Diavolii de mare sunt frecvent mentionati ca si creaturi gigantice insa foarte putine lucruri se cunosc despre ei. Cu toate acestea unii specialisti recunosc doua specii Manta hamiltoni (Pacific manta ray) care migreaza si Manta alfredi (Prince Alfred manta ray) descrise de print in 1868.
In ciuda dimensiunii lor, diavolii sunt de obicei fapturi gratioase, blande si tind sa fie toleranti cu scafandrii. Au capatat acest nume teribil din cauza marinarilor care le-au vazut “coarnele”, insa reputiatia lor este departe de legende si mituri. Cel mai mare exemplar cunoscut a fost mai mare de 7,6 metri cu o greutate de aproximativ 1300 kg. Diavolii de mare au cel mai mare raport intre marimea creierului si a corpului dintre rechini si speciile inrudite.
Ca niste raze gigantice, escadroanele de diavoli isi fac aparitia la Cabo Pulmo pe coasta Mexicului.
In cautarea gigantilor se aventureaza anual multi scafandri si toti numesc asta o adevarata experienta. Lasandu-se abordati si admirati cu usurinta, intimidand prin marimea lor, dar impresionanti prin gratie, diavolii par ca plutesc alunecand usor la suprafata apei asemeni pasarilor. Uneori par ca danseaza elegant miscandu-se intocmai ca un vultur pe cerul albastru. Muschii lor tremura la atingerile scafandrilor si pare sa se auda un tors de pisica.
Mantas au o coada asemanatoare cu pisicile de mare, dar si-au pierdut ghimpele si sunt inofensive pentru scafandri.
Ca si locatie geografica pot fi vazuti in apele oceanice de suprafata la adâncimi maxime de 120 de metri, preferand zonele de langa coasta si apele mai calde în cazul în care sursele de hrana sunt mai abundente, dar ocazional pot fi gasiti si langa recif, in regiunile temperate si tropicale de coasta din Oceanul Atlantic, Pacific si Oceanul Indian. În Mexic pot fi gasite de-a lungul ambelor coaste. Cea mai proeminenta caracteristica a diavolilor de mare sunt aripile, pectoralii si lobii extrem de prelungiti din fata. Nu au aripioare dorsale sau caudale. Gura este mare, dreptunghiulara si în pozitie terminala. Dintii, care sunt mici, pot fi gasiti doar în maxilarul inferior. Branhiile sunt prezente pe partea inferioara. Coada este asemanatoare unui bici si nu are ghimpe precum rudele sale. Atunci când se naste cântareste aproximativ 10 kg, dar poate ajunge pana la 1200 – 1400 kg atunci când sunt adulti. De obicei femelele tind sa fie un pic mai mari decât masculii. Întregul schelet este format din cartilaj, la fel ca la rechini, iar pielea este dura si aspra. Culoarea generala a partii superioare a corpului este de la maro la negru cenusiu, iar pe partea inferioara este de culoare albicioasa.
Gurile mari, cascate si lobii cefalici sunt folositi pentru a filtra planctonul, crustaceele si pesti mici.
Mantas se hranesc cu plancton filtrat din apa care trece prin branhiile lor cand înoata. Dintii nu pot fi folositi în timpul hranirii. Maturitatea sexuala este atinsa la vârsta de 5 ani. Împerecherile se produc sezonier în jurul zonelor stancoase ale recifelor de la 10 pana la 20 de metri în adâncime. Masculii înoata îndeaproape în spatele cozii partenerelor de sex feminin, la viteze mai mari decât de obicei (9-12 kilometri pe ora). Aceasta curte va dura timp de aproximativ 20-30 de minute, moment în care femela scade viteza ei de înot. Perioada de gestatie este de 13 luni, dupa care femelele dau nastere la unu sau doi pui vii.
Diavolii de mare nu au un anumit teritoriu si sunt singuraticii oceanelor. O tendinta de a vizita anumite zone a fost observata. Acestea sunt numite „statiile de epurare”, cu pesti paraziti. In aceste locuri, pestii mici, cum ar fi pestele buzat, remora si angelfish se ocupa cu procesul de curatare de paraziti si a tesutului mort.
Diavolii din Oceanul Atlantic nu au un mecanism de aparare impotriva pradatorilor decat pielea lor dura, dar din cauza marimii lor nu au pradatori naturali. Rechinii mari insa, si in anumite circumstante orcile, sunt cunoscuti a ataca diavolii din Oceanul Atlantic.
