Fascinatia Lunii

Lumina Lunii ne-a fascinat inca de la aparitia noastra pe Pamant si ne-a ajutat sa ne orientam. Chinezii, indienii si babilonienii au folosit observatiile asupra astrului noptii pentru intelegerea timpului, dar si pentru ceremoniile religioase. Un rabin afirma in paginile Talmudului ca Luna a fost creata pentru numararea zilelor. Venind mai aproape de prezent, cel care a schimbat conceptia oamenilor despre Luna a fost Galileo Galilei, care a realizat primele desene cu suprafata selenara. El a descoperit formatiuni lunare neregulate pe care le-a numit, in lucrarea sa Sidereus Nuncius, ridicaturi si depresiuni cu cavitati si proeminente asemanatoare cu cele de pe fata Pamantului. Galileo a descris perfect marile lunare, doar ca a crezut ca acolo se gaseste apa. Prima harta a Lunii nu a fost desenata de Galileo ci de Cesare Lagalla, profesor de filosofie din Roma. Cea dintai harta care contine denumirile formatiunilor selenare asa cum le cunoastem astazi a fost desenata de Francesco Maria Grimaldi din Bologna si a fost publicata in Almagestum novum al lui Giovanni Riciolli, in 1651. Se pare ca Riciolli nu a notat numele craterelor la intamplare.

Mare admirator al lui Tycho Brahe, Riciolli numeste  cel mai impunator crater al  Lunii, Tycho.

Ca importanta in privinta cercetarii suprafetei selenare, sunt de mentionat misiunile sovietice si americane in timpul Razboului Rece. Astfel, primul obiect construit de om care atinge solul lunar este Luna 2, a doua misiune sovietica spre Luna. Sonda Luna 3 reuseste, in acelasi an 1959 sa faca primele fotografii ale fetei  “nevazute” a Lunii. Desigur, visul umanitatii de a ajunge pe Luna este implinit de catre Apollo 11, care reuseste, in anul 1969, sa duca primii oameni care au pasit pe Luna, de altfel prima misiune cu echipaj uman pe un alt corp ceresc din spatiu cosmic.

Cand putem observa Luna

Revenind pe Terra, trebuie spus de la bun inceput ca cel mai spectaculos obiect ceresc pe care-l puteti vedea prin telescop este Luna.

Explicatia este simpla: este cel mai apropiat astru de noi, de aici si spectacolul detaliilor. Am auzit de nemumarate ori expresia “S-a inserat, deci rasare Luna!” Nimic mai fals in afirmatia aceasta.

In cele mai multe cazuri, la lasarea intunericului, Luna e deja pe cer, fie sus, spre sud, fie la rasarit, fie chiar la apus. Din orice punct al globului ai privi, Luna sta in medie pe cer 12 ore zilnic. Rasare, tot in medie, cu 45 de minute mai tarziu decat in ziua precedenta.

Ce se vede prin telescop

Luna face o rotatie completa in jurul Terrei o data la 27 de zile si aproape 8 ore. Ca sa revina la aceeasi faza, astrului ii trebuie 29 de zile si aproape 13 ore. Acest  lucru se explica prin faptul ca in 27 de zile Pamantul parcurge o parte  din orbita sa in jurul Soarelui, iar  dupa aceasta perioada, lumina primita de la Soare nu cade sub acelasi unghi ca in urma cu 27 de zile. Cu alte cuvinte, daca ne uitam spre sud seara vom vedea primul patrar. Aceesi faza lunara o vom putea  observa abia peste 29 de zile desi Luna isi inchide o rotatie completa. Trecand la observarea cu ajutorul telescopului, desi Tycho este cel mai proeminent crater cand Luna e plina, privita prin telescop el nu este si cel mai spectaculos. Putin mai la sud-est, se poate observa craterul Cassini, iar la sud impunatorul Arhimede.

Aproape de ecuator, ceva mai mult la vest, apare craterul Copernic, iar in  partea opusa sub ecuator, in emisfera  de est a Lunii este craterul Marii Fecunditatii.

Cum si cand  fotografiem Luna

Pentru surprinderea reliefului lunar, cel mai bine e sa fotografiati Luna in preajma celor doua patrare. Pentru rezultate bune, trebuie folosita o focala de peste 400 milimetri si o diafragma cat mai deschisa, care va vor ajuta la obtinerea unor timpi de expunere cat mai scurti. Nu uitati ca Luna se misca pe orbita cu 3860 kilometri pe ora, iar Pamantul evolueaza in jurul axei (in aceleasi directie cu miscarea de revolutie a satelitului nostru) cu 1670 kilometri pe ora.

Lucruri mai putin stiute despre Luna

In ultimii ani, am tot citit despre asezarile viitorului, despre orasele lunare. Dar cum se vede cerul de acolo? In primul rand, Luna nu are atmosfera. Cu alte cuvinte, lumina primita de la diverse surse (Soare, Pamant, Stele) cade direct pe suprafata ei, fara refractie, fara reflexie si fara dispersie. Spre deosebire de Pamant, luminile vazute de pe Luna sunt mai puternice si mai clare, iar umbrele, mai lungi si mai bine definite. Primul lucru pe care-l observati este culoarea cerului negru intens. Al doilea lucru este Pamantul. Foarte straniu trebuie sa fie ca, dupa ce ai plecat cu o naveta de pe Pamant si l-ai lasat undeva jos, acum il vezi pe cer! Discul Pamantului ramane aproape fix pe bolta instelata, prezinta faze precum si Luna si se roteste in jurul axei de la stanga la dreapta putand fi folosit drept ceas. Soarele sta pe cer 15 zile, iar celelate 15 este noapte. Apusurile si rasariturile sunt bruste. Nu exista crepuscul, nu exista culorile pastelate ale amurgului si asfintitului. Stelele nu licare, iar la lumina Pamantului plin se poate citi fara probleme. Lumina primita de la Pamant in aceasta faza este de 100 de ori mai puternica decat cea pe care o primim noi pe sol cand este Luna Plina! Luna se apropie la distanta minima de Terra (perigeu) la fiecare 27 de zile si are cate un moment de maxima departare (apogeu) tot la fiecare 27 de zile. Aceste pozitii sunt despartite de numai 13 zile jumate. Desi apar multe stiri cu iz apocaliptic, apropierea (sau departarea) Lunii de Pamant se petrece in fiecare luna calendaristica si nu este nimic neobisnuit.

Fata “nevazuta” prezinta reliefuri mai inalte, cel putin in emisfera Nordica Luna prezentand o suprafata muntoasa. Luna este atrasa de Pamant, lucrul asta il intuim repede. Dar cine atrage Luna cu mai multa forta, Pamantul sau… Soarele? Sa facem un calcul rapid. Comparam forta de atractie a Pamantului cu cea a Soarelelui execitata asupra Lunii. Ambele forte depind de masa si de distanta. Masa Soarelui este de 333.000 de ori mai mare decat masa Pamantului. Distanta de la Soare la Luna este de 400 de ori mai mare decat de la noi pana la satelitul nostru natural. Forta de atractie descreste proportional cu patratul distantei, asadar forta de atractie pe care Soarele o exercita asupra Lunii este de 400 x 400 de ori mai redusa decat cea exercitata de Terra, deci e mai mica de 160.000 de ori. Compunand in relatia masa-distanta, reiese ca forta de atractie a Soarelui depaseste forta de atractie a Pamantului exercitata asupra Lunii de 333.000/160.000=2,08, adica peste doua ori. Si atunci de ce nu cade Luna pe Soare? Raspunsul e simplu: nu cade din acelasi motiv din care nici Pamantul nu cade pe Soare. Luna si Pamantul alcatuiesc un sistem de planeta dubla, iar  Soarele atrage centrul de greutate al acestui sistem. Adica, Soarele nu se implica in rapoartele interne ale cuplului Terra-Luna, ci atrage baricentrul sistemului, transformand prin aceasta forta de atractie miscarea rectilinie a cuplului intr-o miscare curbilinie-orbita in jurul Soarelui.