Pseudostiinta

Pseudostiinta reprezinta un sistem de idei, teorii sau practici ce pozeaza drept stiinta, dar care nu au o metodologie stiintifica, nu au dovezi plauzibile si nu au nici un fel de statut stiintific.

Pseudostiinta este caracterizata de folosirea unor afirmatii vagi, exagerate sau care nu pot fi testate, exluderea testarii de catre alti experti, supraestimarea confirmarilor si ignorarea esecurilor si lipsa unui progres teoretic. Termenul de pseudostiinta e peiorativ, deoarece e folosit la descrierea unui lucru inexact si numit in mod eronat stiinta. Exista totusi un dezacord intre filozofii stiintei moderne despre felul in care s-ar putea deosebi pseudostiinta de stiinta adevarata ce deviaza de la cunostintele actuale.

Granitele dintre stiinta si pseudostiinta

Aceste granite sunt disputate si greu de determinat analitic, chiar si dupa un secol de dialoguri intre filozofii stiintei si cercetatorii din diferite domenii si in ciuda unor acorduri de baza asupra fundamentelor metodologiei stiintifice. Conceptul de pseudostiinta se sprijina pe intelegerea ca metodologia stiintifica a fost aplicata sau inteleasa prost in cazul unor anumite teorii. Multi filozofi stiintifici considera ca de-a lungul vremii au fost considerate corecte o multime de tehnici, mai mult sau mai putin contradictorii.

Exista cazuri de domenii stiintifice ce au fost considerate initial pseudostiinte, dar care mai tarziu au devenit stiinte cu efecte si ipoteze acceptate. Unele dintre acestea sunt deriva continentala, cosmologia, fulgerul globular, etc. Un alt exemplu e osteopatia,  care si-a repudiat inceputurile pseudostiintifice si s-a unit cu medicina rationala, avand ca scop durerile de spate. Frenologia si alchimia au inceput ca stiinte, dar la ora actuala sunt considerate pseudostiinte. Exista si protostiinte culturale, traditionale sau antice. Una din ele e acupunctura, dar nu sunt considerate pseudostiinte deoarece practicantii lor nu isi considera practica stiintifica.

Criterii de identificare a pseudostiintei

1. Folosirea unor afirmatii vagi, exagerate si care nu pot fi testate.

-introducerea unor elemente stiintifice ce sunt mai degraba vagi decat precise.

-nu reuseste sa foloseasca definitii operationale (definitii, accesibile publicului, ale variabilelor, termenilor sau obiectelor de interes pentru ca si alte persoane sa le poata masura sau testa).

-folosirea unui limbaj obscur si a unui jargon tehnic pentru a da afirmatiilor un aspect stiintific.

-lipsa unor limite conditionale, majoritatea teoriilor stiintifice au limitele de aplicare care indica cand poate avea loc acel fenomen si cand nu.

-lipsa unor mijloace de control, cum ar fi folosirea unui placebo si a dublu-orbului in experimente.

2. Supraestimarea confirmarii si ignorarea esecului.

-afirmatii care neaga posibilitatea logica ca ar putea fi demonstrate ca fiind false, prin intermediul observatiei sau a experimentului.

-afirmatiile conform careia o teorie duce la predictii ce nu au legatura cu ea. Afirmatiile stiintifice care nu pot prezice rezultatul aproximativ sunt considerate in cel mai bun caz simple conjuncturi si in cel mai rau caz pseudostiinte.

-ideea conform careia daca o afirmatie nu a fost demonstrata ca fiind falsa atunci trebuie sa fie adevarata si vice-versa.

-supraestimarea marturiilor, a dovezilor anecdotice si a experientelor personale. Aceste lucruri pot fi utile in contextul descoperirii, dar nu trebuiesc folosite in contextul justificarii.

-prezentarea unor dovezi ce sustin teoria, dar ignorarea altor dovezi care o contrazic.

-in stiinta cel care face o afirmatie e cel care trebuie sa o justifice, argumentele pseudostiintifice cer exact opusul, scepticul trebuie sa demonstreze dincolo de orice indoiala afirmatia sa.

3. Lipsa de transparenta fata de alti experti.

-se evita testarea teoriei de catre alti cercetatori pe motiv ca acestia ar fi adeptii paradigmelor stiintifice.

-nu se publica toate datele necesare reproducerii experimentului de catre alti cercetatori.

-invocarea secretului si a proprietatii intelectuale atunci cand se cer date legate de metodologie.

4. Absenta progresului.

-nu exista dovezi aditionale care sa sustina teoria.

-lipsa auto-corectarii, cercetatorii stiintifici fac greseli pe care le corecteaza in timp.

-importanta statistica a rezultatelor experimentale nu se imbunatateste in timp. De regula sunt la limita minima a relevantei statistice. In mod normal, tehnicile experimentale se imbunatatesc sau experimentele sunt repetate, ceea ce duce la imbunatatirea rezultatelor. Daca importanta statistica nu se imbunatateste, acest lucru demonstreaza ca experimentele sunt repetate pana cand succesul apare datorita hazardului.

Personalizarea problemelor

-grupurile ermetice sociale si personalitatile autoritare, interzicerea indoielilor si gandirea de grup pot amplifica adoptarea credintelor care nu au baze rationale. In incercare de a confirma credinta lor, unele grupuri tind sa isi identifice criticii ca fiind dusmani.

-afirmatia conform careia exista o conspiratie in randurile lumii stiintifice care incearca sa ascunda adevarul.

-atacarea motivelor sau a caracterului celui care se indoieste de credinta lor.

Folosirea limbajului inselator

-crearea de termeni aparent stiintifici pentru a mari importanta afirmatiilor si pentru a convinge non-credinciosii sa creada in afirmatii ce sunt false sau fara sens. Un exemplu excelent in acest sens, e farsa de lunga durata in care e folosita o denumire mai putin folosita a apei, monoxidul de dihidrogen, care e descris ca fiind componenta principala a unei solutii otravitoare.

-folosirea termenilor stabiliti de comunitatea stiintifica in moduri ciudate, demonstrand astfel lipsa de familiaritate cu cunostintele din cadrul acelei discipline.

Lipsa de citari din bazele de date

-o modalitate de a verifica, daca un subiect e acceptat drept o parte a curentului stiintific actual, e de a cauta citatiile din bazele de date care se ocupa de asa ceva (Google Scholar, Scopus si Web Of Science). Aceste baze de date inregistreaza numarul de aparitii a subiectului sau a autorului in publicatiile academice ce sunt verificate de comunitatea stiintifica. Un subiect acceptat de regula are mii de citatii, unul neacceptat are putine sau deloc.