moscheeCriza lumii islamice

Trasatura de frunte a istoriei recente a islamului este o renastere care a cuprins lumea musulmana. În sec. XVIII-XIX, islamul a dat înapoi din punct de vedere politic si militar iar vitalitatea sa culturala si intelectuala a scazut. Cele trei mai puteri musulmane din sec. XVII, Imperiul Otoman, Imperiul Marilor Moguli din India si Imperiul Persan au cazut în sec. XIX sub dominatia statelor europene.

Marea expansiune a influentei, bogatiei si puterii europene care a urmat Renasterii si Reformei protestante, marile descoperiri geografice si mai târziu revolutia industriala au permis statelor europene sa domine politic direct spatii largi ale lumii islamice. Ultimul împarat al Indiei din dinastiile Marilor Moguli a fost trimis în exil în 1857, dupa care India a devenit oficial o parte a Imperiului Britanic.

În Egipt si Africa de Nord, britanicii si francezii au ocupat teritorii vaste de la Imperiul Otoman în destramare iar Iranul, desi nu a devenit colonie europeana, a fost supus neîncetat presiunii rusesti si britanice, mentinându-si cu greu independenta. Ca sa asigure drumul spre India, britanicii s-au instalat pe tarmul de sud al Arabiei si în Golful Persic.

Mai departe spre est, Indonesia devenea colonie olandeza iar Malaesia si Singapore intrau sub stapânire britanica. Cresterea dominatiei europene asupra lumii musulmane a continuat chiar si dupa primul razboi mondial, când sistemul protectoratelor a încredintat provinciile arabe ale Imperiului Otoman sub mandatul Marii Britanii, Frantei si Italiei. Aceasta decadere a lumii islamice s-a manifestat si printr-o criza a gândirii si credintei musulmane care a zguduit din temelii civilizatia islamului. Rezultatul a fost o abordare reînnoita a mostenirii islamice, atât din punct de vedere politic, cât si religios.

Renasterea politica si social-culturala a lumii islamice

Din punct de vedere politic, renasterea musulmana s-a exprimat în miscari pentru înlaturarea dominatiei straine si independenta nationala. Aceste miscari au luat proportii în ultimul sfert al sec. XIX. Cel mai vechi erou al acestei renasteri a fost un musulman energic, de origine controversata, numit Jamal al-Din iar uneori supranumit al-Afghani. Acesta a calatorit prin lumea islamica, îndemnând pe musulmani sa respinga dominatia straina si sa-si ia din nou destinul în propriile mâini, prin mijloace revolutionare. Jamal al-Din a pricinuit probleme britanicilor în India si Egipt. A fost un factor în afacerea Concesiunii Tutunului si în asasinarea sahului persan Nasir al-Din Qajar. A petrecut câtva timp în Europa, publicând ziare revolutionare si si-a sfârsit viata în Turcia, în 1899, unde sultanul Abd-al Hamid, de teama influentei l-a tinut în arest blând.

Un efort serios de a stavili decaderea interna a comunitatii a fost lansat în India de Shah Waliullah din Delhi la sfârsitul sec. XVIII si a fost continuat de urmasii si discipolii sai în primele decenii ale sec. XIX.

Începutul unei tendinte cu adevarat moderne a fost opera lui Sir Sayyid Ahmad Khan (decedat 1898) care, dupa dezastrul Marii Rascoale a sipailor (1857-1859), a organizat o miscare de redresare a musulmanilor din punct de vedere educational si social, întemeind un colegiu la Aligarh în 1857. Sir Sayyid si-a îndemnat coreligionarii sa se reconcilieze cu stapânirea britanica si sa profite de stiinta si scolile occidentale. Desi miscarea sa nu a îndemnat la lupta pentru independenta, a produs o desteptare a musulmanilor indieni pentru a-si reînnoi constiinta identitatii si intereselor specifice de comunitate. Curând, musulmanii aveau sa participe la Congresul National Indian iar în 1906 a fost întemeiata Liga Musulmana. În timpul Miscarilor Khilafat si pentru Rezistenta Pasiva din 1919-1921, musulmanii au escaladat treptele luptei contra stapânirii britanice în India.

În perioada interbelica (1919-1939) au crescut presiunile din lumea islamica pentru a se pune capat dominatiei straine. Tarile arabe, în care nationalismul fusese stârnit în sec. XIX si-au câstigat independenta fata de Imperiul Otoman în urma primului razboi mondial, doar ca sa intre sub sistemul mandatelor de protectorat europene. Totusi, dupa al doilea razboi mondial, tara dupa tara si-a câstigat independenta ca stat national suveran pâna când, în prezent, sistemul colonial a fost înlaturat din lumea islamica iar o întoarcere la dominatia straina este de neconceput.

Modernismul religios islamic. Secte moderne

Din punct de vedere religios, trezirea musulmana se caracterizeaza printr-o credinta ca Islamul îsi pastreaza semnificatia în conditiile schimbate ale vietii moderne. Departe de a abandona vechea lor mostenire religioasa, musulmanii au vazut în reafirmarea ei cheia puterii si succesului în viitor. Principalul discipol al lui Jamad al-Din al-Afghani, savantul egiptean Mohammed Abduh (decedat 1905) a sustinut, de pilda o reforma a educatiei religioase traditionale si a formulat o interpretare a islamului prin care spera sa deschida portile pentru progres si viata noua. El a atacat principiul Taqlid, chichitele si sicanele juristilor medievali. Abduh a sustinut ca învatatura islamica este mai presus de toate, rationala în esenta ei, ca islamul aproba si chiar îndeamna sa se exercite facultatile intelectuale ale omului, astfel încât religia si stiinta nu pot fi niciodata în conflict. El dorea o renastere a islamului din propria lui tarie, prin întoarcerea la caracterul sau original. Opera sa a fost motivata si de nevoia de a apara islamul împotriva criticilor implicite si explicite ale Occidentului. Ea a avut astfel, un continut apologetic.

Înviorarea religioasa actuala a islamului este si ea remarcabila prin dinamismul ei. Gânditorii modernisti cred ca islamul, când este înteles corect, reprezinta actiune imperativa si determinata. Trasatura caracteristica a modernismului nu este nicaieri mai vie decât în opera poetica în limbile persana si urdu a lui Sir Mohammed Iqbal (decedat 1937) care a înflacarat o întreaga generatie de tineri indieni musulmani, ca sa lupte contra hinduistilor si britanicilor.

În perioada moderna au aparut si câteva grupari sectare distincte printre musulmani. În Iran s-au separat de siismul dominant doua secte numite babi si baha’i. Baha’i a renuntat la specificul islamic si a devenit o noua religie de importanta internationala, profesând idealuri umanitare largi. În India, un musulman din Punjab, Mirza Ghulam Ahmad (decedat 1908) din Qadian s-a proclamat Mahdi (cel asteptat), strângând în jurul sau o grupare numita Ahmadiyah. Ei îsi au centrul comunitatii lor separate în Pakistan unde se bucura de o prosperitate considerabila si etaleaza un mare entuziasm fata de islam. Comunitatea s-a întins larg în lumea islamica si este remarcabila pentru activitatile ei educationale si misionare.

Fundamentalismul islamic

Contrarie modernismului si occidentalizarii sustinute de intelectualii musulmani, reactia pentru o interpretare traditionala si fundamentalista a islamului a crescut în importanta între 1970-1990. Sahul Iranului a încercat sa faca din tara sa „Japonia Orientului mijlociu” însa cu pretul reprimarii disidentilor si mai ales a fruntasilor religiosi numiti de adeptii lor Ayatollahi (semne ale lui Dumnezeu).

Ayatollahul Khomeini a fugit la Paris dar s-a întors în triumf în Iran în 1979, aclamat de milioane de entuziasti si declarând ca „Islamul este religia luptatorilor pentru libertate” care au ales „ o republica islamica. Voi toti trebuie sa fiti de acord sau sa fiti nimiciti”. Un regim mai represiv decât cel al sahului a fost impus cu nenumarate executii si schingiuiri ale oponentilor. Mai ales Baha’i-i au avut de suferit, cu peste o suta de conducatori executati în 1981 si mii de credinciosi siliti sa se exileze.

Iranul si Ayatollahul Khomeini erau în centrul siismului care avusese întotdeauna un cult al martirajului mai mare decât sunitii dar reactii fundamentaliste asemanatoare s-au produs si în lumea sunita. În Egipt „Fratia musulmana” s-a opus reformelor si reconcilierii cu Israelul, asasinând pe presedintele Sadat în 1981. În Pakistan au avut loc miscari pentru întemeierea unei republici islamice potrivit dreptului islamic Shariah. Studiile islamice au devenit obligatorii pentru toti studentii, femeile au fost silite sa poarte val, iar judecatorii si functionarii civili sa poarte îmbracaminte islamica. Interzicerea traditionala islamica a dobânzii pentru banii împrumutati a dus la introducerea activitatii bancare fara dobânzi iar taxa Zakat pentru milostenii a fost impusa pe depozitele bancare si pe ceremonii. Miscari reactionare s-au produs în toata lumea islamica, în timp ce în conferinte ale fruntasilor politici si culturali îndemnau pe un ton mai pasnic sa fie practicate principiile islamului si sa fie desfiintate toate sistemele neislamice, legi si obiceiuri care au patruns în societatea musulmana.

Concluzii. Intre Isus si Mohamed

Musulmanii sunt în general oamenii cei mai refractari fata de Evanghelie. Se pot distinge trei motive pentru aceasta. Mai întâi, constrângerea sociala, familiala si politica ameninta adesea cu moartea pe cei ce se leapada de islam. Apoi, fiindca islamul este mai recent decât crestinismul si se considera superior, musulmanului îi este teama ca da înapoi daca se converteste, pe când, pentru un animist, primirea Evangheliei pare sa fie o înaintare. În fine, amintirea conflictelor vechi sau recente dintre musulmani si crestini are si ea un efect negativ, fara sa mai fie amintita atitudinea neprietenoasa a vest-europenilor fata de lucratorii imigranti din tari adesea musulmane. Convertirile individuale sunt rare si înca si mai rara întemeierea de comunitati evanghelice în tarile musulmane. Indonezia este în aceasta privinta o exceptie fericita.

Si totusi ar exista factori care sa favorizeze evanghelizare musulmanilor. Koranul vorbeste de Isus în mod elogios, chiar daca îi face o prezentare foarte insuficienta. Totusi, când se vorbeste despre Isus, aceasta nu declanseaza dintr-odata ostilitatea unui musulman, cum se poate întâmpla în cazul unui credincios al iudaismului actual. În plus, mesajul Vechiului Testament si Noului Testament este privit cu respect de musulmani. Se întâmpla rar ca un musulman caruia i se da un fragment de Evanghelie sa-l arunce sau sa-l distruga. Mai ales credinta destul de puternica în judecata de apoi este însotita la musulmani de o mare nesiguranta cu privire la izbavirea sau pierzania personala. Mesajul mântuirii asigurate prin harul lui Hristos ar trebui sa aiba, deci, un ecou în inimile lor.

Musulmanii cred în minunile înfaptuite de Isus, chiar si în cele care îi sunt atribuite de evangheliile apocrife. Ei nu cred ca Isus a fost fiul lui Dumnezeu însa Koranul îl prezinta pe Isus fara nici o pata. Despre moartea si învierea lui Isus Koranul pretinde: „Ei nu l-au omorât pe Isus. Dumnezeu l-a rapit la El”. totusi, alte pasaje par sa afirme moartea si învierea lui Isus care ar fi declarat, dupa Koran „Pacea mi-a fost data în ziua nasterii mele. Ea va însoti moartea si învierea Mea” (Surah 19:34). Alt verset este interpretat de multi în sensul ca, la sfârsitul veacurilor, Isus va reveni pe pamânt si atunci va muri si va învia: „Toti evreii si crestinii vor crede în El înaintea mortii sale. În ziua învierii sale, va fi martor contra lor”. Mohammed este identificat cu Mângâietorul sau Paracletul promis de Isus, deoarece parakletos are aceleasi consoane cu periklutos care înseamna „laudat”, în araba „Mohammed”.

Desi se refera la persoana lui Adam, Koranul si doctrina musulmana în general nu recunosc stricaciunea naturii umane, nici izbavirea prin ispasirea pacatelor. Allah nu da oamenilor decât revelatia profetica iar oamenii nu-i aduc decât ascultarea. Pacatele nu pot fi anulate niciodata dar musulmanii cred ca faptele lor bune ar putea fi mai numeroase, asigurându-le mântuirea. Totusi, un musulman credincios spunea ca simte povara pacatelor sale si simte cum aceasta povara creste zi de zi, îngrozindu-se fiindca pacatele nu pot fi desfiintate ci doar compensate iluzoriu prin faptele bune.


DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. Imi place cum ai prezentat,dar vin sa te corectez putin si sper sa nu o iei in nume de rau,este strict pentru cunoastere…In Coran Isus este mult mai bine descris decat in Biblie,este pomenit de mai multe ori decat Mohammed. Musulmanii credinciosi ( si aici vorbesc de acei oameni care isi vad de viata lor saraca sau bogata si nu ucid oameni nevinovati cu bombe,acei oameni nu se pot numi musulmani) stiu prea bine minunile lui Isus si i respecta si il iubesc mai mult decat crestinii. Noi ii respectam poruncile,cele zece la musulmani fiind 9 dar aceleasi ca semnificatie. Nu exista musulmani teroristi,asta sa fie clar pentru toata lumea. A fi musulman inseamna a adora un singur Dumnezeu,a respecta cei 5 stalpi ai credintei islamice,a fi musulman inseamna a ajuta oamenii nu a-i ucide. Cand omori un om e ca si cand omori toata umanitatea. Musulmanii cred cu tarie in viata de apoi si nu cred ca un trimis al lui Dumnezeu poate fi sacrificat pentru iertarea pacatelor tuturor celor care cred in el. Fiecare om va raspunde pentru faptele sale. Daca ar fi sa fie adevarata treaba cu mantuirea prin Isus,atunci pentru ce ar mai exista Iadul? Pentru ce ar mai exista Judecata de Apoi? Sunt intrebari la care poti raspunde doar daca gandesti logic, cu mintea deschisa spre cunoastere. Musulmanii cred in toate cartile trimise si in toti profetii sau trimisii Lui Dumnezeu,lucru pe care crestinii nu il fac. Toti profetii si trimisii pana la Mohammed au venit pentru un singur popor,Mohammed a venit pentru toata lumea si Coranul a fost revelat ca sa intareasca si sa revizuiasca cartile ce au fost alterate inaintea lui. Nu va intrebati de ce sunt mii de versiuni ale Bibliei si fiecare secta spune ca cartea ei e cea corecta si le respinge pe celelalte? Nu va intrebati de ce nu aveti o biblie unica in forma ei originala exact asa cum a fost scrisa la inceput? Coranul e un miracol de carte revelat printr-un miracol de limba.Nu are seaman si u este alterat,este pastrat in muzeu de 1400 de ani exact asa cum a fost scris la inceput si nimeni si nimic nu il poate schimba. Allah ne spune in Coran ceva de genul: ” Coranul o sa se intoarca la Noi virgin” Au incercat multi oameni sa il altereze,dar nu au cum. Sunt milioane care il stiu din memorie.  Multi crestini cred ca ” mantuirea vine de la iudei,stiti cum il considera iudeii pe Isus? Fiul curvei,asa il numesc. Ei inca il asteapta pe Mesia. In rest,cam atat am avut de corectat la articol,sper sa luati de bine ce am scris. O zi buna in continuare!

  2. Articolul e o mare amestecatura de informatii, din care paragraful „Concluzii. Intre Isus si Mohamed” se potriveste ca nuca in perete cu tot restul articolului. Unde e politica si istorie, ce cauta religia? 😀
    Restul comentariilor sunt clisee. Musulmanul nu are nevoie sa treaca la crestinism,pentru ca religia este deja continuta in islam, la fel cum pt. un crestin este non-sens sa „treaca” la iudaism. 

LĂSAȚI UN MESAJ