Apartheidul castelor

Cuvântul castă provine din spaniolă și portugheză, castă înseamnă rasă sau descendență. A fost folosit de europeni, în secolul al XVII-lea, pentru a descrie sistemul de codificare socială existent în Asia de Sud. Fiecare grup de caste conține câteva caste individuale care au practici sociale și culturale diferite, acest lucru definindu-le pozitia în piramida puterii sociale.

Apartheidul castelor indian este sistemul de excluziune codificat religios ce este stabilit în textele sfinte hinduse. Miturile hinduse ale creației spun că oamenii au fost creați din părți diferite (cu valori diferite) ale corpului zeului Brahma, creând astfel bazele unei ierarhii care oferă un statut ritual, un nivel de puritate și o o serie de ocupații. Conform acestui sistem, fiecare om este plasat la naștere într-o castă. Casta se moștenește și nu poate fi schimbată niciodată. Sistemul de caste se bazează pe credința hindusă că poziția socială depinde de faptele bune și păcatele vieților anterioare. Casta îți determină partenerul de viață, prietenii, locul de muncă și locul în care trăiești.

Există 4 grupuri principale de caste. Brahmanii, care, în mod tradițional, au fost preoți, păstrători ai textelor sfinte și legislatori, Kshatriyas, care erau regi și războinici, Vaishyas, care sunt negustori, iar în partea de jos a ierarhiei Shudras, care sunt țăranii. În afara celor 4 caste principale mai există un număr mare de oameni ce sunt excluși complet din sistemul de caste.

Daliții

În India și în regiunile hinduse ale Nepalului, Pakistanului și Bangladeshului trăiește o populație ce este considerată impură. Se numesc Daliți, iar de la naștere până la moarte, sunt țintă discriminării și a violenței din partea castelor superioare, mai ales în domeniul locurilor de muncă, a educației și a alegerii partenerului de căsătorie. Poziția lor în societate este justificată prin intermediul textelor antice hinduse (Legile lui Manu). Daliții, cunoscuți și sub numele “Necurații” fac parte din cel mai de jos grup social al sistemului de caste hindus. Un dalit se naște în afara sistemului de caste, fapt care ii limitează drastic drepturile.

Daliții se ocupă cu activitățile despre care se crede că contaminează spiritul, cum ar fi pregătirea cadavrelor pentru înmormântare, argăsirea pieilor, uciderea șobolanilor, desfundarea manuală a canalizărilor și manipularea vitelor moarte. Din punctul de vedere al hinduismului și al budismului, activitățile ce implică lucrul cu cadavre corup sufletul lucrătorului, care nu mai are voie să se atingă de alți oameni.

Cei a căror părinți sunt daliți, devin daliți de la naștere. Ei nu au voie să fie atinși de castele superioare și nu au voie să își părăsească casta. Datorită murdăriei lor (spirituale) prezența lor este interzisă în multe locuri și în cadrul multor activități sociale. Daliții nu au voie să intre într-un templu hindus sau să învețe să citească. Le este interzis să folosească fântânile din sat, deoarece se crede că vor murdări apa. Trebuie să locuiască în afara satului, deoarece nu au voie să treacă prin zonele în care locuiesc castele superioare. Dacă un brahmin sau un kshatriya le iese în cale, trebuie să se arunce la pământ, ca nu cumva umbra murdară a dalitului să atingă reprezentantul castei superioare.

Termenul “dalit” (rupt, împrăștiat) a fost folosit pentru prima oară de către Jyotirao Phule, fiind un nume mult mai descriptiv și empatic al Necuraților. În secolul al XIX-lea, conducătorul Indiei din acea perioadă a încercat să elimine unele dintre aspectele neplăcute ale sistemului de caste, în special aspectele care țineau de daliți. În timpul luptei pentru independența Indiei, Gandhi îi numea pe daliți “Harijan”, adică copiii Domnului, pentru a le sublinia umanitatea.

După obținerea independenței din 1974, noua constituție a Indiei identifica grupurile de proscriși sociali și le oferea asistență guvernamentală în vederea integrării în societatea indiană. În decembrie 2006, Prim Ministrul Indiei, Mannohan Singh, a devenit primul lider indian care a făcut asocierea discriminării populației dalite cu crima de apartheid, și a recunoscut faptul că în India încă se practică discriminarea pe bază de castă, deși există protecție constituțională și legală. Constituția indiană nu recunoaște sistemul de caste și rezervă 25% din posturile guvernamentale și locurile universitare pentru daliți. Din cauza abuzurilor întâmpinate în perioada școlii, copiii daliți renunță la școlarizare, astfel posturile și locurile universitare oferite de guvern rămân goale sau sunt ocupate de impostori. Rata de alfabetizare a daliților e de aproximativ 37%.

Ce înseamnă să fii dalit, în India, azi?

În India, populația combinată a daliților și a celorlalte caste inferioare e egală cu aproximativ 700 de milioane de persoane. Casta brahmanilor reprezintă aproximativ 5-9% din populația de 1 miliard a Indiei, dar brahmanii controlează 78% din justiție, aproximativ jumătate din parlament și 89% din ziarele și televiziunile Indiei.

Daliții sunt segregați în școli, nu au acces la serviciile publice și li se impune unde să locuiască. Le este interzis să dețină pământ, sunt forțați să lucreze în condiții degradante și sunt lipsiți de apărare în fața abuzurilor poliției sau castelor superioare. Daliții sunt uciși, violați sau abuzați în alte feluri doar din cauza castei din care fac parte. Între 2001 și 2002, au fost 58.000 de abuzuri înregistrate împotriva daliților. În 2005, un raport al guvernului indian estima că la fiecare 20 de minute este comis un abuz împotriva daliților. 77% din indieni trăiesc cu mai puțin de 50 de cenți pe zi, iar majoritatea lor sunt daliți.

Kakkoos (2017)

Kakkoos (Toaleta) este un documentar tamil din 2017 ce prezintă modul în care trăiește comunitatea dalită. Divya Bharathi, regizorul documentarului, subliniază, încă din primele minute de film, că singurul lucrul care forțează lucrătorii să se ocupe de aceste activități e casta în care s-au născut.
Filmul nu se străduiește să obțină mila sau simpatia spectatorului, dar încearcă să ne educe în privința felului în care suntem complici la acest aranjament social prin ignorarea problemei. Divya Bharathi a locuit timp de 1 an împreună cu lucrătorii și familiile lor, și a participat la diverse conflicte legale in care erau implicati daliții.

Conform unei legi din 1993, activitatea de gunoier manual este definită ca acțiunea de “curățare manuală, de transportare și de depozitare a excrementelor umane într-o latrină nesanitara sau într-o groapă deschisă, înainte ca excrementele să se descompună”. Kakkoos explorează modul în care această definiție legală devine problematică. Unul dintre motive fiind faptul că nu include și lucrătorii de la canalizare. Un alt motiv important e faptul că lucrătorii care folosesc “unelte” sunt trecuți cu vederea, deoarece se crede că echipamentul de protecție le permite să își desfășoare activitate într-un mod igienic. În realitate, după cum veți vedea și în documentar, echipamentul ori nu ajunge la lucrători, ori e într-o stare foarte proastă. Singurul beneficiu adus de echipamentele de protecție e că le permite autorităților să spună că și-au făcut datoria față de lucrători.

Condițiile igienice nu par să facă parte din lista de priorități a autorităților. Lucrătorilor li se cere să ridice cadavrele găsite de poliție, indiferent de stadiul de descompunere, în absența măsurilor elementare de siguranță. Daliții sunt nevoiți să intre în fosele septice pentru a le vidanja manual. Divya Bharathi susține că a înregistrat 27 de cazuri de malakuzhi kolaigal (decese în tancuri septice), de-a lungul filmării documentarului, dintre care una chiar în casa unui subinspector de poliție.

Aceste decese sunt înregistrate ca fiind decese survenite în timpul curățării rezervoarelor de apă, deoarece este ilegal să folosești oameni la curățarea foselor septice. În ciuda dovezilor copleșitoare, încă nu a fost făcută nicio arestare în baza acestor decese. Când Bharathi a mers la poliție pentru a face o plângere în acest sens, nu i s-a permis acest lucru. Când a insistat, s-a ordonat începerea unei anchete asupra ei.

Casele daliților sunt întotdeauna în afara orașelor, și nu au acces la apă potabilă sau transport public. Lucrătorii sunt tratați inuman nu doar de către angajatori, ci și de către restul populației. Nu li se permite să bea apă din pahare sau căni, ci li se cere să bea apă din proprii pumni. În mod ironic, nu li se permite să folosească toaletele pe care le curată. Dacă ating robinetul sau alt obiect, celelalte caste îl vor arunca sau îl vor curăța înainte de a-l folosi, deoarece se crede că obiectul devine impur din cauza atingerii.

În 2013, Guvernul a emis un act legislativ, Legea reabilitării și a interzicerii angajării ca gunoier manual, conform căruia oamenii ce lucrează ca gunoierii manuali trebuie identificați și orientați spre alte activități. La ora actuală, încă nu există niciun recensământ valid în această privință. Gunoierii manuali susțin că registrele oficiale conțin doar informații false deoarece ei nu au participat la niciun recensământ, și nici nu pot face dovada ocupației, deoarece nu au semnat niciun act de angajare.

Acești oameni nu sunt captivi în această situație din pură întâmplare. Ei sunt ținuți sistematic la acest nivel din cauza unui singur motiv: casta. Sunt forțați să aibă o ocupație care, în loc să îi elibereze, îi oprimă. Până ce nu va fi anihilat sistemul castelor indiene, nicio lege nu va putea îmbunătăți viața daliților, iar de acest lucru e responsabilă întreaga societate indiană.

Ca în orice grup oprimat, femeile suferă cel mai mult. Lăsând la o parte munca inumană, sunt agresate sexual de superiorii lor. Una din femeile din documentar precizează că niciuna dintre ele nu mai are uter. Toate au fost nevoite să facă histerectomii. Acest lucru se datorează expunerii constante la chimicale și a muncii fizice grele. Comunitatea dalită este întrebată des de ce nu se folosește de privilegiile legale oferite de guvern. Răspunsul este simplu: copiii daliți sunt abuzați în instituțiile de învățământ. Majoritatea copiilor renunță la școală cu mult înainte de clasa a 8-a. Fie sunt scoși de la ore pentru a curăta casele autorităților (uneori chiar și fosa septică), fie sunt izgoniți de-a dreptul. Acestea nu sunt acțiuni ignorante si aleatorii, ci sunt acțiuni conștiente de menținere a stării de fapt.
Rularea acestui documentar nu a fost permisă de poliție în niciun cinematograf indian, iar Bharathi nu a reușit să îl lanseze pe DVD din cauza costurilor mari. Bharathi a pus documentarul pe Youtube pentru a fi vizionat gratuit. Din cauza acestui documentar, Bharathi a primit sute de amenințări de viol sau cu moartea, în același timp fiind acuzată de șantaj și de cyberterorism. Bharathi continuă să fie șicanată de poliția indiană datorită altui documentar numit ”Orutharum Varela” (link video) în care a expus apatia șocantă a guvernului indian ce a dus la moartea a sute de pescari de-a lungul coastei Tamil Nadu și Kerala în timpul ciclonului Ockhi.

La vizionarea documentarului Kakkoos, oferit integral mai jos, să luați în considerare faptul că statul Tamil Nadu (în care s-a filmat documentarul) nici măcar nu se numără printre primele 5 state indiene, ca număr de gunoieri manuali. Întrebați-vă în ce stare se află oamenii din acele 5 state. Iar apoi întrebați-vă cum se potrivesc imaginile vizionate cu statutul actual de putere nucleară a Indiei.

Surse: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8


DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ