Inaintea secolului al XX-lea, cercetatorii si non-cercetatorii de asemenea credeau ca substanta materiala a organismelor vii este diferita in mod fundamental de substanta materiala a organismelor lipsite de viata – organismele si produsele lor erau considerate organice, in timp ce lucrurile lipsite de viata erau compuse din substante anorganice.

Odata cu aparitia chimiei, cercetatorii au descoperit incoerenta distinctiilor traditionale: toate substantele materiale sunt constituite din acelasi set de elemente chimice. Astazi stim ca proprietatile speciale ale materiei organice vii deriva din interactiunea unei mari varietati de molecule mari constituite in mare parte din atomi de carbon, oxigen si hidrogen.

Actualmente chimistii folosesc cuvantul „organic” pentru a descrie toate moleculele complexe pe baza de carbon – indiferent de faptul ca sunt produsul unui organism sau al sintezei de laborator. Dar sunt multi oameni educati in tarile vestice care cred ca doar anumite plante si animale sunt organice, in timp ce restul nu sunt.

Cum se poate ca un cuvant simplu sa aiba sensuri atat de diferite?

De-a lungul secolelor al IX-lea si al XX-lea, cunostintele stiintifice sporite, inovatiile tehnologice si mobilitatea sociala au schimbat agricultura americana. Agricultura la scara mare a devenit mai industrializata si mai eficienta. In 1800, fermierii constituiau peste 90% din forta de munca a Americii, in 1900 proportia era doar de 38%, iar in 1990 de doar 2,6%. Evident ca nu toata lumea era multumita de aceasta stare a lucrurilor, de aceea au aparut presiuni, atat din interiorul Americii cat si din Europa, pentru o reintoarcere la metodele preindustriale.

Asa a aparut miscarea organica, numele de „organica” a fost intrebuintat in 1942, cand J. I. Rodale a publicat revista „America of Organic Farming & Gardening”. Conform lui Rodale si sustinatorilor sai, produsele create –  dar si procesele efectuate – de organismele vii sunt fundamental diferite de procesele si produsele din laboratoare. Readucerea la viata a notiunilor pre-stiintifice era un lucru lipsit de sens pentru cercetatorii care intelegeau ca orice proces biologic e in esenta un simplu proces chimic, si ca prin definitie, toate alimentele sunt compuse din substante organice.

Drept rezultat, Departamentul Agriculturii American (U.S.D.A) a refuzat sa recunoasca alimentele organice ca fiind diferite de cele non-organice.

Miscarea „alimentelor organice” nu a fost luata in serios de catre guvernul american pana in 1990, cand Congresul a fost convins sa inceapa procesul de acreditare a alimentelor organice. 12 ani mai tarziu, fermierii organici au obtinut pachetul de legi necesare prevenirii fraudelor impostorilor „non-organici” de pe piata agricola. Cu toate acestea U.S.D.A.-ul evidentiaza faptul ca „baza acestor standarde e procesul, ci nu produsul”.

Cu alte cuvinte, alimentul organic nu e definit de catre substantele continute, ci de catre metodele „holiste” folosite in cadrul fermelor organice. Ba mai mult, atributele fizice ale produsului si posibilele efecte asupra mediului sau sanatatii sunt excluse din definitiile europene si internationale.

Presupunerea implicita si neverificata este ca agricultura organica este – conform esentei sale – mai benefica pentru mediu decat asa-zisa agricultura conventionala. Comisia Europeana argumenteaza acest lucru prin faptul ca „fermierii organici folosesc o varietate larga de tehnici care ajuta la auto-sustinerea ecosistemelor si reduc poluarea”. Iar conform propriilor legi organice auto-impuse, modificarea genetica e strict interzisa, chiar daca scopul ei e de a reduce impactul negativ al animalului asupra mediului. Pe de alta parte, mutatiile spontane datorate radiatiilor cosmice sunt considerate ca fiind acceptabile, din moment ce apar in mod „natural”. Omul poate faca in laborator schimbari subtile si precise in secventa A.D.N. a unui organism, dar radiatiile cosmice pot „sparge” cromozmii in bucati care se re-ataseaza aleatoriu, iar uneori creaza gene ce nu au existat inainte.

Producatorii si consumatorii organici cred cu tarie in presupusele beneficii ale metodelor holiste. Indiferent daca ei sunt sau nu convinsi de retorica sanatatii, consumatorii vestici au ajuns sa creada ca fermierii organici nu folosesc niciodata pesticide chimice toxice. Aceasta idee, cultivata cu grija, e falsa. Piretrina (C21H28O3) e unul dintre cele mai folosite pesticide in livezile organice (chiar si in ziua recoltarii), un alt chimical folosit e rotenonul (C23H22O6), neurotoxina puternica, folosita pentru uciderea pestelui.

Cum justifica fermierii organici folosirea acestor pesticide chimice? Raspunsul e dat de deziluzia ca substantele produse de catre organismele vii nu sunt chimicale cu adevarat. Piretrina e e extrasa din crizanteme, iar rotenonul dintr-o iedera indiana, de aceea sunt considerate a fi organice. Cele mai puternice toxine cunoscute de om, incluzand ricinul si stricnina, sunt naturale si organice. Toate pesticidele actuale, atat naturale cat si sintetice, se disipa repede si au un grad scazut de pericol pentru consumator.

Dupa cum cei de la Institutul de Stiinte ale Mediului explica:

„desi pesticidele pot fi gasite in multe produse, ele sunt prezente in cantitati cu mult sub nivelurile cunoscute de toxicitate. Chiar si faptul ca ele pot fi detectate se datoreaza doar avansurilor semnificative in chimie. Testele sunt atat de precise incat pot detecta cu usurinta prezenta unei lingurite de sare intr-un milion de litri de apa. Iar uneori pot fi detectate chiar si cantitati mai mici.”

Cu toate acestea, increderea in bunavointa naturii poate fi fatala pentru unii oameni. Aproximativ 5% din copiii de azi manifesta reactii alergice severe fata de anumite tipuri de alimente naturale, iar ingestia neintentionata cauzeaza sute de mii de cazuri de soc anafilactic soldate cu sute de morti. Agentii responsabili sunt un numar mic de proteine bine definite – pot fi gasite in alune, soia, nuci, oua, lapte si scoici – ce sunt rezistente la actiunea sucurilor gastrice. Aceste proteine specifice raman in intestine mult timp, iar prezenta lor provoaca un raspuns imuno-alergic, atunci cand organismul e sensibil la acest gen de proteine.

Nici o societate nu a interzis folosirea ingredientelor alergenice in industria alimentara, desi acest lucru ar duce la salvarea unor vieti si la reducerea suferintei umane. Ingineria genetica ar putea oferi o alternativa viabila: folosirea unor tehnici de eliminare a genelor ce sunt responsabile cu producerea acelor proteine. Prin aceasta metoda au fost create deja plante de soia care au un risc alergenic foarte scazut, si se pare ca si in cazul alunelor si a crevetilor, rezultatele par promitatoare.

LĂSAȚI UN MESAJ