Chiar aici, pe Pamant, gasim forme stranii de viata. Poate unele chiar ne vor ajuta sa identificam viata extraterestra atunci cand o vom intalni. Nanobacteria ne-a aratat ca va fi greu sa decidem daca anumite formatiuni microscopice sunt cu adevarat vi. Cele mai mici bacterii au o marime de 200 nanometri, insa nanobacteriile sunt sub acest prag de limita a vietii stabilite de comunitatea stiintifica.
Nanobacteria este numele propus pentru niste organisme de dimensiuni foarte mici.
Nanobacteria a pornit de la observatii facute asupra unor formatiuni geologice, incluzand si meteoriti. Cativa cercetatori au sustinut ca au descoperit cea mai mica vietate existenta. Insa dimensiunea lor este cu mult sub limita minima admisa pentru existenta vietii; viata pentru a putea exista, trebuie sa aiba cel putin 200 nanometri.
Nanobacteriile au fost descoperite in anul 1994 de catre cercetatorii finlandezi E. Kajander, E. Tahvanien, N. Ciftcioglu si I. Kuronen in culturi cu celule de sange uman si de bovine. Intr-o lucrare scrisa de ei arata ca cercetarile au aratat ca particulele erau capabile sa se inmulteasca. Particulele biologice erau autonom replicante.
Controverse
N-ar fi nimic neinregula cu aceste bacterii daca nu ar fi atat de mici. Insa la asemenea dimensiuni, mai mici decat limitele pentru existenta vietii, este greu de imaginat functionarea lor. La o dimensiune mai mica de 200 nanometri, nu mai ramane loc pentru un lant de ADN.
Simpla replicare nu inseamna neaparat viata, ci poate fi consecinta unor procese fizice sau chimice. In 1998, finlandezii au descoperit si fragmente de ADN.
Experimentul finlandezilor nu era suficient. Astfel, John Cisar a reluat experimentele si a izolat particulele nanobacteriilor si apoi a incercat sa le multiplice in laborator. Asa cum astepta, nanobacteriile nu s-au multiplicat si nici nu a identificat proteine sau material genetic in jurul lor.
Concluzia la care a ajuns cercetatorul este ca „nanobacteriile” erau defapt nanocristale, lipsite de funciile pe care le indeplinesc organismele vii. Rezultatele finlandezilor reprezentau consecinta unor contaminari cu material existent in culturile de celule.
Enigma continua
Problemele pareau rezolvate, insa n-a fost asa. Cateva echipe de cercetatori din SUA, Germania, China si India au descoperit nanobacterii in pietrele de la rinichi si vezica biliara. Tratamentele cu antibiotice s-au dovedit eficiente, iar asta insemna ca nanobacteriile sunt vi.
Kanjer le-a numit „nanoparticule calcifiante”, pentru a evita controversele nanobacteriei. Nanobacteriile pareau vii, dar experimentele au continuat. In 2004, niste cercetatori de la Clinica Mayo au obinut alte rezultate, nanosferele lor se inmulteau in medii de cultura si pareau a contine ADN. Echipa a continuat cercetarea, folosind tehnica spectromiscropiei. Totul a mers bine, doar ca lipsea totusi semnatura ADN-ului.
In anul 2006 a fost descoperita o arheobacterie cu dimensiuni de 0,006 microni cubi si i s-a putut analiza genomul, deci un microorganism sub dimensiunile considerate a fi minime pentru existenta vietii. Aceasta descoperire a aratat ca organismele pot fi cu mult mai mici decat limita stabilita de comunitatea stiintifica.
Meteoritul ALH 84001 descoperit in Antarctica in 1984, provenit de pe Marte continea resturi fosilizate ale unor bacterii martiene. Cu mult entuziasm multe publicatii au relatat ca s-a descoperit viata extraterestra, insa scepticii sustineau ca formele elementare de viata nu pot fi mai mici de 200 nanometri. Desi descoperirea recenta a unor forme de viata sub limita aceasta nu pot stabili daca am gasit viata extraterestra, ne va face sa privim altfel formele de viata. Poate chiar unele boli se vor putea explica prin prezenta unor anumite nanobacterii. Si poate, in viitorul apropiat chiar vom descoperi primele forme de viata extraterestra.
Viata se manifesta in multe forme la care nici nu ne-am imagina. Desi nu exista un raspuns clar in privinta nanobacteriilor, sau a particulelor biologice autonom replicante, se pare ca poate exista viata chiar sub limita admisa, de 200 nanometri.
Autor: Marius, www.descopera.org
Foto: NASA
