Astronautii traiesc si muncesc pe orbita, iar centrul de control al misiunii din Houston practic nu doarme niciodata. Statia Spatiala Internationala este o colonie spatiala permanenta, inaugurata cu un an inainte de filmul iconic 2001: Odiseea spatiala.

Ramanem fascinati de posibilitatile, descoperirile si calatoriile in spatiu. Mai ales de cele Sci-Fi. Filmul Gravity din 2013 cu Sandra Bullock si George Clooney a adus sute de milioane de dolari la box office si a castigat sapte premii la Oscar. Si filmul Life (2017) este unul reusit. Dar suntem indiferenti la ceea ce se intampla in realitate. Fara fanfara, am intrat in epoca capitanului Kirk si a lui Spock. Stim personajele fictive mai bine decat cele reale. Poate ca nu e surprinzator, viata de zi cu zi de pe statie nu are drama unui scenariu de film, insa vom incerca in acest articol sa descoperim cum este sa traiesti in spatiu timp de 6 luni.

Statia Spatiala Internationala este un avanpost urias. De la marginea unui panou solar pana la marginea celui opus, statia masoara cat un teren de fotbal si cantareste aproximativ 450 de tone. Este atat de mare, incat se poate vedea cu ochiul liber noaptea. Asta si datorita orbitei joase, la o altitudine ce variaza intre 319,6 km si 346,9 km. Viteza orbitala este de 7,67 km/s, adica 27.600 km/h. O orbita (rotatie in jurul Pamantului) dureaza 92,65 minute si intr-o zi, statia da ocol Pamantului de 15,54 ori.

La acest proiect participa cinci mari agentii spatiale: NASA (SUA), RKA (Rusia), JAXA (Japonia), CSA (Canada) si ESA (Agentia Spatiala Europeana). Responsabilitatile de navigatie si functionarea statiei sunt impartite, iar rolul comandantului de statie se substituie pe rand, intre americani si rusi. Astronautii americani si rusi lucreaza in propriile lor module, dar echipajele se aduna adesea pentru mese si dupa orele de lucru.

Statia Spatiala este atat o nava spatiala cat si o locuinta. Are propria personalitate, cu lucruri bune si rele. Membrii echipajului vin si pleaca, aducandu-si propriul stil, dar statia in sine impune un anumit ritm si ton. Are un sistem mult mai sofisticat de reciclare a apei decat pe Pamant. Un astronaut care amesteca o bautura portocalie pentru micul dejun in dimineata zilei de luni si urineaza dupa-amiaza, poate folosi aceeasi apa, purificata, pentru a prepara o bautura proaspata pentru joi. Cu toate acestea, statia nu dispune de un frigider sau congelator pentru mancare (exista un congelator pentru experimente stiintifice). Chiar daca mancarea este mult mai buna decat acum 20 de ani, cea mai mare parte este inca ambalata in vid sau in conserve. Sosirea pe nava a catorva portocale la fiecare doua luni este un motiv de petrecere.

In 2009, o data cu expansiunea Statiei Spatiale Internationale, SUA a instalat cateva cabinete private. Aici astronautii pot dormi si se pot bucura pentru cateva ore de intimitate si liniste, departe de camerele video. Fiecare cabina este tapitata in material alb si echipat cu un sac de dormit legat de un perete interior.

Mike Hopkins, care a „locuit” pe Statia Spatiala Internationala timp de 6 luni, spune ca „pe Pamant, cand am avut o zi lunga, cand sunt obosit din punct de vedere mental si fizic si ma intind pe pat, exista un sentiment de usurare. Ti se ia o incarcatura de pe picioare si simti imediat o relaxare. In spatiu, niciodata nu simti asta. Nu ai niciodata sentimentul de a-ti lua greutatea de pe picioare.”

Unii astronauti se leaga cu niste corzi pentru a da oarecum senzatia ca sunt intinsi intr-un pat. „Astronautii care isi lasa bratele afara din sacul de dormit, plutesc libere si arata ca niste dansatori haiosi de balet”, spune Hopkins.

Hopkins spune ca nu are vise neobisnuite in spatiu, desi acum, intors inapoi pe Pamant, el viseaza uneori ca pluteste prin statie.

Viata pe statie

Pe statie, chiar si obisnuitul devine ciudat. Bicicleta de exercitii pentru astronautii americani nu are ghidon. De asemenea, nu are nici sa. Neavand gravitatie, puteti viziona un film in timp de pedalati, lasand laptopul sa pluteasca oriunde doriti.

Astronautii trebuiau sa fie atenti sa nu ramana intr-un singur loc pentru prea mult timp. Fara gravitatie pentru a ajuta la circulatia aerului, dioxidul de carbon expirat are tendinta de a forma un nor in jurul capului si poate duce la dureri de cap. Statia este astazi echipata cu ventilatoare pentru a intampina aceasta problema.

De cand au fost lansate primele componente, 216 barbati si femei au trait pe statie, iar NASA a invatat multe despre cum poti trai in spatiu – despre diferenta la trecerea din gravitatie la zero G si cum sa supravietuiesti luni de zile fara gravitatie.

Viata pe statie nu seamana cu nimic de pe Pamant. Este mult mai palpitanta. Iar atunci cand astronautii ies in spatiu, poate fi palpitanta si periculoasa in acelasi timp. Spatiul este un loc rece si neiertator – o manevra gresita poate declansa un dezastru. NASA a readus riscul prin scrierea unor proceduri pentru aproape orice lucru. De la inlocuirea unui filtru de apa pana la verificarile de siguranta ale unui costum spatial.

In 60 de ani de zboruri spatiale, NASA a suferit 3 accidente fatale in care si-au pierdut viata 17 oameni: capsula Apollo 1 a luat foc in 1967, Challanger s-a distrus in 1986 si ultimul, nava Columbia a explodat in 2003. Insa nici unul din aceste accidente nu s-au petrecut datorita astronautilor.

Chiar dupa cele mai mici estimari, Statia Spatiala Internationala costa aproximativ 350.000$ pe ora, ceea ce face ca timpul astronautilor sa fie o resursa extrem de costisitoare. Din acest motiv, astronautii incep lucrul la 7:30 dimineata si incheie la 19:00. Nici in weekend nu sunt liberi, sambata este dedicata curatarii statiei, iar duminica, in mod inevitabil, apare cate ceva de lucru.

Din 2003 pana in 2010, 10 astronauti americani care au trait pe statie au tinut un jurnal in cadrul unui studiu de cercetare realizat de Jack Stuster, un anstropolog care studiaza persoanele care traiesc in medii extreme. Jurnalele anonime dezvaluie oameni care sunt incantati de viata in spatiu si ocazional plictisiti, iar cateodata iritati serios.
„Am ras singur astazi citind procedurile“, a scris un astronaut. „Pentru a inlocui un bec, trebuia sa am ochelari de siguranta si un aspirator la indemana. Asta se intampla in cazul in care becul se sparge. Cu toate acestea, becul propriu-zis este incapsulat intr-o carcasa din plastic, astfel incat, chiar daca sticla s-ar sparge, cioburile nu s-ar imprastia. De asemenea, a trebuit sa fac o fotografie a becului instalat, inainte de a-l porni. De ce? N-am nicio idee! Este doar modul in care NASA procedeaza.“

„Astronautii nu se obosesc niciodata sa priveasca Pamantul“ – a scris un astronaut. A fost atat de captivat incat s-a uitat pe fereastra o orbita intreaga a Pamantului. „M-am uitat la Pamant din punctul de vedere al unui vizitator extraterestru“ a scris un alt astronaut. „Unde as ateriza si cum as face primul contact cu oamenii?“

Scrierile din jurnal arata foarte clar ca sase luni este o perioada lunga de timp – fara familii si fara prieteni, fara mancare proaspata, fara a simti adierea vantului, ploaia sau placerile gravitatiei. O lunga perioada de timp in care esti legat de sarcinile de mentinere a statiei. Inregistrarile arata, de asemenea, ca mentinerea unui jurnal imbunatateste semnificativ moralul unui astronaut.

In timpul misiunilor scurte, entuziasmul de a fi in spatiu nu scade. Pe statie insa, NASA a trebuit sa fie mai atenta la moralul astronautilor, deoarece este multa munca si de cele mai multe ori neinteresanta. Statia Spatiala Internationala are un telefon de unde astronautii pot suna pe cine doresc. Familiile astronautilor primesc tablete pentru videoconferinte private. Iar astronautii au conversatii private cu psihologii NASA o data la doua saptamani.

In spatiu, spune Mike Hopkins, „totul este nou. De la igiena, cina pana la odihna, totul e complet diferit“. Asta e parerea cuiva care a fost antrenat in fiecare zi cu doi ani inainte de lansare.

„Cum ar fi sa traim in conditii de gravitatie zero?“ intreaba Sandra Magnus, care a luat parte la 3 zboruri spatiale, incluzand 130 de zile pe statie. „Este foarte distractiv“, spune ea, apoi izbucneste in ras. „Am invatat sa-mi transport lucrurile cu genunchii. In felul acesta aveam mainile libere pentru a ma misca. Gravitatia e un instrument indispensabil, si n-o apreciezi pana cand trebuie sa traiesti fara ea. Uita-te in jurul camerei in care te afli… sunt chestii asezate pe mese, pe rafturi, in sertare, pe podea. In spatiu, toate acestea ar fi peste tot. Fiecare obiect pe care il folositi trebuie sa fie prins sau acesta va pluti.“. Astronautii petrec destul timp pentru a cauta echipamentul ratacit. „Urmarirea lucrurilor iti poate manca toata ziua“, spune astronautul Mike Fincke.

Sandrei Magnus ii placea sa gateasca pentru colegii sai de pe statie, gasind noi feluri de mancare din ingredientele trimise de NASA. „Pentru a gati e nevoie de ore bune, asa ca puteam sa gatesc doar in weekend“, spune Sandra. „De ce? Ganditi-va la un singur lucru: cand gatiti, veti arunca resturile la gunoi. Pe statie nu se poate. Foloseam o bucata de banda adeziva, dar chiar si asa, gatitul lua mult mai mult timp.“

Mike Fincke a petrecut mai mult timp in spatiu decat oricare alt american – 381 de zile, in 3 misiuni. El a facut 9 iesiri in spatiu, cumuland in total 48 de ore. Mike a studiat la MIT si Standford si a absolvit U.S. Air Force Test Pilot School inainte sa devina astronaut.

„O mica impingere cu degetul cel mare de la picior si vei parcurge jumate din statie. E ca si cum ai fi Superman“, spune Mike Fincke.

Cum afecteaza sanatatea?

In conditii de gravitatie zero, toate lichidele din corp sunt de asemenea in gravitatie zero, astfel incat astronautii au adesea un sentiment de infundat.

Lipsa gravitatiei provoaca greata. Leroy Chiao, in varsta de 54 de ani, s-a retras dupa patru zboruri si a descris ce se intampla chiar inainte de a iesi din scaun. „Urechea voastra interioara crede ca va rasturnati. Sentimentul de echilibu este peste tot… Intre timp ochii vostrii va spun ca nu va rostogoliti, ca stati in pozitie verticala. Cele doua sisteme trimit toate aceste informatii contradictorii creierului tau. Acest lucru poate fi tulburator, din acest motiv unii astronauti simt greata.“ Dupa  primele zile – zile cu adevarat dificile pentru astronauti – invata sa ignore semnalele de panica din urechea interna si „boala spatiala“ dispare.

Astronautii pierd masa osoasa, dar se regenereaza partial ca raspuns la exercitiile pe care le fac in fiecare zi. Fara gravitatie, rata la care celulele se refac incetineste, iar oasele subtiri slabesc.

Mark Guilliams este principalul antrenor de forta pentru astronautii NASA. El lucreaza la centrul Johnson din Houston unde se afla peste 40 de astronauti americani activi.

„Conditiile de viata in gravitatie zero este echivalentul a unei sederi prelungite intr-un spital“, spune Guilliams. „Pierzi masa musculara, pierzi volumul sangelui.“

„Fara gravitatie, transpiratia nu este placuta. Pe Pamant, cand mergi cu bicicleta, transpiratia se scurge de pe tine. Sus pe statie, se lipeste de tine, in jurul bratelor, capului, in jurul ochilor.“

Atentia asupra fitness-ului este la fel de importanta in ceea ce priveste stiinta si viitorul, deoarece este vorba de mentinerea unui astronaut intr-o stare sanatoasa. NASA este ingrijorata de doua lucruri: timpul de recuperare cand astronautii se intorc acasa si cum sa mentina starea de fitness pentru doi ani jumate sau mai mult, cat le-ar lua pentru a face o calatorie dus-intors pe Marte. Daca astronautii pierd 10% din capacitatea cardio, cat de mult le afecteaza viata pe statie? „Nu prea mult“, spune Guilliams, „dar daca mergem pe Marte, acea pierdere ar putea fi critica.“

Inca nu intelegem toate implicatiile unui zbor de lunga durata. „Acum 5 ani,“ spune John Charles, cercetator la NASA in cadrul proiectului Human Research Program, „am avut un astronaut pe statie spunand dintr-o data: „hei, vederea mea s-a schimbat. Sunt de 3 luni si nu mai pot citi listele de verificare.“ Se pare ca Charles spune ca tot fluidul care se deplaseaza in sus creste presiunea intracraniana. Fluidul impinge globul ocular din spate si il aplatizeaza“, mai spune Charles.

Astazi statia este dotata cu ochelari reglabili, astfel incat astronautii care nu poarta in mod normal ochelari, sa-i foloseasca daca au nevoie. Pentru cei care poarta deja ochelari, sunt adusi ochelari suplimentari cu retete mai puternice.

Astronautii au nevoie de o vedere buna, iar deteriorarea vederii in timpul zborurilor spatiale nu este o problema minora. NASA a stiut despre aceasta problema de acum cateva zeci de ani. „Am vazut acest lucru si pe Skylab“ – prima statie spatiala a SUA, care a gazduit intermitent mai multi astronauti timp de 1-3 luni intre 1973-1974. Masa osoasa, masa musculara, volumul sangelui etc, toate se reintorc la normal in cea mai mare parte. Dar ochii astronautilor nu se recupereaza complet. Nici medicii nu stiu exact ce s-ar intampla cu vederea pe parcursul unei misiuni de patru sau cinci ori mai lungi decat cele de azi.

O zi de munca pe statie

Statia este un avanpost permanent, dar nu este independenta. Cei de la Centrul de Control nu trezesc astronautii din somn iar controlul statiei se face de la sol.

Fiecare zi incepe si se termina cu o conferinta de planificare, in timpul careia astronautii verifica cu toate cele cinci centre de control din lume grilele de program, intretinere, sau ce va fi de facut pe ziua urmatoare. NASA are o a doua unitate, in Huntsville, Alabama, care se ocupa de cercetarea stiintifica. Moscova are un centru de control al misiunii pentru jumatatea statiei rusesti, iar Agentia Spatiala Europeana si Agentia Spatiala din Japonia au propriile lor centre de control.

Desi statia zboara cu 27.600 km/h. (de 10 ori mai rapid decat un glont), tot nu pot sa scape de sedintele zilnice.

Chiar daca astronautii traiesc si lucreaza pe statie, ei nu controleaza zborul. Centrele din Houstin si Moscova se ocupa de „pilotarea“ statiei, unde centrul de control al misiunii monitorizeaza pozitia si o ajusteaza, dupa cum este necesar, folosind giroscoape si propulsoare. Centrul de control al misiunii monitorizeaza, de asemenea, toate sistemele la bord – electrice, cele de suport pentru viata, IT, comunicatii. Este nevoie de aproximativ 1000 de persoane pe Pamant pentru fiecare astronaut de pe orbita. Chiar dupa ce astronautii isi termina ziua de lucru, cei de pe Pamant continua sa lucreze in schimburi, 24 din 24 ore.

Viata pe statie este gestionata la minut. Cand un astronaut da un click pe o celula de timp, acesta se extinde si i se arata pasii necesari pentru a efectua sarcina specifica.

In felul sau, programul poate fi o sursa de libertate, dar este poate fi si frustrant. Experimentele stiintifice, task-urile de mententanta, sosirea si plecarea vehiculului ce aduce alimente, totul este fixat de la sol. Programul fiecarui astronaut are o linie rosie care se deplaseaza incet pe ecranul laptopului, de la stanga la dreapta, aratand ora curenta si ceea ce ar trebui sa faca in momentul respectiv.

Viata in spatiu este atat de complicata incat 50 de angajati sunt necesari doar pentru construirea programului pentru astronautii americani aflati pe orbita. De la sarcini distractive si provocatoare din punct de vedere intelectual (facand cercetari cu oamenii de stiinta de la sol), pana la cele plictisitoare (inregistrand numerele de serie ale articolelor din cosul de gunoi inainte de a le trimite sa fie arse in atmosfera), toate fac parte din munca zilnica a unui astronaut in spatiu.

Iesirea in spatiu

Costumul are nu mai putin de 50kg si pe Pamant, in timpul simularilor, sunt necesari 3-4 oameni. Pe statie este doar unul. Procedura de echipare pentru a iesi in spatiu are nu mai putin de 400 de pasi.

O activitate extravehiculara este pentru aproape toti astronautii, cea mai mare provocare. In afara statiei, esti un corp astronomic independent ce orbiteaza cu 27.600 km/h.

Activitatea extravehiculara este periculoasa si ne arata cat de periculos poate fi spatiul. Un singur conector ar putea duce la dezastru. De aceea, iesirile in spatiu sunt simulate pe Pamant intr-o piscina si sunt planificate minutios.

NASA a promis initial ca navetele spatiale vor zbura de cel putin 25 de ori pe an. In realitate, programul de transfer a avut o durata de cinci zboruri pe an. In anul de varf, in 1985, au fost 5 zboruri. Presedintele Ronald Reagan, in discursul sau din 1984 privind statutul Uniunii, a comandat NASA sa creeze si sa angajeze permanent o statie spatiala, pe care a prezis-o ca ar permite saltudi in cercetarea stiintifica, comunicatiilor si a medicamentelor care ar putea fabricate doar in spatiu. Viziunea originala a NASA pentru statie era la fel de ambitioasa ca si pentru Apollo. Statia trebuia sa aiba sapte functii principale: sa fie un laborator de cercetare, o unitate de productie, un observator, un centru de transport spatial, o instalatie de reparatii de sateliti, o statie de asamblare a navelor spatiale si o baza de stationare pentru misiuni in Sistemul Solar.

30 de ani mai tarziu, doar una din aceste functii a ramas: laboratorul de cercetare. Si in ciuda aspiratiilor lui Reagan, nimeni astazi nu foloseste materiale sau medicamente inventate pe statie. In prezent, aproximativ 40% din capacitatea de cercetare comerciala a statiei nu este folosita – in mare parte, probabil, pentru ca unele companii nu stiu ca este disponibila.

NASA a spus intotdeauna ca intelegerea modului de a trai si de a lucra in spatiu pentru perioade lungi de timp a fost un scop cheie al Statiei Spatiale Internationale. Dar, de la Casa Alba, poate parea costisitoare aceasta cursa in jurul Pamantului, avand in vedere ca misiunea costa in jur de 8 milioane $ pe zi.

Spatiul ne face nerabdatori. Suntem nerabdatori ca lucrurile sa mearga fara probleme, ca si cum zborul in spatiu ar trebui sa fie infailibil precum un zbor spre Londra. Si suntem nerabdatori pentru o rentabilitate a investitiilor.

Zburam in spatiu datorita ambitiei umane, pentru ca nimic nu ne provoaca rezistenta mai mult decat incercand sa facem ce n-am mai facut pana acum. Si zburam in spatiu pentru ca spatiul este cel de-al optulea continent.

S-ar putea ca in cele din urma sa avem nevoie de resurse din asteroizi sau de pe Luna, in functie de modul cum gestionam resursele pe care le avem aici pe Pamant. In cele din urma, ar trebui sa devenim o specie care va cuceri alte planete, fie ca nu mai incapem, fie ca efectiv il distrugem sau va fi distrus.

Bibliografie

TheAtlantic.com – 5200 days in space
Nasa.gov – Interview Fincke
Nasa.gov – Magnus interview – Mission pages
Nasa.gov – What is the IIS
Wikipedia.org – International Space Station

Credit image: Wikipedia Commons.

LĂSAȚI UN MESAJ