teoriile-conspiratieiA ajuns omul pe Luna? Guvernul SUA a fost implicat in atacurile teroriste din 11 septembrie 2001? Elvis traieste? Dar Michael Jackson? Cine l-a impuscat pe John F. Kennedy? Francmasonii controleaza lumea? Sau… reptilele? Oricat de putin probabile ar fi acestea, veti fi uimiti daca ati stii cati cred in conspiratii.

Daca pentru unii teoriile conspirationiste nici nu merita aduse in discutie, pentru altii sunt chiar intrigante. Ei exploreaza toate posibilitatile precum un puzzle sau un roman plin de mister. Insa nu intotdeauna aceste teorii au fost “inofensive”. Concluziile trase pe baza unor dovezi fabricate au avut efecte tragice, precum invadarea Irakului ca urmare a unor presupuse arme chimice.

Conform definitiei, o teorie a conspiratiei este o ipoteza neverificata avansata de un individ sau un grup de indivizi, cu scopul de a comunica o informatie drept veridica, demascand o conspiratie care ar ascunde acest presupus adevar. Conspiratiile se construiesc incepand cu concluzia, dupa care se adauga “dovezi” care sa demonstreze ca “teoria” este adevarata.

Conspiratiile sunt numeroase si dintotdeauna au existat grupuri de indivizi care au crezut ca adevarul le este ascuns de catre o autoritate. Fiecare generatie a avut conspiratiile sale si putem spune ca n-am dus lipsa de literatura conspirationista.

Unele dintre ele s-au dovedit a fi adevarate, ca de exemplu Pearl Harbor sau Watergate, insa numarul lor este foarte mic in comparatie cu conspiratiile care sunt doar inchipuiri. Asadar, ce face ca oamenii sa creada in conspiratii?

Intr-un articol din Scientific American, Michael Shermer incearca sa sublinieze cateva dintre trasaturile celor care cred in conspiratii: tendinta de a gasi sabloane cu un anumit inteles, credinta ca suntem condusi de o ordine mondiala secreta sau eroarea confirmarii – tendinta de a cauta si de a interpreta informatia intr-un mod care sa confirme conceptiile proprii.

Big Pharma, aselenizarea, elita reptiliana, Noua Ordine Mondiala, BigFoot, asasinarea lui Kennedy sau OZN-urile tinute ascunse de SUA in Area 51 sunt doar cateva dintre teoriile conspirationiste.

Indiferent despre ce conspiratie vorbim, in majoritatea cazurilor se crede ca guvernul este implicat. De ce cred oamenii in teoriile conspiratiei? Neincrederea este principalul motiv. Neincrederea in guverne provoaca de cele mai multe ori teorii de la cele mai stupide pana la altele care par a fi adevarate. Daca NASA nu ar fi o organizatie guvernamentala a SUA, oare oamenii ar fi crezut ca omul a pasit pe Luna in 1969?

vreau-sa-credMai multe statistici realizate in SUA au aratat ca minoritatile (in general africane sau americani hispanici) cred mai mult in teoriile conspiratiei. Intr-un studiu realizat in Marea Britanie s-a observat un efect similar, asociat cu veniturile obtinute de persoanele chestionate, educatia si credinta lor religioasa. Persoanele cu un venit lunar mai mic credeau mai mult in conspiratii. De ce exista aceasta diferenta? Probabil datorita lipsei satisfactiei acestora in societatea in care traiesc, datorita distantei lor fata de “centrele puterii”.

Potrivit unor studii publicate in revista stiintifica “Applied Cognitive Psychology”, conspirationistii au un lucru in comun: lipsa controlului asupra propriei vieti. Aceasta credinta poate indica si o stare psihologica bine-cunoscuta, una ipotetica sau combinatii ale acestora, cum ar fi paranoia, negarea, schizofrenia sau sindromul lumii rele.

Cum apar aceste teorii?

Teoriile conspirationiste apar de obicei in perioade de nesiguranta si frica: dupa atacuri teroriste, dupa crize financiare sau dezastre. Prin intermediul mass-mediei, teoriile conspirationiste sunt aduse in atentia publicului si indiferent daca sunt teorii ale conspiratiei manipulatoare, conspiratiei de conjunctura sau bazate pe eveniment, unii indivizi prezinta o compulsie obsesiva de a crede.

Oamenii cred in conspiratii pentru ca ofera explicatii simple ale unor evenimente complexe, ce depasesc modul lor de a intelege. Iar aceste evenimente sunt, bineinteles, “intentionate” si “planificate”.

4 COMENTARII

  1. Mi se pare suspect ca ai scris articolul asta in ziua de boboteaza. E o conspiratie in spatele acestui lucru. 🙂

  2. Atata timp cat exista secretele de stat, secretele istoriei omenirii, secrete ale bisericii, cu siguranta ca aleg sa cred astfel de teorii. Lumea de astazi este rezultatul unor minti departe de intelegerea noastra.

  3. Va respect părerea desi nu sunt de acord cu ea…Teoriile conspirației apar atunci când sunt multe semne de întrebare in versiunea oficiala iar „gloata” nu se mai lasa manipulata cu baliverne ca pana acum.

LĂSAȚI UN MESAJ