Pastele reprezinta prin excelenta Sarbatoarea crestinatatii. Dar ce inseamna ea mai precis? Ce se ascunde in spatele acesteia? Care sunt miturile,legendele,simbolurile si semnificatiile ei? Pentru ce folosim ouale rosii? Unde si cum s-a intersectat iepurasul (simbol pagan) cu traditia crestina. Ce este adevarat si ce nu in povestirile „christice”, ce este imprumutat, ce s-a transformat sub aura Pastelui?
Care ne sunt traditiile populare si ce trebuie sa invatam din acestea?
Care sunt obiceiurile celorlalte popoare si de ce oare sunt asa asemanatoare? Ce ne invata istoria religiilor si etnografia despre asta?
Scrierile de etnografie pastreaza credinte si practici populare, mai putin cunoscute, legate de cea mai importanta sarbatoare crestineasca, sarbatoarea Pastilor, cand oamenii de la sate sarbatoresc nu numai Invierea lui Iisus, dar si inceputul unui nou an. Cu aceasta ocazie aveau loc ritualuri de purificare, de innoire si de magie.
Joia Mare este cunoscuta si sub numele de Joimarita dupa numele personajului care putea pedepsi femeile si fetele care nu apucau sa-si termine de tors lana si sa-si faca camasa noua pentru Paste pentru a intra in hora in aceasta zi mare. Pedepsele constau in arderea degetelor si mainilor femeilor lenese. Putea pedepsi totodata si baietii lenesi care nu se ingrijisera bine de animale in timpul iernii sau care nu-si reparasera gardul pana atunci.
Tot in Joia Mare se desfasurau ritualuri speciale legate de mortii din gospodarie si din comunitate: se aprindeau focuri pe podeaua casei pentru fiecare membru „plecat” din gospodarie, iar in curtea bisericii pentru toti mortii din cimitir, peste aceste focuri dandu-se de pomana colaci. Lemnele folosite nu erau de orice fel, erau culese in momente speciale si nu de catre oricine.
Un alt obicei popular desfasurat acum este „strigatul peste sat” care are in centrul sau figura Voevodei Tiganilor, un tanar ales de peste an. Acesta auzea din gura oamenilor toate greselile vazute in Postul Mare, greseli pe care el trebuia sa le strige in Sambata Pastelui, dintr-un pom in varful caruia era cocotat. Cel care se auzea strigat avea motive de suparare iar cel care nu se auzea strigat era tare bucuros.
In ziua de Paste apa avea un rol deosebit. Feciorii si fetele mergeau sa se scalde pana rasarea soarele fara a spune celorlalti unde se intamplase aceasta. Erau astfel curatati de toate bolile si rautatile, de tot ce era murdar, si feriti, in acelasi timp, de imbolnaviri in timpul anului, scaldatul ii facea mai harnici si mai iubiti. Totodata, apa facea minuni in legatura cu maritisul fetelor daca aceastea se lasau stropite de feciori in primele doua zile dupa ziua Pastelui.
Simbolurile Pastelui sunt, asa cum toti stim, iepurasii si ouale rosii, simboluri imprumutate din vechi ritualuri precrestine. Ele nu au nimic de-a face cu povestea biblica a mortii si Invierii lui Iisus; ele doar marcheaza venirea primaverii si reaparitia vegetatiei, precum si fertilitatea.
Iepurasul de Pasti
Traditia spune ca denumirea Sarbatorii Pascale vine de la zeita saxona Eostre care a fost zeita Lunii. Deoarece in foarte multe culturi iepurasii sunt in stransa legatura cu Luna, zeita Eostre a fost simbolizata prin iepurasi, si totodata asociata si cu fertilitatea. Acesta este un vechi simbol german care provine de pe vremea festivalurilor pagane. El simbolizeaza fertilitatea, primavara.
Povestea iepurasului care aduce oua de Paste vine de fapt din Germania. Copiii cred ca daca au fost buni, cuminti, Iepurele Magic, Oschter Haws, le va aduce un cos plin cu oua de ciocolata , cu oua colorate.
Tot traditia spune ca la inceput o femeie care iubea foarte mult copiii ascundea cosulete pline cu oua, astfel incat ei sa le gaseasca foarte usor.
O veche legenda nordica spune ca zeita Eostre a gasit intr-o iarna o pasare ranita pe cimp. Pentru a o salva de la moarte, zeita a transformat-o intr-o iepuroaica, aceasta pastrind insa capacitatea de a depune oua. Pentru a-i multumi binefacatoarei sale, iepuroaica decora ouale facute si i le daruia zeitei.
Alte traditii
Desi nu este un animal prea impresionant, iepurele este un mesager sacru al divinitatii in multe culturi.
Spre exemplu, in traditia chineza, iepurele este o creatura care traieste pe Luna, unde se ocupa cu macinarea orezului, esenta vietii.
Pentru budisti, iepurele este, de asemenea, o creatura selenara. Legenda spune ca, neavind ce ofranda sa-i aduca zeitei Indra, iepurele s-a gatit pe sine insusi in focul sacru si, ca rasplata, a fost asezat pe Luna.
Si pentru americani, animalul cu urechi mari este personaj de legenda. La unele triburi exista un mit care descrie cum iepurele a adus oamenilor focul.
In Egiptul Antic, iepurele ocupa un loc aparte, ca simbol al fertilitatii, in timp ce in traditia germanica el este cel care aduce viata noua in fiecare primavara.
Ouale rosii
Simbolistica oualor de Pasti trebuie cautata inainte de nasterea lui Hristos, in timpuri stravechi. Oul era dat in dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creatiei, fecunditatii, simbol al vietii si al reinnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind intalnit la chinezi cu doua mii de ani inainte de Hristos.
Ouale simbolizeaza mormintul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la invierea sa din morti. De aceea, cind sparg ouale prin ciocnire, dar si cind se saluta crestinii isi spun: „Hristos a inviat! Adevarat a inviat!”. Culoarea rosie a oualelor simbolizeaza singele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mintuirea lumii. Exista credinta ca cei care ciocnesc se intilnesc pe lumea cealalta. Ouale simbolizeaza si reintinerirea, primavara. In Egiptul antic, oul era simbolul legamantului vietii si reprezenta, totodata, sicriul ori camera mortuara. In traditia populara de la noi, ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: vindeca boli, protejeaza animalele din gospodarie, te apara de rele.
Originea colorarii oualor se pierde in negura epocii precrestine, din timpurile cand Anul Nou se sarbatorea la echinoctiul de primavara. Ele erau date in dar, ca simbol al echilibrului, creatiei si fecunditatii. Si la romani, colorate in rosu, ouale faceau parte dintre darurile sarbatorii lui Janus si erau folosite la diferite jocuri si ceremonii religioase. Obiceiul colorarii oualor s-a transmis crestinilor si este inca practicat mai ales la popoarele Europei si Asiei. Spre deosebire de alte tari ale Europei, unde obiceiul s-a restrans sau a disparut, la romani a inflorit, atingand culmile artei prin tehnica, materiale, simbolica motivelor si perfectiunea realizarii.
In Egiptul antic, oul era simbolul legamantului vietii si reprezenta, totodata, sicriul ori camera mortuara.
In traditia populara de la noi, ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: vindeca boli, protejeaza animalele din gospodarie, te apara de rele.
Janeta Ciocan de la Muzeul de Etnografie si Arta Populara a mai spus ca o alta legenda a oului de Paste isi are originea intr-o sarbatoare dinainte de nasterea lui Hristos, care celebra viata, innoirea naturii, renasterea si care coincidea cu venirea primaverii. Oul, un germene al vietii, a fost intotdeauna in centrul atentiei din acest motiv. Sarbatoarea de acum 4.000 de ani, raspundea intr-un fel la intrebarea: „Cine a fost mai intai? Oul sau gaina?”. Legenda spunea ca Dumnezeu a creat un ou, el putand face orice din nimic, pe care I l-a dat Noptii sa il cloceasca, iar din acel ou ar fi iesit intreg Universul, a mai spus muzeograful maramuresean.
Ea a explicat ca oul, el insusi purtator de viata, a devenit un simbol al regenerarii, al purificarii, precum si al vesniciei, fiind prezent in povestirile tuturor popoarelor. Oului i se atribuie, de altfel, puteri miraculoase, in Maramures existand numeroase obiceiuri si practici mistice legate de ouale de Pasti. Taranii cred ca ele vindeca de boli si protejeaza animalele din gospodarie.
Pastele – simbol, echinox si renastere
Timpul deschis de Duminica Floriilor, inchis de Duminica Tomii si intersectat de noaptea Invierii reprezinta un scenariu ritual de innoire anuala a lumii, arata cercetatorul Ion Ghinoiu in lucrarea „Zile si mituri”.
Pastele se incadreaza in modelul preistoric de renastere simbolica a timpului si spatiului prin jertfa divinitatii adorate, substituita de o efigie, un om, un animal, o pasare sau un ou de pasare. Deosebirea fundamentala intre crestinism si alte dogme religioase consta in faptul ca jertfa prin substitutie a zeului precrestin a fost inlocuita cu jertfa lui Isus, savarsita o singura data, pe Golgota, in numele tuturor oamenilor si reactualizata ritual in fiecare an de credinciosi.
Pastele este cea mai veche sarbatoare a crestinatatii, stabilind o punte intre Vechiul si Noul Testament. Legatura intre sarbatoarea evreiasca Pessah si sarbatoarea crestina este si reala si ideala. Reala, pentru ca Iisus a murit in prima zi a Pastelui evreiesc, ideala pentru ca, prin moartea si invierea lui, Mantuitorul implineste de fapt profetia Vechiului Testament. Pastele crestin a preluat multe dintre traditiile celui evreiesc, inclusiv simbolul mielului sacrificat.
Mielul este simbolul lui Iisus in intreaga traditie crestina. Rugaciunile pentru binecuvantarea mieilor dateaza din secolul VII, iar din secolul IX, pe masa de Pasti a Papei mielul fript a devenit un fel principal. In Europa sunt foarte populari si mieii din unt, paste sau zahar.
Pentru ca ouale nu puteau fi consumate in timpul postului, ele au ajuns la loc de cinste pe masa dupa Inviere. In traditia crestina, oul, colorat si impodobit, este simbolul Mantuitorului, care paraseste mormantul si se intoarce la viata, precum puiul de gaina iesit din gaoace.
La inceput, ouale se vopseau cu plante in galben, culoarea soarelui, si in rosu, culoarea discului solar la rasarit si apus. Ulterior, ouale au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu figuri de ingeri, cu un miel, cu motive astrale sau zoomorfe. Aceasta tehnica de infrumusetare cu diferite motive este cunoscuta sub numele de incondeiere.
La tara, romanii aleg oua proaspete de gaina si rata prin scufundarea lor in apa (ouale proaspete cad la fund, cele vechi se ridica la suprafata) si pregatesc uneltele de ornamentat. Cele mai vechi „condeie” au fost lumanarea, cu al carei capat incins la foc se desenau pe ou anumite semne, si pana de gasca, ce avea rolul cornului de ornat al olarului. Oamenii topesc ceara de albine in care se adauga putin carbune pisat, incondeiaza ouale cu motivele dorite si le pun apoi in vopsea pentru colorarea fondului. Local, se folosesc metode noi de decorare, mai mult sau mai putin legate de incondeierea cu ceara: oua pictate, sapate sau decorate in relief, incondeiate cu frunze de plante, impodobite cu margele etc.
In comunitatile traditionale, ciocnitul oualor se face dupa reguli care difera de la o zona la alta, dar oricum respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitura (de obicei, barbatul mai in varsta), ce parti ale oualor sa fie lovite, ciocnitul sa fie „pe luate”, „pe schimbate”, „pe vazute” sau „pe nevazute”. In unele locuri, cojile oualor sunt aruncate pe pamant pentru fertilizarea holdelor, viilor si livezilor, se pastreaza pentru vraji sau descantece sau se pun in hrana animalelor si pasarilor.
In partea a doua a acestui articol vom vorbi despre traditiile pascale la romani, despre vechea legatura mitica primavara-Paste-renastere, despre zei si mituri uitate.
Autor: Catalin Stanculescu, www.descopera.org