Procese psihice, memoria

Memoria este un proces psihic si defineste dimensiunea temporala a organizarii noastre psihice si integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal: trecut, prezent si viitor. Memoria consta in intiparirea, recunoasterea si reproducerea senzatiilor, sentimentelor, cunostintelor, miscarilor etc. din trecut.

Memoria ne permite sa dobandim continuitatea identitatii noastre in timp. Fara aceasta, am trai doar in prezent si ne-am fi confruntat cu numeroase probleme si situatii la care nu am avea raspuns, nicio experienta elaborata, niciun procedeu de rezolvare si in acest mod adaptarea devenind imposibila.
Procesul psihic numit memorie este gasit atat la oameni cat si la animale.

Memoria este o conditie de baza si indispensabila existentei si adaptarii optime. Se datoreaza plasticitatii creierului – proprietatea de a-si modifica starea interna sub influenta stimulilor externi – si capacitatii memoriei de inregistrare, pastrare si reactualizare a „urmelor” acestor stimuli.
Memoria reflecta trecutul ca trecut, astfel incat in momentul in care subiectul reactualizeaza o informatie, este constient ca acea experienta s-a petrecut candva in trecut.

Creierul uman a cunoscut o ampla dezvoltare, in urma careia si-a restructurat atat schema de functionare interna cat si aria de cuprindere.
Dupa durata de memorare a informatiilor, memoria se imparte in trei tipuri: memoria de foarte scurta durata, numita si memoria senzoriala, memoria de scurta durata si memoria de lunga durata.

Memoria de foarte scurta durata

Memoria de foarte scurta durata este de fapt, stocajul senzorial. Datorita acestei memorii se face posibila distingerea unor excitanti care apar un timp foarte scurt in campul perceptiv, facandu-i sa dureze pana la 0,25 – 0,50 secunde. Tot datorita ei, la cinematograf, imaginile statice expuse sub 0,10 secunde se contopesc dandu-ne iluzia miscarii.

Memoria de scurta durata

Memoria de scurta durata are o capacitate limitata care intermediaza informatia intre memoria senzoriala (sau memoria de foarte scurta durata) si memoria de lunga durata. Aici se formeaza „campul atentiei”. Focalizarea sau comutarea atentiei inseamna, de fapt, activarea unor continuturi din memoria de lucru, sau memoria de scurta durata.
Conform unor experimente, memoria de scurta durata are o capacitate foarte mica. Poate retine aproximativ 7 elemente pentru nu mai mult de 20 – 30 de secunde. Capacitatea poate creste prin anumite strategii. De exemplu, un numar mare de 10 cifre (1908472354) poate fi divizat in bucati: 190-847-2354, pentru o retinere mai usoara. Repetand numarul in gand, se poate „reseta” ceasul memoriei, retinandu-l pentru mai mult timp.

„Transferul” de informatii din memoria de scurta durata in memoria de lunga durata

Informatiile importante sunt „transferate” gradual din memoria de scurta durata in memoria de lunga durata. Cu cat informatia este repetata mai mult sau folosita, cu atat sunt sansele mai mari ca acestea sa fie stocate.
Spre deosebire de memoria de scurta durata, memoria de lunga durata are o capacitate imensa de stocare.
Oamenii retin mai usor daca stiu ceva despre acel lucru. Informatia are astfel un inteles si poate fi conectata mental la alte date referitoare, care se afla deja in memoria pe termen lung. Din acest motiv persoanele cu o memorie bogata retin mai repede.

Insa cum se produce acest transfer?
De fapt datele dupa ce au fost memorate nu pleaca nicaieri, nu se muta (fizic). N-ar fi nici eficient. Nu se petrece niciun trasfer, ci „urmele” lasate de stimuli asupra neuronilor se intensifica, informatiile „prind radacina”. Foarte probabil, memoria de scurta durata si cea de lunga durata nu au locatii diferite in creier, ci diferenta dintre ele este data de puterea stimulului care a encodat engrama respectiva si de importanta pentru individ a acelor date. Termenii de memorie de scurta si lunga durata nu sunt folositi pentru a defini o regiune fizica din creier.
Creierul inregistreaza un eveniment intarind conexiunile intre grupruri de neuroni care participa in encodarea experientei. Acest sablon de conexiuni constituie inregistrarea evenimentului, cunoscut ca engrama. O engrama este un fel de urma lasata de un excitand asupra sistemului nervos.
Timpul joaca un rol important in procesul memoriei. Engramele care nu le mai folosim se slabesc si se incetoseaza. Unele se slabesc extrem de mult, altele raman si cu cat sunt mai folosite, sunt „imprimate” mai bine in memorie.
„Datele” nu se sterg complet. Multe lucruri sunt „uitate”, dar atunci cand suntem pusi in fata aceluiasi stimul care a dus la encodarea memoriei respective, ne vom aduce brusc aminte.
Este normal sa nu ne amintim toate detaliile, sau sa pierdem anumite notiuni. Uitarea, desi un lucru frustrant, este importanta. Engramele care nu le folosim niciodata sunt primele care se uita. Uitarea este un raspuns economic al memoriei, influentat de mediul inconjurator in care traim.

Procesele memoriei de lunga durata

Memoria de lunga durata implica cateva procese necesare prelucrarii informatiilor: codarea, stocarea si decodarea – inapoierea.

Codarea

In prima parte conceptele se impart in partile lor componente, pentru a stabili intelesul.
Apoi, includem contextul din jurul nostru pentru a invata un nou concept, o experienta, sau un episod din viata noastra.
De exemplu, putem encoda fraza: „mar delicios” cu ideile descriptive: culoare rostie, gust dulce, forma rotunda si apoi ii adaugam contextul: „Ma simt bine pentru ca este o zi frumoasa si eu culeg mere.” Nu se cunosc exact mecanismele codarii informatiei in memorie.

Stocarea

Cand retinem informatia, o atasam la alte informatii asemanatoare, precum: „sunt asemenea merelor bunicii, dar mai dulci”, si consolidam conceptul nou cu alte informatii mai vechi. Acest aspect este interesant, memoria creierului este relationala si este diferita de memoria unui calculator.

Decodarea

Decodarea sau inapoierea informatiei nu este inteleasa foarte bine. Datele adeseori nu mai sunt accesibile in modul cum au fost stocate deoarece ele au fost compresate si degradate. Nu se cunoaste exact mecanismul, insa cel putin anumite parti ale informatiei se pierd cu timpul. Teoretic, decodarea reprezinta inversul codarii. Urmand unii pointeri care urmaresc intelesul codurilor si decodand informatia stocata pentru a recapata intelesul. Luand exemplul de mai sus, daca nu ne aducem aminte ce este un „mar delicios”, putem activa alte pointere-tinta, precum „rosu” sau „culegand mere.” Pointerele se conecteaza cu alte pointere pana ce un indiciu ne va permite sa recuperam intregul inteles. In creier, nu este vorba de pointere sau adrese de intrare, ci de neuroni si legaturile intre acestia. Astfel imensa retea de neuroni comunica pana ce datele dorite sunt gasite.

Consolidarea informatiilor

Insa cum reuseste creierul sa consolideze informatiile pentru a fi stocate pe o durata nelimitata de timp? Folosind hipocampusul, o parte din cortex. Un eveniment creaza legaturi temporare intre neuroni. De exemplu, „rosu” este stocat in zona vizuala a cortexului, iar sunetul scos atunci cand muscam din mar este stocat in zona auditiva. Cand ne aducem aminte despre un lucru, „mar delicios”, memoria trimite mai multe semnale pentru a intari legaturile.

Informatia urmareste o cale (numita circuitul Papez), pornind in hipocampus si circuland spre sistemul limbic (pentru a culege asociatii emotionale precum „o zi frumoasa” si asociatii spatiale precum „livada de mere”), apoi se muta din nou in hipocampus. Facand informatia sa curga in acest circuit de mai multe ori, pana legaturile se intaresc si se stabilizeaza si nu mai este nevoie ca hipocampusul sa aduca datele impreuna. Caile intarite de memorie, impreuna cu conectiunile din mediul inconjurator, devin parte a „memoriei pe termen lung”.

Memoria nu se imparte doar dupa durata de memorare a informatiilor, ci si dupa tipul ei. Se pare ca exista mai multe tipuri de memorie: memoria declarativa, impartita in memoria semantica si memoria episodica, si memoria procedurala.

Memoria Declarativa

Memoria declarativa stocheaza intamplari. Este numita asa deoarece se refera la memoriile care pot fi discutate, sau declarate. Memoria declarativa este impartita in memorie semantica si episodica.
Memoria semantica este reprezentata de cunostintele teoretice independente de timp si de loc; o piesa de informatie (ex: stim ca marul este un „fruct”). Memoria semantica se refera la memoria „intelesurilor” (Ex: „surubelnita este o unealta”).
Memoria episodica este diferita fata de cea semantica. Aici, cunostintele persoanelor sunt dobandite prin experienta intr-un timp si spatiu precis. Aici unitatea de timp este esentiala, ca mai apoi, aceasta memorie, sa ne dea simtul trecerii timpului.

Memoria episodica este un mecanism de invatare prin cadre. Ai nevoie de doar o expunere a unui episod pentru a-l aminti. Memoria semantica difera, ea este actualizata dupa fiecare expunere.
Memoria episodica este ca o harta care tine legate impreuna elementele in memoria semantica. De exemplu, memoria semantica ne spune cum arata un „caine” si ce sunete scoate acesta. Toate memorile episodice ce contin „caine” vor face referire la reprezentarea semantica a „cainelui” si toate experientele noi cu „cainele” vor modifica reprezentarea Semantica a „cainelui”.

Unii cercetatori sustin ca memoria episodica este transformata in memoria semantica cu timpul. In acest proces, majoritatea informatiilor episodice despre un eveniment particular este generalizat in context (se muta in cea semantica), iar evenimentele specifice sunt pierdute.
Memoriile episodice care sunt reapelate des, sunt retinute ca un monolog. Daca re-spunem povestea in mod repetat, ne dam seama ca nu mai retinem evenimentul, ci povestea rescrisa.
Altii cred ca ne aducem intodeauna aminte evenimentele episodice din memorie. Bineinteles, memoria episodica se bazeaza pe cunostintele memoriei semantice.
Ideea este ca unii oameni nu cred ca toate episoadele se transforma in memorie semantica.

Memoria Procedurala

Memoria Procedurala este o memorie de lunga durata si da raspunsurile la „cum sa” (cunostinte procedurale). Comparand-o cu memoria declarativa, aceasta este guvernata de diferite mecanisme si de diferite componente ale creierului.
Memoria procedurala nu este intodeauna usor verbalizata, insa poate fi folosita fara a o constientiza.
Memoria procedurala poate reflecta sisteme simple: Stimul – Raspuns bazandu-se pe modelele invatate de-a lungul timpului. In contrast, memoria declarativa poate fi transformata in cuvinte. Exemple de invatare procedurala sunt: invatarea mersului pe bicicleta, a canta la un instrument, sau innotul. Memoria procedurala este foarte durabila in timp.

Memoria Declarativa si Memoria Procedurala

In psihologia cognitiva, termenii „cunostinte procedurale” denota cunostinta despre cum sa duca la bun sfarsit o sarcina.
Majoritatea oamenilor pot recunoaste cu usurinta o fata ca fiind „atractiva” sau „amuzanta” insa nu isi pot explica cum a ajuns la concluzia aceasta si nu pot da o definitie a „atractivitatii” sau a cuvantului „amuzanta”.
Studiile au demonstrat ca aceste cunostinte procedurale pot fi acompaniate de procesarea inconstienta a informatiei.

Studiile asupra oamenilor cu hipocampusul afectat au aratat ca memoria procedurala si memoria episodica folosesc parti diferite din creier si pot lucra independent. De exemplu, cativa pacienti sunt antrenati sa repete o sarcina si sa o tina minte pe cea de dinainte, insa sa nu aduca imbunatatiri (memoria declarativa functionala, memoria procedurala afectata). Alti pacienti au fost supusi aceluiasi test insa nu-si aminteau ca au trecut prin experiment, insa performanta lor a crescut cu fiecare repetare (memorie procedurala functionala, memorie declarativa afectata). Afectarea cerebelului pare a avea efect asupra invatarii procedurale.

Autor: Marius, www.descopera.org