiile in care cele doua fete merg in patru labe, mananca carne cruda sau fac alte lucruri, au fost facute in 1937, dupa moartea celor doua fete. In poze apar doua fete din Midnapore, ele pozeaza la cererea lui Singh. Corpurile si trsaturile faciale ale fetelor din poze sunt diferite de cele ale lui Amala si Kamala. Conform doctorului care se ocupa de orfelinat, Kamala nu prezenta nici una din anomaliile inventate de Singh, cum ar fi dintii lungi si ascutiti, vedere nocturna si o stralucire albastra a ochilor pe timpul noptii, etc. Conform altor surse de incredere, Singh o batea pe Kamala, pentru a o convinge sa se comporte asa cum dorea el, in fata vizitatorilor. Frauda a fost facuta in scopuri financiare. Aroles indica corespondenta dintre Singh si profesorul Robert M. Zinng, in care isi exprima credinta in valoarea financiara a povestii. Dupa publicare jurnalului lui Singh, Zinng i-a trimis lui Singh 500 de dolari, bani de care Singh avea nevoie urgenta pentru a mentine deschis orfelinatul. Kamala era retardata, suferea de sindromul Rett. Acesta a fost descris de neurologistul austriac Andreas Rett in 1966. Simptomele include o incetinire a procesului de crestere a craniului, uneori chiar si microcefalie, maini si picioare mici, probleme cognitive si de socializare.

– Shuckskinder din Zell Am See, Austria (1930). Acesta a fost vazut de localnicii din regiunea Saalbach-Hinterglem a Alpilor austrieci. Nu exista fotografii confirmate si nici nu s-a reusit identificare copilului, desi localnicii credeau ca ca e un copil cu probleme mentale. Rebecca Gowing si Jamie Gates au reusit sa gaseasca originea copilului-mit. Provenea din familia Shucksmith, care locuia la granita austro-ungara si al carei fiu cu probleme mentale disparuse de acasa.

– Ramu din Lucknow, India (1954). A fost adoptat de un lup si a stat in familia de lupi pana la varsta de 7 ani. Conform lui Aroles si acesta e un fals.

– Baiatul-gazela sirian era un baiat in varsta de 10 ani, a fost descoperit in mijlocul unei turme de gazele din desertul sirian (1950). Capturarea sa sa facut cu ajutorul unui jeep al armatei siriene, baiatul putea alerga cu o viteza de 50 de kilometri pe ora. Asemnea tuturor celorlalti copii-gazela si acest caz sa dovedit a fi un fals.

– Baiatul-gazela saharian a fost gasit in Rio de Oro, partea spaniola a Saharei. Jean-Claude Augera scris despre el in cartea sa din 1971, „L’enfant sauvage du grand desert”. Atunci cand Aroles s-a intalnit cu Auger, acesta a recunoscut ca a fost o inselatorie.

– Genie din Los Angeles, California, 1970.

A fost sechestrata multa vreme de tatal ei, lumea ei consta intr-o singura camera.

Acesta e pseudonimul unui copil salbatic care si-a petrecut primii 12 ani din viata inchis intr-un dormitor. Genie a fost descoperita de catre autoritatile din Los Angeles la data de 4 noiembrie 1970. Descoperirea ei a fost comparata cu cu descoperirea lui Victor din Aveyron. Psihologi, lingvisti si alti cercetatori au tratat cazul cu mult entuziasm, deoarece li se oferea sansa de a dezvalui mecanismele dezvoltarii limbajului si a perioadei critice.

Desi initial a fost cazata si ingrijita in spitalul din Los Angeles, Genie a devenit subiect de cearta in legatura cu unde si cu cine va trai.Dupa o serie de mutari intre casele cercetatorilor, intre orfelinate si casa mamei sale, Genie a ajuns in cele din urma intr-un adapost pentru adultii cu dizabilitati din California. Finantarea si interesul pentru cazul ei a incetat in cele din urma.

Genie si-a petrecut 12 ani din viata incuiata in acel dormitor, deoarece tatal sau a crezut ca e retardata si a incercat sa o protejeze prin izolare severa. In timpul zilei era legata de un scaun-olita, purta in acelasi timp si un scutec; in timpul noptii era legata intr-un sac de dormit si inchisa intr-un leagan de copii care era acoperit cu o plasa de sarma. Se pare ca tatal ei o batea daca vocaliza, de aceea el latra si maraia ca un caine ca sa o faca sa taca.Totodata el nu permitea sotiei si fiului lor sa isi paraseasca casa sau sa vorbeasca cu Genie. La varsta de 13 ani, Genie era muta in aproape in intregime, poseda un vocabular de vreo 20 de cuvinte si cateva fraze scurte (aproape toate negative).

Genie a fost descoperita la varsta de 13 ani, atunci cand mama ei a fugit de acasa, luand-o si pe Genie cu ea. Pe 4 noiembrie 1970, au intrat intr-un birou de ajutor social, mama dorea sa beneficieze de ajutorul financiar acordat orbilor. Un lucrator social le-a luat in primire si a crezut ca Genie are 6 sau 7 ani si e probabil autista. Atunci cand a inteles ca de fapt are 13 ani, si-a anuntat superiorul care la randul lui a anuntat politia. Politistii au acuzat parintii de abuz asupra copiilor, iar Genie a fost dusa la spitalul din Los Angeles. Mama lui Genie, slabita si aproape oarba, a sustinut ca si ea este o victima a abuzurilor intreprinse de catre tatal lui Genie.Tatal lui Genie s-a impuscat in cap in ziua in care ambii parinti urmau sa fie acuzati de abuz asupra copilului. Mama a fost acuzata in continuare, iar cazul ei a ajuns la curtea municipala de justitie, dar judecatorul a refuzat sa trimita cazul mai departe, declarand:

„Nici un judecator sau juriu nu ar condamna vreodata pe aceasta femeie”.

Genie avea un mers ciudat, aproape iepuresc, isi tinea mainile in fata, asemenea unor labute. Desi era foarte tacuta, in schimb amusina, scuipa si zgaria des. Ca de obicei, atunci cand interesul pentru cazul ei a devenit national, a devenit centrul atentiei pentru diversi specialisti care incercau sa demonstreze teoria perioadei critice de achizitionare a limbajului. Desi initial era tacuta, mai tarziu Genie a invatat sa se vocalizeze si sa se exprime prin limbajul semnelor. I-au fost furnizate cateva jucarii pentru a o stimula, isi petrecea o mare parte din timp intr-o camera intunecata fixand cu privirea o pelerina galbena de ploaie. Dupa salvarea ei si dupa incercarile facute cu scopul de a o ajuta sa vorbeasca si sa socializeze, comportamantul ei s-a schimbat drastic, a devenit sociabila cu adultii pe care ii cunostea. Obiectele de plastic, viu colorate, erau preferatele ei, a aratat o adanca fascinatie fata de muzica de pian. Genie si-a dezvoltat abilitati non-verbale remarcabile, in repetate randuri, atat ea cat si si ingrijitorii sai au fost abordati de straini, care fara sa li se ceara, ii ofereau in mod spontan lui Genie daruri sau alte obiecte proprii, fata de care ea manifesta interes.

– Robert (1982). Si-a pierdut parintii in razboiul civil ugandez,atunci cand soldatii lui Obote au asediat satul sau, avea 3 ani. Robert a fost nevoit sa traiasca in salbaticie, se presupune ca a adoptat stilul de viata al maimutelor locale. A facut acest lucru timp de 3 ani, dupa care a fost gasit de soldati.

– James Goodfellow (1983). A fost gasit in Brazilia fiind crescut de lupi. Reusise sa devina masculul alpha al haitei. Se deplasa cu toate cele 4 membre si urla la luna. A fost vazut cum se curata cu limba si cu mainile, lucru comun la copii salbatici.

– Baby Hospital (1984). O fata de 17 ani care a fost gasita de un misionar italian in Sierra Leone.Se pare ca fusese crescuta de maimute. Baby Hospital era incapabila sa stea in picioare, se tara in loc sa mearga si manca direct din castron, fara sa se foloseasca de maini. Se pare ca bratele si mainile ii erau bine dezvoltate, dar nu si muschii picioarelor. A rezistat eforturilor de civilizare si isi petrecea o mare parte din timp, plangand, un lucru foarte neobisnuit la un copil salbatic.

– Mifune (1987). Un baietel in varsta de 5 ani care a petrecut un an in compania maimutelor din Africa de Sud, Kwazulu-Natal.

– Oxana Malaya, Ucraina (1990)

A crescut alaturi de caini pana la varsta de 9 ani. Isi insusise diverse obiceiuri canine.

Parintii alcoolici ai Oxanei erau incapabili sa o ingrijeasca, la varsta de 3 ani a fost exilata din casa parinteasca. Ei locuiau intr-o zona saraca si care era populata de haite de caini salbatici. Oxana s-a refugiat intr-un cotet, din spatele casei sale, care era locuit de caini. Ea a fost ingrijita de ei si le-a invatat manierele si comportamentele. Ea maraia, latra, mergea in patru labe si se ghemuia ca un caine salbatic, isi amusina mancarea inainte sa o manance si se pare isi dezvoltase puternic auzul, mirosul si vazul.

Atunci cand a fost descoperita, Oxana a intampinat dificultati in a asimila comportamentul uman socialo-emotional. Ea fusese deprivata dede stimulii intelectuali si sociali, singurul ei suport emotional a venit din partea cainilor cu care traia. Lipsa de expunere la un limbaj intr-un context social a facut foarte dificila imbunatatirea abilitatilor sale verbale.

Astazi, Oxana poate vorbi si multe dintre problemele ei comportamentale au fost remediate. Dar ramane de vazut daca va fi capabila sa isi dezvolte legaturi puternice si sa se simta o parte a unei comunitati. La varsta de 26 de ani, Oxana locuieste intr-un azil pentru oameni cu handicapuri mentale. Ea are grija de vacile din ferma clinicii. Ea recunoaste ca e mai fericita atunci cand e printre caini.

– Daniel, Baiatul-Capra (1990). A fost gasit in Peru, se presupune ca a fost crescut de capre timp de 8 ani.

– John Ssebunya, Uganda (1991). A fost crescut de maimutele din jungla, timp de cativa ani.

– Belo, baiatul-cimpanzeu nigerian (1996). A fost crescut de cimpanzei timp de un an si jumatate.

– Ivan Mishukov (1998). A fost gasit in apropiere de Moscova, crescut de caini timp de doi ani, a reusit sa ajunga masculul alpha al haitei.

– Edik, Ucraina (1999). Edik a fost gasit de lucratorii sociali traind cu cainii dintr-un apartament.

– Alex, baiatul-caine (2001). A fost gasit Talcahuano, Chile.

– Traian Caldarar, Romania (2002).

A trait timp de 3 ani alaturi de cainii salbatici. In februarie 2002 un cioban l-a gasit ascuns intr-o cutie de carton. Era gol si de abia daca mai traia. Desi avea varsta de 7 ani, ca fizic corespundea celei de 3 ani, suferea de malnutritie si avea cicatrici de la degeraturi. A fost adus intr-un orfelinat din Brasov. Doctorilor nu le-a venit sa creada ca a putut supravietui atata timp singur si in acele conditii, au speculat asupra alaturarii sale unui grup de caini. Traian uitase cum sa mai vorbeasca. La scurt timp dupa gasirea sa, Traian a fost reunit cu mama sa, Lina Caldarar. Ea a spus autoritatilor ca in momentul disparitiei lui Traian, ea a fost fortata sa fuga de tatal abuziv al lui Traian. La scurt timp dupa fuga sa, s-a intors acasa si a aflat ca Traian a fugit.

Din aprilie 2002, Traian s-a intors in grija mamei lui. Desi atunci cand a fost gasit prezenta un comportament animalic, a invatat repede sa se adapteze la societate. Atunci cand copii salbatici sunt gasiti la o varsta inaintata, de regula sunt incapabili de a mai invata limbajul uman si de a se obisnui cu relatiile umane normale.

– Andrei Tostyk (2004) din Bespalovskoya, oras de langa lacul Baikal din Rusia. A fost abandonat de catre parintii sai si a fost crescut de catre un caine de paza.

-Amy G. din Bansko, Bulgaria (2007). A fost gasita intr-o zona montana, a fost crescuta de catre caini salbatici. Era incapabila sa comunice si se pare ca a supravietuit hranindu-se cu zmeura si sobolani.

– Lyokha din Kaluga, Rusia Centrala (decembrie 2007). Traia alaturi de o haita de lupi, avea reactii si un comportament asemanator lupilor . Era incapabil de a vorbi. A fost dus la un spital moscovit, a primit un oarecare tratament, un dus, i s-au taiat unghiile, a primit cateva mese, dupa care a fugit din spital. La ora actuala se crede ca inca e in salbaticie.

– Danielle Crockett, din Florida, S.U.A. (2007-2008).A fost incuiata in dormitorul ei si lipsita de interactiune umana pe parcursul primilor 7 ani de viata. A fost gasita si adoptata, in momentul de fata se fac eforturi pentru integrarea ei in societate.

Surse:

http://www.mysteriouspeople.com/Feral-Children.htm

http://www.dichotomistic.com/mind_readings_feral%20children.html

http://www.dichotomistic.com/mind_readings_feral%20children.html

http://listverse.com/people/10-modern-cases-of-feral-children/

http://www.world-mysteries.com/sci_feralc.htm

http://en.wikipedia.org/wiki/Critical_Period_Hypothesis

http://en.wikipedia.org/wiki/Noble_savage

http://en.wikipedia.org/wiki/Feral_child

http://en.wikipedia.org/wiki/Mowgli_Syndrome

http://en.wikipedia.org/wiki/Ibn_al-Nafis#Theologus_Autodidactus

http://en.wikipedia.org/wiki/Hayy_ibn_Yaqdhan

http://en.wikipedia.org/wiki/Mowgli

http://en.wikipedia.org/wiki/Tarzan

http://en.wikipedia.org/wiki/Korak_(character)

http://en.wikipedia.org/wiki/Enkidu

http://en.wikipedia.org/wiki/Romulus_and_Remus

http://en.wikipedia.org/wiki/Critical_Period_Hypothesis

http://en.wikipedia.org/wiki/Amala_and_Kamala