vikingiPopulatiile indoeuropene (ariene) germanice apar târziu în istoria scrisa, migrând dinspre Europa de nord spre Marea Baltica în Moldova, unde vor dainui pâna în sec. II.d.H. În sec. II î.H., Cimbrii si Teutonii ataca prima data pe romani în Italia de nord si Galia de sud. Populatiile germanice au avut rol hotarâtor în prabusirea Imperiului Roman de Apus (sec. V d.H.) care s-a dezmembrat în regate germanice. Popoarele romanice moderne italian, francez, spaniol, portughez au elemente germanice importante în structura lor etnica si lingvistica. Printre popoarele germanice se numara: germanii, englezii, olandezii, danezii, suedezii, norvegienii si altele.

Ceea ce stim despre religia politeista germanica, provine de la istoricii romani si din documente germanice târzii (sec Xd.H.), când politeismul german trecuse deja prin multe schimbari fata de situatia de la începutul erei crestine.

Wotan (sau Odin), Donar (sau Thor), Freya, sunt doar cativa dintre zeii nordicilor.

Lumea de dincolo de morminte

Conceptiile despre nemurire nu erau uniforme. Unii credeau ca raposatii locuiau în vazduh si faceau parte din cortegiul Wotan. Ei si-ar fi aratat prezenta în vânturile care suflau în noiembrie. Altii credeau ca razboinicii morti în lupta, ceea ce se considera a fi o moarte vrednica de cinste, erau transportati de Walkyrii, niste zâne razboinice, în cetatea zburatoare Walhala, unde aveau loc întreceri între razboinici si puteau sa bea bere dupa pofta inimii. În schimb, cei ce mureau rusinos în patul lor erau dusi de Hel în iad. Unii batrâni care nu aveau la dispozitie un razboi, ca sa moara eroic, se aruncau cu pieptul într-o sabie, ca sa moara de fier, însa acesta era socotit un truc îndoielnic.

Preotii

Preotii aveau parte de respect dar nu aveau multa influenta. În schimb, vrajitoarele erau temute si consultate. Cultul avea loc în paduri, în jurul unii copac sfânt. La solstitiul de iarna si la solstitiul de vara se aprindeau focuri. În Occident, focul Sf. Ioan si butucii arsi în camin (soba-vatra enorma) de Craciun sunt o amintire a acestor obiceiuri. Pomul de Craciun, asimilat de crestini cu Pomul Vietii din Gradina Eden (un simbol al lui Hristos) este la originea sa germanica o imagine a lui Yggdrasil, arborele cosmic, axul Universului.

Acest pom era împodobit de germanii pagâni cu podoabe stralucitoare, si simbolizând lumina, în cele 12 nopti, cele mai lungi din an, dupa solstitiul de iarna iar pagânii credeau ca este efectul vrajii lor. Pomul împodobit nu trebuia tinut mai mult de 12 nopti, ca sa vina vara repede, dereglând anotimpurile, în a 12-a noapte, avea loc o sarbatoare dezlantuita, de felul Saturnalelor romane. Aceasta sarbatoare se mentine si astazi în Occident, sub forma unui carnaval care marcheaza sfârsitul sarbatorilor de iarna, evocat de pilda de Shakespeare în comedia “A douasprezecea noapte”. În limba engleza “The Twelfth Night” este unul din cele doua nume ale Bobotezii (celalalt nume este grec: Epiphany).

Gotterdammerung (amurgul zeilor)

Aceasta idee se regaseste si în hinduism: sfârsitul ciclic al universului si al zeilor, urmat de renasterea la un nou ciclu, cu ceruri noi si pamânt nou. Spre sfârsitul veacurilor toate încep sa se strice iar zeii afla printr-un oracol ca existenta universului depinde de unul din ei: Baldur. Freya viziteaza toate creaturile, obtinând de la ele fagaduinta ca nu vor face nici un rau lui Baldur dar uita sa se adreseze si vâscului, fiindca i se pare inofensiv. Zeii se distreaza tragând sageti în Baldur, bucurându-se sa constate ca nu-i fac nici un rau. Loki însa transforma o ramura de vâsc în sageata si o pune în arcul lui Hoedur, fratele orb al lui Baldur, care trage si îsi ucide fratele. Atunci toate se distrug. O teribila iarna de trei ani nimiceste toata vegetatia. Zeii si uriasii se nimicesc unii pe altii într-o gigantica lupta finala. Dar când universul este complet anihilat, Baldur renaste si viata reîncepe pe un pamânt reînnoit.

Se crede ca doctrina aceasta eshatologica a aparut târziu, oglindind destramarea pagânismului german si a modului de viata pagân sub influenta crestinismului. Filosofii germani Nietzsche si Spengler au preluat la sfârsitul sec. XIX si începutul sec. XX, dintr-o perspectiva accentuat pesimista, ideea sfârsitului lumii si al religiei. Germania a fost singura tara civilizata moderna care a cunoscut o prabusire totala în 1945, urmata de o renastere si o înflorire spectaculoasa. Totusi, dupa 1945, s-a raspândit doctrina teologica a “mortii lui Dumnezeu” care îsi gaseste una din surse în pagânismul german. Acesti teologi cred cu adevarat ca a murit în chip real (si nu simbolic) Dumnezeu, creatorul universului iar creatia, ramasa fara Cel ce o coordoneaza si o poate regenera, se îndreapta spre un sfârsit fatal.

Va urma…

Autor: Catalin Stanculescu, www.descopera.org


DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ