Atașamentul și teoria atașamentului

Articole asemănătoare

Atașamentul este unul dintre domeniile de interes ale psihologiei dezvoltării,  descris de  psihanalistul și psihiatrul bitranic John Bowlby și explorat mai pe larg de Mary Ainsworth. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, John Bowlby a studiat reacțiile copiilor în momentul separării de familie și a ajuns să acorde o importanță mai mare legăturii dintre nou-născut și mamă (îngrijitorul primar). Așa a apărut și teoria atașamentului, destul de criticată la începutul anilor ’60 de către analiști. De asemenea, psihologul Harry Harlow a reușit să demonstreze, printr-un experiment realizat pe maimuțe, că în formarea atașamentelor primează confortul oferit de atingere, nu al hranei.

Ce este atașamentul?

Atașamentul este o conexiune emoțională, de obicei durabilă și puternică, realizată între două persoane. John Bowlby, cel care a dezvoltat acest concept, îl definea ca fiind „o conexiune psihologică de durată între ființele umane”.  Întrebările precum „Atașamentul este o nevoie?” sau  „Este indus?” au generat diferite cercetări, care au concluzionat că atașamentul este înnăscut și este determinat de nevoia nou-născuților de siguranță și protecție.

Teoria atașamentului

Teoria atașamentului este un set de principii care explică modul în care oamenii interacționează între ei și ce îi determină să reacționeze într-un anumit fel, pe baza relației pe care au avut-o  cu mama (îngrijitor) în primii ani de viață. Experiențele relaționale timpurii trăite de către copil au un rol important în dezvoltarea și formarea sa.

Inițial, teoria atașamentului a fost prezentată din perspective psihanalitice și behavioriste. Astfel, Sigmund Freud susținea că nou-născuții formează legături cu cei care le îndeplinesc exclusiv nevoile fiziologice, iar Konrad Lorenz a arătat, prin cercetarea sa pe animale, că se atașează pur și simplu de primul obiect în mișcare pe care îl întâlnesc. Însă, la începutul anilor ’60, John Bowlby a sugerat o nouă perspectivă:  „nou-născuții sunt programați genetic să formeze un atașament cu mama lor pentru a-și asigura supraviețuirea”.  Cu alte cuvinte, legătura primară (primele 24 de luni) creată între mamă și nou-născut, are un rol foarte important pe tot parcursul vieții copilului. Opus teoriei lui Freud, conform căreia sugarul se atașează de persoana care îi satisface nevoile fiziologice, Bowlby susține că nou-născutul stabilește un atașament cu persoana care este implicată și în nevoile sale sociale, emoționale sau fizice. Această idee a fost acceptată și demonstrată de Harry Harlow, care prin experimentele sale pe maimuțe macac a demonstrat că în formarea atașamentului are o importanță mai mare confortul oferit de atingere și că separarea puilor de mamele lor are ca efect dezvoltarea problemelor sociale și emoționale.

Rezultatele obținute de John Bowlby în urma studiului cu copiii care au suferit de privarea de mamă în al Doilea Război Mondial și cel în care a cercetat efectele pe care le au orfelinatele asupra copiilor, au sugerat importanța îngrijirii materne în prima parte a vieții. Copiii care nu aveau parte de această legătură cu mama, dezvoltau în următorii ani probleme de tip intelectual, social sau emoțional.

Importanța atașamentului timpuriu

Legătura creată între mamă  și nou născut devine prototip pentru relațiile viitoare și influențează major dezvoltarea copilului. În plus, acest atașament primar stabilește modelele operaționale ale copilului privind încrederea în ceilalți, în el sau în societate.

John Bowlby susținea faptul că Iubirea maternă oferită în primii ani ai copilăriei este la fel de importantă pentru sănătatea  mintală , așa cum sunt vitaminele și proteinele pentru sănătatea fizică. ”

Din punct de vedere biologic, motivul formării relației de atașament dintre nou-născut și mamă este hormonul numit oxitocină. Acesta este format încă din timpul nașterii și este responsabil, de asemenea, pentru durerile la naștere și producerea laptelui mamar. Legătura de încredere și relaxare dintre sugar și mamă se creează prin alăptat. Pe scurt, creierul mamei produce oxitocină, care ajunge în lapte și are ca efect calmarea nou-născutului.

Tipurile de atașament

Psihologul Mary Ainsworth este o figură reprezentativă pentru acest domeniu, întrucât a demonstrat  teoriile  lui John Bowlby prin procedura „Situațiile ciudate” în anii ’70. Scopul acestei proceduri era de a analiza tipurile de atașament și de a asocia comportamente specifice pentru ele, prin metoda observației.  Studiul a fost realizat pe un eșantion de 100 de copii ( cu vârsta cuprinsă între 12-18 luni). În urma studiului, Ainsworth a concluzionat existența a trei tipuri de atașament: securizant, nesecurizant-ambivalent și nesecurizant-evitant. Main și Solomon au adăugat un al patrulea tip, numit dezorganizat, cercetat apoi de Main și Hesse.

1) Securizant

Copilul explorează mediul, deoarece simte încredere și protecție din partea mamei. În momentul în care ea dispare, pentru un timp acest lucru îi provoacă un stres copilului, dar este receptiv la întoarecerea mamei și se liniștește. Așadar, copilul percepe relația ca pe un suport absolut și reușește să își dezvolte încrederea în el și în ceilalți.

Ca și adult, acest tip de atașament se poate observa prin relațiile de încredere și de durată, deschiderea emoțională și descrierea într-un mod pozitiv a experiențelor cu părinții lor. Ei reușesc să accepte mai ușor despărțirile sau conflictele și acceptă suportul social. Persoanele cu atașament securizant reușesc să reflecte ușor asupra experiențelor externe și interne.

2) Nesecurizant- evitant

Copilul dă dovadă de independență față de mamă și nu este atât de afectat la despărțire de ea. Nu caută confort sau prea mult contact cu mama, dar nu îl refuză în momentul în care mama dorește să îl ofere. Acest tip de atașament apare în urma unei perioade de absență a mamei și determină un comportament în care copilul nu prezintă vreo preferință între mamă și un străin.

Ca și adult, persoana adoptă o atitudine independentă și își limitează relațiile de atașament. Dezvoltă probleme cu intimitatea, se implică destul de puțin în relații sociale sau romantice și îi este greu să împărtășească gânduri sau sentimente, folosind ca și sistem principal distanțarea emoțională.

3) Nesecurizant – ambivalent

Copilul are reacții cu un caracter contradictoriu față de mamă, întrucât la despărțire este agitat și agresiv, iar la revenire acesta nu se liniștește și exprimă în continuare un caracter agresiv. În acest fel, copilul nu poate explora mediul, deoarece nu primește încredere și siguranță din partea mamei. Acest tip de atașament poate fi provocat de imprevizibilitatea mamei și a emoțiilor sale.

Ca și adult, au o atitudine și o comunicare contradictorie și o sensibilitate inconsecventă. Sunt destul de reticenți în apropierea de ceilalți și dispun constat de o teamă în legătură cu sentimentele partenerului/partenerei. După o despărțire, aceștia sunt destul de afectați.

 4) Dezorganizat

Copilul are un comportament imprevizibil cu o combinație între comportamentul specific atațamentului de tip evitant și securizant. De cele mai multe ori, par confuzi și cu toate că la plecarea mamei sunt agitați, la întoarcere o resping. De obicei, acest tip de atașament apare în momentul unor experiențe traumatice sau abuzuri.

Ca și adult, dezvoltă un caracter dezorganizat și le este greu să se înțeleagă pe ei și pe cei din jurul lor. Au o comunicare haotică, cu destul de multe întreruperi, efect al traumelor suferite.

Bibliografie

1) DK. (2015). Psihologie. Idei fundamentale (p.261-281). București: Litera.
2) https://www.apipc.ro/revirimentul-teoriei-atasamentului-si-relatia-psihoterapeutica/
3) https://www.verywellmind.com/attachment-styles-2795344
4) https://www.simplypsychology.org/mary-ainsworth.html

Articole recente

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandări