Traducerile si interpretarile scripturilor

Crestinii isi ghideaza viata dupa Sfanta Scriptura, formata din Vechiul si Noul Testament. Dar este ea oare inspirata verbal si plenar de Dumnezeu?
Incercand o incursiune logica si pe firul istoriei, daca premisa de la care se pleaca este falsa, atunci si rezultatul va fi fara indoiala, fals. Sa incepem asadar cu inceputul.

Bibila a fost initial iudaica, cele cinci carti ale lui Moise (Pentateuhul) au fost scrise aproximativ in secolul XIII inainte de Hristos, in limba ebraica. Dupa caderea Ierusalimului in anul 70 si inceputul diasporei evreiesti, ebraica a devenit limba literara, folosita in rugaciune si in studiul bibliei. Insa in secolul XIX si XX a fost reinviata si a inlocuit araba, devenind limba oficiala a statului Israel.

Aramaica a fost tot o limba inrudita indeaproape cu ebraica. In Palestina, in timpul lui Hristos, limba materna a populatiei era aramaica. Expresiile din Noul Testament arata clar ca aceasta era limba folosita de Hristos. „Talitha cumi” (Marcu 5:41), „Ephphatha” (Marcu 7:34) si „Eloi, Eloi, lama sabachthani?” (Marcu 15:34) sunt doar cateva exemple din expresiile aramaice folosite de Hristos.
In timpul lui Hristos, in sinagogi, Biblia era inca citita in limba ebraica. Multi oameni, in special femeile nu o intelegeau. Din aceasta cauza, cei care citeau in sinagogi au introdus obiceiul sa traduca scripturile in aramaica.
Mai tarziu au aparut traduceri scrise ale Vechiului Testament in aramaica, numite Targumuri. In perioada pre-crestina, ebraica vorbita era deja iesita din uz si ea a suferit doar modificari artificiale. Insa aramaica s-a pastrat ca limba vorbita pana in ziua de azi si este inca folosita in anumite zone mici ale Orientului apropiat, unde este cunoscuta sub numele de siriaca.

Asadar, Biblia a fost scrisa in ebraica si armaica, sau eseniana in manuscrisele de la Marea Moarta si evangheliile apocrife, dupa cum atesta istoriografia si arheologia.

Pentru a ajunge ceea ce este azi Biblia a fost un drum foarte lung. Pentru a se raspandi atat ca religie cat si ca revelatie, Biblia a fost tradusa in mai multe limbi.

Prima traducere a fost in limba greaca, iar filozofia greaca a contribuit foarte mult la relansarea curentului crestin, imprumutand elemente de la greci sau chiar din alte religii.

Cuvantul „Biblia” provine din limba greaca si este forma de plural a termenului biblion, ceea ce inseamna „carte”, avand origine de toponim fenician si anume numele portului Byblus.

O alta denumire este aceea de „Scripturi”, cuvant folosit adeseori in Noul Testament atunci cand se face referire la ceea ce noi numim astazi, Vechiul Testament. Sfantul Timotei va fi cel dintai care utilizeaza in Epistola a II-a, sintagma „Sfintele Scripturi”.

Vreme de cateva secole, Biblia a fost cunoscuta doar in limbi precum ebraica, aramaica, sau greaca. Dupa ce crestinismul a fost imbratisat de mai multe popoare care nu cunosteau niciuna din aceste limbi, a fost necesara transpunerea textului biblic pe intelesul tuturor.
Istoria acestor eforturi de a traduce cuvantul Sfintei Scripturi isi are inceputul in urma cu 2200 de ani.

Traducerile Scripturilor

Limba oficiala dupa venirea din robie din Babilon era aramaica. Asadar, a fost o necesitate traducerea scripturilor si in aceasta limba. Asa au aparut Targumele, care, defapt, nu erau traduceri in adevaratul sens al cuvantului. Ele isi au originea in practicile de ritual savarsite in sinagogile evreiesti atat in Palestina, cat si in Diaspora.
Cum se desfasurau lucrurile? Dupa ce se citea pericopa zilei, in ebraica, o persoana acreditata de catre mai marii sinagogi cu functia de turgeman, prezenta inaintea adunarii o parafraza explicativa a celor citite in limba aramaica, adaugand uneori nuante catehetice sau perenetice.

Cele mai vechi traduceri ale Bibliei au aparut in conditii istorice diferite, in limbi precum greaca, siriaca si latina, intr-un interval de timp cuprins intre anii 200 i. Hr si 400 d. Hr.

Septuaginta

Foarte importante sunt traducerile de limba greaca, pentru ca acestea pornesc de regula de la versiuni ebraice foarte timpurii, superioare celor accesibile noua, astazi. Cea mai veche traducere greceasca a Sfintei Scripturi s-a realizat inaintea erei crestine, in Alexandria (Egipt), spre folosul comunitatii evreiesti.

In Alexandria exista o comunitate evreiasca puternica inca de la intemeierea orasului de catre Alexandru cel Mare, la 331 – 332 i. Hr. Alexandria era unul dintre cele mai mari orase din nordul Egiptului si principalul port la Mediterana, faimos pentru scolile filozofice si, ca o curiozitate, pentru farul construit aici, fiind si una din cele sapte minuni ale lumii antice.

Evreii au influentat profund conceptiile grecilor despre lume si viata, si nu in ultimul rand, gandirea religioasa. Dupa cateva generatii, isi uitasera limba materna si nu mai aveau acces la textul biblic. Nu mai stiau nici macar aramaica. Astfel a fost nevoie de o traducere a Bibliei ebraice, in limba greaca. Aceasta versiune a fost intitulata Septuaginta, cuvant provenit din latina, insemnand „saptezeci”, datorita faptului ca, conform epistolei lui Pseudo-Aristeia, prefect al garzii regale pe vremea regelui Ptolomeu Filadelful (284 – 247 i.Hr.), lucrarea ar fi fost implinita de 72 de barbati (cate 6 din fiecare semintie israelita) adusi in Alexandria special pentru acest scop. Cei 70 nu sunt doar legenda, ci fapt atestat.

Numeroase alte traduceri grecesti vor vedea lumina zilei, insa majoritatea nu s-au putut pastra pana in zilele noastre. Ca atare, nu pot fi cunoscute decat fragmentar, indeosebi citate aflate in scrierile unor Sfinti Parinti. Printre acestea se numara versiunile lui Achila, ale lui Simmach si ale lui Theodot.

Apoi a aparut Itala si Vulgata, scrisa in copta folosita in Egipt, mai tarziu a aparut Peschitta, siriana pe baza textelor iudaice vechi, variantele masoretice (de aici si armeana si georgiana). S-a incercat chiar si o traducere pentru imparatul chinez Tai Tsung.

Dupa aceasta incursiune istorica, ajungem la Constantin cel Mare si traducerea bibliei pentru goti.

La noi, altfel stau lucrurile cu traducerile in limba romana, care incep sa apara inca din secolul al XV-lea, culminand, in anul 1688, cu Biblia de la Bucuresti. De ce au stat lucrurile asa este simplu de inteles: inca de timpuriu, pe teritoriile Principatelor romane circulau in general editii slavonesti sau grecesti ale Sfintei Scripturi, dar acestea nu erau pe intelesul poporului. Vreme de cateva secole, romanii au fost singurul popor din lumea ortodoxa a caror limba, dupa cum sublinia si Virgil Candea, nu avea nimic in comun cu limbile folosite in cultul ortodox european – slavona si greaca. Pe rand au fost traduse Psaltirea si Noul Testament. Psaltirea, pentru ca este o carte veterotestamentara indispensabila vietii monahale crestine, iar Noul Testament deoarece contine texte utilizate cu regularitatea atat in cultul public cat si in lucrarea invatatoreasca a Bisericii.
Traducerile cele mai vechi, roade ale unor osteneli anonime, constituie corpusul unor texte din secolele XV – XVI.

Insa traducerile au luat-o razna in multe limbi, unele fiind chiar interzise. Una dintre ele fiind cea a lui Wyclife, in Anglia, iar altele au fost traduse dupa plac, si folosite in scop politic.

Traducerile probabil au distrus anumite semnificatii. Traducerea „bruta” folosita la inceput si diferentele culturale si lingvistice au schimbat iremediabil biblia, insa probabil, si-a pastrat esenta.
Daca traducerile au fost eronate intr-un mod intentionat sau nu, conteaza mai putin. Talmacirea vointei divine prin intermediul unui intelect uman poate genera contradictii si confuzii, lucru intalnit in lumea religioasa de astazi.

Autor: Marius, www.descopera.org