Relativismul moral

Articole asemănătoare

Noțiunea de relativism moral a apărut prima oară în secolul al V-lea, în Grecia, apoi a fost uitată până în secolul XIX-XX, când, datorită unor noi factori culturali și sociali, a început să pară plauzibilă. Printre aceștia este inclusă aprecierea diversității culturale produsă de noile studii antropologice, declinul importanței religiei în societatea modernă, apariția unei atitudini critice față de colonialism și a presupusei superiorități morale față de societatea colonizată și a întăririi scepticismului față orice formă de obiectivism moral (datorată dificultății demonstrării valorilor morale față de cele factuale). În prezent, discuțiile despre relativism au loc predominant în societățile cu populații mari de imigranți.

Relativismul moral este o poziție des întâlnită în lumea modernă, dar este aplicată foarte selectiv. De regulă este menționată doar într-o formă pur defensivă. Principiile relativismului moral sunt folosite doar pentru permiterea sau scuzarea anumitor acțiuni. Poate avea mai multe forme, începând cu utilitarismul, evoluționismul și ajungând până la existențialism, emotivism și situaționism. Aceste curente de gândire împărtășesc aceeași idee principală: nu există valori morale absolute, tot ceea ce este considerat ca bine sau rău este redus la o simplă chestiune de preferințe individuale. Nu există valori morale absolute ce se aplică tuturor oamenilor, oricând și în orice situație.

La baza relativismului moral stă ideea că nu există un standard universal de definire a noțiunilor de bine și rău, prin urmare orice judecată despre bine și rău este produsul mediului cultural și al preferințelor individului. Nimeni nu poate să susțină că există o moralitate obiectivă la care trebui să adere toată lumea. Relativismul moral neagă existența regulilor universale de comportament moral. În prezent, relativismul moral se folosește de teoria evoluției pentru a avea credibilitate. Din moment ce oamenii au evoluat de la forme biologice simple la forme biologice complexe, același proces se aplică și moralității și eticii. Prin urmare niciun concept moral nu este absolut. Omul trăiește doar pentru el însuși.

Cât de practic este relativismul moral?

1. Relativiștii morali nu pot acuza alte persoane de comportament imoral.

Este imposibil să critici, să judeci comportamentul cuiva sau să ceri pedepsirea legală a cuiva, deoarece relativismul neagă noțiunea de imoralitate. Persoana care consideră că moralitatea e doar o chestiune de preferințe personale, renunță la privilegiul de a emite judecăți morale obiective legate de acțiunile altora, indiferent de cât de insultătoare sau periculoase sunt acele acțiuni. Un relativist moral nu poate obiecta rațional împotriva crimei, violului, abuzării copiilor, rasismului, sexismului sau distrugerii mediului înconjurător dacă aceste acțiuni sunt conforme cu preferințele morale ale făptașului.

2. Relativiștii nu pot obiecta față de problema existenței răului. Existența răului în lume este una dintre primele obiecții ridicate de posibila existență a dumnezeului biblic. Întreaga obiecție se bazează pe observația empirică că răul există în lume. Răul obiectiv nu poate exista dacă valorile morale sunt relative pentru fiecare observator în parte. Relativismul moral neagă faptul că există un rău moral obiectiv. Prin urmare relativistul trebuie să renunțe la conceptul de rău și la problema existenței răului în lume ca argument împotriva existenței lui Dumnezeu.

3. Relativiștii nu pot folosi conceptele de vină, rușine și laudă.

Relativismul elimină conceptele de rușine, laudă și vină deoarece nu există un standard extern care să definească ceea ce trebuie încurajat sau ceea ce trebuie condamnat. Fără absoluturi, nimic nu este rău, deplorabil, tragic sau condamnabil. Dar nici nu este bun, onorabil, nobil sau demn de laudă. Relativiștii sunt inconsecvenți în acest punct deoarece încearcă să evite vina, dar sunt dispuși să accepte lauda. Din moment ce moralitatea este o ficțiune, relativistul trebuie să își scoată din vocabular aceste cuvinte.

4. Relativiștii nu pot folosi conceptul de nedreptate.

Ideea de nedreptate este incoerentă deoarece necesită tratarea tuturor oamenilor într-un mod egal bazat pe un standard universal. Dar relativismul nu acceptă existența unor standarde morale universale. Justiția îi pedepsește pe cei care comit fărădelegi, dar conform relativismului, nu există vină sau vinovăție – nimic nu este imoral/ilegal, prin urmare totul este permis și nu este nimic de pedepsit.

5. Relativiștii nu își pot îmbunătăți moralitatea.

Relativiștii își pot schimba etica personală, dar nu au cum să devină oameni mai buni. Conform relativismului, nu poți deveni niciodată mai „moral”, deoarece îmbunătățirea necesită un standard obiectiv de comparație.

6. Relativiștii sunt incapabili să poarte o discuție despre valorile morale.

Dacă moralitatea este relativă și toate punctele de vedere asupra ei sunt egale, niciun punct de vedere nu este mai bun decât altul, nicio poziție morală nu poate fi considerată adecvată sau neadecvată, neacceptabilă sau acceptabilă. Disputele etice au sens doar atunci când valorile morale sunt obiective. De aceea când relativistul spune că „Este greșit să impui altora propria moralitate sau să îi judeci conform unui standard moral.”, discuția s-a sfârșit.

7. Relativiștii nu pot fi toleranți.

În mod ironic, principiul toleranței este considerat una dintre virtuțile relativismului. Morala este individuală, prin urmare trebuie să tolerăm punctele de vedere morale ale celorlalți și să nu le judecăm. Dar din moment ce nu există reguli morale obiective, este imposibil să existe o regulă universală care să necesite toleranța ca principiu moral ce se aplică tuturor. Dacă nu există reguli morale universale, de ce să fii tolerant și tolerat? Relativiștii își încalcă propriul principiu de toleranță atunci când refuză să tolereze punctele de vedere ale celor care cred în standarde morale obiective. Prin urmare sunt la fel de intoleranți ca obiectiviștii morali pe care îi acuză de intoleranță.

8. Relativismul moral ignoră diversitatea din cadrul unei culturi.

Atunci când relativiștii susțin că valorile morale sunt relative față de normele și valorile culturii în care apar, ei presupun că membrii unei culturi vor avea aceleași valori morale universale. Uneori este așa, dar culturile statice și relativ omogene sunt din ce în ce mai rare. Culturile moderne conțin subcomunități care sunt în dezacord complet în privința unor chestiuni morale (avortul, eutanasia, pedeapsa cu moartea etc.).

Este ușor de înțeles de ce fundațiile societății moderne nu s-au sprijinit niciodată pe filosofia relativismului moral. Simplul act de aplicare a unei legi sugerează existența unui standard moral la care aderă toată lumea. O societate bazată pe relativism moral ar face implozie foarte repede, deoarece ar fi redusă la simpla noțiune de „cei puternici fac legea”. Într-o astfel de societate, singura motivație pentru a face (sau nu) ceva ar fi evitarea consecințelor neplăcute produse celor mai puternici decât tine.

Chiar și într-o societate ce respectă legea eliminarea conexiunii dintre lege și valorile morale e o invitație la dezastru. În cel mai fericit caz, relativismul moral va produce instabilitate în societate, deoarece transformă conceptele de bine și rău în simple opinii. Iar în cel mai rău caz produce o dictatură: un conducător care nu recunoaște nicio autoritate superioară lui însuși și nici legi superioare celor date de el.

Toate legile au la bază un principiu moral ce e întărit de consecințele nerespectării lor. Limitele de viteză sunt sprijinite de convingerea morală că e greșit să riscăm viața celor din jurul nostru. La fel și în cazul furtului, crimei, sperjurului, fraudei etc. Atunci când relativismul moral devine predominant, principiile morale legitime nu mai pot sprijini aplicarea și respectarea acestor legi. Dacă legile devin o simplă problemă de opinie, iar oamenii le respectă doar pentru că se tem doar de consecințele faptului că vor fi prinși când le încalcă, oameni vor căuta modalități de a ocoli legea sau de a o încălca și de a evita să fie prins. În lipsa unui principiu moral universal, o lege nu e nimic altceva decât o opinie cu care putem fi sau nu de acord. De exemplu, violul, nu poate fi considerat niciodată greșit, iar cea mai dură judecată pe care o poate emite un relativist este „Nu îmi place”.

Relativistul are trei argumente prin care încearcă să își justifice poziția: universul natural, cultura și individul. Opțiunea universului natural e nesemnificativă deoarece încă nu a explicat nimeni cum materia, atomii, elementele chimice și electricitatea produc concepte morale. Opțiunea culturală e lipsită de importanță deoarece există multe culturi cu standarde și practici morale diferite; nu avem nicio modalitate de stabilire a culturii „corecte” (la fel și în cazul religiei). Opțiunea individuală ar însemna să folosim fiecare individ în parte drept standard/autoritate morală, ceea ce ne duce la impunerea preferințelor personale asupra altora și la întrebarea „A cui opinie morală este cea corectă?„. Din cauza acestor dileme, unii relativiști susțin că știința ar putea fi folosită pentru a stabili valori etice, dar știința este o disciplină descriptivă (explicație), nu o disciplină prescriptivă (obligație). Metodele empirice științifice nu pot oferi răspuns la întrebări morale.

Falimentul relativismului moral

Relativismul moral nu este un sistem moral real, se anulează singur, este ipocrit, nu este coerent din punct de vedere logic și rațional, are dificultăți foarte mari atunci când este pus în practică, nu este tolerant și face ca moralitatea să fie de neînțeles. Relativismul produce oameni fără scrupule, deoarece nu nu poate asigura valori morale ce pot fi îmbunătățite. Acesta este motivul pentru care nu ne educăm copiii în spiritul relativismului moral. Relativismul este o idee ipocrită și egoistă. Relativiștii doresc ca ei să facă orice doresc, dar cei din jurul lor să îi trateze conform unui standard moral universal.
Din punct de vedere practic, relativismul moral este imposibil. Cum ar fi lumea dacă relativismul ar fi pus în practică? Cum ar fi să trăiești într-o lume în care nimic nu este bun sau rău, nimic nu este demn de laudă sau de condamnat, iar noțiunile de justiție și corectitudine sunt inutile, deoarece nu există vină, nu există posibilitatea îmbunătățirii morale, nu există discursul moral și nici toleranța?
Din punct de vedere logic, trebuie să existe un standard de comparație între două afirmații cu valoare morală pentru a putea determina pe cea „corectă”. Relativiștii morali neagă că ar exista un asemenea standard, prin urmare susțin că o asemenea comparație e imposibilă. Aplicarea în viața de zi cu zi a relativismului face imposibilă condamnarea oricărei acțiuni din punct de vedere moral. Din clipa în care se afirmă că binele și răul sunt simple opinii subiective, orice discuție despre moralitate devine incoerentă.

Surse:

https://carm.org/moral-relativismhttps://iep.utm.edu/moral-re/

https://www.philosophybasics.com/branch_moral_relativism.html

https://www.allaboutphilosophy.org/moral-relativism.htm

https://www.equip.org/article/philosophical-problems-with-moral-relativism/

https://www.monergism.com/seven-fatal-flaws-moral-relativism

Articole recente

Articolul precedentWild Tales (2014)

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandări