The Handmaiden e un exemplu excelent de cinematografie, un exercitiu superb de forma, structura si ton. Unul dintre acele filme de la care ai asteptari mari, iar apoi constati ca ti-au fost depasite. Adaptarea cinematografica a cartii Fingersmith a lui Sarah Waters, e o poveste acaparatoare plina de suspans hitchcockian, dragoste, erotism si tradare; o poveste ce te cucereste prin pasiunea personajelor principale si estetica scenelor.
Este o poveste de dragoste, dar in acelasi timp este si o menajerie a fiintelor umane in cele mai abjecte forme ale lor. Filmul e compus din 3 capitole ce prezinta 3 perspective diferite a evenimentelor, gen Rashomon. Desi are o durata de aproape 3 ore, rasturnarile de situatie vor tine cinefilul cu ochii lipiti de ecran. Aceeasi scena va fi prezentata din perspective multiple, adaugand in felul acesta un nou strat in intriga filmului. Regizorul foloseste oglinzile si reflexiile pentru a sublinia natura duala a personajelor. Iar alteori blocheaza cadrul cu un obiect, ascunzand astfel personajul, pentru a sugera ca nu vedem tot ceea ce se intampla. Scenariul si performanta actorilor permit inselarea asteptarilor spectatorilor in privinta evenimentelor ce se desfasoara si, lucru foarte important in acest film, a identificarii adevaratei victime. Pe masura ce capitolele filmului vor dezvalui noi amanunte asupra evenimentelor la care am fost deja prezenti, cinefilul va constata cat de mult s-a inselat in privinta personajelor si a scopurilor lor.
