Problema originii

Cativa cercetatori s-au opus in general ideii conform careia Homo erectus a fost stramosul direct al speciilor aparute mai tarziu, inclusiv a lui Homo sapiens. Louis Leakey a combatut vehement ideea ca populatiile de H. erectus,, in special cele din Africa, s-au suprapus in timp cu populatiile mai avansate de Homo sapiens, neputand fi descendentii celor din urma. Un argument care vine in sprijinul punctului de vedere exprimat de Leakey provine din analiza caracteristicilor anatomice ale fosilelor. Subliniind o discutie intre trasaturile “primitive” si cele “derivate” in cadrul reconstructiei legaturii dintre specii, un grup de paleontologi au incercat sa demonstreze ca H. erectus nu este un stramos potrivit din punct de vedere morfologic pentru Homo sapiens.

Deoarece cutia sa craniana este lunga, redusa, cu peretii grosi, si prezinta o arcada proeminenta, ei au sustinut ca H. erectus prezinta caracteristici derivate (ori specifice) care nu sunt comune trasaturilor omului modern. In acelasi timp, se observa ca Homo sapiens impartaseste unele trasaturi, craniul rotund si cu pereti subtiri, cu umanoizi timpurii, precum H. habilis. Din aceste motive, unii paleoantropologi (inclusiv Leakey) considera ca mai suplii si “zvelti” H. habilis si H. rudolfensis au legaturi mai apropiate cu Homo sapiens decat H. erectus. Totusi, aceste constatari nu se bucura de acceptare unanima. In schimb, studiile privind dimensiunea in cadrul evolutiei umane indica faptul ca reprezentantii speciei Homo pot fi grupati intr-o schema de tip stramos – descendent, prezentand o crestere a dimensiunilor corporale. In ciuda faptului ca are o cutie craniana mai grea si mai plata, H.erectus, in special reprezentantii africani ai speciei denumita uneori H.ergaster, se afla la locul nepotrivit in aceasta schema.

Desi acest aspect a fost stabilit, exista inca o incertidudine in ce priveste modul si locul in care H.erectus a dat nastere in cele din urma lui Homo sapiens. Aceasta este o chestiune majora in privinta studiului evolutiei umane si una care rezista unor verificari chiar si in cazul in care fosilele humanoide din paleolitic sunt analizate in detaliu. Au fost avansate cateva ipoteze generale, dar nu exista inca un consens in ce priveste modelele de schimbare gradulara, in contradictie cu scenariul unei evolutii rapide, conform carora schimbarile aparute intr-o anumita regiune sunt urmate de migratia noilor populatii spre alte zone.

Teoriile schimbarii graduale

Opinia traditionala sustinuta de unii paleoantropologi este ca o anumita specie se poate sa se fi transformat gradual intr-o specie succesoare. Astfel de specii succesive de pe scara evolutionista sunt denumite cronospecii. Delimitarile dintre cronospecii sunt aproape imposibil de determinat prin intermediul vreunor criterii anatomice, obiective sau functionale; astfel, tot ce ramane este incercare de a trasa anumite limite la un moment dat. O astfel de delimitare crolonogica poate sa fie realizata in mod arbitrar intre ultimii supravietuitori ai lui H.erectus si primii membri ai specii succesoare (de exemplu, Homo sapiens). Problema definirii limitelor cronospeciei nu este una neobisnuita pentru H.erectus; este una dintre cele mai controversate chestiuni din domeniul paleontologiei.

Un astfel de concept de schimbare graduala avand o continuitate intre diverse forme succesive a fost raspandit in special in Africa de Nord, in zona Tighenif, acolo unde H.Erectus este considerat un stramos al populatiilor ulterioare din regiunile Rabat, Temara, Jebel, Irhoud si din alte parti. Gradualismul a fost, de asemenea, revendicat in Asia de Sud -Est, in zona Sangiran, acolo unde H.erectus ar fi putut progresa pana a ajuns in cadrul unor populatii cum ar fi cele de la Ngandong (Solo) si de la Kow Swamp in Australia. Unii cercetatori au sugerat faptul ca astfel de evolutii similare ar fi putut aparea si in alte parti ale lumii.

Presupusa interlegatura a realizarilor culturale cu forma si dimensiunea dintilor, a maxilarului si a creierului este o teorie cu care unii paleoantropologi nu sunt de acord. In toata arhiva de fosile umane exista exemple de disociere intre forma si dimensiunile craniului de pe o parte, si realizarile culturale, pe de alta parte. De exemplu, un H. erectus cu un creier mai mic ar fi putut face parte dintre primii oameni care au reusit sa controleze focul, pe cand oamenii cu un creier mult mai mare din alte regiuni ale lumii, care au trait mai tarziu, nu au lasat nici o dovada ca ar fi stiut cum sa-l stapaneasca. Gradualismul este chintesenta asa-zisei ipoteze “multiregionale”, conform careia H. erectus a evoluat in Homo sapiens nu odata, ci de cateva ori, ca fiecare subspecie a lui H. erectus, care traia in propriul teritoriu, a depasit un anumit prag critic. Aceasta teorie este valida daca se accepta drept corecte presupusele delimitari dintre erectus si sapiens. Ea este contestata de sustinatorii ipotezei “in afara Africii” care constata ca notiunea de delimitare este in discordanta cu teoria genetica moderna a schimbarii evolutioniste.

Teoriile schimbarii punctuale

Tranzitia graduala de la H. erectus la H. sapiens este o interpretare a arhivei de fosile existente, dar dovada poate fi interpretata si in mod diferit. Multi cercetatori au ajuns sa accepte ceea ce se poate numi viziunea punctuala a evolutiei umane. Aceasta viziune sugereaza ca specii precum H. erectus pot prezenta schimbari morfologice minore sau lipsa vreunei schimbari de-a lungul unor perioade lungi de timp (stagnare evolutiva) si ca trecerea de la o specie la alta s-ar fi putut produce relativ repede, mai degraba intr-o zona geografica restransa decat la nivel global. Daca speciile de tip Homo, cum este si a noastra, au evoluat gradual sau rapid este inca o chestiune controversata.

Continuarea prezentarii unor astfel de argumente subliniaza necesitatea analizarii mai multor fosile in scopul stabilirii categoriei de variatii fizice ale H. Erectus, precum si necesitatea mai multor descoperiri intr-un context arheologic optin care sa permita o datare cat mai exacta. Completarile la aceste doua surse de informatii pot oferi un raspuns chestiunilor neelucidate si pot rezolva problemele care inconjoara evolutia lui H. erectus.

Articolul este preluat, cu acordul editorilor, din Enciclopedia Britannica volumul 7, enciclopedie publicata in limba romana de Jurnalul National. Enciclopedia Britannica se poate comanda de pe siteul www.enciclopediabritannica.ro

LĂSAȚI UN MESAJ