experimente-extremeO sa va vorbesc despre niste experimente mai putin ortodoxe, facute de predecesorii nostri, in numele stiintei. Informatiile ce sunt prezentate in acest articol, pot fi considerate extreme, de catre unii.

Primul experiment a fost facut de Ian Oswald, un psihiatru britanic, a carui domeniu de cercetare era starea de somn. In faimosul articol din 14 mai 1960, publicat in Jurnalul Medical Britanic, intitulat Stimulare Ritmica Intensa In Timpul Somnului Cu Ochii Deschisi. Oswald ne explica cum a fixat cu banda adeziva, pleoapele subiectilor, dupa care a aplicat urmatorii stimuli:
-a indreptat raze puternice de lumina catre ochii subiectilor.
-a administrat socuri electrice membrelor inferioare.
-le-a pus muzica cu volumul dat la maxim.
Doi dintre subiectii sai, au fost deprivati sever de somn, iar cel de al treilea, era odihnit.
Dar in mod suprinzator, s-a constatat, conform EEG-ului, ca cei trei subiecti, au adormit la 12 minute de la inceperea experimentului.
Care ar fi concluzia?
Oswald a concluzionat, ca monotonia ar fi cauza principala a acestor rezultate, asa se explica si de ce adormim, in timp ce conducem pe o portiune dreapta, de lungime mare, a unei sosele.

Cel de al doilea experiment, a fost facut de Carney Landis, o absolventa a Facultatii de Psihologie, a Universitatii Minnesota.
Dorea sa vada daca emotiile puternice, provoaca expresii faciale caracteristice. Si-a expus subiectii unei varietati de stimuli, capabili de a provoca reactii emotionale puternice. De exemplu, mirositul amoniacului, ascultarea de jazz, fotografii pornografice si introducerea mainilor intr-o galeata plina cu broaste. Punctul culminant a fost aducerea unui soarece, pe o tava, iar subiectii trebuiau sa il decapiteze. Interesant e faptul ca 2/3 din subiecti, chiar au facut acest lucru.

Acest lucru, va este familiar?

Cel de al treilea experiment, e experimentul Milgram.

Unul dintre cele mai cunoscute dar si contestate, experimente psihologice – atat din punct de vedere etic cat si tehnic -, este asa numitul experiment Milgram. Intrebarea la care dorea sa gaseasca un raspuns socio-psihologul Stanley Milgram in anii 60 se referea la disponibilitatea unor oameni perfect normali de a se inclina in fata unei autoritati si de a urma ordine evident „inumane”. Motivul care a stat la baza acestor experimente a fost cel de-al Doilea Razboi Mondial. De ce au existat pe timpul regimului hitlerist atatia oameni care s-au pus de buna-voie in serviciul masinariei criminale a nazistilor? A existat oare o eroare principiala de caracter in cazul acestor oameni sau exista anumite situatii in care oricine ar putea ajunge sa tortureze si sa ucida alti oameni?
Conducatorul experimentului le-a explicat voluntarilor ca doreste sa vada ce efecte are pedeapsa asupra procesului de invatare. Participantii au fost impartiti, prin tragere la sorti, in elevi si profesori. Procedura a fost insa manipulata, pentru ca, in realitate, doar un voluntar trebuia sa ia parte la experiment. Acesta era „profesorul”. Cealalta persoana, „elevul”, era un student al Universitatii, fapt despre care voluntarul nu avea habar. Rolul de conducator al experimentului era jucat de un profesor de biologie de liceu, in varsta de 31 de ani, iar „victima”, de un contabil de 47 de ani, instruit pentru a face fata rolului; acesta din urma era un american de provenienta irlandeza, cei mai multi observatori gasindu-l foarte placut si prietenos.
Conducatorul a inceput sa enunte cerintele experimentului. „Elevul” trebuia sa invete pe dinafara o lista de asocieri, partenerul sau, „profesorul”, urmand a-l verifica. Participantilor la experiment li s-a aratat un „generator de socuri electrice” dotat cu un panou de instrumente. Pe acest panou se aflau treizeci de butoane. Butoanele erau inscriptionate cu cifre de la 15 la 450 de volti. in plus, din patru in patru butoane aparea si o alta inscriptie, detaliind intensitatea socului: „soc usor”, „soc mediu”, „soc puternic”, „soc foarte puternic”, precum si „Pericol: soc extrem”, ultimile doua butoane fiind suplimentar dotate cu inscriptia „XXX”.
Sarcina „profesorului” era acum, ca de fiecare data cand „elevul” dadea un raspuns gresit, sa se foloseasca de butonul ce declansa socuri electrice, de fiecare data un soc mai puternic. Dupa clarificarea situatiei, „profesorul”, impreuna cu „conducatorul experimentului” si „elevul” intra intr-o incapere separata unde era montat un scaun electric. „Elevul” ia loc pe scaun si este legat de acesta. Ii sunt prinsi electrozii pe corp si este legat la generator. In acest punct al experimentului, „elevul” spune ca are probleme cu inima. „Conducatorul” il linisteste spunandu-i ca socurile pot fi foarte dureroase, dar ca nu duc la leziuni permanente ale tesuturilor.
Dupa cum am mai spus, „elevul” stie ca nu are de ce sa-si faca griji. El este asistentul conducatorului experimentului, iar alegerea „profesorului” si a „elevului” a fost manipulata din start. Fireste ca „elevul” nu este conectat in nici un fel la generatorul de curent, acesta fiind de altfel un element de recuzita. „Profesorul” – adevarata persoana supusa experimentului – nu stie nimic despre toate acestea. El este asadar convins cu tarie de faptul ca victima din camera alaturata va fi intr-adevar „pedepsita” cu socuri electrice. El aude reactiile „elevului” de fiecare data cand il „pedepseste”, ca si cand i-ar pricinui suferinte reale. Voluntarul nu are de unde sa stie ca aceste reactii sunt inregistrate pe banda si ca raspunsurile date de „elev” sunt de fapt raspunsuri-standard.
„Elevul” raspunde la inceput corect, cu doar cateva greseli. Fiecare greseala este penalizata de „profesor”, conform ordinelor, cu o apasare de buton, fiecare noua greseala fiind amendata cu o intensitate electrica mai mare. Ajuns la cel de-al cincilea buton (75 V), „elevul” incepe sa se vaite. La 150 de volti, victima cere intreruperea experimentului, iar la 180 tipa de parca nu ar mai putea suporta nimic. In momentul in care experimentul se apropie de punctul in care „profesorul” ar trebui sa apese pe butonul „Pericol: Soc extrem”, il aude pe „elev” batand cu pumnii in peretele despartitor. Victima il implora pe „profesor” sa il elibereze. „Conducatorul experimentului” ii explica voluntarului ca aceasta reactie este de fapt un raspuns gresit, rugandu-l pe „profesor” sa apese pe butonul respectiv.
Milgram a numit acest fenomen „acord de supunere in fata unei autoritati”. Cativa participanti nu au crezut ca victima era supusa cu adevarat unor socuri electrice, altii nu si-au asumat raspunderea, in timp ce unii dintre ei au cerut, intr-un moment avansat al experimentului certificarea faptului ca nu pot fi trasi la raspundere pentru faptele lor. Alti voluntari au transferat raspunderea chiar asupra victimei, pe motivul ca aceasta s-ar fi oferit de buna voie sa participe la experiment.

Cel de al patrulea experiment a fost realizat de Armata Americana. In anul 1960, in timpul unui zbor de antrenament la mare altitudine, pilotul a anuntat pasagerii ca vor ateriza fortat. O stewardesa a distribuit niste formulare, pe care pasagerii au fost rugati sa le completeze, ca in cazul mortii lor, Armata sa nu poata fi acuzata de nimic. Nu e deloc surprinzator faptul, ca marea majoritate a soldatilor, au avut mari dificultati in a completa acele hartii. Dupa ce toate formularele au fost predate, au aflat ca aterizarea fortata a fost doar o gluma.

Cu experimentul numarul cinci, in schimb, nu mai e de glumit.
In timpul Razboiului Rece, Vladimir Demikov, a creeat intr-unul din laboratoarele din Moscova, o fiinta cum nu s-a mai vazut, prin grefarea capului, umerilor si labelor din fata, a unui catelus, pe gatul unui ciobanesc german matur. Cand un caine manca, celalat manca si el.
Unirea nervilor nu era posibila la aceea vreme, deci cainele grefat, nu putea controla si el corpul comun, dar era complet functional de la gat in sus. Demikov a creeat 19 caini, in acest fel, inainte de a opri experimental.
Durata cea mai mare de viata a fost de o luna.
Daca doriti sa aflati mai multe, aveti la dispozitie doua filme de arhiva, in link-urile de mai jos :
http://www.poetv.com/video.php?vid=227
http://www.tvdata.ru/catalog.php?dir=11&did=365&lang=eng

Experimentul numarul sase, e de-a dreptul bizar.
La data de 3 august 1962, in Oklahoma City. Un grup de cercetatori, au vrut sa afle ce efecte are LSD-ul asupra unui elefant.
Warren Thomas, directorul Gradinii Zoologice Municipale, a injectat 297 de miligrame de LSD, in trompa unui elefant.
297 de miligrame, reprezinta o cantitate mare, de fapt, e cea mai mare cantitate de LSD, administrate unei fiinte vii.
Elefantul a reactionat la administrarea injectiei, ca la intepatura unei albine. A devenit agitat, a trambitat prin tarc cateva minute, iar mai apoi, s-a culcat pe o parte. Ingroziti, savantii au incercat sa il resusciteze, dar elefantul a murit.
Concluzia savantilor a fost ca elefantii sunt mult prea sensibili la LSD.
In anii ce au urmat, a existat o controversa in privinta cauzei mortii elefantului, doza de LSD sau medicamentele administrate la resuscitare.
Asa ca 20 de ani mai tarziu, Ronald Siegel, un angajat al UCLA, s-a hotarat sa refaca experimentul.
Dar a preferat sa amestece drogul in apa de baut a elefantilor. Dupa administrare, elefantii nu numai ca au supravietuit, dar se purtau si relativ normal. Dar Siegel a atras atentia asupra faptului ca doza primita de primul elefant, se poate sa fi depasit limita maxima de toxicitate. Controversa inca continua.

Experimentul numarul sapte, se numeste Initierea Comportamentului Heterosexual La un Mascul Homosexual.
In 1954, James Old si Peter Milner de la Universitatea McGill, au descoperit ca regiunea septala e centrul placerii in creier. Stimularile electrice produceau senzatii de placere intense si excitare sexuala. Au demonstrat acest lucru, prin inserarea a doi electrozi, in creierul unui sobolan, aratand ca atunci cand sobolanul invata cum sa se stimuleze singur, prin apasarea unei manete, acesta va actiona maneta, ca un maniac, de cel putin, 2 mii de ori pe ora.
In 1970, Robert Heath de la Universitatea din Tulane, a gasit o aplicatie noua pentru acest experiment.
S-a decis sa incerce, ca prin stimulari repetate ale zonei septale, sa schimbe preferintele sexuale a unui homosexual.
Heath numeste subiectul homosexual, pacientul B-19. A introdus electrozi izolati cu Teflon, in regiunea septala a lui B-19, adminstrandu-i un numar limitat de stimulari. Dupa un timp, B-19 inregistra cresteri ale libido-ului. Heath i-a atasat un dispozitiv care sa ii permita, sa se auto-stimuleze. B-19 a devenit rapid obsedat de butonul placerilor. Intr-o sesiune de 3 ore, a apasat butonul de 1500 de ori.
In acest stadiu al experimentului, libido-ul lui B-19, era atat de crescut, incat Heath a trecut la etapa finala a experimentului. I-a aranjat lui B-19, o intalnire cu o prostituata. Timp de o ora, B-19 nu a facut nimic, dar cand femeia a luat initiativa, au avut o relatie sexuala satisfacatoare. Heath a considerat acest lucru, drept un rezultat bun, dar nu a mai continuat experientele pe homosexuali.

Experimentul numarul 8, nu are nimic placut in el.
Savantul sovietic Sergei Brukhonenko, a construit o pompa primitiva inima-plaman, numita autojector. Cu acest dispozitiv, a tinut in viata, capul retezat al unui caine. A aratat unul dintre capetele sale de caine, in 1982, in fata unei audiente internationale, la cel de al treilea Congres de Fiziologie al URSS-ului. Pentru a demonstra ca acel cap traieste, l-a facut sa reactioneze la diversi stimuli (i-a luminat ochii, iar ei au clipit, i-a dat sa manance o bucata de branza, care a iesit imediat afara, prin esofagul retezat).

Experimentul 9 este legat de violenta.
Philip Zimbardo a vrut sa stie de ce exista atata violenta in inchisori. Ca sa poata afla, a re-constituit un etaj de inchisoare, in subsolul Universitatii Standford. A recrutat tineri linistiti si fara cazier si care au fost notati normal, la testele psihologice. Prin tragere la sorti, i-a impartit in gardieni si prizonieri, iar el urma sa se retraga pentru 2 saptamani si sa observe cum evolueaza situatia.
Dar nimic nu putea sa il pregateasca pentru ceea ce a urmat.
Conditiile sociale din inchisoare, s-au deteriorat rapid. In prima noapte, detinutii au organizat o revolta, iar gardienii, simtindu-se amenintati de insubordonarea prizonierilor, au intervenit in forta.
Au inceput sa conceapa metode noi de disciplina : perchezitii aleatorii, un numar mic de drumuri la toaleta, abuzuri verbal, deprivare de somn si micsorarea ratiei de hrana.
Prizonierii au inceput sa cedeze. Primul a parasit inchisoare, dupa doar 36 de ore, in timp ce pleca, urla. In urmatoarele 6 zile, alti 4 prizonieri, au plecat. Devenea clar pentru toti cei implicati, ca rolurile asumate deveneau ceva mai mult, decat un simplu joc.
Chiar si Zimbardo s-a lasat sedus de psihologia situatiei. A devenit paranoic, crezand ca prizonierii planuiau o evadare si chiar a incercat sa ia legatura cu autoritatile, pentru a impiedica acest fapt.
Noroc ca odata ajuns aici, Zimbardo si-a dat seama, ca s-a ajuns prea departe. Trecusera doar 6 zile, dar deja studentii cu care se incepuse experimentul, se transformasera in prizonieri ursuzi si gardieni sadici.

Experimentul numarul 10, e o adevarata provocare.
Stubbins Ffirth, un doctor al secolului IX, din Philadelphia, a observat ca febra galbena, apare vara, iar iarna dispare. Acest lucru l-a dus la concluzia ca nu e vorba de o boala infectioasa, ci ca de fapt e cauzata de un exces de stimulanti, cum ar fi caldura, hrana si zgomotul.
Ffirth a incercat sa isi demonstreze teoria, expunandu-se febrei galbene, ca sa demonstreze ca nu se infecteaza.
Si-a facut incizii pe brate, peste care turna „voma neagra proaspata” obtinuta de la bolnavi.
Nu s-a imbolnavit.
Asa ca si-a picurat voma in ochi, a ars voma si a inhalat fumul, a consumat voma sub forma unei pastile, in cele din urma, a inceput sa bea cani intregi de voma neagra pura, nediluata.
Si tot nu s-a imbolnavit!
Asa ca si-a incununat experimentul, balacindu-se intr-o balta formata din lichide infectate: sange, urina, transpiratie, saliva si voma.
Mai sanatos ca niciodata, si-a declarat experimentul un succes, dar gresea. Febra galbena e foarte contagioasa, dar e transmisa prin sange, de regula, de tantari. Faptul ca Ffirth nu a fost infectat, e totusi un mic miracol.

7 COMENTARII

  1. Las-o balta…chiar vrei sa cred ca studentii aia plus „savantul” au fost asa de idioti ca in 6 zile sa se transforme complet? sa fim seriosi…iar fazele cu capetele de caini…am vazut efecte mai bune in filmele cu dinozauri din anii 30:| Apropos, mi se pare mie sau ai ceva impotriva rusilor?Cand e vb de „experimentele” lor apar imediat chestii ca „nu mai e de glumit” si „nu are nimic placut in el”, de parca celelalte experiment facute de americani ar fi placute sau amuzante…incearca macar sa fii putin impartial.

  2. andrei…you D.A. :))
    daca cunosti vreun experiment facut de americani, te asteptam cu detalii 😉
    uite ceva despre japonezi pana atunci http://en.wikipedia.org/wiki/Unit_731
    apropo…legat de impartialitatea mea…spre deosebire de tine, lumea mea nu se imparte in doua, rusi si americani, ca sa fiu impartial ar trebui sa public un experiment pentru fiecare tara existenta, nu crezi?
    razboiul rece s-a terminat, trezeste-te….
    esti avocat, ce naiba, ma asteptam la mai mult de la tine….
    capetele de caini?
    andrei, andrei….cum crezi ca s-a perfectionat metoda transplantului de organe?
    ai o vasta cantitate de informatii la indemana, sub forma internetului.
    adu argumentele, nu opiniile nefondate si bazate pe porniri „rosii”.

  3. „daca cunosti vreun experiment facut de americani, te asteptam cu detalii”….pai Philip Zimbardo de la Universitatea Standford, Carney Landis din Minnesota, grupul de cercetatori din Oklahoma City…toate astea sunt parca in S.U.A., nu? Si n-am zis nimic de razboiul rece, am zis doar ca exprimarea de care te-ai folosit pentru a prezenta asa-zisele experimente a fost in detrimentul rusilor… gen „nu mai e de glumit” si „nu are nimic placut in el”.
    Iata si experimente americane „WARNING: What you are about to read is truly shocking. You have never been told this information by the American Medical Association, nor drug companies, nor the evening news. You were never taught the truth about conventional medicine in public school, or even at any university…” http://www.naturalnews.com/019189.html dar cred ca astea sunt placute si e de glumit cu ele, nu?…cat despre capete de caini tu ai postat linkul spre aberatia aia nu eu…asa ca totusi…capete de caini…ma asteptam la mai mult de la tine. Nu vad ce legatura are razboiul rece cu ce am spus eu si explica-mi te rog care e acea pornire rosie si cum mi-am bazat eu opiniile, nefondate de altfel pe acea pornire /:)

  4. uita-te cu multa atentie la titlul articolului pe care il comentezi….s-ar putea sa ai o surpriza.
    pornirile tale rosii, vin atitudinea ta anti-americana. ai tendinta de a ridica in ceruri pe marea majoritate a adversarilor lor.

    a…..asa da, dar nu mai poate fi vorba de impartialitate, ci de exprimare.
    cel cu gluma, are legatura cu experimentul de deasupra lui, cel facut de armata americana.
    de asta nu e de glumit cu el.
    cel de al doilea….detalii, detalii….astept sa vina rusii sa ma dea in judecata pentru pagubele aduse imaginii lor.

    link-ul tau nu il comentez.
    de ce?
    dupa cum ai zis si tu ieri, faptul ca scrie acolo, nu il face adevarat 😉
    asa ca arata-mi unde scrie si e adevarat.

  5. Era interesant sa citim despre experimentele ce s-au petrecut in lagarele pline cu evrei, pe vremea lui Hitler.
    Sau sa citim despre experimentele care s-au petrecut sau se mai petrec in inchisorile pline cu asa-zisi teroristi.
    Sau sa citim despre exeperimentele care se fac in toate tarile din lumea a III a avand paravanul „ajutorarii” gen – testari de medicamente, aplicatii ale unor aparate ce afecteaza, influenteaza activitatea cerebrala etc.
    Dar cine are curajul sa scrie asa ceva?
    Se vor scrie despre ele peste sute de ani…

LĂSAȚI UN MESAJ