Expansiunea Universului
Universul in miscare
Timp de multe secole, extrapoland aspectul neschimbat al boltei instelate, s-a crezut ca Universul are un caracter static. In afara miscarii planetelor si a stelelor pe orbitele lor, nu se prevedea nici o alta miscare, pe scara mai mare, si nici vreo miscare a Universului ca intreg. Dar, in jurul anului 1920, aceasta imagine a inceput sa se destrame atunci cand au fost masurate primele deplasari ale galaxiilor si astfel a trebuit acceptata ideea ca Universul observabil este in miscare, iar aceasta miscare are caracterul unei “imprastieri”; cu alte cuvinte, Universul este intr-un proces de expansiune.
Efectul Doppler
Expansiunea Universului poate fi detectata cu ajutorul unui efect fizic numit deplasare Doppler, care se manifesta ori de cate ori o sursa de lumina (in cazul de fata) se afla in miscare fata de observator.
De fapt, fenomenul Doppler este familiar, el punandu-se in evidenta in cazul clasicului exemplu cu semanele date de trenuri in miscare sau de claxoanele autovehiculelor care trec in viteza pe langa noi. Pe scurt, un semnal dat de un tren are un sunet mai inalt daca trenul se apropie si este mai grav daca trenul se indeparteaza.
Explicatia este simpla: modificarea frecventei se datoreaza faptului ca lungimea de unda a sunetului este afectata de viteza obiectului care il emite, fata de observator. Astfel, semnalul emis de trenul care se apropie pare sa aiba un sunet cu o lungime de unda mai mica (frecventa mai mare), iar semnaul dat de un tren care se indeparteaza pare sa aiba o lungime de unda mai mare (frecventa mai mica).
Lucrurile se petrec asemanator si cu radiatiile electro-magnetice, in particular cu lumina: lungimea de unda a luminii care ne vine de la o stea ori o galaxie este de asemenea dependenta de viteza obiectului care o emite. Pe baza unei relatii simple, masurand lungimea de unda a radiatiei emise de obiectul aflat in miscare si cunoscand-o pe cea emisa de obiect in stare de repaus, viteza obiectului se poate calcula foarte usor.
In astronomie, efectul Doopler este extrem de folositor. Pe baza lui putem masura viteza tuturor stelelor si a galaxiilor, cunoscand deplasarea lungimilor de unda a luminii emise.
Dar nici unul din obiectele din Univers nu emite semnale avand doar o singura lungime de unda, asa cum fluierul trenului emite un sunet de o anumita frecventa, ci ele emit un intreg spectru luminos, intrerupt din loc in loc de linii intunecate – de absorbtie – sau linii luminoase – de emisie. De pilda, o linie intunecata se poate datora absorbtiei luminii de lungimea de unda respectiva de catre atomii de calciu, alta de cei de hidrogen etc.
Putem sa identificam aceste linii din ambele spectre, se foloseste formula Doppler si se afla viteza sursei luminoase.
Vitezele stelelor din Galaxia noastra, calculate in acest mod, sunt relativ mici din punct de vedere astronomic, situandu-se in jur de 30 – 40 km / s. In schimb, pentru alte galaxii situatia devine mult mai interesanta. Masuratorile au aratat ca ele se indeparteaza una de cealalta cu viteze din ce in ce mai mari.
Se cuvine mentionat insa si un dezavantaj: prin efectul Doppler nu putem masura decat comportamentul miscarii pe directia in care privim, adica viteza radiala. In cazul stelelor, in special in cazul celor mai apropiate de Soare, putem afla mai multe date. In afara efectului Doppler putem masura viteza cu care o stea se misca pe bolta cerulu, fotografiind pozitia stelei la intervale de cativa ani. Dar galaxiile sunt mult prea indepartate pentru a le putea detecta miscarea prin astfel de metode; ar fi necesare cateva milioane de ani pentru a obtine o deplasare semnificativa. De aceea, tot ceea ce stim in prezent despre galaxii este viteza lor radiala.
Descoperirea expansiunii Universului
Povestea stiintifica a descoperirii expansiunii Universului, ce avea sa conduca apoi la un model neasteptat al Universului, a inceput in anul 1912, la Observatorul astronomic Lowell din Arizona, SUA. Acolo, astronomul Vesto Melvin Slipher a descoperit ca circa 10 galaxii se indeparteaza de Pamant cu viteze de pana la milioane de kilometri pe ora. Diapozitivele proiectate au aratat clar deplasarea spre rosu, care indica o deplasare enorm de rapida a galaxiilor.
Desi colegii lui Slipher nu stiau exact ce inseamna aceasta descoperire, ei au intuit insa ca era de mare importanta.
Intre timp, in perioada 1914 – 1917, Albert Einstein si-a publicat ecuatiile teoriei relativitatii generalizate, o teorie a campului gravitational. Aproape imediat, in 1919, astronomul Wilhelm de Sitter a gasit o solutie a acestor ecuatii, care prezicea un univers in expansiune si in care galaxiile se indepartau rapid unele de altele.
Predictia teoretica a lui W. de Sitter asupra expansiunii Universului a facut o mare impresie asupra astronomilor.
Dupa 1925, Slipher a parasit studiul galaxiilor, iar munca a fost continuata de E. Hubble si M. Humason. Folosind un telescop mai puternic, ei au masurat vitezele si distantele mai multor galaxii, care erau prea slabe pentru a fi observate de Slipher cu instrumentul sau. A fost o noua confirmare a faptului ca galaxiile se indeparteaza de noi cu viteze extraordinar de mari, unele ajungand la peste 30 000 km / s.
Folosind metodele de comparatie cu stele variabile, Hubble a gasit valorile distantelor pana la cateva galaxii relativ vecine; majoritatea erau la peste un milion de ani-lumina, iar distanta cea mai mare era de 7 milioane de ani-lumina.
Legea lui Hubble
Folosind datele observatiilor sale, cat si cele ale lui Slipher, Hubble, folosind o metoda foarte simpla, a notat vitezele in functie de distanta pe o hartie milimetrica si a ajuns la o relatie uimitoare, care a ajuns sa fie cunoscuta ca “legea lui Hubble”: cu cat o galaxie e mai indepartata, cu atat se misca cu o viteza mai mare. Aceasta este defapt legea expansiunii Universului, enuntata in 1929, care a fost, de altfel, prezisa de W. de Sitter pe baza teoriei relativitatii.
Idei preluate din cartea “Ce este Universul” autor Cecil Folescu, editura Albatros 1988.
Autor: Agatha, editor www.descopera.org
UNIVERSUL NU CRESTE IN VOLUM ci IN REZOLUTIE !!
Cu respect
_________________________________________________________________________
Universul Material nu va dispare niciodata.
Nu exista moarte termica a Universului.
Moartea termica este posibila numai in Modelele Creationiste, Religios “Stiintifice” ale Universului.
Teoria Big-Bang este o teorie Creationista, deoarece presupune o cantitate precisa de Materie si Energie, aleasa de Dumnezeu, creata de Dumnezeu si explodata intr-un Spatiu Vid, infinit, preexistent.
Mai mult, acest proces este condus dupa legi arbitrare stabilite de Dumnezeu.
Observatiile asupra Spatiului indepartat ne arata prin deviatia spre rosu ca Universul nu are un singur centru ci toate corpurile fizice sunt centre locale ale Universului.
Daca vreti neaparat sa vizualizati un model al Spatiului nedeformabil amintiti-va mai intai trecerea de la Pamantul plan la cel sferic si apoi faceti paralela cu trecerea de la Universul sferic la cel in forma de bila (diferenta dintre bila si sfera este variatia de densitate), cu proprietatea ca Observatorul este mereu in centru, iar daca ne deplasam pe o directie oarecare, mergand suficient de mult, ajungem de unde am plecat dar din sens opus iar imaginea indepartata, limita a cercului perpendicular pe acea directie va ramane mereu neschimbat. La aceasta trebuie sa adaugati viteza luminii ca limita maxima de deplasare si miscarea + evolutia corpurilor ceresti. La scari mici, umane, Spatiul nedeformat poate fi considerat orto-izometric, insa la scara intregului Univers, Spatiul este para-izometric, de la paradoxul Moebius in Spatiu, descris de matematicile neEuclidiene sferice teoretizate de Boliay.
Universul nu a fost creeat.
Universul s-a nascut prin coagularea Haosului de sub scara Plank in prima Certitudine, in prima Unitate. Universul nu va muri niciodata ci va exista intotdeauna si va creste mereu in Complexitate.
Asta inseamna ca Universul nu este arbitrar in Materie, Energie sau legi de Evolutie. Nici o “constanta” Universala nu este de fapt constanta ci numai un parametru variabil in Timp, iar Spatiul nu poate exista in afara Universului ci numai corelat relativ la ceilalti parametri, deci Universul nu se extinde in Spatiu ci particulele materiale se contracta in Timp, generandu-se noi si noi particule care mentin echilibrul dinamic al Universului.
Astfel: Volumul, Energia, Masa, si Viteza sunt constante relativ la Universul ca Intreg insa variabile cu Timpul, relativ la unitatea de masura de precizie minima Plank.
Cu alte cuvinte: Universul a fost Intreg in Volum, Energie si Masa inca de la inceputuri, iar relatiile dintre ele sunt stricte si in singura forma posibila, sau cu alte cuvinte: Nimic nu se pierde, Nimic nu se castiga, Totul se transforma.
Consecintele sunt: La momentul zero de timp Universul era sub scara Plank de masura deci, nedefinit. La momentul 1 de timp, Universul era exact cat unitatea Plank deci definit Unitar (asa zisul Big-bang). La momentul 2, Universul deja isi incepuse Evolutia, crescand in Complexitate (entropie) divizindu-se in 5 particule fundamentale (1 foton, 1 electron, 1 neutron, 1 proton si un neutrino) si 5 campuri corespondente (inertial/proportia, electric/curbura, gravitational/inversiunea, magnetic/torsiunea, spiritual/spirala asimetrica).
De exemplu un corp care se deplaseaza inertial relativ la scara Plank, el va incetini relativ la scara Universala, insa un corp care se deplaseaza inertial relativ la scara universala, va accelera la scara Plank, asa apar fenomenele de accelerare sau franare gravitationala, pentru ca in timp Universul creste in Rezolutie, in Finete, deci in unitati de precizie minima Plank.
Unitatile de Energie se reproduc prin interferenta undelor, iar unitatile de Materie se reproduc in nucleele de materie colapsata gresit numite “gauri negre”, fiecare corp stelar suficient de masiv avand un astfel de nucleu: satelitii, planetele, stelele sau quasarii (nuclee galactice). Materia nu apare de nicaieri ci fiecare particula materiala pierde masa in timp sub forma de campuri energetice, campuri care se scurg gravitational in singularitatile “gaurilor negre” unde fragmentele de materie se acumuleaza iar campurile electro-magnetice de rotatie si torsiune smulg materie pe care o organizeaza mai intai in atomi grei, care departandu-se vor ajunge in zone de presiune si temperatura redusa unde vor fisiona obtinandu-se materie mai usoara. Astfel, fiecare “gaura neagra” va emite materie pe axa de rotatie, insa cele bogate in Energie vor retine materia la suprafata, formand stele, iar stelele bogate in energie vor continua procesul de fisiune nucleara pana la nivel de hidrogen.
Astfel procesul de formare al Materiei este opus celui Creationist care postuleaza ca sursa primara de energie fuziunea hidrogenului in atomi grei.
Conform modelului Evolutionist al Universului Viu, variabilele ce leaga elementele fundamentale dau Complexitatea Universului la un moment de Timp.
De exemplu Universul poate fi privit ca o unda asimetica, ce se deplaseaza cu viteza luminii si interfereaza cu ea insasi la fiecare ciclare (strabatere a Universului). Astfel Universul se afla azi in pragul terminarii celui de-al 204-lea ciclu, deci lumina l-a strabatut de numai 204 ori!
Atat de tanar este Universul!!
La fiecare strabatere, distanta dintre quasari/galaxii creste cu unu, adica azi exista maxim 204 galaxii intre noi si “marginea” Universului.
Tot la fiecare ciclu, lungimea Universului in cuante Plank se dubleaza, adica azi Universul are aproximativ 2^205 lungimi Plank in diametru, sau 2^204 in raza. Tot la fiecare ciclu atomul cel mai mare care poate exista are numarul de ciclu/2 protoni in nucleu, deci azi are 102 protoni, este numit nobeliu si conform observatiilor (indirecte) si al teoriilor partiale moderne apare in stele de 5 ori mai masive decat Soarele. Tot la fiecare ciclu, masa de repaus dintre electron si proton creste cu 8 unitati iar azi are proportia: 204*9:1, adica un proton este de 1836 ori mai greu decat un electron. Tot la fiecare ciclu densitatea maxima, deci volumul nucleului relativ la cel atomic variaza proportional si anume volumul nucleului este de aproximativ 240^3 ori mai mic decat volumul atomului, iar densitatea maxima (in “gauri negre”) este de 204^4 ori mai mare decat densitatea “vid”-ului, care nu este deloc Vid ci este plin cu Materie de densitate minima. Si tot asa… constantele gravitationale, electrice, magnetice, viteza luminii in cuante Plank, totul creste la scara Plank… totul ramane neschimbat la scara Universala.
UNIVERSUL CRESTE IN COMPLEXITATE prin faramitare si diviziune Interioara, polarizandu-se continuu, segregandu-se in Materie din ce in ce mai concentrata si Spatiu Cosmic din ce in ce mai rarefiat, mereu constant la scara mare, mereu schimbator la scara mica.
Interesanta abordare,cu noutati ,idei proprii pe scheletele cuceririlor stiintifice si cu un curaj nebunesc intr-o multitudine de variabile.Daca pt mine curiozitatea a devenit pasiune inacest domeniu , pt dvs documentarea a devine certitudine.Citesc cam tot ce gasesc despre acesta fascinanta disciplina care pana la urma o sa le inglobeze pe toate insa nu ma pronunt decat prin trairi in experiente de gandire .Cum o sa ramana cu marea teorie M a stringurilor, cu diversitatea lucrarilor fizicienilor ?cateodata imi zic ca imi lipseste initiativa ca sa sustin ca “temperatura”a fost singura existenta la inceputuri si ca acel potential pericol prin crearea gaurilor negre cu acceleratoare de partic. trebuie abandonat ,cursa fiind mai degraba cea care se afla doar in expermentele pt atingerea lui o absolut.Si cine stie ,poate temperatura devine dimensiunea suprema.Va felicit si promit sa mai citesc inca o data ceea ce ati scris cu aprofundarea necesara!
Universul nu se extinde,pentru ca nu are unde.A accepta supozitia conform careia “dincolo” de univers e “spatiu gol” sau “vid” e absurda.
P.S.
Am avut o impresie neplacuta cand am descoperit ca articolul doamnei Matei Livia publicat aici in feb. 2009, reproduce aproape cuvant cu cuvant un capitol din lucrarea domnului Dr.Ing.Leonida Basceanu, intitulata “Evolutia Universului de la Big – Bang la ipoteticul Big – Crunch”, publicata de editura ANAMAROL in 2007, fara ca doamna respectiva sa mentioneze acest lucru.
Da?…Se va rezolva intr-un fel sa altul. Sa apara administratorul mai intai.
Nu ai fi interesat de scrierea si publicarea unor articole de popularizare a stiintei?
N-am auzit de Leonida Basceanu. Articolul a fost scris (dupa cum si scrie la finalul articolului) din cartea “Ce este Universul” autor Cecil Folescu, carte care a fost publicata acum 22 de ani.
Cu referire la aprecierea “expansiunii universale”, personal o contest; Einstein si apoi Howking nu au adus dovezi, mai mult chiar, au oscilat cand de o parte cand de alta.
Revin si spun ca efectul Dopller este valabil la propagarea sunetului si cu aproximatie scuzabila la fenomenele care au viteze subluminice petrecute in Galaxia Noastra. Pentru fenomenele propagate in mediul intergalactic, apar influente parazitare care doar aparent ar fi de aceeasi natura cu fenomenul Doppler, adica dependenta de viteza si directia de deplasare a sursei. Unul din fenomenele, pe cale l-am numit parazitar, este fenomenul de “OBOSIRE” a propagarii din cauza distantelor enorme de propagare. Conform acestui fenomen, oricarei propagari ondulatorii ii este afectata frecventa, in sensul diminuarii acesteia ceea ce inseamna cresterea lungimii de unda.
Conform teoriei “Obosirii propagarii fenomenelor” aplicabila in mediul intergalactic (deci in cazul distantelor de propagare enorme), “deplasarea spre rosu” este un efect valabil atat in ce priveste indepartarea, dar si stationarea relativa sau apropierea sursei fata de observator.
Conjectura (nu ipoteza) mai sus enuntata inlatura toate gravele paradoxuri generate in sensul expansiunii universului, cresterii vitezei peste limita luminica, deformarii spatiale, transformarii spatiului in timp si invers, existentei multiversale, aberarii despre spatii cu 10-11 dimensiuni etc.
P.S. Imi cer scuze in ce o priveste pe d-na Matei Livia; nu intelesesem ca il citeaza pe dl Cecil Folescu.
P.S. II De domnul Dr. Ing. Leonida Basceanu va puteti ineresa la editura Anamarol.
Ei hai, chiar nu te pot convinge cu acele articole?
DECLARATIE
Impotriva tezei privind “Expansiunea Universului”
Cosmologia contemporana accepta cvasiunanim teoria astronomului american din prima jumatate a secolului XX, Edwin Hubble, denumita “Expansiunea Universului” care prevede:
“Toate galaxiile se indeparteaza intre ele si fata de observator, cu o viteza din ce in ce mai mare, proportionala cu distantele la care deja se afla.”
Ipoteza lui Hubble se justifica in baza efectului Doppler privind deplasarea spectrala a luminii “spre rosu” sau spre violet, dupa principiul:
“Spectrul luminii ce provine de la o sursa in miscare are abatere spre violet in cazul apropierii sursei fata de observator, si spre rosu in cazul cand sursa se indeparteaza in raport cu observatorul.”
Cum toate observarile astronomice asupra tuturor galaxiilor si tuturor corpurilor din aceste galaxii, cu exceptia corpurilor din Galaxia Noastra, pun in evidenta o deplasare spectrala spre rosu, conform principiului Doppler, acestea ar fi intro continua indepartare. In baza acestei constatari, totusi obiective, s-au nascut teorii paradoxale pe care stiinta conformista se vede nevoita sa le accepte. Dintre aceste teorii amintim:
- teoria despre nasterea exploziva a Universului, in maniera desueta, denumita Big – Bang,
- teoria despre moartea iminenta a Universului prin disipare adica espansiune,
- teoria despre existenta Multiversului adica a mai multor Universuri concomitente sau consecutive etc.
Pentru justificarea acestor teotii au trebuit elaborate teorii formale in genul celei despre existenta materiei si energiei negre sau intunecate, constructii matematice pentru spatii multidimensionale, cu 10 si chiar 11 dimensiuni etc.
In realitate, nu artificialitatea teoriilor respective deranjeaza, ci contradictia cu acele tot mai multe voci din lumea stiintifica ce dau credit manierei creationiste si care reclama incompatibilitatea tuturor acestor teorii artificiale, si in special a celor escatologice, cu idea despre perfectiunea lucrarii divine.
Revenind la ipoteza lui Hubble creatoare de atat de multe paradoxuri, este firesc sa se caute o eventuala defectiune in aplicarea ei..
Solutia pare a se gasi in constatarea ca exista corpuri ceresti intergalactice, dar si din proximitatea Galaxiei Noastre adica a Caii Lactee pentru care efectul Doppler se produce normal, demonstrand ca unele dintre acestea nu se indeparteaza. In acest context se cristalizeaza idea ca trebuie sa existe un fenomen care viciaza sau face inoperanta aplicarea efectului Doppler.
Este momentul sa fie amintit faptul ca in teoria propagarii fenomenelor ondulatorii, inclusiv pulsatorii (care de fapt sunt tot ondulatorii dar cel putin dublu polarizate in plane distincte), este mentionat fenomenul de “obosire” a propagarii.
Din moment ce legea lui Hubble, creatoare a atator paradoxuri, se reclama a fi inlocuita, iar idea despre obosirea propagarii pe distante suficient de mari ofera ocazia, se impune formularea unei conjecturi reparatorii.
Investigand pe internet si negasind vreo incompatibilitate in ce priveste paternitatea, suntem in masura sa formulam o conjectura inlocuitoare pentru legea lui Hubble:
“Propagarea oricarui fenomen ondulatoriu sufera o atenuare a frecventei, proportionala cu timpul”
Vom denumi aceasta conjectura “ATENUAREA FRECVENTEI” (pe englezeste FREQUENCY ATTENUATION) sau ipoteza Gh.C.D-C (acronim dupa numele autorului)
Atragem atentia ca prezentand enuntul de mai sus drept conjectura, adica o ipoteza cu perfectiune interna dar fara confirmare externa, calculatorie sau experimentala, ea este menita prin definitie, inlocuirii cu alta mai apta, din momentul in care se va constata ca este generatoare de paradoxuri inoperabile.
Cum “functioneaza” conjectura Gh.C.D-C ?
Fenomenul atenuarii frecventei, recte cresterea lungimii de unda, provoaca legic o deplasare spectrala spre rosu indiferent daca sursa se apropie sau se departeaza fata de observator. Pentru distante intragalactice, de ordinul a numai catorva miliarde de km., deplasarea spectrala spre rosu datorata fenomenului atenuarii frecventei, este practic insesizabila, in timp ce pentru distante intergalactice, mult mai mari, aceasta creste astfel incat poate anula deplasarea Doppler spre violet, si chiar sa o si depaseasca, iar deplasare Doppler a corpurilor ce se departeaza, sa fie substantial majorata.
Concluzia se impune singura; indifferent ca o galaxie se departeaza sau se apropie de observator, spectrul emisiei ei luminoase are deplasare spre rosu si acest lucru nu inseamna ca Universul se afla in expansiune. Aceasta explicatia pare a fi una reparatorie pentru Albert Einstein care a oscilat mult in aceasta problema, ramanand in ultima instanta adept al Universului stationar (ca intindere), si deci inca contestat de stiinta conformista.
Este posibil sa se obiecteze ca in spatiul intergalactic,”vidul” nu poate provoca acel fenomen de obosire a propagarii. Trebuie sa mentionam insa ca spatiul intergalactic, acela a carei densitate initiala a fost apreciata la un atom pe fiecare metro cub, iar dupa constituirea aglomerarilor galactice a scazut si mai mult, in realitate nu este vid si are consistenta substantiala si anume una subatomica, recte radiatia numita inadecvat, cosmica. Vid propriu-zis, nonsubstantial, exista numai in afara Universului, in Cosmos, unde exista totusi o anumita consistenta si anume cea eminamente spirituala, cea monadica dupa Leibniz, aceea in care regula este miscarea stohastica permanenta numita legea hazardului. Asa stand lucrurile, nu este gresit sa se considere ca si in Cosmos este posibil fenomenul de propagare chiar daca aceasta este propagarea vointei divine, propagarea fortei gandului.
Revenind, se poate afirma cu responsabilitate ca atat efectul Doppler cat si Gh.C.D-C sunt legi apte, una predominanta pe distante de propagare intragalactice, iar cealalta pe distantele mult mai mari, intergalactice.
Prezenta declaratie impotriva expansiunii universale, nu are menirea obtinerii agrementului vreunei autoritati stiintifice, dar cu convingerea ca reprezinta o solutie de viitor, ea, declaratia, are rolul de a consemna, formularea publica a unui nou principiu.
Este de specificat ca tratarea, in extenso, a principiului numit “Gh.C.D-C” sau “Frequency attenuation” face obiectul unui subiect din lucrarea autorului numita “Modelarea rationalitatii fizice si metafizice”, a carei publicate s-ar putea sa intarzie din motive pecuniare.
Cu tot respectul pentru oamenii de stinta, care isi dedica intraga viata observarii si stiintei in general de care nimeni nu ar putea vreodata sa spuna sau sa puna la indoiala munca si sacrificiile acestora.
Eu consider ca inca de la inceputuri oamenii au incercat sa imite ceace au observat in mediul inconjurator sau prin observarea cerului. Toata lumea a dorita sa ajunga in zona observata, chiar daca tehnic nu era posibil. Generatie dupa generatie pas cu pas lucrurile si idealurile au inceput sa capete viata iar unele din visuri sau putut realiza tehnic. Omu a ajuns pe luna – varful ascensiuni. Dar indiferent de teoriile conformiste, creationiste etc.. toti doreau un salt si acesta s-a produs. Intrebarea este daca toate aceste curente teorii grupuri si-au dorit acest lucru la final? Teoria spatiului propusa de Einstein, modelata de Hubble preluata de la inaintasii lui, si multe alte calcule si teorii pro sau contra nu duc la nici un rezultat daca ar fi sa analizam la nivel de ansamblu celor spuse si binenteles foarte bine argumentate de calcule etc.. oameni seriosi. In acest moment cu toate teoriile si calculele nu suntem in stare sa deviem un bolovan de pe cer. Problema cu spatiul si expansiunea la nivel de om este imposibil sa o determini cu numerele invatate de noi. Functiile si variabilele introduse intr-un program de calculator pentru a simula o miscare corecta este in acest timp imposibila pentru un rezultat corect. Totul se pune pe seama probrabilitatii si a cuvantului DACA cu aceiasi semnificatie. Toata lumea accepta ideia ca AERUL este un fluid. VIDUL este un fluid ? Daca Da atunci de ce ne miram ca toate corpurile se pot misca in HAOS unele fata de altele si binenteles observatorul se afla pe unul dincorpurile acelea. Intrebare daca in acest fluid apare o perturbatie cum ar fi pe pamant un uragan, ce sar intampla in COSMOS, lucrurile s-ar cam agita mai mult sau mai putin. UNIVERSUL este ceace observam, acolo este limita dar asta nu inseamna ca exista margine sau centru, totul se poate muta in centru sau in margine – depinde unde este pozitionat observatorul . Ideea de limita ne duce cu gandul ca pamantul este rotund si nu plat – PLATON pamantul este centru universului – deci se aplica teoria observatorului – locul acestuia. A fost preluata mult timp de biserica aceasta teorie si binenteles divinizata sub diferite forme mentinand masele in frau. Apoi a venit alt om si a descoperit america si binenteles pamantul este rotund cat si aurul adus din colonii – Teorie acceptata. Si tot asa. NU vi se pare ca si acum avem de a face cu acelas truc. Omul in forma sa de atomi este unic – pentru ca altul nu mai exista decat un frate geaman dar tot au ceva care ii deosebesc. Teoria ar fii Tote lucrurile care iau nastere din materie orcare ar fi ia sunt unice in spatiu si timp. Tranformarea materiei din forma initiala in forma de materie prima se numeste dezintegrare – interactiunea materiei in timp si spatiu in cazul nostru este limitata la starea fizica nu si cea materiala (elementele din care suntem constituiti), toate elementele se dezintegreaza si pot lua forme diferite indiferent de transformarea sau asimilarea acestora. asa se intampla si cu stelele si alte elemente primare sau complexe. Depinde de combinatiile posibile acceptate. Deci nasterea este unica – timpul de viata este limitat. – nu exista limite la reproducere decat daca exista perturbatii. Noi putem disparea ca entitate dar nu ca materie. Daca privim pamantul ca o unitate – poate disparea ca unitate dar se dezintegreaza in zeci si mii de bucatele (atomi, electroni, etc..) care pot da natere la alte planete sau stele. Asa cum spuneau multi inaintasi ne contaminati cu diverse ideologii – totul se misca -