De unde venim?

„Omul este o franghie care leaga bestia de supraom – o franghie peste abis”
Friedrich Nietzsche

Se spune ca inainte de Big Bang nu era nimic. Ca insasi spatiul si timpul a aparut odata cu Big-Bang-ul atoate creator.
De fapt se pare ca totusi era ceva. Se spune ca exista un punct, un singur punct, numit dealtfel si… Singularitate. Insa un punct altfel decat toate celelalte, un punct al carui volum infinit de mic tindea spre zero, dar a carei masa tindea spre infinit…
Apoi, concentrarea de masa infinita nu a mai putut realmente sa se suporte si a explodat, creand spatiul si timpul prin care, resturi de materie si antimaterie (ce aveau deja fixat un program de comportare si care ascultau de legi ordonatoare), au inceput sa zboare in toate directiile, vanandu-se si se anihilandu-se reciproc.
Se pare ca au fost mai multe particule de materie decat cele de antimaterie, caci toti atomii existenti azi in Univers sunt „restul” de materie ce a ramas dupa ce antimateria s-a consumat. Caci se pare ca, din fericire pentru noi, explozia a generat mai multa materie decat antimaterie.

Interesanta poveste, si destul de solid argumentata de stiinta.
Se mai spune ca, dupa ce vanatoarea dintre materie si antimaterie s-a consumat, materia ramasa s-a regrupat. Gravitatia a inceput sa adune particulele formand nori de praf stelar, si mai apoi formand stele. Unele mai mari, altele si mai mari, iar unele chiar foarte mari, de-a dreptul uriase, fiecare dandu-i-se particule dupa ce materie a gasit Gravitatia prin zona.
Stelele, in numar de cam 100 de miliarde, s-au adunat intr-o hora numita Galaxie, in Univers fiind totodata in jur de cam tot 100 de miliarde de Galaxii, cel putin aparent.

Dar stelele nu sunt niste licurici pe cer, ci sunt adevarate reactoare nucleare, in care atomii de Hidrogen si de Heliu le formeaza combustibilul. Stelele, sunt de fapt sume de milioane sau miliarde de explozii nucleare succesive petrecute in fiecare secunda, ‘tinute strans’ in forma sferica de chiar Gravitatia din centrul ei de masa. Ca si cum ai arunca o piatra in sus, si la un moment dat, consumandu-se energia imprimata de tine in lupta sa cu atractia gravitationala, se opreste si apoi cade inspre inapoi. Doar ca in cazul stelelor, pietrele sunt atomi, sunt foarte multi si pleaca in toate directiile, de unde si forma sferica.

Ciudata Forta asta Gravitationala. Se compune realmente din insumarea fortelor infinitezimale ale fiecarui atom in parte. Si cu toate astea, forta asta mica-mica a unui singur atom, precum o manuta firava ce actioneaza lungindu-se prin intreg volumul stelei, facandu-si loc printre toate particulele si reactiile nucleare intalnite in cale, apoi parcurge sutele de milioane de kilometri de vid – in cazul Soarelui nostru – si apoi agata, ca un fir de ata minuscul si obosit, Pamantul nostru cu muntii si oceanele lui, tinandu-l sa nu deraieze de la traiectoria impusa de legi precise, impins de imensa forta centrifuga generata de miscarea sa de rotatie in jurul Soarelui.
Grea sarcina, si, cu toate astea, asa se intampla, doar ca nu stim cum sa putem intelege asa ceva.
Nu insa si daca ai sa-ti apleci capul pe umar in timp ce te uiti la o galeata ce sta pe un cantar si in care cineva rastoarna particule de nisip. Ai sa vezi atunci ca greutatea-forta minuscula a fiecarui fir de nisip ce ajunge in galeata, trece prin toate celelalte fire de nisip din galeata, prin fundul galetii, si, insumandu-se cu fortele celorlalte fire de nisip, deplaseaza talgerul balantei spre pamant, dupa modelul Pamantului ce sta ‘agatat in lesa’ gravitatiei Soarelui.

Dupa ce combustibilul nuclear din stele se consuma, urmeaza o explozie in care mai intai steaua isi mareste cu mult volumul, pentru ca mai apoi, Gravitatia – intotdeauna ea, ca un ofiter de serviciu – aduna iarasi particulele la un loc, steaua devenind una pitica.
In timpul acestei ultime explozii, electronii zboara de pe orbite, adunandu-se si formand alti atomi, mai grei. Spre exemplu, aurul de la inelul ce-l porti pe deget, provine dintr-o astfel de stea ale carei conditii din timpul exploziei finale a facut sa se transforme in aur. Intreaga stea s-a transformat in Aur. Alte stele se transforma in in Calciu, unele in Fier, altele in Carbon. Si tot asa, pana se umple tabelul lui Mendeleev cu elemente. Parti din acesti atomi scapa totusi de gravitatia stelei si se aduna in forme de tot felul de asteroizi care isi incep calatoria prin spatiul inghetat. Cateodata, acestia „cad” in navodul gravitatiei diverselor planete, explodand la contactul cu suprafata, si imprastiindu-se prin diverse straturi ale planetei.
Mai tarziu, niste fiinte de pe Pamant, vor gasi o parte din acest aur si-l vor prelucra in forma de verighete…
Asadar, elementele ajung pana la urma pe cate o planeta, unul dupa altul, iar dupa ce si ultimul impact s-a consumat si planeta s-a racit, acestea incep sa se combine, ascultand de legi si reguli studiate ceva mai tarziu de savantii in fizica si chimie ce poarta la degete inele de aur.

Aceleasi Legi de ordonare si organizare care au provocat Big Bang-ul, care ii dau de lucru Gravitatiei, care au format stelele, si care le-au facut sa se transforme in elemente, isi continua acum in liniste si pace, pe suprafata calma si luminata, constructia din elemente de materie a planurilor lor secrete.
Astfel, respectand reguli si folosind ingeniozitate si rationalitate, ce nu contenesc sa-i uimeasca pe savanti pe masura ce acestia descopera plansele proiectului de constructie, Legile, ce se regasesc pana adanc in ordonarea atomilor in structuri numite de savantii mai sus pomeniti ADN, au construit alge, pomi, pesti, pasari si animale.
Si toate astea intr-un laborator in care conditiile create, obligatorii pana la ultima dintre ele pentru reusita intregului proiect, sunt atat de numeroase si de greu de obtinut in univers, incat savantii i-au dat o probabilitate de intamplarea a sansei, mai mica decat un numar a carei prima cifra, alta decat zero, apare dupa virgula, insa la o distanta de aceasta exprimata printr-un numar egal cu numarul particulelor din univers…

Astfel, intr-o buna zi, lunga cat o era, Legile au pus deoparte si au amestecat dupa retete doar de ele intelese si folosite, fix:
43 kg de Oxigen, 16 kg de Carbon,7 kg de Hidrogen, 1,8 kg de Azot, 1,0 kg de Caciu, Fosfor 780 g, Potasiu 140 g, Sulf 140 g, Sodiu 100 g, Clor 95 g, Magneziu 19 g, Fier 4.2 g, Fluor 2.6 g, Zinc 2.3 g, Silicon 1g, Rubidiu 0.68 gr, Strontium 0,32 g, Brom 0.26 g, Plumb 0.12 g, Cupru 72 mg, Aluminiu 60 mg, Cadmium 50 mg, Cerium 40 mg, Barium 22 mg, Iod 20 mg, Titanium 20 mg, Boron 18 mg, Nickel 15 mg, Selenium 15 mg, Crom 14 mg, Magnesiu 12 mg, Arsenic 7 mg, Litiu 7 mg, Cesiu 6 mg, Mercur 6 mg, Germaniu 5 mg, Molybdenum 5 mg, Cobalt 3 mg, Antimoniu 2 mg, Argint 2 mg, Niobiu 1.5 mg, Zirconiu 1 mg, Lantaniu 0.8 mg, Galium 0.7 mg, Teluriu 0.7 mg, Itrium 0.7 mg, Bismut 0.5 mg, talium 0.5 mg, Indium 0.4 mg, Aur 0.4 mg (singurul aur cu adevarat valoros din viata omului), Scandiu 0.2 mg, Tantalum 0.2 mg, Vanadiu 0.11 mg, Thoriu 0.1 mg, Uraniu 0.1 mg, Samariu 50g, Beriliu 36 g si Tungsten 20 g,
rezultand, prin imbinari succesive a unui patern genetic numit, dupa cum spuneam, ADN, un fel de maimutoi paros si rautacios, de vreo 74 kg.

Mai tarziu, intr-o alta zi, Legile, consecvente in constructia lor, au decis ca maimutoii sa inceapa sa deschida ochii mintii, astfel incat acestia sa poata baga de seama la tot ceea ce exista si se petrece in jurul lor. Asa ca o particica din Legi s-au mutat in mintea maimutoilor.
In timpul aceastei deschidere luminoase, prin ochii mintii, s-au putut observa reciproc pentru cateva clipe, Legile si maimutoii.
Maimutoii insa, dand ochi cu Legile, s-au aruncat imediat la pamant, tremurand in semn de supunere, si pierzand clipele de deschidere luminoasa.
Au apucat doar sa auda, ceva de genul ca ei sunt altfel decat celelalte vietuitoare, ca sunt speciali, si ca ar fi facuti dupa chipul si asemanarea lor, a Legilor.
Dar maimutoii nu au inteles ca asemanarea se referea la mintile lor rationale, crezand ca Legile s-au referit la trupul si la mutrele lor (de masculi feroce). Iar aceasta neintelegere a facut ca multa vreme, maimutoii sa-si imagineze Legile ca pe un Mare Maimutoi, ce le poate face rau pentru orice tampenie. Cum ar fi, spre exemplu, daca isi spala blana in ziua de Duminica, daca gandesc si tot asa. Din aproape in aproape insa, au adaugat in lista si lucruri mai grave, cum ar fi sacrificarea vietilor altor semeni ce-si spalau blana Duminica, sau care afirmau ca Pamantul se invarte – prin voia Legilor – in jurul Soarelui, si nu invers.

Tousi, de atunci, din ziua aceea a intalnirii fata in fata cu Legile si a deschiderii ochilor mintii, oamenii – caci despre ei era vorba – nu mai cunosc linistea, si nu mai contenesc sa se intrebe: cine suntem de unde venim, si incotro ne indreptam?

In surpriza momentului, oamenii nu au auzit nici cand Legile le-au sortit.
Cand le-au sortit ca ei, oamenii, vor fi trupul Legilor, si mainile cu care ele, Legile, isi vor duce la indeplinire eterna si divina lor dorinta.
Aceea de a deveni ceva mai mult decat simple legi atotputernice. De a deveni Legi Atotputernice cu Constiinta de Sine…
Pentru ca doar astfel vor putea sa-si duca la indeplinire scopul lor existential, devenit din acel moment al fericitei ‘cununii’ dintre om si Legi, scop comun cu cel al omului.
Omul insa, bucuros de toate ce i se intamplau atunci, la nunta, nu si-a auzit viitorul. Si de atunci se tot intreaba, cum si noi ne intrebam aici, care este scopul nostru?

Oare ne este scris sa ne intoarcem inapoi in creuzetul din Univers, mutandu-ne pentru eternitate de pe o planeta pe alta ferindu-ne de meteoriti, sau un altul, mai in ton cu ideea ca omul, mintea sa rationala, creativa si constienta de sine, este o entitate distincta de ceea ce vedem atunci cand ne privim in oglinda, inrudita cu spiritul ce ordoneaza lucrurile in Univers?
Ramane sa vedem in raspunsul ultimei dintre intrebarile existentiale, incotro ne indreptam?

Merita amintit ca printre putinii oameni de a carei existenta omenirea s-a bucurat, a fost si unul care, facandu-si ucenicia la scoala Legilor, a avut curajul si inspiratia sa spuna:

„Toti cei preocupati serios de studiul stiintei ajung sa fie convinsi ca in legile universului se manifesta un spirit cu mult superior aceluia al omului… (…) Cu greu veti gasi printre spiritele stiintifice mai profunde vreunul lipsit de sentimentul religios. El se deosebeste insa de religiozitatea omului naiv. Pentru acesta din urma, Dumnezeu este o fiinta de la care speri sa tragi foloase si de pedeapsa caruia te temi (…) Daca examinam si patrundem cu mijloacele noastre limitate secretele naturii, vom vedea ca dincolo de toate inlantuirile observabile ramane ceva subtil, intangibil si inexplicabil. Veneratia fata de forta aceasta aflata dincolo de tot ce putem noi intelege este religia mea (…) Religiozitatea mea este o admiratie umila fata de spiritul infinit superior care se dezvaluie in putinul pe care il putem intelege din lumea cognoscibila. Convingerea aceasta profund afectiva despre prezenta unei puteri rationale superioare, care se manifesta in universul incomprehensibil, reprezinta ideea mea de Dumnezeu.” Albert Einstein

Articolul urmator: Incotro ne indreptam?

Autor: Noita R Ipsni