Veriga lipsa

Veriga lipsa e un termen folosit de non-biologi, in special de creationistii Tanarului Pamant care neaga evolutia, pentru a face referire la un asa-zis “spatiu gol” intre fosilele gasite pana in prezent. Termenul e aplicat de obicei “spatiului gol” dintre fosilele umane si fosilele primatelor. De exemplu, revista Newsweek, intr-un articol despre “Ardi” (o fosila umana de 4.4 milioane de ani), spunea:

“Cercetatorii se apropie de descoperirea verigii lipsa” (12 octombrie 2009, pag.12). Nu. Cercetatorii nu cauta o veriga lipsa intre oameni si primate. Ideea unei astfel de fosile isi are originea in secolul al XIX-lea, si a fost abandonata de catre toti, cu exceptia oamenilor ignoranti in privinta teoriei moderne a evolutiei.

Notiunea unei fosile om-maimuta a existat printre cercetatori pana in secolul al XX-lea, dupa cum a demonstrat farsa de la Piltdown. E un fapt uimitor si surprinzator ca acum avem “o rezerva bogata de fosile intermediare ce leaga oamenii moderni de stramosul comun pe care il impartim cu cimpanzeii” (Dawkins, 2009). La momentul la care Darwin a publicat Originea Speciilor (1859) numarul fosilelor descoperite era mic, iar modalitatile de datare a fosilelor erau primitive.

Fosilizarea e “un eveniment foarte improbabil, iar majoritatea fiintelor ce au existat vreodata nu devin fosile”. (Prothero, 2007)

Luati in considerare evenimentele ce au loc dupa moartea unui organism. Intai apar agentii biologici (bacterii, mucegaiuri, insecte etc.) care descompun si distrug organismul. Partile moi sunt descompuse primele, asa ca ele nu se fosilizeaza aproape niciodata. Doar partile tari, carapacea sau scheletul, au oarece sanse de a fi fosilizate. Dupa ce un animal moare, oasele sale sunt sparte si imprastiate de alte animale, asa ca scheletul poate sa dispara cu totul.

Daca o carapace sau un os supravietuieste ravagiilor timpului, a pradatorilor, a schimbarilor geologice, tot trebuie sa evite distrugerea prin eroziune pentru a reusi sa devina fosila. Sansele ca un organism sa fie fosilizat sunt minuscule. Donald Prothero estimeaza ca “numarul total al speciilor ce sunt prezente in stocurile de fosile reprezinta un procent foarte mic”.

Si, totusi, in ciuda tuturor acestor factori, “stocurile de fosile ale oamenilor preistorici sunt incredibil de bogate, exista mai multe “verigi descoperite” decat “verigi lipsa”” (Prothero, 2007).

Conceptul unei verigi lipsa are legatura cu o notiune filozofica antica numite Marele Lant (sau Scara), care are un zeu, creator al Universului, in partea de sus, si continua in jos cu diverse spirite pure, pana la baza, unde sunt oamenii (corpuri si spirite) si animalele (corpuri fara spirite, dar animate) si plantele (animate, dar imobile) si obiectele lipsite de viata. Unii filozofi, cum e Plotin, pun un zeu in varful scarii si non-fiintele sub el. Fiecare veriga a lantului reprezinta un loc in ierarhia fiintelor. Ideea unei creatii ierarhice divine a fost folosita pentru a justifica multe practici pernicioase cum ar fi sexismul si rasismul, inegalitatea sociala sau drepturile divine ale regilor. Notiunea ierarhica implica ca oamenii sunt o forma “superioara” de viata fata de cei aflati sub ei pe scara. Imaginea scarii sau a lantului sugereaza ca fiecare veriga sau treapta e intermediara (tranzitionala) intre cea de deasupra si cea de dedesubtul ei. Asa ca ar trebui sa existe o fiinta intre oameni si primate, asa-zisa veriga om-maimuta. Dar ambele notiuni sunt false.

Metafora unei scari a fiintelor e gresita deoarece evolutia nu s-a realizat prin faptul ca o specie a dat nastere altei specii si tot asa, de la organismele unicelulare pana la oameni.  Multi oameni isi imagineaza procesul evolutiv drept o mare procesiune a vietii in cadrul careia toate fiintele avanseaza pana ce devin oameni. Acest model grosier al evolutiei este, totusi, modelul pe care se bazeaza multi creationisti, dupa cum reiese din intrebarile pe care le pun biologilor evolutionisti.

Daca oamenii au evoluat din maimute, atunci de ce mai exista inca maimute? Unde este fosila croco-ratei? De ce maimutele nu dau nastere, din cand in cand, la oameni? De ce oamenii (sau alte specii) nu continua sa evolueze? (Dar o facem!)

Multi oameni sunt extrem de surprinsi cand afla ca nu am evoluat din cimpanzei, si ca nu exista nicio veriga lipsa intre noi si ei, exista doar un stramos comun.

Metafora lui Darwin, pentru felul in care speciile au evoluat din stramosi comuni, e un copac cu mai multe brate, dar metaforele pot fi inselatoare. Evolutia este de fapt un tufis incalcit care nu are nici sus, nici jos. Speciile evolueza treptat, uneori repede, alteori incet, prin procesele selectiei naturale ce se intind pe durate de milioane de ani. Fiecare specie poate fi considerata o “veriga lipsa” sau o “fiinta tranzitionala”, dar e lipsit de sens sa cauti creaturi jumate umane si jumate maimuta sau jumate rata si jumate crocodil. Da, exista multe grupuri de fiinte ce sunt caracterizate de o crestere a complexitatii, dar sunt si alte fiinte ce sunt caracterizate de o reducere a complexitatii. Unele pot pierde o intreaga etapa de viata. Asta e tot evolutie, dar nu neaparat „ascendenta”.

Exista, evident, forme de tranzitie. Si poate ca la acestea se refera oamenii atunci cand isi imagineaza un lant evolutiv.

Puteti explora „Arborele Vietii”, accesand acest site: ONEZOOM.ORG. Pe moment sunt disponibile doar mamifere si amfibienii.

Forme tranzitionale

Fosilele tranzitionale exista, dar ele nu reprezinta stramosii „exacti” ale organismelor pe care le vedem azi. A cauta o fosila tranzitionala intre pesti si animalele de uscat inseamna sa cauti fosilele speciilor ce au trait dupa aparitia pestilor, dar inainte de aparitia amfibienilor.

Exact asta face Neil Shubin. Bazandu-se pe cunostintele sale despre evolutie si fosilizare, el si echipa sa, au ales o zona stancoasa din zona canadiana a Arcticii, o zona ce era datata ca apartinand perioadei devoniene.

Shubin si colegii sai au descoperit Tiktaalik-ul in niste straturi de roca vechi de 375 milioane de ani. Asemenea tuturor pestilor, Tiktaalik-ul avea solzi si aripioare. Dar mai avea si alte trasaturi distincte cum ar fi un gat, un cap plat asemanator unui crocodil, si coaste robuste. Tiktaalik-ul acopera zona alba dintre tetrapozii deja cunoscuti, adica pestii ca Panderichthys, care au trait acum 385 milioane de ani, si tetrapozii mai timpurii, Ichthyostega si Acanthostega, care au trait acum 365 milioane de ani. “Tiktaalik-ul sterge granita dintre pesti si animalele de uscat”, zice Shubin. “Acest animal e atat peste, cat si tetrapod, ne amuzam numindu-l pestepod”.

Nu mai este cazul sa amintim ca Tiktaalik-ul nu e o “veriga lipsa”, in sensul ca parintii sai erau dintr-o specie diferita. Nu, parintii sai, la fel ca oricare alti parinti ce au existat vreodata, erau membrii aceleiasi specii careia ii apartinea si odrasla.

Paradoxul lui Zeno

Un „argument” folosit des de creationistii e dorinta de a vedea o „veriga lipsa”, adica o fosila tranzitionala. Sa presupunem ca vorbim de veriga lipsa dintre pesti si animalele de uscat. In clipa in care vom prezenta creationistului fosila Tiktaalik-ul, el o sa ne ceara sa ii prezentam si „veriga lipsa” care face legatura intre pesti si Tiktaalik, dar si „veriga lipsa” care face legatura dintre Tiktaalik si animalele de uscat. Deci prin prezentarea unei singure fosile de tranzitie, creationistul considera necesar sa mai ceara inca doua. Un adevarat paradox al lui Zeno, „distanta” dintre pesti si animale nu va scadea niciodata, indiferent de numarul de fosile gasite. Fiecare fosila va necesita alte doua fosile care sa faca legatura cu cele existente deja, tot asa pana la infinit.

Ironia este ca in paleontologie exista prea multe fosile de tranzitie si prea multi stramosi plauzibili. Partea dificila e in a decide care e mai apropiat si care e mai indepartat de noi.

Evolutia-mozaic

Un alt „argument” creationist e abordarea unitara a organismelor. Desi este adevarat ca unitatea de selectie e la nivel de organism, organele pot evolua in ritmuri diferite. Acest concept se numeste evolutie-mozaic, si constituie baza cladisticii moderne. (Cladistica este o metoda de clasificare a speciilor de organisme in clade, membrii carora au un stramos filogenetic comun de la care au evoluat).

De exemplu, in cadrul evolutiei umane, deplasarea bipeda s-a dezvoltat repede si relativ devreme, dar capacitatea creierului nostru s-a dezvoltat incet si mult mai tarziu. De aceea nu vom gasi niciodata o fosila cu un creier de marime medie si care sa fie semi-adaptata la mersul biped.

Surse: Skepdic.com.