Michel Siffre

In toate cartile ce trateaza problema timpului si a perceptiei sale, exista referiri la acest om cu fata acoperita de electrozi. Experimentele facute asupra propriei lui persoane au dus la aparitia domeniului cronobiologiei umane, o ramura a biologiei ce se ocupa cu ritmurile fiziologice naturale.

Numele sau este Michel Siffre si e un speolog francez. In data de 16 iulie 1962, la doar 23 de ani, el s-a decis sa coboare 130 de metri sub nivelul solului, in adancurile Scarassson-ului, o pestera din Alpi. Experimentul urma sa dureze 2 luni, perioada in care nu va avea acces la nici un fel de indicator temporal. Urma sa manance si sa doarma doar atunci cand i-o cerea corpul. Scopul sau era de a vedea in ce fel vor fi influentate ritmurile naturale ale corpului sau de viata „in afara timpului”.

„Am decis ca o sa traiesc asemenea unui animal, fara ceas, in intuneric, fara sa pot masura timpul.”

Pestera era rece si umeda, picioarele sale erau adesea ude. Avea o lampa cu baterii si isi petrecea timpul citind, explorand pestera sau pur si simplu stand pe un scaunel si uitandu-se in intuneric. Pentru a indeparta tentatia abandonarii experimentului, asistentii sai au indepartat scara de iesire.

Pentru a putea evalua rezultatele studiului sau, Michel a apelat la un simplu protocol stiintific. A postat o echipa la intrarea in pestera si urma sa ii strige ori de cate ori va manca, se va trezi sau va dormi. Echipa nu avea voie sa il cheme, deoarece ar fi putut afla in ce perioada a zilei se afla.

Conform jurnalului sau o parte din acest experiment a fost de-a dreptul infricosator, lipsa indicatorilor temporali i-au dat peste cap perceptia timpului. Ceea ce el credea ca e un scurt pui de somn putea dura chiar si 8 ore. Atunci cand experimentul a ajuns la sfarsit, in data de 14 septembrie, el a fost surprins de coborarea scarii, el credea ca e de abia 20 august. Avea perceptia timpului comprimata, inca se credea in prima luna.

Rezultatele studiului au fost extraordinare. Confuzia temporala a lui Michel era pur psihologica. Corpul sau se adaptase la mediul inconjurator si avea un ciclu de 24 de ore si 30 de minute. De regula era treaz 16 ore, dupa care dormea 8. Lucrul cel mai important a fost descoperirea faptului ca corpul uman are un ceas biologic independent de ciclurile zilei terestre. In afara de notarea perioadelor cu sau fara activitate, Michel mai facea inca doua teste, atunci cand isi chema echipa. Prima oara isi lua pulsul, iar apoi urma un test psihologic. Trebuia sa numere de la 1 la 120, cate un numar pe secunda. Acest test a dus la o alta descoperire, a durat 5 minute pentru ca Michel sa ajunga la 120. Cu alte cuvinte, a perceput in mod psihologic 5 minute, desi erau doar 2.

Totodata Michel sustine ca pe durata acelui experiment, in care s-a lasat in voia corpului sau, a avut un somn perfect.

In cadrul altor experimente, subiectii au ajuns sa aiba cicluri de 48 de ore, din care 36 erau de veghe si 12-14 de somn. Acest lucru prezenta interes pentru armata franceza, care dorea dublarea starii de veghe a soldatilor. In 1972, Michel a refacut experimentul in Midnight Cave, Texas, pentru a vedea daca putea obtine ciclul de 48 de ore. A reusit sa obtina ciclul de 48 de ore, dar intermitent. Dar nu a perceput in mod diferit ciclul de 48 de ore fata de cel de 24 de ore. Atunci cand indicatorii dispareau, disparea si perceptia timpului.

In prezent, din cauza aparitiei unei etici stiintifice stricte experimentele de acest gen nu mai pot avea loc. Michel ne da si un exemplu in acest sens. In 1964, subiectul care i-a luat locul in subteran avea un microfon atasat pe cap. Intr-una din zile, a dormit 33 de ore, iar Michel si colegii sai nu mai erau siguri daca e in viata. Era prima oara cand vedeau un om care doarme atat de mult. Asa ca s-au gandit sa se coboare in pestera si sa vada ce s-a intamplat. Dar dintr-odata subiectul a inceput sa sforaie si au inteles ca e in viata. In ziua de azi, doctorii l-ar fi trezit mult mai repede din cauza riscului ridicat.