scepticScepticismul nu este o pozitie pasiva, ci este un proces activ. De regula, se crede ca scepticii sunt oamenii care se indoiesc de toate lucrurile. Eu sunt sceptic in privinta acestui articol, prin urmare ma indoiesc de validitatea sa. A fi sceptic se pare ca inseamna sa ai mereu o abordare negativa despre lucruri si sa te indoiesti sau sa nu crezi in ele. Adevarata semnificatie a cuvantului “scepticism” nu are nici o legatura cu indoiala, necredinta sau cu negativitatea. Scepticismul este procesul de aplicare a ratiunii si a gandirii critice pentru a determina validitatea. Este procesul de cautare a unei concluzii ce sa fie sustinuta de realitate si nu justificarea unei concluzii preconcepute.

Afirmatiile extraordinare necesita dovezi extraordinare. Scepticismul este o componenta esentiala in cautarea adevarului.

Here Be Dragons: Introducere in gandirea critica.

Scepticismul filozofic

Sofistul Gorgia sustinea ca nu exista nimic, iar daca ar exista nu ar putea fi cunoscut, iar daca ceva exista si poate fi cunoscut, acel lucru nu poate fi comunicat. Scepticismul filozofic pune la indoiala conceptul de cunoastere absoluta. Scepticismul filozofic este opus dogmatismului filozofic, care sustine ca un anumit set de afirmatii sunt autoritare, absolut sigure si adevarate. Pyrrho este primul sceptic recunoscut al filozofiei vestice. Nu se cunosc multe lucruri despre Pyrrho si discipolii sai. Dar se cunosc nici despre alte doua figuri importante ale scepticismului, Arcesilaus si Carneades. Ambii conducand academia fondata de dogmatistul Platon. Primul grup de filozofi sceptici au fost pyrrohonisti, dupa ei aparand si academicienii. Nici unul dintre aceste grupuri, nu a sustinut negarea extrema, asa cum a facut Gorgia.

Mai sunt si alti sofisti care pot fi considerati sceptici. Protagoras a zis ca “Omul e masura tuturor lucrurilor”. Interpretarea data acestei afirmatii e ca nu exista standarde sau valori absolute si ca fiecare persoana reprezinta gradul de adevar din toate lucrurile. Atunci cand acest concept e aplicat normelor morale se transforma in relativism moral, un alt tip de scepticism filozofic care neaga orice valoarea morala absoluta. In forma sa cea mai extrema, relativismul moral inseamna ca moralitatea unui act depinde de ceea ce crede subiectul. Daca subiectul crede ca actul e moral, atunci acel act e moral.

Scepticii antici nu puteau cadea de acord nici macar asupra conceptelor de baza, cum ar fi daca certitudinea si cunostintele sunt posibile. Afirmatia conform careia cineva stie ca stie e, e nula. Iar cea conform careia cineva nu stie daca poate sti ceva cu adevarat, se intersecteaza cu notiunea ca are sens sa incerci sa afli, chiar daca e posibil sa nu ajungi la cunoasterea deplina. Chiar daca unii dintre scepticii antici considera ca e mai bine sa nu ai opinii puternice, atunci cand exista o preponderenta de dovezi ce sprijina probabilitatea unei pozitii, e preferabil sa se creada in pozitia cea mai probabila. Scepticii antici nu era de acord cu faptul ca daca nu se poate ajunge la cunoasterea absoluta, asta nu inseamna ca trebuiesc suspendata gandirea in orice privinta. Acest gen de gandire e absurd, ar trebuie sa evitam sa judecam doar in acele situatii despre care nu stim nimic, nu avem cum sa aflam nimic sau exista dovezi identice ca valoare, ce sustin ambele tabere.

Cuvantul grecesc “skeptikoi” se refera la o persoana care cauta sau intreaba. Socrate, care e modelul ganditorului sceptic pentru multi, sustinea ca stie un singur lucru, iar acela era ca nu stie nimic. Dar acest lucru nu l-a oprit sa cerceteze in continuare. Pyrrhonistii cercetau adevarul, chiar daca asta inseamna ca se limitau doar la a cauta argumente contrarii pozitiilor dogmatice detinute de alti filozofi, cum ar fi stoicii sau epicurienii. Cand intr-una din probleme investigate de ei valoarea argumentelor pro si contra era egala, pyrrhonistii considerau ca judecata trebuie suspendata. Se pare ca aceasta situatie se potrivea cu scopul lor, pacea mintii (ataraxia). Dogmatistii sunt cei care se agita atunci cand nu poseda adevarul pe care ar trebui sa il aiba sau atunci cand altii refuza sa accepte ceea ce ei numesc adevar. Scepticii academicieni resping dogmatismul metafizic al lui Platon  si sustin probabilismul, conform caruia probabilitatea, nu certitudinea absoluta, rezolva  multe probleme si este suficienta pentru lucrurile importante din viata.

Scepticismul lui Gorgia era bazat pe credinta, mai tarziu impartasita de empiristi, ca cunostintele obtinute cu ajutorul simturilor nu sunt constante sau uniforme. Experientele ce au ca baza simturile, variaza de la persona la persoana, de la moment la moment. Acest punct de vedere s-ar putea numi scepticism senzorial, pozitie filozofica conform careia nu putem avea nici o certitudine despre nici un lucru care se bazeaza doar pe experienta senzoriala. De-a lungul istoriei filozofiei, argumentele care demonstrau nesiguranta experientelor senzoriale s-au inmultit. Un argument comun era faptul ca ceea ce percepem prin intermediul simturilor, nu este un indicator solid a ceea ce este cu adevarat dincolo de ele. De-a lungul istoriei filozofiei, scepticii senzoriali au sustinut ca putem percepe decat felul in care ni se infatiseaza noua lucrurile, dar nu putem sti ce cauzeaza aceste aparitii. De aceea daca este posibila cunoasterea senzoriala, ea este intodeauna personala, imediata si supusa mutatiilor. Orice inferente facute in baza aparentelor sunt supuse erorii, si nu exista nici o metoda de a spune daca inferenta sau sursa ei sunt gresite sau nu.

Scepticismul filozofic nu a fost creeat ca sa fie un ghid practic al vietii, ci ca antidot la filozofia dogmatica. Nici unul dintre filozofii sceptici nu s-a lasat muscat de un caine, bazandu-se pe ideea ca simturile ii inseala. Desi nu se poate demonstra cu o certitudine absoluta ca un lucru exista, experienta este un ghid suficient de bun ca sa ne indice cel mai probabil lucru care se va intampla daca cineva permite unui caine sa il muste. Scepticii nu se indoiesc de realitatea senzoriala. Muscatura unui caine este dureroasa, mierea este dulce.  Si pe alta parte, avansul stiintei moderne in secolul al XVII-lea a fost posibil datorita empirismului, ideea ca cunostintele sunt bazate pe experientele simturilor. Deci tehnologia epocii noastre e bazata pe ceva ce nu se poate demonstra ca exista intr-un mod absolut.

Cea mai mare problema pe care o are posibilitatea adevarului absolut e data de criteriile dupa care judecam adevarul. Orice criteriu ce e folosit la judecarea adevarului poate fi respins, deoarece e necesar un alt criteriu care sa judece criteriul initial, si tot asa la infinit. Scepticii academicieni prefera sa accepte unele argumente ca fiind absolute, dar acestea tin de logica, si nu au nici o legatura cu stabilirea certitudinii unei afirmatii care depaseste perceptia imediata.

Surse: 1, 2, 3, 4, 5.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ