moldova-cetateEcoul celor opt secole ale aprigului Ev Mediu romanesc poarta spre noi zanganitul sabiilor, alternand mereu cu sunetul linistitor al mistriilor si rapaitul armelor de foc, urmat de cantecul viguros al daltilor mesterilor, care, generatie dupa generatie, au inaltat ziduri de aparare si au facut sa infloreasca lemnul crestat si piatra edificiilor menite sa inscrie, pe rabojul timpului, scump platitele victorii ale neamului nostru.

Cetatea Soroca

Asezarea Sorocii este mentionata pentru prima data intr-un document de la 1499.Data inaltarii ei a fost determinate in rezultatul sapaturilor arheologice. S-a constatat ca anume Stefan cel Mare a poruncit sa fie inaltata in fata vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortarete genoveze Alciona, cetatea de lemn, inconjurata cu valuri din pamint, iar Petru Rares a reconstruit-o din temelie, durind in piatra zidurile-i inalte.

E unicul monument de istorie si arta medievala moldoveneasca, ce s-a pastrat integral, asa cum a fost conceput de mesterii zidari. Facind parte din sistemul defensiv si fiind asezata in zona frontierei de rasarit a tarii, cetatea a fost intarita in repetate rinduri, prin grija si priceperea celor doi domnitori, astfel incit in fata zidurilor trainice si inalte s-au vazut siliti sa-si potoleasca poftele nesatioase si sa dea bir cu fugitii si tatarii, si cazacii, si turcii, si lesii -tot felul de hoarde cotropitoare. In interiorul cetatii se aflau constructii de lemnin trei niveluri. La primul nivel se aflau caii si finul. La al doilea oamenii si hrana pentru ei, iar la al treuilea nivel tunurile, obuzele, armamentul ostasilor, cazanele cu smoala.Pina in prezent se mai pastreaza fintina din mijlocul curtii, constructie cu peretii rotunzi, sapate in conformitate cu traditiile locale.

In timpul campaniei lui Petru I in Moldova (1711) garnizoana cetatii Soroca si aparatorii ei au respins cu vitejie atacurile numeroase si masive ale turcilor si au stat la datorie pina la sosirea ostirilor imparatului Rusiei. Sorocenii condusi de pircalabii lor au purces in repetate rinduri la lupta de partea domnitorilor Moldovei. Asa a fost si la 1711, cind l-au urmat pe Petru I pina la Prut, intru sustinerea lui Dimitrie Cantemir.

Cetatea Tighina

Tighina a facut parte din marele si binechibzuitul sistem defensiv al Moldovei medievale, fiind pe vremuri una din cele mai puternice cetati. Oricum aceasta ipoteza nu poate fi verificata si argumentata atita timp, cit inca din motive foarte bine cunoscute nu sint posibile sapaturile arheologice si, prin urmare, nici cercetarile profunde, care ar face lumina in aceste pagini din istoria neamului nostru. Ca cetate de frontiera Tighina s-a dezvoltat in timpul domniei lui Stefan cel Mare si a lui Petru Rares, iar la sfirsitui secolului XIV – inceputul secolului XV, pe locul unde mai inainte fusese punctul vamal, a fost intemeiat orasul cu acelasi nume.

In anul 1538 Petru Rares, urmasul vrednic al parintelui-voievod se ridica impotriva Portii otomane, refuzind sa mai plateasca tributul anual. Insa el e tradat de boierii hapsini si fricosi, vazindu-se nevoit sa ia calea pribegiei si sa se refugieze in Transilvania. In acelasi an sultanul Portii Soliman I, zis Magnificul, intra fara lupta in Tighina si pune stapinire pe oras si cetate. Din acest an dateaza inceputul dominatiei otomane asupra Moldovei, dominatie care a durat citeva veacuri. Populatia urbei s-a rasculat in repetate rinduri, impotrivindu-se invadatorilor. Pentru a inabusi orice actiune de nesupunere Imperiul Otoman rupe de la Moldova tinutul Tighinei cu tot cu satele din preajma si le declara teritorii ale sale,punind de straja garnizoane bine intarite. Devenind resedinta de raia turceasca, vechiul nume e substituit cu altul nou, Bender, adica, „oras fluvial” In aceasta perioada Soliman I porunceste ca cetatea sa fie refacuta si largita, lucrarile de reconstruire fiind finisate abia in anul 1541. Folosind resursele locale si munca taranilor din imprejurimi, Poarta otomana a transformat cetatea intr-un avanpost bine intarit de lupta.

In anii 1705-1707 lucrarile de intarire a acestui edificiu de o deosebita importanta militara au fost continuate de catre mesterii moldoveni sub conducerea si supravegherea nemijlocita a lui Dimitrie Cantemir. Neculce scrie ca D. Cantemir, adus de turci spre a ispravi mai repede lucrarile de reconstruire, cuprins de entuziasm, coborise in mijlocul mesterilor si, apucind bolovanii grei,ii rinduia el singur in ziduri si-i indemna si pe ceilalti la munca. In aceasta ultima varianta cetatea se constituia dintr-un ansamblu de 10 bastioane si 11 turnuri inconjurate de acelasi sant traditional de aparare. La sfirsitul secolului al XVI-lea detasamentele de moldoveni atacara de mai multe ori cetatea Benderului, dar fara nici un succes. In vara anului 1574 Ion Voda cel Viteaz o asediase cu armata sa, apoi in 1595 si 1600 facuse doua incercari si Mihai Viteazul, insa nici cei doi domnitori nu au avut sorti de izbinda. Tot cam in acea perioada Benderul a fost atacat si de cazacii zaporojeni. Zadarnica truda!

In rezultatul celor trei razboaie ruso-turce ea a trecut in stapinirea Imperiului Rus, generalii taristi gasind de cuviinta ca e foarte potrivita pentru cazarmele soldatesti. De prin anul 1812 sau mai bine zis din a doua jumatate a secolului al XIX-lea cetatea Benderului, cazuta prada unei alte puteri straine, care se calauzea de cunoscutul principiu imperial „Imparte si staptneste !”, a inceput sa-si piarda treptat importanta strategica de alta data. Lasata de izbeliste, in voia soartei care nu ne-a prea alintat, ea continua sa se ruineze si in zilele noastre, cind tunurile au amutit. Daca in viitorul apropiat nu vor fi intreprinse actuni urgente de salvare a cetati Tighina, acest monument de istorie si arhitectura, va fi sortit pieirii si va dispare pentru totdeauna printre ruinele unui imperiu ce se mai intrezareste agonizind dupa sirmele ghimpate care impresoara popoarele.

Cetatea isi asteapta cuceritorii inarmati cu flori, care vor pasi eu pietate dincolo de zidurile strabunilor-aparatori ai tarii, pentru a-i salva de cununa de spini si sirma ghimpata, pe care o poarta ca pe un blestem prin vaile si pe dealurile domoale, ce curg de secole spre limanul multrivnit si luminos al libertatii.

Cetatea Alba

Se zice ca ar fi cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistruli. In secolul VI i.e.n. in locurile descoperite de greci se afa colonia Tiras, mai bine zis o cetate-polis greceasca si greco-romana suprapusa dupa unii cercetatori pe cetatea medievala succesiv bizantina, genoveza romaneasca, turceasca avind in aceste perioade numele respective de origine. Grecii o numeau Levcopilis, dacii – Vidava, romanii – Alba Iulia, genoveyii – Moncastro sau Maurocastro, turcii – Akkerman, rusii Belgorod. Noi i-am zis Cetatea Alba, nume si simbol al apararii libertatii si demnitatii neamului. Albul era sugerat de culoarea pietrei din care a fost ciplita din indaratnecia si truda unor mesteri anonimi. Marturiile de epoca, resturile de ziduri de piatra din diferite perioade ale anticitatii, inscriptiile grecesti si latine,resturile de arhitectura antica (coloane, placi de teracota pictate inspirat,ceramioca greciasca, romana, bizantina, mici obiecte de bronz, os si teracota), gasite in timpul sapaturilor arheologice din anul 1919 si intre anii 1927-1930 atesta pelerinajul savirsit prin aceste locuri de popoarele care purcedeau la drum de cele mai multe ori cu razboae si ginduri de cucerire a noi si noi paminturi. Unele semintii au ratacit pe aici in scurtul lor popas, fiind in curind izgonite si puse pe de adversarii mult mai puternici si mai bine inarmati.

Cei care au inaltat in secolul XIII pe locul vechii colonii grecesti cetatea au fost genovezii si se numea, dupa cum am spus, Maurocastro sau Moncastro. Acest edificiu cu un zid de doi chilometri lungime, cu 26 de turnuri si trei porti era inconjurat de un sant de aparare foarte lat, cu o adincime de 25 de metri.Dupa intemeierea statului independent al Moldovei, o reconstrueste in secolul al XIV-lea, a fost fortificata si largita Alexandru cel Bun in 1421, apoi Stefan II si Alexandru II intaresc si mai mult Cetatea Alba, care intre timp devenise si resedinta domneasca.In anul 1484 Cetatea Alba cade sub stapinire turceasca, urmind sa ramina in tot cursul evului mediu raia cu denumirea Akkerman. Apoi a fost recucerita de ostenii moldoveni, ca mai tirziu sa treaca rind pe rind in miinile cazacilor, rusilor, din nou ale moldovenilor, turcilor etc., fiind martora a unor cumplite vremi, care au macinat sub picioarele veneticilor de tot soiul acest pamint si aceasta multpatimita, dar neingenuncheata Tara a Moldovei.In etapa finala a fost inaltata curtea cea mare, prevazuta cu numeroase turnuri si bastioane.Luata in ansamblu, Cetatea Alba constituie cea mai mare si mai bine intarita fortificatie defensiva din Moldova medievala, un vechi si simbolic monument de arhitectura, ce impresioneaza atit prin dimensiune si expresivitate, cit si in virtutea locului ales pentru zidire.

Cetatea Neamtului

Istoria Cetatii-Neamt este strans legata de zbuciumatul trecut al tarii. In cele sase veacuri de nepatata mandrie, o singura data si-a deschis portile fara de lupta si atuncea nu unui cuceritor strain, ci falnicului Domn al tuturor romanilor, Mihai Viteazul. Batranele ziduri ale Cetatii-Neamt impresioneaza si astazi prin maretia lor si prin trecutul istoric, plin de glorie si de legende. Pozitia sa dominanta, pe Culmea Plesului, deasupra Luncii Ozanei, in partea de vest a orasului Targu-Neamt, poate fi comparata cu un cuib de vulturi, care a rezistat timpului de peste sase veacuri si numeroaselor asedii, ramanand in continuare un simbol al neamului nostru. Constructia cetatii s-a efectuat in doua etape. Prima etapa, din timpul domniei lui Petru I Musat, s-a concretizat prin ridicarea unui fort central, aproape patrat, cu fundatia construita in trepte, adaptata la forma terenului, pe care s-au ridicat ziduri groase de 2-3 m si inalte de 12 m, prevazute cu creneluri si cu patru tunuri de aparare in colturi. In exterior, zidurile erau sustinute de 15 contraforturi, puternice si impunatoare. A doua perioada de constructie a cetatii a fost in timpul domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504). Acum s-a adaugat curtea exterioara de circa 800 m2 si a fost ridicata o noua centura de ziduri, cu 4 bastioane semicirculare, care sa poata rezista artileriei de asediu. Intrarea in cetate se inchidea cu o punte in cumpana, care se ridica cu ajutorul lanturilor. Tot in aceasta perioada s-au construit si corpurile de cladiri din curtea interioara, cu case domnesti pe o latura, locuinte ale domnitorului pe alta latura, cu biserica, magazii pentru hrana si munitie, cu locuinte si ateliere pentru mestesugari

Dupa ce a rezistat, in anul 1395, sub domnia lui Stefan Musat, atacului trupelor regelui maghiar Sigismund de Luxemburg, a respins in anul 1476, sub domnia lui Stefan cel Mare, atacul lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, in fruntea unei armate de 200.000 de oameni. Cronicarul armatei turcesti, Angiolello, a mentionat:… intorcandu-se tabara pe alta cale, ne-am dus la un castel puternic, situat in munti, in care se gaseau prizonierii prinsi cu un an mai inainte, in iarna, cand a fost zdrobit pasa Soliman … Facand incercarea de a cuprinde fortareata amintita, s-au asezat sapte bombarde si in decurs de opt zile s-a facut incercare de a o cuprinde, dar doua din cele bombarde s-au spart, iar cei care se aflau in fortareata nu voiau sa stea de vorba si toti se aparau cu artilerie si nu le pasa de noi. Turcii s-au retras, iar cetatea a ramas cu nimbul ei de glorie, dar indoliata de moartea neinfricatului parcalab Arbore, cel care din 1471 carmuise cetatea si tinutul.

Va urma

Autor: Andrei Buga, www.descopera.org


DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ