Religia, mituri si credinte

Religia este o forma a constiintei sociale caracterizata de credinta in transcederea omului dupa moarte intr-o lume diferita, superioara. Credinta se situeaza adesea intre pietate si sentimentul de siguranta. In religie, o importanta foarte mare reprezinta si ritualurile religioase. Acestea apropie omul de puterea suprema si prin ele isi arata respectul, iar experienta unei comunitati este legata de practicarea religiei.

Religia reprezinta stradania oamenilor de a intra in contact cu forme existentiale superioare. Experienta religioasa asigura explicatii cuprinzatoare si modele interpretative ale lumii. Religiile traditionale au la baza credinta in legatura dintre cei vii si cei morti, dar si cu o ipotetica lume spirituala. Religiile traditionale nu fac diferenta dintre lumea reala si cea spirituala. Prin sacrificii, ceremonii si rugaciuni, oamenii incearca sa stabileasca legatura cu puterea divina. Oamenii fac acest lucru dintr-un sentiment de veneratie, dar si pentru a beneficia de protectie.

Superstitiile si religiile nu sunt produse ale evolutiei biologice, desi putem spune ca au o legatura indirecta. S-a observat modul cum invata atat cimpanzeii cat si oameni. Studiul a aratat ca oamenii invata prin imitatie, in timp ce cimpanzeii invata prin intelegerea motivatiei. Un om imita comportamentul pentru a obtine ceva, in timp ce la cimpanzei acest lucru nu a fost observat. Daca cimpanzeul determina ca acel comportament nu este necesar, nu-l va copia. Aceste rezultate au contrazis asteptarile cercetatorilor, care credeau ca oamenii sunt mai capabili in a determina cum sa efectueze anumite actiuni. Intregul experiment poate fi citit aici: link

In timp ce oamenii au dezvoltat un comportament din ce in ce mai complex precum confectionarea uneltelor, beneficiul imitarii a fost foarte mare. Ca si rezultat, indivizii care imitau pe ceilalti au fost capabili sa invete mai multe tehnici si sa aiba un succes mai mare.

Acest mecanism de invatare a avut doua taisuri si a creat o problema, deoarece oamenii au inceput sa asocieze actiuni cu produsul final, in loc sa inteleaga legaturile dintre efect si cauza. Acest mecanism este cel care este responsabil pentru dezvoltarea superstitiei la oameni.

Este usor de observat cum asocierea de evenimente succesive ajung la un rezultat in ritual si in superstitie. Oamenii sunt mai predispusi in a face asocieri intre evenimente decat orice alt animal, si nu de fiecare data aceste asocieri sunt corecte, avantajeaza individul sau sunt logice. Creierul uman cauta diferite sabloane, corelatii si asocieri, adeseori tragand concluzii gresite si adeseori ajungand la iluzii. Evolutia inteligentei umane este un subiect intens cercetat.

Exista o corelatie intre animalele sociale si inteligenta. Asta se datoreaza rolului inteligentei ca fiind in principal, de a prezice evenimentele viitoare, iar prezicerea intr-un mediu social necesita intelegerea comportamentului celorlalti indivizi din grupul social, dar si prezicerea comportamentului grupului ca intreg. Specia umana este cea mai evoluata dintre toate, nu pentru ca am avut favoruri, ci pentru ca una trebuia sa fie prima. Inteligenta ne-a urcat in varful lantului trofic, iar aici nu a mai existat competitia cu celelalte specii, ci cu noi insine. Probabil oamenii au luptat impotriva altor semeni mai mult decat au facut-o alte specii.

Credinta intr-o entitate superioara care isi exercita puterea asupra evolutiei lumii si asupra destinului uman este un element comun tuturor culturilor. Exista, desigur, multe aspecte care difera de la o confesiune la alta. Religiile din Asia de Est s-au dezvoltat ca simple apeluri la etica, de exemplu budismul, sau ca niste coduri de conduita provenite din panteonuri grandioase, cum ar fi hinduismul si taoismul, in vreme ce religiile din Orientul Mijlociu, precum iudaismul, crestinismul si islamul, cred intr-un zeu unic si stabilesc reguli care sa asigure mentinerea unei legaturi cu acesta. Indiferent daca el este un munte, un invatator intelept sau Domnul Savaot, incercarile de a intra in contact cu sacrul sunt intotdeauna marcate de ritualuri.

Mituri si credinte

Practicile de veneratie sunt comune in toate religiile. Exista, desigur, practici individuale de venerare a divinitatii, dar nu exista o religie complet individuala. De obicei, ceremoniile religioase includ imnuri, rugaciuni, dansuri si ritualuri care au si rolul de a trezi credinciosilor dintr-o comunitate un sentiment de solidaritate.

Viziunea asupra mortii a omului a fost o parte integranta a credintei religioase inca de la inceputurile acesteia.

Multe religii propovaduiesc credinta in judecarea mortilor pentru a face diferenta intre cei mantuiti si cei osanditi. Inmormantarea si pomenirea mortilor sunt cele mai vechi practici religioase. O interbare esentiala in religie este daca o persoana sau, mai degraba, sufletul acesteia va continua sa existe dupa moarte.

In ceea ce priveste viata de apoi, aceasta este considerata a fi influentata de actiunile individului din timpul aflarii sale pe Pamant. Acest concept este completat de ciclul renasterii existent la hindusi si budisti, dar si de Judecata de apoi, prezenta in religii precum crestinismul si islamul.

Miturile creatiei

Mitul creatiei reprezinta setul de credinte ce explica, intr-o maniera legendara, imaginara si filosofica, aparitia fiintei umane ca rezultat al savarsirii actului creator.

In aproape toate religiile lumii exista credinta ca lumea si omenirea au fost create de o entitate superioara. In confesiunile monoteiste (care recunosc o singura divinitate), zeul este considerat, in unanimitate, creatorul, povatuitorul si protectorul lumii. In religiile politeiste (credinta in mai multi zei), exista adesea un zeu suprem care a creat lumea.

Facerea lumii este un subiect de disputa intre adeptii diferitor confesiuni. Acestia resping ideea ca viata a aparut ca o simpla „coincidenta” in evolutia naturala a universului.

Ideea esentiala in toate religiile consta in transcenderea lumii reale catre una spirituala. Acest concept al unui spatiu superior celui existent este perceput la un nivel personal fiind legat de unul sau mai multi zei. Face parte din experienta de viata a oamenilor, trezindu-le un sentiment al finalitatii.

Sentimentul religios este unul contradictoriu. O divinitate creeaza si controleaza lumea, iar omul dobandeste, prin venerare, un sentiment de confort si de implinire. In acelasi timp, el are frica de aceasta divinitate omnipotenta si, poate, omniscienta. Sacrificiul, rugaciunile si ceremonialele au rolul de a apropia oamenii de aceasta putere divina in care cred si de la care asteapta protectie si calauzire. In multe religii exista cultul pentru o conduita etica. Poruncile sacre si diversele interdictii ghideaza comportamentul unui om.

In mitologia greceasca, primul om a fost infaptuit ca o creatura a lui Prometeu, care a initiat valoric si practic oamenii atat in spiritualitate cat si in meserii si indeletniciri. Prometeu era considerat si un binefacator al oamenilor pentru ca le-a daruit acestora focul, dupa ce i-a creat din huma, spre furia lui Zeus.

In mitologia akkadienilor, vecini ai evreilor, omul a fost creat din lut de anumiti lucratori divini, apoi zeitele Nammu si Aruru i-au modelat inima si zeitatea En-Ki i-a dat viata. Acest fapt originar arata ca nu exista o distanta de nestrabatut dintre natura omului si a zeilor. Oamenii trebuiau sa le respecte poruncile date de divinitate, sa nu incalce perceptele ordinii sacre, care asigura atat bunul mers al lumii universale, cat si al societatii umane.

In cel mai vechi sistem religios din Egipt, cel Memfitic, se vorbeste de creatie ca efect al unei puteri creatoare, al gandirii, al cuvantului unui singur zeu: Ptah. Acesta a nascut initial un gand, dupa care l-a pronuntat, acesta fiind intaiul act de creatie.

In mitologia chineza gasim un cuplu de frate-sora Fu Xi si Nii Wa, doua fiinte cu cozi de dragon, care au modelat oamenii din lut si noroi. Tot in mitologia chineza se afla si Pan-Ku, care a creat omul si lumea din trupul sau. In acest caz, se poate sesiza un aspect corelant cu mitologia crestina, care presupune existenta unui singur Dumnezeu atotputernic, care l-a creat pe om dupa “chipul si asemanarea sa”.

In mitologia crestina, lumea a fost adusa de la nefiinta de Dumnezeu. Si acest act de creatie se face doar prin puterea cuvantului. Lumea a luat fiinta ca urmare a cuvantului lui Dumnezeu astfel incat tot ceea ce exista, exista datorita lui si este creat in timp.

Vezi aici toate articolele din aceasta serie:

http://www.descopera.org/de-la-eucariote-la-omul-bionic/

 




Adauga un comentariu sau poti sa discuti si pe FORUMUL nostru!