Efectul spectatorului

Efectul spectatorului e numele unui fenomen controversat din psihologia sociala in cazurile in care indivizii nu ofera ajutorul necesar depasirii sau prevenirii unei situatii de criza atunci cand mai sunt si alti indivizi prezenti. Cu alte cuvinte cu cat numarul de martori e mai mare, cu atat e mai putin probabil sa intervina cineva. Atunci cand apare o situatie de urgenta e mai probabil ca observatorii sa se implice daca sunt putini sau doar unul. Acest termen a fost folosit dupa moartea lui Kitty Genovese din 1965.

Intr-o serie de studii clasice, cercetatorii Bibb Latane si John Darley au descoperit ca perioada de timp in care unul dintre subiectii lor preia initiativa si si cauta sa ajute, variaza in functie de numarul celorlalti observatori din camera. Intr-unul din experimente, subiectii au fost plasati in 3 medii diferite: singuri in camera, cu alti doi subiecti in camera sau cu doi subiecti falsi. „Pe masura ce completau chestionarele, incaperea a inceput sa se umple de fum. In timp ce participantii erau singuri, 75% din ei au raportat prezenta fumului cercetatorilor. Prin contrast, doar 38% din participantii ce erau in incapere cu alte doua persoane au raportat prezenta fumului.” Iar in grupul final, subiectii falsi au pus in evidenta prezenta fumului, iar mai apoi l-au ignorat, lucru care a facut ca doar 10% din participanti sa raporteze prezenta fumului.

Exista doi factori majori care contribuie la efectul de spectator:

-prezenta altor persoane provoaca o difuzie de responsabilitate, deoarece sunt si alti observatori, indivizii nu se simt presati in a actiona, din moment ce responsabilitatea actiunii se crede ca se imparte in mod egal la toti cei prezenti.

-cel de al doilea factor e nevoia de a se comporta corect prin comportamente acceptate social. Atunci cand ceilalti observatori nu reactioneaza, individul considera asta drept un semn ca reactia normala nu e necesara sau e incorecta. Alti cercetatori au evidentiat faptul ca privitorii intervin rareori daca situatia e ambigua.

Ignoranta pluralistica apare atunci cand se presupune ca totul e in regula, deoarece nimenu nu intervine sau nu e ingrijorat. Observatorii trec printr-un proces compus din 5 etape:

-constientizarea evenimentului (sau se grabesc si nu inteleg).

-constientizarea urgentei (sau presupun ca din moment ce alti privitori nu reactioneaza, nu e o urgenta).

-stiu ce trebuie sa faca (sau nu).

-actioneaza (sau isi fac griji in privinta pericolului, legislatiei, jenei scociale, etc. la care se expun).

Ideea e ca intr-o astfel de situatie daca dorim sa mobilizam pe cineva, trebuie sa ii numim pe nume sau sa fim siguri ca nu se gandesc ca altcineva va face acel lucru. De asemenea putem da un exemplu si cere o colaborare.

Iar daca credem ca altcineva ar trebui sa faca ceea ce ni s-a cerut noua sa facem, aflati motivatia persoanei care v-a cerut acel lucru ( ba chiar intrebati-o de ce nu face ea acel lucru).

Cazul – prototip al efectului spectator si cazuri reale.

Isus zice o povestioara unui avocat care e credincios, respecta cele 10 porunci si isi iubeste aproapele. Dar acest avocat ii pune lui Isus o intrebare „Cine e aproapele meu?”.

Isus ii raspunde la intrebare prin urmatoarea parabola, toti suntem vecinii celorlalti si ceilalti sunt vecinii nostri si de aceea ar trebui sa ne oferim ajutorul oricarei persoane care ni-l cere, indiferent de ce sau cine este acea persoana.

Un evreu merge pe un drum si e atacat de banditi care il bat cu salbaticie, il dezbraca de hainele sale si il jefuiesc. Banditii pleaca si il lasa pe evreu sa moara. Un pic mai tarziu, un preot trece pe acolo. Il vede pe evreu si se muta pe partea cealalta a drumului si trece mai departe fara sa il ajute. Apoi trece un levit prin acel loc, levitul il vede, face un ocol mare si trece si el mai departe. In cele din urma, pe acolo trece un samaritean care il vede si il ajuta sa se ridice, il cazeaza la un han din apropiere si ii plateste cazarea.

-Care din ei e aproapele evreului care a fost talharit?- a intrebat Isus.

-Cel milos.- a raspuns avocatul.

-Du-te si fa si tu la fel.

Vedeti si: Incidentul Genovese

Shanda Sharer

Pe data de 10 ianuarie 1992 Shanda Sharer, in varsta de 12 ani, a fost rapita si torturata pana pe 11 ianuarie 1992, de catre 4 adolescente, Laurie Tackett, Melinda Loveless, Hope Rippey si Toni Lawrence. Tackett era lidera grupului si cea care le-a initiat pe celelalte in modul de viata goth, vampirism, vrajitorie, satanism si lesbianism. Conform planului ei, dupa ce Shanda era rapita urma sa fie injunghiata drept razbunare pentru ca i-a furat iubita lui Loveless.

Shanda a fost rapita din propria-i casa, sub pretextul ca va fi dusa sa se intalneasca cu prietena lor comuna, Amanda Heavrin, prietena pe care Loveless credea ca i-a furat-o Shanda. Imediat ce Shanda a urcat in masina, Loveless i-a pus lama unui cutit la gat si a interogat-o in legatura cu Heavrin. Destinatia lor era o casa parasita, cunoscuta de tinerii din imprejurimi sub denumirea de Castelul Vrajitoarei.

Au intrat in casa, au legat-o pe Shanda si au inceput sa discute despre felul in care o vor ucide, moment in care Shanda a izbucnit in lacrimi. Iar mai apoi se pare ca fetele nu s-au simtit in siguranta in acea casa care era aproape de sosea, asa ca au dus-o pe Shanda in padure, unde a a fost batuta crunt de Loveless. Lawrence si Rippey spun ca au incercat sa iasa din aceasta situatie, dar au fost prea inspaimantate ca sa sune la politie.

Loveless a incercat apoi sa ii taie gatul lui Shanda, dar se pare ca cutitul era prea tocit. Asa ca Loveless si Tacket au imobilizat-o pe Shanda, iar Rippey a strangulat-o cu o franghie. Au crezut ca e moarta si au aruncat-o in portbagaj si au plecat spre casa lui Tackett sa se spele. Dar au auzit-o pe Shanda tipand, iar Tackett a iesit afara cu un cutit de bucatarie si s-a intors acoperita de sange. Tipetele incetasera.

Tackett si-a scos runele, o parte integrata a modului de viata Wicca, si a prezis viitorul fetelor. Tackett si Loveless au plecat sa se plimbe cu masina, iar Lawrence si Rippey au ramas in casa. Shanda a inceput sa se zbata iar in portbagaj, asa ca Tackett a oprit si a batut-o cu un levier.

Fetele care au iesit sa se plimbe cu masina s-au intors cu un pic inainte de rasarit, s-au spalat iar Tackett a inceput sa rada si sa povesteasca ce a facut. Au plecat toate cu masina si s-au indreptat spre o zona in care se ardea gunoiul comun, acolo Shanda le-a fost aratata celorlalte fete. Lawrence a zis ca e dezgustata de felul in care arata Shanda, dar a refuzat sa isi tradeze prietenele. Pentru a-i inrautati situatia victimei, Tackett a dat peste ranile ei cu spray si a ironizat-o „Nu mai esti asa de frumoasa acum, huh?”.

De la o benzinarie din apropiere au umplut o sticla de 2 litri cu benzina, au mers cu masina pana la un teren viran, au pus-o pe Shanda, care era inca viata, pe iarba, infasurata intr-o patura, au stropit-o cu benzina si i-au dat foc. Cateva momente mai tarziu, Loveless s-a intors si a turnat restul benzinei peste Shanda.

Lawrence era speriata de moarte si a apelat la ajutorul unui prietene de aceeasi varsta careia i-a zis ce s-a intamplat. A refuzat din nou sa cheme politia, din cauza ca ii era teama ca a devenit un complice. Loveless a devenit isterica in legatura cu ce facuse si a chemat-o pe Amanda Heavrin ca sa ii marturiseasca fapta. Amanda nu a crezut-o pana ce ea si o prietena de a ei nu au vazut portbagajul masinii plin de sange si sosetele lui Shanda.

Nici una din ele nu a chemat politia. Corpul lui Shanda a fost descoperit de doi vanatori in dimineata aceleiasi zile, iar pana la ora 8:00 P.M. toata comunitatea stia ce se intamplase, iar Loveless a marturisit politiei totul in urma unei crize de isterie. Tackett, Loveless si Rippey au fost condamnate la 60 de ani de inchisoare, Lawrence a primit 20 de ani, dar a fost eliberata pentru buna purtare in 2000, iar Rippey in 2006.

Ilan Halimi

Acesta e numele unui evreu francez care a fost rapit in Paris de catre marocani la data de 21.01.2006, Ilan a murit la data de 13.02.2006 dupa o 24 de zile de tortura. In aceasta perioada de 24 de zile, rapitorii sai, care erau cel putin 20, l-au lovit peste toate zonele corpului, in special peste testicule, i-au infasurat capul in banda adeziva, lasandu-i doar gura libera pentru a putea respira si manca, l-au injunghiat, i-au ars fata si corpul cu tigara si bricheta, i-au rupt degetele pe rand. Toate acestea au fost facute cu scopul de a obtine o rascumparare de 450.000 de euro de la familia sa. L-au dezbracat, l-au zgariat, l-au crestat cu cutitele, iar in cele din urma l-au stropit cu benzina si i-au dat foc.

De-a lungul acestor 3 saptamani, vecinii din blocul in care rapitorii l-au dus, bloc in care rapitorii si locuiau de altfel, au auzit zgomotele si tipetele si au venit sa priveasca. Nici unul dintre ei nu a chemat politia. 27 de persoane au fost acuzate de participare la torturarea victimei. 19 persoane au primit condamnari de ordinul zecilor de ani. Unul dintre parintii rapitorilor stia ce se intampla dar cu toate acestea nu a facut nimic, desi a primit o condamnare de 8 luni, sentinta i-a fost suspendata.

Acei vecini despre care se stia sigur ca doar au privit nu au fost condamnati. Halimi a fost gasit gol si legat cu catuse si franghie de nylon de un copac din apropierea unei cai ferate din afara Parisului, la data de 13.02.2006. Peste 80% din suprafata corpului sau fusese arsa cu acid si cu benzina. Corpul sau capatase culoarea albastra din cauza contuziilor si hematoamelor severe si a fracturilor multiple. Ii lipsea o ureche si un deget mare de la picior, iar testiculele sale aratau ca niste „portocale inegrite”. Halimi a murit in drum spre spital.

Electrocutarea unui elefant de catre Edison

Desi vom vorbi doar despre elefantul Topsy, e bine de stiut ca a fost un lung sir de animale ( cai, tigri, ursi si lei ) care au murit asa deoarece au fost considerate un pericol pentru oameni. Edison a fost bucuros sa indeplineasca cererea statului N.Y. de a executa aceste „pericole publice”. Edison s-a servit de puterea curentului alternativ, avand in gand sa arate lumii cat de periculos este inventia rivalului sau, Nikola Tesla. Curentul direct al lui Edison nu era suficient de puternic pentru a electrocuta un elefant, de aceea el il considera mult mai sigur decat cel alternativ.

Asa ca la data de 04.01.1903, in gradina zoologica Luna Park din Coney Island, Topsy a fost conectata la centrala electrica a lui Edison si electrocutata cu 6.600 volti A.C. Dar nu inainte de a fi hranita cu morcovi ce fusesera cufundati in cianura, pentru a fi siguri ca moare. Topsy a fost considerata un pericol pentru oameni, dupa ce omorase 3 ingrijitori. In unul dintre incidente fusese implicat un ingrijitor care o biciuia in mod regulat si care a incercat sa o faca sa inghita o tigara aprinsa doar pentru a o vedea cum sufera.

1.500 de oameni au venit sa priveasca si nimeni nu a protestat. Edison a filmat evenimentul, filmul este inca disponibil pe Youtube.

Faimoasa fotografie a lui Kevin Carter

Kevin Carter a fost un fotojurnalist sud-african, care in Martie 1993 a realizat una dintre cele mai infame fotografii ce prezinta brutalitatea si nepasarea fata de suferinta umana din Africa sub-sahariana. Fotografia infatiseaza o fetita sudaneza , singura si extrem de slabita din cauza foamei, ce incearca sa se tarasca spre o statie de prim ajutor. Un vultur sta pe pamant in spatele ei, asteptand ca fetita sa moara ca sa o poata devora.

Carter sustine ca a asteptat 20 de minute ca vulturul sa isi intinda aripile si sa zboare, lucru care ar fi facut fotografia si mai reusita, dar atunci cand a vazut ca vulturul refuza sa plece, a facut fotografia in forma actuala. In acea perioada de 20 de minute, fetita s-a oprit sa se odihneasca inainte de a-si putea continua calatoria. Cat timp a stat pe loc, a plans si a gemut, iar Carter nu a facut nimic ca sa o ajute.

A facut fotografia, a gonit vulturul si a lasat fetita sa se tarasca in continuare. Nimeni nu stie ce s-a intamplat cu ea, dar e foarte probabil ca a murit de foame. Aceasta versiune e negata de Joao Silva, un prieten jurnalist de a lui Carter, care zice ca parintii fetei plecasera doar pentru cateva momente pentru a lua niste hrana dintr-un avion. Oricum ar fi, Carter a declarat un pic mai tarziu ca „nu dorea sa se amestece”. El s-a sinucis in anul urmator, dupa ce a castigat Pulitzer-ul, prin asfixiere cu monoxid de carbon in masina sa.

Incidentul de la liceul Richmond

Numele fetei nu a fost facut public deoarece avea 15 ani in momentul incidentului, 27.10.2009. Timp de 2 ore si jumatate, in timp ce in gimnaziul liceului avea loc balul bobocilor, aproximativ 10 barbati au violat-o si batut-o in grup pe tanara liceeana, iar in tot acest timp alti 10 barbati priveau si faceau poze cu telefoanele mobile. Multimea a ajuns sa numere mai mult de 20 de barbati, cu toate acestea nimeni nu a chemat politia. Nimeni nu a anuntat paza campusului. Asistentul directorului de liceu s-a uitat pe fereastra biroului sau si a vazut 12-15 barbati maturi ce erau adunati in locul crimei, precum si faptul ca nici unul dintre ei nu avea insignele de identificare. Dar asistentul nu a chemat politia si nici nu a alertat profesorii sau studentii, s-a intors la ocupatia sa si i-a ignorat. Studenta a ajuns la terapie intensiva, fiind gasita de cineva care a iesit din sala de bal.

Holocaustul

Cea mai dezgustatoare si violenta injosire a reputatiei umanitatii a dat in folosinta infama fraza „difuziune de responsabilitate”, aceasta e apararea pe care au invocat-o ofiterii nazisti in timpul procesului de la Nuremberg, „Noi doar am urmat ordinele”.

Au incercat sa isi argumenteze cauza spunand ca daca Holocaustul ar fi fost chiar asa de inuman pe cat se zice, atunci ar fi fost si altii care ar fi stiut acest lucru, deci nu ar fi fost neaparat responsabilitatea lor de a alerta autoritatile. Au mai accentuat si faptul ca la aceea vreme singurele autoritati din Europa erau cele germane, deci ar fi fos sinucidere curata aceasta incercare de informare a lumii exterioare despre Holocaust. Dar nici acest lucru nu este in totalitate adevarat.

Majoritatea populatiei germane nu stia nimic despre Holocaust, dar daca ar fi stiut, s-ar fi putut revolta si ar fi cerut oprirea masacrului. Nazistii nu ar fi fost prea incantati la gandul uciderii „rasei supreme”, si odata ajunsi in acest punct Aliatii ar fi aflat adevarul. Acesta e motivul pentru care nazistii au tinut secreta existenta lagarelor, singurii care stiau despre ele erau populatiile din imediata lor vecinatate. Aceste lagare (Dachau, Buchenwald, Bergen-Belsen, Sachsenhausen, Mauthausen, and Ravensbruck) erau situate in apropierea unor orase destul destul de mari, iar locuitorii lor nu aveau cum sa ignore mirosul puternic ce venea dinspre lagare. Soldatii aliati au raportat faptul ca au simtit mirosul lagarelor de la o departare de aproape 20 de mile.

Aliatii au acuzat pe locuitorii acelor orase de faptul ca au stiut ce se intampla cu evreii si cu ceilalti indezirabili si nu au facut nici un efort pentru a-i salva. Populatiile acelor orase au fost fortate sa curete lagarele de cadavre si sa le ingroape in gropi comune, drept pedeapsa pentru pasivitatea lor.

Surse: 1, 2, 3, 4.