Biblia incepe cu un mister de cuvinte primordiale. “La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul”.
Destul de greu de imaginat apa, aerul si focul, amestecate unele cu altele si formand un imens glob, care apoi se separa in doua, o parte formata din elemente solare, si o alta formata din elemente terestre. Aceasta reprezentare materiala a elementelor probabil nu este decat un mijloc de exprimare al haosului primordial. Textele nu trebuie luate in mod literal, ci in contextul istoric, economic si social din acea perioada.
Radacinile gnoseologice ale religiei sunt legate de cele sociale, deoarece insasi gandirea omului este sociala, deoarece relatiile economice si sociale dintre oameni influenteaza asupra procesului cunoasterii in general si asupra diferitelor sale laturi in particular.

Omul a fost creat cu virtutiile unui zeu. Corporal, sexuat si liber, dupa chipul si asemanarea Creatorului sau. Telul creatiei a fost o omenire sanctificata. Aceasta explica importanta temporalitatii si a istoriei si rolul hotarator al libertatii umane.

Va veni ziua cand Pamantul isi va indeplini misiunea. Cand omul si va termina evolutia pe el, Pamantul se va transforma in praf in spatiul cosmic. Acesta este sfarsitul lumii. Sa fie oare apocalipsa sfarsitul lumii? Sau termenul in sine se refera la un altfel de sfarsit? Din pacate textele sunt interpretate in fel si chip. Multi oameni au cautat legaturi si asemanari dintre apocalipsa profetita in Biblie si intamplarile din zilele noastre. Insa de fiecare data dupa ce momentul s-a scurs si nu s-a intamplat nimic, s-a profetit o alta.

Misterul creatiei

Sa incercam sa dezvaluim insusi misterul creatiei – acel Unu primordial despre care vorbesc Upanisadele. Din Unul se naste Doi. Generator al pricipiului masculin si feminin. Haosul naste deopotriva intunericul si lumina – forte profund antagonice in manifestare, dar interdependente. Geneza din pacate nu ofera decat o relatare foarte simplista, insa contine adevarul altor mitologii.

Care este finalmente creatia? Ce inseamna si care este sensul ascuns? Creatia este casa cuvantului creator, a Logosului, crearea lumii prin cuvantul rostit.
Unitatea primara nu se poate manifesta decat prin binar. Astfel, in dinamica analogica si universala nu te sprijini decat pe ceea ce ti se opune. Cei din vechime au reprezentat aceasta prin lupta dintre Eros si Anteros, prin lupta lui Iacob cu ingerul, prin echilibrul muntelui de aur care tine legat cu sarpele simbolic al Iudeii, pe de o parte zeii si pe de alta demonii.

Intelegem si vedem cu totul alte sensuri decat cei dinaintea noastra. Ar fi trebuit ca mitul creatiei sa ne reveleze mai mult? Sau am plecat noi intr-o directie gresita?

Despartirea haosului primordial e o scena predilecta in culturile aborigene si nu numai. Dar ea reprezinta acea purificare, despartirea sufletului de materie, “umplerea” spatiului sacro-sanct. Aceasta stare numita “nostalgia originilor” mai tarziu. Un spatiu-timp definit amorf de fizica.

Hermes Trismegistul in vestita sa Tabula Smaragdina spunea:
“Ceea ce e jos e la fel cu ceea ce e sus si tot ceea ce e sus e la fel cu ceea ce e jos, pentru infaptuirea miracolelor Lucrului Unic. Dupa cum toate purced din Unul, tot asa – prin transpunere – ele sunt nascute din acest lucru Unic. Este puterea puterilor care-si intinde biruinta asupra tuturor lucrurilor subtile si le patrunde pe cele solide. Astfel a fost creata mica lume, dupa modelul celei mari. Din aceasta si in acest fel se fac minunate realizari.”
La fel de eloventa este si Sutra Lotusului sau oricare dintre Upanisade, doar exprimarea difera.

Creatia

Religia nu se sprijina pe crearea universului si a pamantului, provenienta omului, viata de dupa moarte etc, ci din pacate, incearca monstruos cateodata si fara putina de tagada sa le explice. Aceasta conduce la rezultate nefaste.

Religia inseamna siguranta zilei de maine. Frica de necunoscut a stat la inceput la explicarea diferitelor fenomene naturale. Din nefericire, chiar si in prezent cand omul se confrunta cu o situatie iesita din comun apeleaza la religie (in locul stiintei) pentru a o explica. De aici superstitiile si genul Dark Age.
De aici frica de a cunoaste mai mult. Daca Evul Mediu a sistat intr-o anume masura toate cercetarile stiintifice care contraveneau notiunii “bisericesti” de imago mundi in prezent ea se rezuma doar la o distorsiona.

Scopul nostru pe Pamant

Intorcandu-ne in zilele noastre, scopul nostru ar fi sa perfectionam lumea, o imensa responsabilitate, o obligatie, precum si scopul zeilor a fost sa creeze pe Pamant forma umana. Precum mostenirea zeilor a fost transmisa omului pentru ca el sa o indeplineasca intru totul, sa o perfectioneze din treapta in treapta pana la cele mai indepartate epoci in viitor. Aceasta contemplare a Universului, trezita in noi prin monumentalele cuvinte care marcheaza inceputul Genezei.

Autori: Marius, Dell – www.descopera.org