religiiUnii academicieni o declara stiinta, altii o disciplina necesara – si mai sunt altii pentru care a devenit o religie sine dia. Nu ma numar printre acestia. Pentru mine, s-a transformat si a evoluat intr-o adevarata arta. Un „ars vivendi”, o metoda de a intelege si „invata” societatea, de a vedea trecutul, de a pricepe interdependentele socio-umane, etice sau de alta natura.

Dupa germanul Tillich: „Religia este ceea ce ne intereseaza in mod final”.
Dupa americanul Yiner: „Religia este un sistem de credinte prin care oamenii se lupta cu problemele finale ale vietii”.
Francezul Durkheim, unul din cei mai importanti sociologi timpurii scria: „O religie este un sistem unificat de credinte si practici cu privire la lucrarile sacre, adica acele lucruri puse deoparte si interzise, credinte si fapte care unesc intr-o singura comunitate morala, numita Biserica, pe totii aceia care adera la ele”.
Religia are rolul determinat in dezvoltarea unei civilizatii. Dupa Spengler, Tonybiee si altii, civilizatia este un organism social care se naste, creste, se maturizeaza, imbatraneste si moare.
Mircea Eliade scria: Constiinta unei lumi reale si semnificative este strans legata de descoperirea sacrului (adica a sensului sfant). Opusul sacrului este profanul care este nereal si nesemnificativ.

Cautarea si gasirea de semnificatiei sfinte este caracteristica de neinlocuit a omului: ” a trai ca fiinta umana este in sine un act religios”. Religia face parte, deci, din structura omului, reprezinta valorile supreme supreme pentru care traieste el: ” a fi, sau mai degraba a deveni om, inseamna a fi religios”. Am putea parafraza spunand ca, a pierde calitatea de om sau a deveni neom, inseamna a pierde religia.

Ar putea sustine iarasi unii, si pe buna dreptate, ca acel „homo politikon” al lui Socrate a fost mai intai „homo religiosus”. Pentru a incerca sa definim aceasta disciplina trebuie sa incepem cu termenul principal, anume Religia.

Ce este religia?

Dex-ul spune: Sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimentul divinitatii si care si uneste, in aceeasi comunitate spirituala si morala, pe toti cei care adera la acest sistem; totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunzatoare; confesiune, credinta.
Poate este gresit sa credem ca aceste definitii pot incadra atat de multe perspective cultural-sociale, atat de multe diferente si practici oculte. Se poate pune semnul egal intre religie si credinta?

Religia, ca fenomen, este unica, dar imbraca diferite forme istorice si culturale sub impactul stadiului dezvoltarii civilizatiei umane la diferite tari si popoare. Referindu-se la nasterea sentimentului religios, Mircea Eliade preciza in jurnalul din 1959: „Religia este intr-adevar rezultatul caderii, al uitarii, al pierderii starii de perfectiune primordiala. In Paradis, Adam nu cunostea nici experienta religioasa, nici teologia, adica doctrina asupra lui Dumnezeu. Inainte de pacat nu exista religie. „

Religia este conceptia cea mai generala despre lume si viata, bazata nu numai pe revelatie, ci si pe credinta si pe aplicarea ei totala in practica. Din acest punct de vedere si o conceptie care nu este bazata pe revelatie poate deveni religioasa.

Setea de supranatural se explica prin nevoia omului de a reface legatura cu divinitatea. Fiecare om are inauntru sau un gol de forma lui Dumnezeu. In latina „religare” inseamna „a fi legat de”. Astfel „religie” – inseamna reluarea legaturii cu divinitatea.

coloana-infinituluiReligia este, cum sugestiv se exprima unul din cercetatorii domeniului „administrarea sacrului.”
De asemenea, putem lua in considerare toate acele mici subdiviziuni sau relatii religioase. Istoria religiilor nu se ocupa doar cu marile religii (asa numite religii revelate sau religii ale Cartii) precum crestinismul, islamismul, buddhismul, apoi confucianismul, taoismul ci si cu studiul samanismului, al animismului, totemismului si alte credinte religioase precum si cu intelegerea acelor „hibrizi” ca voodoo, santeria sau a celor noi aparute – scientologia sau alte secte si ramuri ale pricipalelor religii.

Sacrul si religia

Sacrul si religia in speta au dominat spatiul nostru profan de-a lungul mileniilor. Tot ceea ce facem poate fi „tradus” in context religios. De la miscarea soarelui pe cer si curgerea anotimpurilor pana la destinul uman si viata dupa moarte. Fiecare gest, fiecare simbol este incarcat religios. De la ablutiuni pana la vise si premonitii,de la senzatii de deja-vu pana la fenomene inexplicabile ratiunii umane. Credinta, respectiv religia este o zona in afara ratiunii umane. Ea nu se poate explica decat prin verbul „a crede”. Este deasupra oricarei putinte de tagada. Este net manifestat in acel ceva dincolo de om.

Religia a inceput prin a explica natura inconjuratoare si relatia omului cu ea si a incheiat prin a stabili si trasa adevarate tipare socio-culturale. Acele arhetipuri culturale ale credintei. A inceput prin a crea indivizi de mare angajament si a terminat prin a omogeniza societatea. Putem vorbi in prezent despre un declin privind acest capitol, despre o desacralizare constanta, voita dar mai ales necesara pentru anumite categorii. Dar despre asta vom vorbi in alt articol.

Autor: Dell, www.descopera.org

4 COMENTARII

  1. Ai uitat de abordarea rationala a religiei, cea mai importanta de altfel. Articolul este partinitor, nu are si un punct de vedere alternativ/contradictoriu, in plus, este prea scurt pentru un subiect atat de complex. Nu vrei sa dau nota!

  2. Sacru si Religia sunt doar niste denumiri,termene,inventate de unii pt anumite scopuri oculte,fiecare OM e liber sa creada in ce vrea EL,..si NU in ce vor ALTII, ca o credinta IMPUSA …dar IPOCRITA,….

  3. bravo dac67,daca acest mod de gandire s-ar extinde,am putea sa scapam de jugul religios care indica ,(prin popi pastori,predicatori) o anumita directie,iiar daca incerci sa cercetezi altceva inafara de dogma religioasa esti amenintat cu iadul si dracu’ ! Pe aceasta frica se bazeaza religia sa tina in frau turma. 

LĂSAȚI UN MESAJ