Din punct de vedere istoric, vesta anti-glont e o inventie recenta, avand ca scop protejarea purtatorului de efectele proiectilelor armelor de foc.
Prima vesta anti-glont comerciala a fost realizata in Chicago, de catre Casimir Zeglen, pe la sfarsitul anilor 1800. Vesta era fabricata din matase si se baza pe cercetarile efectuate de Dr. George Goodfellow asupra victimelor luptelor inarmate.
Dr. Goodfellow a observat ca suprafata unei batiste de matase, incetineste considerabil, atat viteza cat si capacitatea de penetrare a unui glonte. Aceasta vesta se vindea la aceea vreme cu pretul de 800 de dolari, in prezent, valoare echivalenta ar fi de 15.000 de dolari.
Aceste veste balistice erau capabile de a opri un proiectil lansat de un revolver cu pulbere neagra, la o viteza joasa. Dar vesta de matase oferea o protectie limitata, in raport cu pretul de productie ridicat. In mod ironic, nu a fost capabila sa salveze viata unuia dintre utilizatorii sai cei mai faimosi, Arhiducele Franz Ferdinand de Austria, asasinat la data de 28 iunie 1914. El a fost impuscat in gat cu un pistol FN Model 1910 de calibru 32, ale carui proiectile au lasat vesta neatinsa.
Desi prima vesta anti-glont de matase a fost realizata de Zeglen, armuri de corp care foloseau matasea in componenta lor, erau folosite de multa vreme, in Japonia Medievala, de exemplu.
In cel de al doilea Razboi Mondial, au fost folosite armuri cu mult superioare vestelor de matase.
Armurile de corp realizate din nylon balistic erau purtate de catre echipajele avioanelor, care apreciau abilitatea sa de a opri srapnelul, de unde si numele de „jacheta flak”.
Axa si Aliatii, si-au realizat propriile modelele de armuri pentru infanterie. Dar nici un model nu a fost eficient, reusea sa opreasca doar srapnelul si alte fragmente asemanatoare, de aceea nu s-a trecut niciodata la productia in masa.
In imaginea din stanga, vedem un infanterist sovietic din cel de al doilea Razboi Mondial, dotat cu faimosul PPsh-41 SMG, si cu armura de corp SN-42 („Stalynoi Nagrudnik”, SN=vesta de otel ). Soldatul de langa el manuieste un aruncator de flacari. Locatia in care a fost facuta poza e necunoscuta, posibil Stalingrad.
Proiectilele armelor de foc moderne, sunt greu de oprit datorita noilor materiale de fabricatie, vitezelor mari si a cadentei ridicate de tragere.
Armurile de corp moderne sunt realizate din materiale multiple, marea majoritate fiind sintetice. Zonele de acoperire, greutatea, marimea si comfortul au fost imbunatite mult pe durata ultimelor decade. Majoritatea armurilor folosite in prezent de catre fortele de ordine si cele militare, se bazeaza pe materiale ceramice sau pe Kevlar, cu placute aditionale de „lovire” facute din otel sau materiale asemanatoare, care se aseaza in punctele critice ale corpului.
