eleusisMISTERELE ELEUSIENE

Sunt misterele cele mai reprezentative, la fel de importante în perioadele Clasica, Elenistica si Romana. Aveau loc la Eleusis, nu departe de Atena. Au la origine ritualurile locale ale fertilitatii. Misterele aveau loc în doua sau trei cicluri, la câte un an distanta. În primul an avea loc Initierea, în al doilea Dedicarea, în al treilea, descoperirea deplina sau Revelarea misterului. O persoana putea participa doar o singura data la acest ritual iar participarea nu era obligatorie.

În sec. VII î.H., Eleusis a fost cucerit de atenieni iar cultul eleusin a devenit un cult oficial al statului atenian.

Demeter, Kore si Hades

Kore, fiica zeitei vegetatiei, Demeter a fost rapita de Hades, zeul infernului, care o duce în lumea subpamânteana. Mama îndurerata o cauta pretutindeni, pustiind pamântul cu torta ei aprinsa. Dupa multe pribegii, ea ajunge la Eleusis si în disperarea ei, cauzeaza o seceta atât de mare, încât zeii îl conving pe Zeus sa o redea pe Kore mamei sale. Însa, înainte de a parasi infernul, Hades îi da Korei o rochie, simbol al casatoriei, asigurându-se prin aceasta ca ea va reveni. Zeus ajunge la un compromis, urmând  ca sotul Hades sa stea cu sotia Kore, devenita Persefona, regina infernului, o treime din fiecare an. Se realizeaza astfel o sinteza între cultul fertilitatii agrare si preocuparea pentru viata viitoare.

Desfasurarea misterului

Ceremonia începea la Atena cu o procesiune a carei tinta era Eleusis. Înainte de ceremonie se postea o noapte. Ajunsi la Eleusis, cei care urmau sa fie initiati intrau într-o camera întunecoasa, unde aveau loc diferite acte rituale, menite sa-i impresioneze. Se pare ca se puneau în scena si drame sacre. Dupa participarea la dramele sacre, initiatii beau dintr-o cupa o bautura facuta din faina de ovaz si apa si mânuiau o serie de obiecte sacre. Apa din anumite vase era apoi rasturnata si se faceau rugaciuni pentru ploaie. Întoarcerea la Atena se facea tot în cadrul unei procesiuni publice, cu dansuri si cântece.

Templul de la Eleusis a fost distrus de regele vizigotilor Alaric în sec. IV d.H. iar misterele au încetat pentru totdeauna.

Sensul misterului

Actul culminant al initierii, viziunea suprema, se numea Epopteia. Cei ce se initiau în mister se numea Mysti iar cei ce participau la Epopteia se numeau Epopti. Viziunea finala se efectua într-o lumina orbitoare. Se poate admite ca aparitia Persefonei si regasirea cu mama ei Demeter reprezenta episodul central al Epopteei si ca experienta religioasa decisiva era provocata chiar de prezenta zeitatilor. Nu se stie de ce o asemenea viziune putea schimba radical situatia de dupa moarte a initiatilor. Epoptul percepea, desigur, un secret divin care îl familiariza cu zeitele. El era întrucâtva adoptat de divinitatile eleusine. Revelarea continuitatii misterioase dintre viata si moarte îl împaca pe Epopt cu inevitabilitatea propriei sale morti. Principala contributie la sistemul religios homeric care neglija speranta umana în divinizare si nemurire era adusa de misterele eleusine  în domeniul Eschatologic si Soteriologic. De aceea, misterele au fost repede însusite si patronate de statul atenian.

 

MISTERELE LUI DIONYSOS

În epoca elenistica si romana, zeul grec cel mai popular era Dionysos. Cultul sau public a fost “purificat” si spiritualizat, eliminând extazul exagerat din dionysismul anterior, desi extazul a continuat sa aiba un rol în misterele dionysiace. Era evidentiata dubla natura a lui Dionysos, nascut din Zeus si dintr-o muritoare, prigonit dar biruitor, asasinat si reînviat. El reusise s-o ridice pe mama lui Semele în rândul zeilor olimpieni, sa o scoata din infern pe Ariadna, cu care s-a casatorit . în epoca elenistica. Figura Ariadnei simboliza sufletul omului. Cu alte cuvinte, Dionysos nu numai ca elibera sufletul de moarte dar se unea cu el într-o nunta mistica.

Adeptii lui Dionysos erau organizati în Thiasii, confrerii de cult care aveau pâna si cimitirele proprii in care nu erau admisi decât initiatii în misterele lui Bacchus. Pesterele dionysiace constituiau locasuri de cult. Acolo aveau loc nu banchete si desfatari profane, cum credeau cercetatorii mai vechi, ci prânzuri rituale dionysisce, când initiatii, încununati de flori, se abandonau  unei betii bucuroase, considerata o cadere sub stapânirea divinitatii. Îmbuibarea si betia anticipau beatitudinea de dincolo de mormânt, promisa initiatilor. La fel de surprinzatoare si dezgustatoare era dezvelirea unui falus, organul generator al zeului, care simboliza nu numai misterul creativitatii sale, ci îi determina chiar si prezenta. De aceea , acesta era actul religios central al initierii.

Texte târzii insista asupra rolului lui Dionysos ca Rege al vremurilor noi. De pe când era doar un copil, tatal sau, Zeus îl hotarâse sa fie stapânitor teste toti zeii universului. Copilul ca semn de renastere si reînviere, prelungea, dupa Mircea Eliade simbolismul religios al falusului. Sperantele legate de triumful lui Dionysos, deci de o regenerare periodica a lumii, presupun credinta într-o întoarcere iminenta a Vârstei de Aur. Aceasta explica popularitatea titlului de Noul Dionysos care a fost atribuit unei personalitati la începutul erei crestine.

 

MISTERELE LUI ORFEU

Legenda lui Dionysos ocupa un loc central în Orfism, miscarea religioasa influenta care a aparut pe la 600 î.H. în lumea greaca, pe baza unui curent religios mai vechi din lumea tracilor de sud. Mitul Orfic grecesc afirma ca Dionysos, sub numele Zagreus era fiul Persofoniei si al lui Zeus. Tatal sau dorea ca el sa stapâneasca lumea, însa a hotarât acest lucru fara aprobarea Titanilor, unchii lui Zeus care s-au suparat, l-au ucis pe Zagreus si l-au mâncat. Înfuriat, Zeus a trimis fulgerele sale care i-au mistuit pe Titani, facându-i cenusa. Din aceasta cenusa sunt creati oamenii, care sunt o combinatie între bine si rau, având în ei si cenusa Titanilor si pe cea a lui Zagreus. Atena reusesete însa sa salveze inima lui Zagreus, pe care Zeus o înghite iare Zagreus va renaste ca fiu al lui Zeus si al Semelei, dupa unii o pamânteanca, dupa altii, zeita pamântului.

 

Acest mit va sta la baza conceptiei ca trupul este rau. Tinta adeptului orfic era sa se elibereze din robia trupului prin practici ascetice si astfel sa ajunga la nemurire. Credinta în reîntruparea este un aspect important al misterului orfic, desi aceasta credinta nu are un rol deosebit în religia clasica a Greciei antice sau în religiile Orientului Apropiat antic. Se pare ca reîntruparea era o credinta obisnuita în Tracia, locul de origine al lui Dionysos.

Accentul pus asupra separarii dintre trup si suflet contrasta cu conceptia homerica despre viata searbada a umbrelor de dincolo de mormânt, tânjind dupa lumina si activitate umana. Pentru adeptul orfic, totul se concentra în viata de dincolo; viata de aici era doar durere si o continua purificare de pacate si rele care faceau parte din conditia umana. Dintre folosofii greci antici care au preluat idei orfice pot fi mentionati Pitagora (circa 530 î.H.) si Platon (427-347 î.H.). În primele secole ale erei crestine Orfismul a fost o surso de inspiratie a conceptiilor dualiste, dupa care spiritul este bun iar materia este rea. Asemenea idei le gasim în Teosofiile Gnostice si în Maniheism, influentate si de religia dualista a Iranului antic.

 

MISTERELE LUI ISIS SI OSIRIS

Cultul lui Osiris a aparut  si s-a dezvoltat în Egiptul clasic, în mileniul III-I î.H. În Egiptul elenistic, regii macedonienii din dinastia Ptolomeilor au creat cultul lui Sarapis, nume derivat din Osorapis, zeu care combina atributele  lui Osiris si ale taurului sacru Apis. Apis s-a transformat în Osiris dupa moartea sa, câstigând astfel nemurirea divina, care  era accesibila tuturor  adoratorilor lui Osiris. Centrul de adorare al lui Osorapis a fost întâi la Memfis, apoi la Alexandria. Popularitatea acestui cult a crescut atât de mult, încât în sec I î.H. îl întalnim la Roma. Ritualul de aici avea în centru trei personaje: Osiris (Sarapis), pe Isis, sotia liu si pe Horus, fiul lor, însa figura dominanta era cea a zeitei Isis.

 

Lucius Apuleius, în romanul Metamorfoze (“Magarul de aur”), relateaza ca Lucius, eroul principal este transformat în mod magic în magar. Dupa multe aventuri si suferinte, el este readus la forma sa de om prin bunavointa zeitei Isis. Povestirea este o alegorie a coborârii omului la starea de bestialitate si senzualitate si a ridicarii lui prin puterea vindecatoare a unei fiinte divine. În noua sa stare, Lucius devine credincios adept al zeitei Isis si se supune ritualului de initiere.

În timpul initierii, Lucius a putut vedea soarele la miezul noptii, aluzie la elementul solar din mitologia egipteana, prezentând în ritualul de initiere. El s-a apropiat de zeii de sus si de jos si a fost încororat pe un tron alaturi de Isis- simbol al zeificarii si al mutarii lui de la lumina la moarte la o noua viata. Drept recunostinta, Lucius vorbeste despre Isis ca despre mântuitorul omenirii.

Asa cum Osiris fusese “înviat” de Isis, divinizarea initiatului era tot opera zeitei Isis. În Egiptul antic se sperase într-o identificare cu Osiris, dupa moarte. Prin intermediul initierii în mistere, Mystul dobândita însa, înca din lumea de aici, identificarea mistica cu zeul. Ridicarea lui Isis la rang de Zeita Universala, ba chiar unica si a lui Osiris la demnitatea de Zeu Suprem, prelungeste tendinta veche egipteana de a promova diverse divinitati la cel mai înalt rang. În schimb, coborârea Mystului în infern si ascensiunea sa, strabatând elementele cosmice, tradeaza o conceptie specific elenistica.

Marea popularitate a misterelor egiptene în primele secole ale erei crestine, faptul ca anumite trasaturi din iconografia fecioarei Maria si din hagiografia ei au fost împrumutate de la Isis arata ca a fost vorba de o religie de mistere originala iar nu de repetarea cultului vechi egiptean al lui Osiris si Isis.

 

MISTERELE CYBELEI SI ALE LUI ATTIS

Misterele lui Attis reprezinta cel mai dezgustator cult de mistere, prin ritualuri de o salbaticie si de un primitivism înspaimântator. De  aceea ar putea fi lasat deoparte, daca nu ar fi fost folosit pentru a opri avântul crestinismului, considerat a fi  una din cele mai eficiente religii pagâne. Confruntati cu succesul misionarismului crestin, teologii misterelor au subliniat cu insistenta ideea de imortalitate, consecinta a rascumpararii pe care ar fi savârsit-o Attis.

Marea Mama Pamânt androgina (barbat si femeie) Cybele se trage din monstrul hermafrodit Agditis, castrat s-a nascut Attis, fiul amantul si victima Cybelei, care l-a ucis din gelozie. În disperare, ea încearca sa-l reînvie, dar Zeus se opune doar ca trupul lui Attis sa nu putrezeasca iar unicul semn de viata dintr-însul sa fie parul care îi creste si degetul mic care se misca.

Preotii numiti Gali si unii credinciosi în delir se castrau si îsi ofereau organele sexuale Cybelei, ceea ce la origine asigura fertilitatea Mamei-Pamânt. Aceasta mitologie primitiva si riturile sângeroase au ajuns însa originea unei religii a mântuirii, extrem de raspândita în primele secole ale erei crestine în Imperiul Roman. Riturile violente, muzica salbateca, absorbtia de plante halucinogene, totul pentru a forta apropierea divinitatii sau unirea cu ea, au devenit cai de rascumparare.

Teologii si filosofii pagâni din primele secole ale erei crestine îl identificau pe Attis cu principiile însesi ale creatiei si ale procesului Viata-Moarte-Renastere, ilustrat de experienta religioasa a sexualitatii, suferintei fizice, sângelui si transelor. În mod paradoxal, Attis a sfârsit prin a fi asimilat soarelui sia devenit centrul antichitatii. Asa arata cea mai atragatoare religie pagâna care a încercat a face concurenta crestinismului.

 

MISTERELE LUI MITRA

Unul dintre cei mai faimosi renegati ai crestinismului, scriitorul francez Ernest Renan scria în secolul trecut :”Daca crestinul ar fi fost oprit în cresterea sa de o boala mortala, lumea ar fi fost mithraista”. Într-adevar, aceasta noua “religie de mistere” impunea prin forta si originalitate. În sec.III-IV d.H. se raspândise în toate provinciile Imperiului Roman. Cultul secret al lui Mitra reusise sa uneasca mostenirea iraniana cu sincretismul greco-roman si integrase toate curentele spirituale specifice epocii imperiale: astrologia, speculatiile eshatologice, religia solara (interpretata de unii monoteism solar). Limba liturgica era latina, capeteniile misterelor erau italici si alti romani de limba latina. Lipseau riturile orgiastice sau monstruoase. Religie a militarilor, impresiona prin disciplina, temperanta si morala care aminteau de vechea traditie romana.

Mitraismul ea aproape exclusiv un cult secret, rezervativ militarilor. Putinul care se stie despre ritualurile initiatice aminteste mai degraba de initierile “societatilor de barbati” indoeuropene decât de acela ale misterelor traco-frigiene si greco-egiptene, deoarece Mitra era singurul “zeu de mistere” care nu cunoscuse moartea. O asociatie mitraista accepta cel mult 100 de membri. La Roma erau 100 de sanctuare Mithraea dar cel mut 10000 membri. Respingerea femeilor, care participau la celelalte culte ale mântuirii într-un numar niciodata cunoscut înainte, facea imposibila convertirea lumii la mitraism.

Misterele lui Mitra au aparut mai târziu decât crestinismul, de aceea crestinismul, de aceea crestinismul nu le-a putut imita. Asa-zisele asemanari au origini diferite, totusi teologii crestini din sec. II-IIId.H. au fost foarte îngrijorati din pricina lor. Iustin si Tertullian vedeau imitatii diabolice ale crestinismului în folosirea sacramentala a pâinii si a apei si alte elemente. Mitraismul practica de exemplu si un fel de botez. Nasterea lui Mitra si a lui Hristos se sarbatoreau la aceeasi data: 25 decembrie. Interpretarea teologica a elementelor asemanatoare era fundamental diferita. Mithraismul avea sa dispara în sec. V d.H.

Importanta cultelor de mistere în istoria religiilor se datoreaza unor trasaturi specifice, unor elemente noi, precum si asemanarilor si deosebirilor dintre aceste culte si crestinism.

Cultele de mistere au dat sentimentul participarii personale si în comun la viata divina. Ele au oferit o experienta personala, individuala însa fara a fi rupta de colectivitate.

Cultele de mistere nu erau o revelatie în sensul comunicarii unei învataturi despre Dumnezeu, ci în sensul de a deschide ochii si inima initatilor, stimulând în ei un sentiment de exaltare, de traire a unirii cu divinitatea adorata. Aceasta era considerat si mijloc de realizare a nemuririi.

Din punct de vedere moral, unele culte de mistere accentuau puritatea personala dar ideile lor despre puritate erau adesea imorale, din punctul de vedere al moralei absolute. Oricum, chiar si cultele relativ morale nu aveau ca scop îmbunatatirea moralei societati din vremea lor.

Cultele de mistere nu ofereau o filosofie. Ele tineau sa-i faca pe initiati sa depaseasca barierele naturale prin participarea la ritualuri sacramentale sau tanice. Trairea lor era departe de a fi mistica în sensul actual al cuvântului, chiar daca initiatii se numeau Mystai. Erau mai degraba ritualisti plini de râvna.

 

Cultele de mistere au atras atentia oamenilor asupra sperantei vietii vesnice, speranta trecuta cu vederea de mitologiile oficiale.

Nici unul din cultele de mistere nu s-au ridicat direct contrare crestinismului. Ele au fost însa în competitie cu crestinismul si au pierdut competitia, chiar daca împaratii pagâni le-au sprijinit cât au putut.

Cititi si: Religiile de mistere – partea I

Autor: Catalin Stanculescu, www.descopera.org


DISTRIBUIȚI

6 COMENTARII

  1. Ahhhh….”Acolo aveau loc nu banchete si desfatari profane, cum credeau cercetatorii mai vechi, ci prânzuri rituale dionysisce, când initiatii, încununati de floci, ”
    Sigur nu erau flori? :)))))))

  2. Desteapta  sau desteptu ala  a remarcat doar greselile de ortografie…nu si descrierea reala fata  de subiect,care lasa mult de dorit.De ce spun asta ..?..pt ca  sunt lucruri descrise din mitul respectiv care sunt prezentate aici de  catre cel ce a scris adliteram…fara  sa  inteleaga  ca aceste Mistere exista si azi nu neaparat sub forma de religii organizate ci  ca adevaruri spirituale,pe  care fiecare dintre voi trebuie sa le  caute.Probabil acest site..este creat cu predilectie pt a sprijini religia crestina  nu si adevarul.Va pup….si  nu mai vorbiti in timp ce dormiti….se numeste glosolie…de  fapt tot ce am citit mai sus.

LĂSAȚI UN MESAJ