Hiperboreea

Articole asemănătoare

hiperboreeaÎn viziunea grecilor antici, Hiperboreea este un termen ce reprezintă teritoriul situat la nord de Istru (Dunăre). Etimologic, acest nume s-ar traduce „dincolo de Boreas” (vântul nordic în viziunea grecilor).  Pentru vechii greci, Boreas reprezenta o divinitate ce locuia în Tracia, iar tărâmul hiperboreean se afla „dincolo de Tracia”. (foto: quadratus.wordpress.com)

Cea mai veche mențiune despre Hiperboreea o întâlnim la Herodot în opera sa Istorii (Cartea IV, capitolele 32-26). Pe lângă Herodot, care a preluat o parte din scrierile sale de la predecesorii săi Hesiod, Homer și Aristeas, toți scriitorii antici afirmă că geții erau un popor hiperboreean. Pindar, unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai Greciei, consideră că Apollo, după ce a ridicat cu Neptun și Eac zidurile Troiei, s-a întors în patria sa de pe Istru, în Hiperboreea (Olymp. VIII, 47). Tot Pindar ne mai spune că hiperboreii de pe malurile Dunării adorau în „Apollo ca zeu al luminii pe cel mai de seamă zeu al lor.”La Strabon aflăm că „primii care au descris diferitele părți ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin (Marea Neagră) și a Istrului” (Geografia. XI, 6, 2).

Această informație o găsim și la Hecateu din Abdera, care ne informează că hiperboreii din insulele Mării Nordului au ridicat un mare templu de formă circulară unui Apollo băștinaș, zeu al luminii și al focului.

În lucrarea sa intitulată Stromata, Clement din Alexandria ne relatează faptul că Zamolxis era hiperboreu (Stromata, IX. 213). La Oppian aflăm că „cele două fluvii (Nilul și Istrul) , care sunt opuse unul altuia, de o parte și de alta a mării zgomotoase, nu curg cu ape la fel de năvalnic. Istrul rupe splendidele-i frâie puse pe Boreu (Boreas) și străbate zgomotos Sciția, căt este ea de mare, înaintând anevoios printre stânci și promontorii bătute de valuri.” (Oppian, Cynegetica – cf. 39/I, 655). Într-unul din poemele lui Ovidiu, exilat la Tomis (8-17 e.n.) aflăm că acesta se plânge de a fi silit să-și petreacă viața în teritoriul unde bate vantul nordic Boreas:

”Când însă trista iarnă își arată urâta ei față

și pământul s-a făcut alb de gerul ca marmura,

când se dezlănțuie și Boreas și se așterne zăpada sub Ursă

populațiile acestea par strivite de axa popului care tremură. […]”

(Ovidiu, Tristele și Scrisori din Pont, p. 283)

O importantă cetate a dacilor, după geograful Ptolemeu (Geogr. III. 10) era situată pe râul Hierasus (Siret) și se numea Piriboridava, nume care arată o cetate hiperboreeană. Una dintre cele mai precise informații despre Hiperboreea o aflăm la Macrobiu: Regiones quas praeterfuulunt Tanais et Ister, omnesque super Scythie locum quorum indigenas vetustat Hyperboreos vocavit (Comm. in Somnium Scipionis, II. 7). „Regiunile udate de Don și Dunăre… pe care antichitatea le numea hiperboreene”. La Apollonius din insula Rhodos aflăm că hiperboreii sunt pelasgi ce locuiesc în nordul Traciei” (Argonautice, II, 5, 675). Marțial numește triumful împăratului Domițian în fața Dacilor Hiperboreus triumphus și în altă parte Gigantes triumphus (Ep. VIII, 78): „De trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului sarmatic; de trei ori și-a scăldat calul în zăpada geților; mereu modest, el a refuzat triumful pe care îl merita și n-a adus cu sine decât renumele de a fi învins Hiperboreeilor” (Ep. VIII, 50).

Istoricii și geografii din Evul Mediu localizau Hiperboreea undeva în extremitatea nordică a continentului, unii localizând fabulosul tărâm chiar în regiunea Arctică. Aceste localizări sunt evident exagerate, dat fiind faptul că jumătatea nordică a Europei era acoperită de gheață în Holocen, perioadă glaciară care a început acum aprox. 12.000 de ani și continuă până în prezent.

Bibliografie

International Commission on Stratigraphy (http://www.stratigraphy.org/index.php?id=Home)

Iscru G.D., Geto-Dacii, națiunea matcă din spațiul Carpato-Danubo-Balcanic, Casa de editură și librărie Nicolae Bălcescu, București, 1995. 

Lovinescu Vasile, Dacia Hiperboreană, Editura Rosmarin, București, 1996.

Nour Andrei, Cultul lui Zamolxis. Credințe, rituri și superstiții geto-dace, Editura Antet, București, 2005.

www.revistahiperboreea.com

Articole recente

Articolul precedentBatalia de la Vaslui (1475)
Articolul următorStiinta Voodoo

Comentarii

  1. Deși nu are trimitere spre articolul de mai sus mi-am pus întrebarea când și cum a început transformarea numelor „dacice, geto-dacice” (în ceea ce era sau este numită națiunea matcă din spațiul Carpato-Danubo-Balcanic) în actualele nume, ajungând astăzi să avem în populația ocupantă a acestui teritoriu, poporul român, nume ca : Ionești, Popești, Constantinești, Stănculești, Iordănești, Moskovici, Ivanovici și etc. ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

VIDEO

Recomandări