pasarea-dodoDodo (Raphus cucullatus) sau ciudatele pasari din filmul animat Ice Age sunt specifice insulei Mauritius din sud-vestul Oceanului Indian. Mauritius este o insula de origine vulcanica.

Pasarea avea in jur de un metru si jumatate inaltime si cantarea aproximativ 20 de kilograme. Se hranea cu fructe si isi facea cuibul pe pamant. Uriasele “gaini” au disparut spre sfarsitul secolului 17.

Pasarea este folosita de obicei ca arhetip al unei specii disparute, deoarece disparitia ei a avut loc in cursul istoriei umane.

Descoperire si etimologie

Primele descrieri cunoscute despre dodo au fost facute de catre olandezi. Ei au numit pasarea Mauritius walghvoge “pasarea zburatoare” sau “pasarea dezgustatoare” facand referire la gustul sau neplacut. Desi in multe scrieri recente se spunea despre carne ca ar avea gust neplacut, scrierile mai vechi contesta acest lucru spunand ca desi carnea era mai tare avea gust bun. Numele de Walgvogel a fost folosit pentru prima data in jurnalul vice-amiralului Wybrand van Warwijck, care a vizitat insula in anul 1598 si a numit-o Mauritius.

Etimologia cuvantului este inca neclara. Unii o atribuie cuvantului olandez “dodoor”  pentru “lenes”, dar mai probabil este legat de “dodaars (knot-arse) facand referire la manunchiul de pene de pe posteriorul pasarii.

Prima inregistrare a cuvatului “dodaerse” a aparut in Jurnalul capitanul Willem van Westsanen in anul 1602. Thomas Herbert a folosit cuvantul dodo in anul 1627, dar nu se stie cu certitudine daca el a fost primul. In anul 1507 portughezii au vizitat insula, dar nu au specificat nimic despre dodo. Conform dictionarului Encarta si celui de etimologie cuvantul dodo deriva din cuvantul portughez “doudo” (in prezent “doido”) care inseamna nebun sau prost.

David Quammen considera cuvantul dodo ca fiind derivat din cele doua sunete pe care le scotea pasarea “doo-doo”. In anul 1606 Matelief de Jonge a scris o importanta descriere despre dodo si alte cateva pasari, animale si plante de pe insula.

Evolutia

Dodo este un apropiat al porumbelului si turturelei moderne, analizele sugereaza ca stramosii lui au derivat din rodrigues solitaire (care a disparut si el) in jurul granitei dintre paleogen si neogen.

Acelasi studiu a fost interpretat pentru a arata ca porumbelul din S-E Asiei, Nicobar, este cel mai apropiat stramos comun in viata a lui dodo.

Au fost gasite multe oase de pasari in diferite stadii de maturitate.

Aceste descoperiri au fost facute publice in decembrie 2005, in muzeul national de istorie din Leiden.

Muzeul de istorie naturala din Dublin si muzeul de istorie din cadrul universitatii Oxford, printre altele, detin un specimen asamblat din aceste ramasite sfaramitate.

Un ou apartinand pasarii dodo este expus in muzeul East London din Africa de Sud.

Pana in prezent, cele mai intacte ramasite, sunt expuse la muzeul natural de istorie din cadrul Universitatii Oxford. Muzeul din Manchester are expusa o mica colectie de oase care apartin pasarii dodo.

Ramasitele ultimei pasari dodo impaiata a fost tinuta la Muzeul Ashmolean din Oxford, dar specimenul s-a deteriorat in intregime, iar directorul muzeului a hotarat sa renunte la el in jurul anului 1755.

In anul 2007, aventurierii care explorau o pestera din Mauritius au descoperit cel mai complet si bine conservat schelet a lui dodo gasit vreodata.

Conform interpretarii unor artisti dodo avea un penaj gri, un cioc incovoiat de 23 de centimetri, aripi foarte mici si un smoc de pene pe extremitatea din spate.

Sternul este inadaptat pentru zbor, aceste pasari de sol au evoluat profitand de un ecosistem pe o insula fara pradatori.

Imaginea traditionala a lui dodo este de pasare grasa si stangace, prin urmare sinonimul de “Didus ineptus”, dar acest punct de vedere a fost contestat in ultima vreme.

Opinia oamenilor de stiinta este ca desenele vechi aratau exemplare captive „supraponderale”.

Mauritius era marcata de sezoane atat umede cat si uscade, iar pasarea Dodo probabil „manca mult” in sezoanele umede pentru a supravietui in sezonul uscat ce urma sa vina; rapoartele contemporane vorbesc despre pasari lacome.

In captivitate hrana se gasea usor, de aceea pasarile au devenit supraponderale foarte repede.

Cand primii oameni  au ajuns pe Mauritius au adus cu ei animale care nu se gaseau pe insula cum ar fi porci, caini, pisici, sobolani si macacii mancatori de crabi. Animalele, in special porcii au distrus cuiburile pasarii dodo, in timp ce oamenii au distrus padurile in care acestea si-au facut cuiburile, acestea avand un impact devastator in disparitia “gainii uriase”.

Desi exista rapoarte despre uciderea in masa a pasarilor dodo pentru aprovizionarea vapoarelor, cercetatorii arheologi nu au gasit suficiente dovezi pentru a demonstra acest lucru.

Roberts & Solow afirma ca „disparitia Dodo este datata din momentul ultimei reperari in anul 1662, raportata de marinarul naufragiat Volkert Evertsz” (Evertszoon), dar multe alte surse sugereaza anul 1681. Roberts & Solow subliniaza ca, inainte de a fi vazuta pentru ultima data in 1662 a mai fost observata in 1638, dodo era probabil deja foarte rara inca din anii 1660, si, astfel, un raport controversat din anul 1674 nu poate fi contestat. Analiza statistica a inregistrarilor de vanatoare de Isaac Johannes Lamotius re-dateaza disparitia, estimata la 1693, cu un interval de incredere de 95% din 1688-1715. Avand in vedere mai multe dovezi circumstantiale, cum ar fi rapoarte de calatorie si lipsa de rapoarte bune dupa 1689, este probabil ca dodo sa fi disparut inainte de 1700; ultimul dodo a murit cu putin mai mult de un secol dupa descoperirea speciei in 1581.

Putini au observat particularitatile pasarii pe cale de disparitie. La inceputul secolului al 19-lea parea o creatura prea ciudata, si a fost considerata de multi a fi un mit. Cu descoperirea primului lot de oase Dodo din mlastina Mauritiana, Songes Mare, si rapoartele scrise despre ele de George Clarke, profesor la Mahebourg, din 1865, interesul pentru pasare a fost reaprins. In acelasi an in care Clarke a inceput sa publice rapoartele sale, pasarea recent descoperita a fost prezentata ca un personaj din cartea lui Lewis Carroll „Alice in Tara Minunilor”. Cu popularitatea cartii, Dodo a devenit simbolul consacrat si usor de recunoscut al disparitiei.

Pasarea Dodo este utilizata de multe organizatii de mediu care promoveaza protectia speciilor pe cale de disparitie, cum ar fi Durrell Wildlife Conservation Trust si Parcul Jersey  Zoologic, fondat de Gerald Durrell.

Pasarea Dodo este una dintre cele mai cunoscute animale disparute si cu aspectul sau singular a dus la utilizarea sa in literatura si in cultura populara pentru a simboliza un concept, la fel ca si expresia „mort ca un dodo” sau “a merge pe urmele lui dodo”.

Imaginea lui dodo apare si pe stema insulei Mauritius.

Bibliografie: 1

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ