oameniIpoteza evolutionista, conform careia anume in Africa, cu milioane de ani in urma, a avut loc trecerea hominizilor (stramosilor omului) de la modul arboricol de viata la cel tericol a lasat neclarificata intrebarea despre modul cum stramosii nostri au solutionat problema cu animalele de prada. (Foto: reconstructia fetelor unor hominizi – Homo ergaster sau Homo erectus – de acum 1.7 milioane de ani, considerati primii care au parasit Africa.)

Privind filme documentare, unde leii doboara tauri, care cantaresc peste 500 kg ajungi la concluzia ca solutia nu a fost deloc simpla. Pare neverosimil, ca niste maimute, care cintareau sub 50 kg, sa fi fost in stare sa omoare macar un tigru sau un leu. Aici apare un paradox. Maimutele-stramosii nostri, care n-ar fi putut omori un pradator aparte, au reusit sa cistige razboiul impotriva tuturor pradatorilor, care traiau pe atunci. Ca si cum pradatorii, care incurcau evolutiei maimutei spre om, s-au autolichidat. Anume asa! Populatia de hominizi putea sa piarda nu mai mult de 1/20 pe an din numarul sau in lupta cu animalele salbatice. In caz contrar, hominizii ar fi disparut ca specie. In acelasi timp, mamiferele pradatoare nasc mai multi pui la fiecare nastere, nasc mai des, isi cresc puii mai repede si ajung la maturitate sexuala mai timpuriu decat hominizii. Asa ca mamiferele pradatoare ar fi suportat usor pierderea a 1/5 pe an din numarul lor in lupta cu hominizii. Analiza raportului de forte dintre „lagarul hominizilor” si „lagarul pradatorilor” arata, ca cel mai probabila ar fi fost victoria pradatorilor. Privind din posterioritate, noi stim, ca razboiul de milioane de ani a fost castigat de hominizi. Multe specii de pradatoare au disparut de pe pamant, altele au supravietuit numai datorita protectiei din partea statelor. Acest articol este o incercare de a inventa vre-o tactica de-a hominizilor, care ar fi facut posibil imposibilul si consecintele care le-ar fi avut aplicarea unei asemenea tactici.

Probabil, ca hominizii nu erau chiar atat de inofensivi, cum se crede. Sa presupunem ca hominidul se inarma intotdeauna cind cobora la sol. Atunci el ar fi putut prezenta un anumit pericol pentru pradatori. Vede tigrul un hominid cu bata in maini si evita sa-l atace de data asta. De aici, imediat, reiese necesitatea mersului biped. In pozitia bipeda este mai comod de purtat si aplicat arma. Arma este mai vizibila pentru un potential agresor. Felinele, de exemplu, ar fi putut intra intr-o confuzie, deoarece ele prefera sa-si muste jertfa dinspre ceafa. Dar cum poate fi atacat un hominid,cu bata in spate, ele nu stiau. Si, in sfirsit, un mascul biped, cu bata in miini, pe care il evitau pradatorii, capata un statut social mai inalt, era preferat de femele si lasa mai multi urmasi. In asa mod bipedismul a dat avantaje nemijlocite si imediate hominizilor care-l practicau.

Daca hominizii au biruit in razboiul cu pradatoarele, inseamna ca au putut birui si in miliarde de lupte, care au avut loc timp de milioane de ani. Evitarea hominizilor de catre rapitoare sau evitarea rapitoarelor de catre hominizi nu poate fi calificata ca victoria hominizilor. Ca victorie in lupta poate fi considerata numai o actiune, care a adus daune considerabile partii adverse. Adica, trebuie de recunoscut, ca hominizii au fost partea cea mai agresiva, fiindca numai in actiunile initiate de dinsii ei aveau sansele cele mai mari la izbinda. De exemplu, un leopard omoara un hominid. Daca leopardul reuseste sa fuga, atunci a biruit leopardul, iar daca nu, atunci „egalitate”. „Egalitatea” 1/1 este aproape egala cu infrangerea pentru hominizi, fiindca hominizii cresc cu mult mai incet decit leoparzii.

Posibil ca hominizii s-au folosit foarte activ de vulnerabilitatea pradatorului, care apare din momentul omorarii jertfei si pana pradatorul se satura. In aceasta perioada de timp pradatorul este „legat” de vanatul sau si, daca venea un alai intreg de hominizi inarmati cu bate, trebuia sa aleaga intre a muri in batai sau a ramine flamind. Cedarea vanatului, in afara de foame, mai insemna si recunoasterea de catre pradator a superioritatii ierarhice a homizilor. Adica, in alte imprejurari, acelasi pradator trebuia sa incerce sa evite intalnirea cu hominizi inarmati. La rindul lor, masculii inarmati in fel si chip isi aratau suprematia fata de animalele periculoase, alungandu-le mai departe de locul lor de trai. Vreau sa atrag atentia, ca pentru preluarea vanatului de la pradatori, nu se cerea o foarte buna locomotie bipeda. Era suficient sa ajunga la timp, mult curaj si o buna cooperare intre hominizi.

Deoarece hominizii erau relativ mici, in comparatie cu animalele cu care se confruntau, o importanta exceptionala avea comunicarea intre dinsii. Comunicarea prin intermediul gesticularii si mimicii devin absolut ineficiente in timpul atacului armat. Mainile erau ocupate cu arma, iar ochii si fata erau indreptate spre tinta atacului. In astfel de conditii pe primul plan a iesit comunicarea vocala. Numarul de sunete, produse de aparatul vocal, este destul de mic, asa ca largirea numarului de cuvinte folosite a dus la aparitia vorbirii articulate. Nu trebuie de considerat, ca aparatul vocal al maimutelor nu este potrivit pentru vorbirea articulata din cauza ca produce prea putine sunete necesare vorbirii. Din contra, cu cit mai putine sunete sunt folosite, cu atit mai repede apare necesitatea vorbirii articulate. Un caz extrem este folosirea numai a doua sunete, un sunet lung si un sunet scurt in cazul alfabetului Morse. In alfabetul Morse fiecare litera, cifra sau semn de punctuatie se transmite cu ajutorul unui cuvint (articulat) format din aceste doua sunete. Experimentele lingvistice cu maimutele antropoide ne sugereaza gandul, ca vorbirea articulata si sintaxa nu sunt un monopol al omului. Doar ca in vorbirea omului aceste doua particularitati sint mai bine dezvoltate.

Din cauza riscului extrem, la care se expuneau hominizii in timpul luptelor cu animalele salbatice, s-a intensificat procesul de marire evolutionista a volumului creierului (encefalizare). Hominizii mai destepti si cu vorbire mai dezvoltata puteau pregati mai bine „vanatoarea”, micsorau riscurile, aveau o pozitie mai inalta in ierarhia sociala si lasau mai multi urmasi.

Dupa preluare, vanatul trebuia cumva maruntit, ceia ce nu-i chiar asa de simplu. In primul rand incurca pielea. Pielea unui erbivor matur este asa de groasa si rezistenta, incat nu cred sa fi cedat incercarilor hominizilor de a o rupe cu dintii. Trebuiau folosite careva unelte, cu muchii ascutite, pentru taiat pielea si carnea. La urma erau sfaramate craniile si oasele groase, pentru a extrage creierul si maduva. Si toate manipularile trebuiau terminate pana la venirea intunericului. Necesitatea producerii si folosirii armelor si uneltelor este inca un factor, care a stimulat encefalizarea hominizilor.

In caz daca un hominid era supus atacului de catre un pradator, atunci se incerca salvarea lui de catre ceilalti. In caz de nereusita ce incerca preluarea cadavrului, care, dupa schema standart, era mincat. Canibalismul a devenit o adaptare folositoare in conditiile confruntarii acute intre hominizi si pradatori. Sensul biologic al canibalismului consta in faptul, ca pradatorii trebuiau sa vada in hominid nu o posibila jertfa, ci o neplacere pe doua picioare, care trebuie evitata. Iar pentru noi canibalismul hominizilor stravechi este primul lor rit funerar.

Mersul biped a devenit, la timpul lui, pozitie de amenintare. Hominizii, care foloseau locomotia patrupeda erau mai des atacati. Anume pradatorii au „interzis”, in ultima instanta, miscarea hominizilor pe patru picioare.

„Coborarea din copaci” a stramosilor nostri a fost destul de deficila din cauza pradatorilor. Acest fapt s-a manifestat print-un profund dimorfism sexual, cand masculii cantareau aproximativ de doua ori mai mult ca femelele. O explicatie ar fi, ca sexele foloseau diferite tactici. Masculii inarmati atacau pradatorii la sol, in timp ce femelele si puii lor se salvau in coroanele copacilor.

Pentru a-si mari sansele la supravietuire hominizii trebuiau sa fie cat mai atenti la sunetele naturii. Ciripitul pasarilor, tropaitul animalelor si alte sunete aveau o importanta enorma pentru viata si securitatea hominizilor. De aceea nu-i deloc de mirare, ca cunoasterea limbajului pasarilor si animalelor le-a dat un avantaj mare stramosilor nostri. Pentru o mai buna insusire, ar fi fost de folos nu numai un auz bun, care ar fi permis deslusirea diferitor „cuvinte” din limbajul pasarilor si animalelor, dar si un aparat vocal, care ar fi permis reproducerea acestor „cuvinte” in scopuri didactice. Ulterior, cand hominizii au inceput sa traiasca in pesteri, ei au nimerit intr-o situatie de discomfort sonor si au compensat lipsa sunetelor naturii prin cantece si muzica. In asa conditii cantatul si-a pierdut semnificatia initiala, de reproducere cat mai exacta a diferitor sunete din natura, si a capatat semnificatia actuala, de reproducere a sunetelor placute auzului. Deci, evolutia aparatului vocal de la cel de maimuta la cel de om a deservit, mai curand, necesititile muzicale, decat cele lingvistice. Iar oamenii, care cunosc „limba pasarilor si fiarelor”, exista acum numai ca personaje din povesti.

In cele expuse mai sus este aratat, ca obiceiul de insusire a vanatului animalelor de prada, ar fi putut canaliza evolutia hominizilor din maimuta in om. Anume existenta, chiar de la inceputt a acestui obicei, fortificat adaugator de obiceiul de alungare agresiva a animalelor periculoase, a permis aflarea la sol a hominizilor un timp suficient, pentru evolutia lor de la modul arboricol de viata la cel tericol. (Ca un argument in plus, se poate de adus faptul, ca cultura aborigenilor din Australia, care, lipsita de pradatori deopotriva, nu numai ca nu s-a dezvoltat, dar chiar a degradat inca pana la debarcarea europenilor pe continent.) Totodata aceasta nisa ecologica era destul de ingusta. Grupurile de hominizi, care au incetat lupta agresiva cu pradatorii, chiar daca un timp oarecare au avut succes, pana la urma au fost omorate de acestea. Iar stramosii nostri au curatit pamantul de animale de prada in asa masura, incat viata la nivelul solului a devenit destul de sigura, ceea ce le-a permis sa paraseasca nisa ecologica a maimutelor. Si atat de bine le-a reusit, incat azi multi neaga provenienta omului de la maimuta. Desigur, este mai placut sa-ti inscrii ca strabuni astronauti din alte galaxii, decat sa-ti recunosti rudenia cu o orecare macaca-rezus. Insa cine nu crede ca oamenii sunt de un sange cu macaca-rezus poate sa se uite in propriul buletin de identitate, acolo-i scris!

Scris de Victor T. Balaban, articol trimis pentru descopera.org

16 COMENTARII

  1. Da, interesant! Bineinteles ca mai sunt factori importanti care au obligat accelerarea evolutiei. Mi-ar placea sa continuati acest articol.

  2. n-am nimic contra lor daca sint clar prezentate ca ipoteze…ceva de genul: nu stim siguri cum a fost dar asta este una din ipoteze.
    nu poti sa sustii evolutia omului din maimuta din moment ce nu s-au gasit „intermediari”. pina acum nu s-au gasit asemenea intermediari; omul din Piltdown a fost o escrocherie, Lucy se pare ca-i alta…dar ce te faci ca media si scoala o tin una si buna cu dogma (pina nu ai dovezi clare este doar o dogma daca nu o prezinti ca ipoteza).

  3. Calin a spus: „n-am nimic contra lor daca sint clar prezentate ca ipotezeceva de genul: nu stim siguri cum a fost dar asta este una din ipoteze.
    nu poti sa sustii evolutia omului din maimuta din moment ce nu s-au gasit intermediari. pina acum nu s-au gasit asemenea intermediari; omul din Piltdown a fost o escrocherie, Lucy se pare ca-i altadar ce te faci ca media si scoala o tin una si buna cu dogma (pina nu ai dovezi clare este doar o dogma daca nu o prezinti ca ipoteza).”

    Cuvintul ipoteza este scris in titlu. Nu-i suficient de clar ca aceasta este o ipoteza?
    In antropogeneza multe fapte au fost stabilite, inca mai multe urmeaza sa fie stabilite. Provenienta omului de la maimuta este stabilit. Cunostintele incomplete tot sunt interesante pentru elevi. De ce sa nu le stie?

  4. a fost cineva acolo de fata?  nu cred  sunt dovezi multe  da cine nu vrea nu crede si nu vede bn un zeu a facut 200 de miliarde de stele si toate specile si toate planete  ganditi rational  nimic nui perfect nici teoria evolutiei nui ca nici omul nui perfect evolutia inseamna doar adaptare   nu  azi maimuta maine om nici nu suntem din  maimute  am avut un stramos comun    nu neam scimbat in timp doar fizic si mental in cursu evolutiei  

  5. Nu trebuie sa fi neaparat undeva ca sa ibcerci sa afli ce este acolo. Iar in domeniul asta al antropogenezei
    zunt multe neclare. Dar pasii intre primele mamifere si om au fost facuti. Si sunt ceva mai multe urme deacat vre-o pacaleala pe care o citeaza multi.
    Sevede ca pe autorul de aici l-a interesat subiectul caci a incercat sa reconstituie in scris misterul desprinderii omului de animale. Si are observatii f. logice
    Confruntarile duc la progres prin cautarea solutiilor de micsorare a riscului. Or graiul este prima solutie
    pentru a inchega individul slab nefiind specializat biologic decat indirect, prin opusul specializarii biologice, creerul in grupul mai puternic. Iar graiul tine in special de creer.
    Mi-ar face placere sa continui discutii pe astfel de teme cu dumneavoastra,

  6. Referatul prezentat de Dl. Ignatescu  este foarte important prin datele stiintifice pe care le prezinta. Apreciez in mod deosebit referirile pe care le face privind rolul mersului biped, a schimbarii regimului de hrana din cel vegetal in cel mixt, aparitia vorbirii etc., care au accelerat evolutia si sporirea gradului de inteligenta. Ceeace nu am gasit insa atat in referatele prezentate de domnia sa si nici in altele prezentate de alti autori, a fost cauza pentru care specia de maimute din care am evoluat A FOST OBLIGATA sa coboare din copaci si sa devina terstra. Accentuiez cuvantul OBLIGATA deoarece nu cred ca a facut acest lucru de buna voie. Din cate stim, aparitia unor specii noi de vietuitoare este rezultatul unor mutatii ce apar in grupuri restranse  numeric, izolate spatial si pentru o perioada lunga de timp. In acest fel indivizii de sex opus care au suferit aceleasi mutatii, se pot intalni, imperechea si da nastere la urmasi care sa mosteneasca noile caractere. u timpul acestia devin dominanti, se izoleaza fiziologic de specia de origine si dau nastere la o noua specie. Cercetari recente au aratat ca in grupul maimutelor care stau la oroginea omului, in urma cu in urma cu cca. 14 mil. de ani a avut loc mutatie de de natura cromozomala prin care numarul s-a redus de la 48 cat au si azi maimutele, la 46 cat avem noi in codul genetic. Consideram insa ca nu aceasta mutatie a condus la evolutia maimutei catre om, ci o alta care s-a produs in urma cu 5-6 mil.. de ani. Aceasta mutatie consideram ca a fost cauza pentru care maimutele au fost obligate sa paraseasca coroana copacilor, sa devina terestre si sa treaca prin schimbarile si adaptarile mentionate de Dl. Ignatescu. Mutatia respectiva, produsa la nivel genic de aceasta data, cazata la randul ei de unele conditii locale {probabil cu mare grad de iradiere}, a avut ca rezultat final pierderea pilozitatii corporale. Lipsa blanii protectoare impotriva frigului a facut ca maimutele respective sa nu-si mai gaseasca protectia cu care erau obisnuite  in copaci, sa coboare mai intai sub coroana acestora, apoi in scorburi, pesteri iar mai tarziu sa migreze catre tinuturi mai calde.Toate acestea au durat mai bine de 4 mil. de ani iar omul primitiv sa-si faca simtita prezenta in urma cu 2 mil. de ani. In sprijinul credibilizarii acestui scenariu vi si urmatoarele constatari :       { a} nu toate maimutele din specia respectiva au evoluat catre om si se afla si azi in aceiasi stare;   {b} omul este poate singura specie de animale cu sange cald lipsita de blana.  Toate cele aratate aici mai arata si altceva si anume ca aparitia omului nu era ceva necesar si nici obligatoriu, ci ca totul se datoreaza unor accidente genetice.                                   

  7. Am citit undeva (nu-mi amintesc sursa, dar se poate verifica pe hărţile climatice) că una din variaţiile regimului pluvial a dus la dispariţia pădurilor şi extinderea masivă a stepelor în estul africii. Aceasta ar fi motivaţia coborîtului din copaci: trecerea lentă, adaptativă de la păduri compacte (viaţa arboricolă) la păduri izolate (viaţa de lizieră) şi sfrşind cu stepe (viaţa de câmp).

  8. „{b} omul este poate singura specie de animale cu sange cald lipsita de blana. ”
    Elefant, rinocer, hiopopotam, pisica egipteană, cârtiţa, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ