Ungaria si ocupatia Transilvaniei

Articole asemănătoare

Istoria Ungariei

Imperiul Roman a cucerit teritoriul Ungariei in anul 35 i.e.n, si devine provincie a Imperiului sub numele de Panonia. Intre anii 400 – 600, Panonia a fost invadata de o serie de popoare migratoare, precum hunii, ostrogotii, lombarzii, iar mai apoi de avari. (in imagine harta Daciei)

In epoca romana, regiunea actualului stat Ungaria se numea in latina Panonia, fiind locuita de diverse triburi dacice. Ultimii care au invadat in acea perioada Campia Panonica au fost hunii, condusi de Attila. Hunii au facut alianta cu Imperiul Roman, acesta folosindu-i in luptele impotriva galilor. In anul 453 Attila moare, o data cu el dezmembrandu-se si imperiul sau. Hunii au fost alungati de catre triburile germanice ale lombarzilor si mai ales gepizilor, care au pus stapanire pe acest teritoriu. In jurul anului 560, avarii cuceresc teritoriul Panoniei si il pastreaza sub controlul lor timp de 200 de ani, pana in secolul IX.
A urmat o perioada de dominatie a francilor, a regatului slav Moravia Mare si a principatelor Balatonulu pana la sfarsitul secolului IX, cand maghiarii au pastruns in Panonia. In imagine, invazia maghiarilor condusi de Attila.

Ungurii descind din ramura ugrica a familiei de triburi fino-ugrice, originari din Asia, din regiunea muntilor Altai. Au patruns in Europa pe cursul mijlociu al Volgai si muntii Urali, iar mai apoi, in jurul anului 830 au trecut intre Don si Nipru. S-au asezat in campia Tisei in anul 896, unde au intalnit o populatie de limba latina, dar si slavi aproape asimilati.

Acestia s-au autodenumit „maghiari”, insemnand „om / fiinta umana”. Acest termen este presupus ca ar proveni de la una din populatiile de neam turc, ce purta numele de onogurilorlogurilor, mentionata in izvoarele bizantine inca de la inceputul secolului I. Etnonimul a aparut in diverse izvoare sub mai multe forme precum: „Uggroi”, „Ugry”, „Ungari”, „Hungari”.

Ungurii erau mici de statura, pometii obrajilor iesiti in afara, ochii putin oblici, pielea de culoare mai inchisa iar parul il purtau de obicei impletit in cozi.
Dupa ce s-au asezat in campia Panonica, au inceput sa intreprinda numeroase invazii in Balcani intre anii 959 si 970.

Ducele ungur Vaik a acceptat crestinarea sub numele de Stefan in anul 1001, pe care a impus-o si poporului sau si si-a luat titlul de rege. Mai tarziu, urmasii lui Stefan a cucerit Croatia si o parte din coasta Marii Adriatice a Dalmatiei. Timp de un secol au dus lupte aprige cu romanii pentru cucerirea Transilvaniei.
In Crisana era voievodatul condus de Menomorut, in banat era voievodatul lui Glad, iar in Transilvania de nord – est era cel al lui Gelu Romanul.

In anul 1301 au inceput luptele pentru ocuparea tronului, nobilii profitand de acestea consolidandu-si puterea. In 1308 Carol Robert de Anjou a fost sustinut de papa, de clerul catolic si de o parte din nobilime, reusind sa urce pe tron.
A incercat sa-si extinda stapanirea asupra Tarii Romanesti si a Moldovei, insa a fost invins.

In secolul al XV-lea Imperiul otoman ameninta si Ungaria. Conducatorul luptei anti-otomane era de origine romana, Iancu de Hunedoara. Dupa moartea lui Iancu de Hunedoara, la conducerea Ungariei a venit fiul acestuia Matei Corvin (1458 – 1490)
Lupta pentru tron a dus la slabirea puterii ungare. Matei Corvin a fost amenintat si de turci, si de imparatul german, care isi doreau coroana ungara. Dupa disparitia lui Matei Corvin, luptele pentru tron au dus la slabirea tarii.
In 1525, dupa batalia de la Mohacs, turcii i-au zdrobit pe unguri, Ungaria incetand sa existe ca stat.
Partea de mijloc a Ungariei cu capitala la Buda a devenit pasalac turcesc, adica provincie turceasca, iar nordul si vestul Ungariei au fost luate de austrieci de catre Habsburgi.
Din anul 1541 voievodatul Transilvaniei a devenit principat autonom sub suzeranitate turceasca.

dacia-300x208In 1683 turcii asediaza fara succes Viena. In urma acestei victorii impotriva otomanilor, prin Tratatul de la Karlowitz din 1699, Imperiul Habsburgic supune Ungaria in intregime dar si Transilvania.
Revolutia de la 1848 impotriva Imperiului Habsburgic a dus la independenta Ungariei. Ungurii insa au inteles libertatea doar pentru ei, nu si pentru romani. Revolutionarii romani au trecut de partea Imparatului Habsburgic care cere ajutorul Imparatului Rus si inabusa revolutia in sange.
In 1867 Prusia a infrant Austria, facandu-se pactul dualist, in care Ungaria devenea regat in cadrul Imperiului Austro-Ungar.

In timpul revolutiei bolsevice din 1917 Bela Kun fusese alaturi de Lenin, pentru a infiinta apoi partidul bolsevic ungar.
Declarand drept legitima orice inselare a unui guvern burghez, Bela Kuhn a profitat fara jena de conditiile mult prea avantajoase ale armistitiului acordate de generalul Franchet Esperey, care oprise inaintarea trupelor romane in Ardealul reunit cu Romania la 1 decembrie 1918.
Primele trei luni ale lui 1919 au insemnat un sir neintrerupt de atacuri ale bandelor armate unguresti asupra trupelor romane, terorizarea permanenta a populatiei romanesti din teritoriul neocupat inca de armata, dar si o agresiva campanie de propaganda bolsevica. La 20 iulie 1919 au fost atacate unitatile romanesti de pe malul stang al Tisei, bolsevicii unguri repurtand chiar si unele succese. Contraofensiva romaneasca declansata in noaptea de 30/ 31 iulie-12/ 13 august a insemnat sfarsitul tristei aventuri bolsevice a lui Bela Kuhn. Romania Mare proaspat infaptuita fusese amenintata simultan, pret de o clipa, atat la est de Sovietele rusesti, cat si la vest de Sovietele unguresti.

Istoria Transilvaniei

Pe teritoriul Transilvaniei s-a aflat in antichitate centrul politic al regatului Dacia, Sarmizegetusa Regia. Acum aproximativ 2400 de ani, venind dinspre apus, s-au stabilit pe acest teritoriu primele comunitati de celti. Nu exista documente care sa ateste un conflict intre celti si populatiile autohtone. Dupa celti, au mai urmat alte grupuri de migratori.
Multiple dovezi arheologice din acea perioada atesta convietuirea pasnica dintre populatiile autohtone si celti. In numeroase morminte celtice a fost descoperita ceramica dacica, dar si invers. Chiar si podoabele au fost adoptate, dacii din Transilvania purtand podoabe celtice cum ar fi torcul, precum si diverse metode decorative aplicate pe ceramica. Gradul de asimilare reciproca dintre daci si celti a fost probabil foarte mare.

In imagine, harta daciei in perioada lui Burebista, iar in centru, Romania de astazi.
In anul 106, Regatul Dac a fost cucerit de catre Imperiul Roman sub conducerea imparatului Traian. Transilvania a fost organizata si inclusa in provincia Dacia Superior. Asezarile mai importante au fost ridicate la rangul de colonii si municipii. Cateva dintre asezarile importante din Transilvania de astazi erau: Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, Apulum, Napoca, Potaissa Porolissum, Aquae.
Dupa numeroasele atacuri ale dacilor liberi (carpilor) si gotilor, in anul 271 imparatul Aurelian a decis retragerea administratiei si a legiunilor romane in sudul Dunarii.
Teritoriul Transilvaniei a fost invadat succesiv pana in secolul X de catre goti, huni, gepizi, slavi, protobulgari si pecenegi. Unele popoare migratoare au reusit sa creeze structuri politice relativ stabile, cum a fost in cazul gepizilor.
Din anul 271 pentru Transilvania a inceput „mileniul intunecat”, un subiect de controversa cu caracter nationalist, iar continuitatea romanilor pe acest teritoriu este pusa la indoiala.

Ungurii au intrat in masa la inceput in Transilvania ca trupe de mercenari pentru a alunga dominatia bulgara din principatul Marea Moravia, in anul 862. In doar 100 de ani, influenta maghiara si-a lasat amprenta, numarul ungurilor pe acest teritoriu crescand foarte mult.

In secolul al X-lea maghiarii au inceput ocuparea Transilvaniei, procesul terminandu-se abia la sfarsitul secolului al XII-lea, in timpul regatului lui Bela al III-lea al Ungariei (1172 – 1196).
In paralel cu ocuparea, s-a desfasurat intre secolele XI-XIII un amplu proces de colonizare. Dificultatile nu au intarziat sa apara, in special din pricina impotrivirii romanilor autohtoni (deci Transilvania era populata de romani) si a lipsei oamenilor necesari administratiei si armatei.

In timpul marii invazii mongole din primavara anului 1241, organizarea politica si colonizarea Transilvaniei au inregistrat un recul semnificativ. Izvoarele istorice contemporane ofera la mijlocul secolului al XIII-lea imaginea unei Transilvanii pustiite. Dupa retragerea trupelor mongole, Bela al IV-lea initiaza un program de refacere a regatului si in special a Transilvaniei, dezvoltand unele orase (Sibiu, Cluj, Brasov, Bistrita si Sighisoara) si constructia unor cetati de piatra.

Intre anii 1375 si 1431 Transilvania se confrunta cu alte probleme, pericolul otoman. Moartea voievodului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran, a dat cale libera Imperiului Otoman spre Transilvania si centrul Europei.

In 1541, Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiu Otoman ca stat independent, care platea totusi otomanilor un dar anual de complezenta. In acea perioada principatul nu includea Banatul, acesta se afla sub stapanire otomana.
In secolul al XVIII-lea au fost adusi colonisti svabi, si au fost admisi in Ardeal romani din Moldova si Tara Romaneasca, imigrati din cauza exploatarii fanariote. In acelasi secol, au avut loc si valuri de exod ale populatiei romanesti din Ardeal in sens opus, spre Tara Romaneasca si Moldova.

Intre anii 1867 si 1918 Transilvania a fost incorporata partii maghiare a Imperiului Austro-Ungar. In aceasta perioada s-au intensificat masurile discriminatorii impotriva romanilor, svabilor, slovacilor, sarbilor si chiar a sasilor.

La incheierea Primului Razboi Mondial, Ungaria isi proclama independenta, incluzand in teritoriul sau si Transilvania. Partidele PNR si PSD infiinteaza Consiliul National Roman la Arad, in data de 3 noiembrie 1918.
Guvernul Ungariei semneaza armistitiul cu Antanta, fixand o linie de demarcatie, care lasa sub controlul Ungariei nordul si centrul Transilvaniei, iar Banatul sub controlul Serbiei.
Dupa acel armistitiu, romanii organizeaza o Adunare Nationala la Alba Iulia, la care se desemneaza 1228 delegati. La adunare au participat aproximativ 100.000 de persoane, si s-a desfasurat intr-o atmosfera decenta si festiva. Adunarea Nationala hotaraste unirea cu Romania a teritoriilor locuite de romani. Dupa unirea din 1918 cu Romania, Transilvania ramane autonoma in cadrul statului roman, fiind condusa de un Consiliu Dirigent.
Regele Ferdinand sanctioneaza unirea cu Romania, cu toate acestea, autoritatile romane nu-si exercita controlul asupra tututor teritoriilor respective. Armata romana se oprise pe linia Muresului, iar la nord de aceasta nici Consiliul Dirigent, nici Regatul Romaniei nu exercitau o autoritate efectiva.
Puterile Antantei ordonasera incetarea oricaror operatiuni militare in vederea negocierii pacii cu Ungaria.
In anul 1919, puterea Ungariei a fost preluata de comunisti, proclamand Rebublica Sovietica Ungaria, condusa de Bela Kun, originar din Cluj. In 1919 Antanta solicita armatei romane ofensiva contra fortelor maghiare.
Maghiarii au atacat atat trupele cehoslovace cat si trupele romane de pe teritoriul Transilvaniei, in speranta de a face jonctiunea cu trupele sovietice, care la randul lor, au atacat Basarabia si Ucraina.

Cucerirea Budapestei de catre Armata Romana
Riposta armatei romane a venit in dimineata zilei de 24 iulie 1919 cand a fost declansat contraatacul care a distrus armata ungara bolsevica.
Bela Kun a parasit Ungaria pe data de 2 august. Pe 4 august 1919 Armata Romana a intrat in Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mardarescu. Budapesta este cucerita de catre romani, iar Bela Kun demisioneaza, regimul comunist fiind astfel inlaturat. Pe 16 noiembrie 1919 Horthy intra in Budapesta si isi stabileste centrul comandamentului la hotelul Gellert. La data de 25 februarie 1920 armata romana a parasit teritoriul ungar din ordinul Antantei. In imagine: armata romana in Budapesta.
In timpul stationarii pe teritoriul Ungariei, armata romana a dat dovada de solidaritate, distribuind alimente pentru populatia maghiara infometata.

In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, armata ungara a intrat in Transilvania, comitand atrocitati grave impotriva minoritatilor, numarul mortilor situandu-se in jurul cifrei de 1700 si mii de oameni torturati.

In Conventia de armistitiu semnata in 1944 de Romania cu Puterile Aliate, dupa lovitura condusa de regele Mihai, se prevedea ca statele aliate „sunt de acord ca Transilvania sa fie restituita Romaniei, cu conditia confirmarii prin Tratatul de Pace”.

In perioada dintre 1945 si 1947, pana la incheierea tratatelor de pace dintre Aliati si Romania si Ungaria, au existat demersuri ale Ungariei de a pastra chiar si o mica parte a teritoriului, fiind vizata in special zona actualului judet Satu Mare.
Cu toate acestea, tratatele de pace de la Paris din 1947 confirma revenirea la frontiera existenta la 1 ianuarie 1938 intre Romania si Ungaria si nulitatea dictatului de la Viena.

Astazi, pe teritoriul Transilvaniei, conform rezultatelor oficiale ale recensamantului din 2002, traiesc 74,7 % romani, 19,6 % maghiari si 0,7 germani, totalizand o populatie de 7.221.733 locuitori.

Vezi si: http://www.descopera.org/descopera-romania-transilvania/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania

Autor: Marius, www.descopera.org

Articole recente

Comentarii

  1. Deci, e un lucru nou, nu am stiut niciodata ca romanii au cucerit sau ocupat ceva. Stiam doar de armata romana care a trecut Nistrul la ordinul maresalului Antonescu.

  2. Dupa ce ca au venit de la mama dracului si au facut ce au facut 700 de ani, mai au si tupeu ! Oricum si acum sunt multe javre la ei ! Se cunoaste ca au origini barbare. Mai bine ramaneam noi acolo in 1919, altfel s-ar fi scris istoria !

  3. Felicitari pentru articol.
    In perioada comunista nu gaseai in manualele de istorie nimic despre luptele armatei romane cu comunistii unguri.
    In ce priveste istoria Tranilvaniei , ete un singur comentariu” sa nu uiti Darie…!”

  4. foarte interesant, multumesc pentru informatiile prezentate, habar nu aveam, la scoala ni s-au prezentat doar minciuni comuniste…

  5. Interesant articol! Nu stiam ca am cucerit Budapesta si ca am stationat acolo 2 ani iar marele Horty a fost adus la putere si cu ajutorul nostru. iar „recunostinta” s-a vazut! Prin atrocitati! De fapt ei asa sunt! Nu stiu decat de frica!

  6. Cunosteam aceasta istorie de cind am vizitat cu multi ani in urm Muzeul Militar si am vazut harta Daciei Mari , atunci am vrut sa stiu .
    Ce nu inteleg de ce nici un cotidian central nu preia acest articol ?
    Doamne ce ar fi pe forumuri ):):):) !

  7. vezi ca s-a strecurat o greseala: poporul gasit alaturi de romani este SLAV si nu sclav (rob). Ai tradus gresit termenul din engleza „scalvini”.
    In alta ordine de idei exista teorii ce presupun ca slavii au fost adusi ca sclavi ai popoarelor migratoare si incetul cu incetul au reusit sa devina, liberi, etnie si apoi sa-si dezvolte organizari statale proprii.

  8. DIN PACATE…IN ANUL 2010..IN ROMANIA….LOCALITATEA …SOVATA…JUD MURES….DETINE O SALINA DE SARE….POATE CEEA MAI FRUMOASA DIN TARA….PANA AICI TOTUL FRUMOS….INSA DACA O SA MERGETI PE ACOLO…O SA AVETI O MARE SURPRIZA….EXISTA IN SALINA..UN MUZEU AL ISTORIEI TRANSILVANIEI SUB DOMINATIA MALEFICA A MINORITARIILOR HUNI…..IN CARE SUNT LAUDATI SI PREZENTATI CU POZE SI EVENIMENTE…NISTE PERSONAJE DUBIOASE ALE ISTORIEI HUNIILOR DIN „TRAN-SILVANIA”..DENUMIRE DE ORIGINE ROMANA….DIN VREMEA IMPERIULUI ROMAN….NU E DENUMIRE MAGHIARA….CEA MAGHIARA ESTE „ARDEAL”, „ERDELY”…….NISTE OAMENI…CARE AU MUZEE,STATUI PRIN TOATE SATELE DIN TRANSILVANIA ANILOR 2010,….DIN PACATE ASA E LUMEA IN CARE TRAIM E COMPUSA DIN 60% BINE SI 40 % RAU….ASA CA AVETI GRIJA…..SI BROASCA ROMANEASCA A TOT CARAT IN SPATE SCORPIONUL MAGHIAR…PANA CAND BROASCA A DEVENIT RAIOASA…PT CA ASA E ISTORIA

  9. Un articol (pentru mine,nascuta si crescuta in comunism…) extrem de interesant.
    Acum 2010 nu locuiesc deja de 17 ani in Romania.Nu voi face ,deci aprecieri politice ,dar am sa va povestesc un lucru din care puteti deduce ce nesuferiti sint ungurii de toti cei ce au granita cu ei.Probabil ca rusnacii comunisti ii iubesc.Am fost intr-o excursie in Ungaria organizata din tara unde locuiesc acum.Ghidul nostru era un ungur locuitor al tarii unde ma aflu actualmente.Tot timpul excursiei a vorbit de Ungaria saraca de ea ,asuprita de vecini si nu s-a sfiit sa spuna ca „o sa vedem noi ca vor cucerii din nou Transilvania”.
    Excursia prevedea o zi in Viena.La granita,austriecii,crezind ca sintem unguri,pina sa vada pasapoartele,
    ne-au scos pe toti din autocar si ne-au insirat unul dupa altul.Am crezut ca ne-am inapoiat intr-o tara comunista si vom fi arestati.Asa s-au purtat pina au vazut pasapoartele ,cind efectiv si-au cerut scuze si
    ne-au urat „bun venit” cu zimbete. Si aici unde locuiesc acum ,cei de origine ungara sint considerati
    efectiv PERICULOSI,prefacuti si subversivi. Asa ca dragii mei romani,aveti mare ,mare grija.

  10. Nu ma pot opri din ras,dati dovada de un popor de tigani spurcati si jegosi…sa spui ca regele Mtys si Hunyadi Jnos au fost romani …imi e rusine ca va pot citi porcariile.Ati furat Transilvania si ne furati si istoria…sa ma pis in mamaliga voastra!

  11. Vai, ce urat vorbesti acolo…
    Primul membru al familiei Corvin (Huniade / Hunyadi) mentionat in documentele istorice a fost Serban, originar din Valahia. Fiul sau pe nume Voicu, a devenit catolic si a adoptat numele de Ladislau. Iancu a fost fiul lui Voicu (Ladislau), iar Matia (in romana tradus Matei) a fost fiul lui Iancu, dintr-o casatorie cu Elisabeta Szilagy (asadar, era atat roman cat si ungur).
    Majoritatea surselor istorice spun ca linia paterna a fost romana, dar a devenit romano-catolica si a inclinat spre partea maghiara pentru ca acestia aveau in acea perioada un statut social mai ridicat in Transilvania.

    In numeroase surse istorice gasim „Dorigine humile de progenie de Valacchia”, Imparatul Frederic al III-lea observa dispretuitor ca Matia era „natus a Valacho patre”, acest lucru avand o perceptie negativa in interiorul regatului. Elita ungara stia, in general, ca suveranul avea origini umile, valahe. Iar de aici, se intelege nevoia de a „maghiariza” familia Corvinestilor.
    Iar Ioan apare in documentele latine cu porecla de Olah (indica fara dubiu originea sa etnica). Dar asta nu inseamna ca nu-i putem „impartii”, doar au facut parte din istoria atat a romanilor cat si a maghiarilor.

  12. celti, goti, daci, geti, etc una si acelasi lucru! foarte interesante, logice si documentate artcolele lui Gabriel Gheorghe: http://www.gandirea.ro/articole/
    astfel „convieturiea daco-celta” are sens; au fost una si acelasi lucru! chiar si azi ne numim ardeleni, moldoveni, munteni, olteni, banateni, lapuseni etc dar sintem una si acelasi lucru.
    gotii sint getii! de ce Iordanes si’ar fi numit cartea Getica ca sa vorbeasca de goti…de altfel este dupa o alta lucrare disparuta…cum multe alte documente au disparut curios sau sint bine ferecate dupa cum altele (vezi cartea lui Roesler, Romnische Studien (Studii Romne?ti), Leipzig, 1871) au „facute” la comanda.

  13. Arpad bacii!
    daca vrei sa sti ce’i cu tine citeste acest studiu de genetica: http://www.nature.com/ejhg/journal/v8/n5/abs/5200468a.html

    uite si niste extrase:
    „Magyars imposed their language on Hungarians but seem not to have affected their genetic structure….These results suggest that the influence of Magyars on the Hungarian gene pool has been very low through both females and males and the Hungarian language could be an example of cultural dominance.”

  14. Arpad baiatule!
    cf altui studiu ceva la 60% din cei ce se cred maghari/unguri in ziua de azi sint romani maghiarizati!..urmeaza in ordine descrescatoare (ceea ce gresit si generalizator se numesc) slavi, germani, tigani si altii.

  15. Arpad, chiar daca ati avea dreptate in argumentarile voastre, pentru sutele de ani de chinuri la care ati supus populatia romaneasca, nu meritati sa traiti cu noi in Transilvania. Oricum cu sporul negativ al natalitatii si cu procentul imens de sinucigasi sper sa scapam curand de voi. Vivat Trianon!

  16. Cristian a spus: „Vivat Trianon!”
    nu-i meritul nici unui tratat ci meritul romanilor! adunarea de la Alba-Iulia a precedat Trianonul cu aproape 2 ani.

    PS Arpad n-are dreptate. argumentele lor sint simple baliverne. daca cititi tratatul stiintific a carui adresa am pus-o mai sus nu putem decit sa’i privim cu amaraciune pe cei rataciti crezindu-se unguri/maghiari…ba mai mult, au sansele cele mai mari sa fie romani maghiarizati dea lungul secolelor.

  17. indiferent ce spui tu arpad,nu faci altceva decat sa confirmi nimicnicia si josnicia voastra a ungurilor. sunteti o natiune prea josnica ,ca sa ne mai sinchisim de voi. dar…timpul va va confirma ca nu meritati nici pe actualul loc al Panonie sa traiti. O SA PIERDETI SI CE VA MAI RAMAS SI CHIAR LIMBA VOASTRA O SAO PIERDETI,PENTRU CA LIMBA VOASTRA NU SE VORBESTE NICI MACA IN PANONIA: pANONIA ,TRANSILVANIA,APARTIN DACILOR SI A POPORULUI ROMAN.

  18. cum sant vazuti romanii peste hotare,la multi le e rusine,toti stim dar nu spunem.cat a evoluat romania in ultimii 20 ani?

  19. Eu nu sunt de acord cu ocupatia Transilvaniei,nici ca ne-au luat rusi Basarabia…ca sa nu mai spun ca aveam juma din Jugoslavie si din Bulgaria!Unificarea Republicii!!!!

  20. 1. si dacii sint din neamul tracilor…mai mult ca sigur si ilirii
    2. geti=goti=ostrogoti(getii de est)=vizigoti (gotii de vest)=traci
    3. hunii au fost doar 2-3 mii; grosul ostirilor au fost formate din traci (geti, daci, carpi, sarmati etc)
    4. nici maghiarii n’au fost prea multi si’au pierit in lupte (traiau din jefuit). asta o confirma si acest studiu stiintific publicat in revista European Journal of Human Genetics unde se spune ca:
    „Magyars imposed their language on Hungarians but seem not to have affected their genetic structure.” http://www.nature.com/ejhg/journal/v8/n5/abs/5200468a.html
    5. Bela Kun a fost evreu

  21. arpad cretinule! sunteti venetici si in ungaria voastra trista, cum mai puteti emite pretentii? majoritatea timpului ati fost sub turci sau austrieci, pt ca erati prea prosti sa va conduceti singuri

  22. Problema cu ungurii este ca au ajuns cersetorii europei…sa vedeti vamesii unguri cum stau la cersit de fiecare data cand intri si iesi din tara…se agata de orice numai sa le pice ceva…si ei cica reprezinta statul….sa ii vezi cum se bucura de 10 euro…vai saracii de ei….sunt niste idioti rupti de realitate cu apucaturi comuniste…ceva de   genul…dai ceva nu ne legam de tine….nu ma mir ca autoritatile de la budapesta nu iau masuri pt ca ai ei sunt la fel.

  23. Te asteptai la toate aceste comentarii antisemite, Marius Ignatescu, atunci cand ai publicat acest articol? Acesti „oameni” daca putem sa ii numim asa sunt europeni dar numai prin asezare geografica. Se aminteste aici despre o noua Romanie, egala cu teritoriile TRACICE , in secolul XXI cand in EUPOPA CIVILIZATA nu mai exista granite!!! Imi este rusine sa ma numesc ROMAN

  24. Pentru Roman din Transilvania:
    1. Nu exista nici un comentariu antisemit la acest articol. Se pare ca nu cunoasteti intelesul cuvantului „antisemit”.
    2. Replicile pro-romanesti au fost generate de comentariul incalificabil al lui arpad.
    3. Cred ca va este rusine sa va numiti roman datorita spoielii de educatie de care ati beneficiat si a faptului ca vi se pare ca ati fi la moda adoptand o asemenea pozitie.

  25. „arpad cretinule! sunteti venetici si in ungaria voastra trista, cum mai puteti emite pretentii? majoritatea timpului ati fost sub turci sau austrieci, pt ca erati prea prosti sa va conduceti singuri”

    Flavia, daca nu stii sa citesti, taci drecu ca imputi locul, deja imputit.
    Si asa Romania e de tot cacatul, nu mai am tupeu nici pe internet sa spun ca sunt roman, ca ma fac aia tigan. Toata abureala asta istorica nu face altceva decat sa rascoleasca cacatul, orice natie ai fii. Rusia, Germania, Italia, Spania, America, etc, toate au povestile lor triste cu crime, violuri si holocausturi, dar au trecut peste ele. Romania ce face ? o beleste cu aceeasi poveste, ani la randul si nu o ajuta cu nimic.
    Stie toata lumea cum si-a primit romania teritoriile. Asa ca taceti toti drecu, munciti si nu imputiti locul.

    Apropo, daca ungurii sunt asa de cacati imputit si de „hoti” , cum se face ca oriunde merg eu pe langa estul ungariei, baile si statiunile sunt plini de romani.

    Indoctrinarea de mici copii, aici este problema romanului.

  26. Toata istoria romaniei este contradictorie ca si prezentul ei, dar mai presus ca si urmatoarea ipoteza:

    Poporul Roman, un popor latin.
    Cum poate fi poporul Roman , un popor latin, daca are religie Ortodoxa?

    Nicicum.
    Cam asa este si istoria romaniei. Inca se mai faureste si azi.

    Iar limba ?
    Limba Romana este o limba compusa din Slava, Latina, Turca, cuvintele popoarelor din imprejurimi.

    De vreme ce s-au ars documente importante de-a lungul timpul si au fost faurite altele dupa placul unora, nu vom stii niciodata ce sa intamplat cu adevarat. Iar analfabetismul a fost un aliat puternic in acest proces.
    Fiecare popor si-a mai sters cate ceva din cartile ei istorice si si-a adaugat ceva pe placul ei, ca sa fie pusa in lumina mai buna. Adevarul adevarat este greu de aflat si nu merita vrajba asta. In primul rand nu castiga nimeni nimic din ea.

  27. Ce v-am spus eu voua Daciilor? sa va luptati intre voi, sa lasati dusmanii dinafara cercului sa va influenteze? romania este si va fi un mare centru de putere, in toata lumea./……..din romania porneste LIBERTAREA pentru care va bateti atat de mult

  28.  @Flavia, imi scot palaria oricand, in fata ta! 
    @!#$T^%^I&U^$YERHAFT$%!^I$*&, esti redus mintal, alta explicatie nu gasesc in ceea afirmi si in ceea ce te priveste! So Long!

  29. asta e noua istorie dupa varianta daco-traco-romano ceausista ? Ca cu adevarul nu prea are legatura !!!!v 😀

  30. in decursul istoriei ungurii(hunii) si-au tras singuri tepe.Nu erau buni la nimic,numai la a ucide si a jefuii.Au fost cooptati in toate armatele si li s-au promis integrare.De integrat nu s-au integrat si din grajdari si criminali nu au putut sa sed ridice mai sus.Au tradat Vaticanul,au tradat Casa de Austria si au tradat toate popoarele cotropite de ei inclusiv pe romani care practic i-a salvat ca si natiune.Acum locuiesc in Panonia,taram practic ocupat de daci si iliri.In loc sa le para bine ca au un stat cat de cat,ei se ocupa si astazi cu platitul politelor si cu intoarcerea istoriei pe toate fetele.Sunt prosti si rai si invidiosi.Poate vom intoarce si noi istoria si le vom lua si Panonia ca practic nu au ce cauta nici acolo.Dumnezeu nu bate cu bota si daca vor fi sovini si antisemiti,vor primii ce vor merita.

  31. Complletare la cele spuse mai sus,le atrag atentia acestor obraznici de bozgori ca in anul 1919 armata romana a ocupat Budapesta si ca un semn al victoriei,au agatat pe parlamentul ungar o opinca olteneasca,spre hazul trupelor romane ,umplindu-i de venin pe bozgori.In plus,au ajutat populatia civila cu alimente si ce s-a mai putut,nu i-au spintecat cu baionetele asa cum au facut ei in Ardeal in anul 1940. Sa se astimpere,altfel poate se va mai repeta gluma cu opinca.

  32. Cum arata astazi Budapesta si cum arata Bucurestiul?spre hazul tuturor…

  33. TU TRDATOR DE PATRIE CE SPUI TE NUMESTI ROMAM DIN TRANSILVANIA COMPARI BUCURESTIUL CU BUDAPESTA DACA GANDIM ASA UNDE VOM AJUNGE .AJUNGE II IERTAM NU PUTEM SA TRAIM TOT TIMPUL IN TRECUT DAR NU -I VOM UITA CE AU FACUT CU FRATI NOSTRI  SI CU SURORILE NOASTRE ROMANI ASA CA NU ARE SENS ATATA URA SI DUSMANIE GANDITI DI APOI VORBITI 

  34. Cu alte cuvinte din istoria țării noastre LIPSESTE peste 1500de ani Transilvania,dar ne-am insusit-o bazandu-ne pe faptul ca acum 2000 de ani trăia aici Decebal care era ruman. O fii având certificat de naștere cu care a atestat ca el e de nationalitate româna,iar pe acest fapt Transilvania e a romanilor. Al doilea punct de vedere,cine a facut harta aceea imensa cu Dacia „uita”,din vedere faptul ca pe vremea aceea nu trăiau 22 milioane de romani ca sa acopere teritoriul prezentat(mult mai mare de altfel ca România de azi). Pai se ne luam cu toate neamurile la trânta atunci ca defapt tara lor,nu e a lor(…cu Rusia,cu Bulgaria,cu Ungaria,cu Sârbii ,cu Moldovenii). Sincer un singur lucru am dedus din toată povestea asta. Transilvania din totdeauna a fost suverana intr-un fel,nu a apartinut nici României pana nu demult,nici altui stat(drept dovada a fost condusă de voievozi si ctitori,desemnati de alte puteri,sub ocupatia căruia se afla). Cred cu tărie,bazându-ma pe istorie ca Transilvania ar trebui sa își câștige autonomia!

  35. „Olahul”

    1500 de ani LIPSESC nu „LIPSESTE” – FALS
    Documenteaza-te , netul e plin, invata sa faci acordul corect intre subiect si predicat si apoi fii mandru ca esti roman . Istoria pare ca lipseste pentru ca a fost inlocuita de bozgorime cu povestile lor fantastice si  prin bozgorizare agresiva. Asa zisii secui de astazi, sunt urmasii saracilor romani din Transilvania care au fost obligati sa isi bozgorizeze numele.Stra-Stranepotii acelor romani, manevrati de bozgorimea de la Buda, cer astazi autonomie si se considera bozgori. BOZGORII SUNT NEAM DE TURCI , de traista in bat care au luat suturi in dos din momentul de cand au fugit din sclavia Hazarilor , pana au fost primiti sa convietuiasca de neamurile dacice din Panonia. NU mai legati istoria hunilor de isotria grajdarilor si ucigasilor  astora de bozgori.

  36. PS: destul de multe articole citite pe acest site sunt foarte bune , dar acest articol este totusi pueril si nedocumentat ; asta nu exclude ideea ca Transilvania e pamant pur daco-romano-român in care bozgorii au aterizat ca mustele in lapte….

  37. Mmmmmmm asa-i când n-ai cu ce te mândri , începi sa vezi caii verzi pe peretii . Na existat nici o data un stat Dac . Nu exista isvoare si nici documente care sa sustina existenta statului Dac . Dacii se înrudeau cu Celtii si nu cu Getii . Dacii erau doar un trib aflat pe teritoriul Transilvaniei de azi . Celelante triburi se numeau Buri , Suci , Apuli , Carpi , Geti . Unde mai pun ca , numele de Dac e un nume dat de catre Romani . Dacii nu-si spuneau ei însisi Dacii . Hmmmmmmm sunteti de tot râsul . Hunyadi jános si Hunyadi Mátyás nu aveau cum sa fie rromânii , 1 pentru ca Wajk nu se traduce Voicu . Numele Wajk e un nume Maghiar de origine Turca . 2 notiunea de popor rromân sau rromânii , nu exista la acea vreme . Sunteti atât de xenofobiii iehhhhhh

  38. Ca de obicei un bozgor spune ceva urat dupa cum ăi este caracterul iar romanii sar pe el in autoaparare ! Observati ca am spus bozgor si romani singular si plural si asta ptr ca oriunde bozgorii sunt minoritari chiar si in hargi si covasna iar romanii majoritari pentru ca traim in Romania iar opinca noastra sta grea si apasatoare pe grumazul lor !

  39. Doresc, sa aflu, unde se gasesc arhivele maghiare civile si militare din Transilvania ocupata . Le-au luat cu ei,dupa retragere dupa primului razboi mondial si marea unirea din 1918 ? Ma intereseaz, despre bunicul meu roman, care a luptat in armata lor contigentul 1901 si despre locul de unde a fost incorporat.

  40. Iarăși aberația despre lovitura de la 23 august „condusa de regele Mihai” …Fostul „rege” era pe atunci un puștan pe care nu-l baga cineva in seama. A fost folosit pe post de momeala pentru a-l atrage pe Antonescu , acesta știind ca palatul regal era singurul loc unde se putea duce in siguranță. Va place ori nu , actul de la 23 aug. a fost pus in practica de comuniști. Altfel, cum se face ca Mihai a citit proclamația către tara scrisa de comunistul Lucrețiu Pătrășcanu iar Antonescu a fost dus, după arestare, la o casa conspirativa a comuniștilor si apoi predat sovieticilor ?

  41. din 2000 de ani transilvania a apartinut romaniei intre anii 1918-1919 si 1944-prezent ,intre cele 2 razboaie fiind independenta si 177 de ani au fost sub dominatie otomana concluzia e mai mult decat evidenta ,ca a avut populatie majoritara ,minoritara nu conteaza deoarece e cum ai spune la ora actuala ca israelul apartine rusiei deoarece dintr-un total de 8 milioane 4 sunt de origine rusa ,,quod erat demonstrandum „

  42. suntetii un niam tigãnesc si de prost gust . Rãutatea voastrã a ajuns pânã la Dumnezeu , si stiu cã tara voastrã este în prag de nimicire . Sunteti blestemati , voi , si copii vostri , pentru cã ati întors rãu pentru bine , nici nu stiti ce nenorociri vã asteaptã . Pãrintii vostri au emigrat în Ungaria acum 800 de anii , si au primit drepturi , pãmânt , sate si cnezate . O diplomã a lui Ludovic cel Mare din 1350 spune : acordãm cnezatul , speând cã prin grija lor cu sârg , satele noastre de colonisti vlahii vor câstiga multii locuitori . Dar nici n-au ajuns bine în Ungaria , cã sau si apucat sã fure , sã se asupreascã unii pe alti , jaful , omuciderea si incendierea erau la ordinea zilei . Na existat nici un stat dac , si nici popor cu acest nume . Dupã retragerea Aurelianã Bazinul Panonic a fost stâpânit de Gepizii din 272 – 380 , Hunii 380 – 454 , Regatul Gepizilor 454 – 567 , Avarii 567 -806 , Bulgari 806 – 900 , Maghiarii din 900 – 1918 . Primul stat Maghiar a luat fiintã în 895-896 , vezi Principatul / Ducatul Ungariei . Atestat , în 976 apare termenul de vlah si desemneazã populatile Slav Meridionale ( adicã populatile din Balcani , nici decum populatile Bazinului Panonic ) . În anul 1000 a luat fiintã Regatul Ungariei . Cât despre Menumorut , Glad , si alte prosti de genul acesta , pot sã spun 100%100 cã n-au existat nici o datã .

  43. Urât mai este naționalismul… Omul are nevoie de aparteneță la un grup puternic, care să-l apere și de care să fie mândru. Iar dacă i se mai dă și de o măslină… face și crime.

  44. La sfârșitul primului paragraf se găsește o paranteză care scrie ” „in imagine harta Daciei”. Ei bine, NU este o hartă a Daciei străbune, ci o hartă creată un maghiar (scrisă în maghiară) și reprezintă statele / ducatele din zona noastră ÎNAINTE de INVAZIA mongolilor unguri în 896 dC.

  45. ORICÂTE argumente s-ar aduce în fața ungurilor, ei rămân sclavii unor prejudecăți născute de un grup restrâns de istorici austrieci (4) acum cca. 200 de ani și care au căzut perfect pe placul și scopurile agresive ale ungurilor. Aceste prejudecăți sunt propagate și amplificate de autoritățile maghiare de-a lungul timpului, încastrate în mințile slabe ale unei națiuni cu un IQ foarte scăzut, fără a mai vorbi de o uriașă IGNORANȚĂ care bântuie scăfârliile goale ale urmașilor mongolilor stepari ajunși pe meleagurile noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

VIDEO

Recomandări