Virtutile lui Confucius

Idei despre divinitate

Confucius era putin speculativ. Ideile religioase nu ocupa mult loc în lucrarile sale. Nu vorbeste aproape niciodata de Zeul suprem Shangti. Ucenicii lui aduc marturie în acest sens:
„Poti adesea sa-l auzi pe învatatorul nostru vorbind despre calitatile si talentele necesare pentru a face un om cu desavârsire distins dar foarte rar îl auzi cuvântând despre natura omului si despre ratiunea divina”.
El credea într-o anumita providenta numita „Decretele cerului”, pe care o respecta. Se supunea ceremoniilor traditionale. „Chiar când nu mânca decât foarte putine alimente si din cele mai obisnuite…oferea totdeauna o cantitate mica drept jertfa sau libatiune si împlinea aceasta ceremonie cu respectul si gravitatea cuvenita”.
Nu-i placea cultul spiritelor stramosilor Sheng si Gwei. „Kilu l-a întrebat cum trebuiau slujite duhurile si geniile. Filosoful a spus: Când nu esti în stare sa servesti oamenii, cum ai putea servi duhurile si geniile?”
Confucius nu ataca, de fapt, cultul stramosilor, ci tindea sa-l limiteze: „În privinta riturilor, o stricta economie este preferabila extravagantei; în privinta ceremoniilor funebre, o durere tacuta este preferabila unui lux desert si sterp”.
De altfel, nu se pronunta asupra vietii dupa moarte. Cuiva care-l întreba despre moarte, i-a raspuns: „Când înca nu se stie ce este viata, cum s-ar putea cunoaste moartea?”
Îl interesa destul de putin sa stie cum a fost creata lumea. Credea totusi într-o vârsta de aur în trecut si într-o degradare a starii lumii în cursul veacurilor. Într-un cuvânt, dupa J.M Nicole, la Confucius se gaseste mai degraba formalism, decât ardoare religioasa sau credinte precise.
Dupa I.P. Culianu, nici nu este vorba de religie. Vocatia lui Confucius ar fi de a demitologiza credintele chinezesti; fiintele supranaturale se transforma în virtuti. Cerul înceteaza sa mai fie un zeu dar ramâne un principiu care garanteaza ordinea, etc. Într-un anumit sens critica lui Confucius la adresa religiei traditionale seamana cu aceea a lui Buda dar spre deosebire de acesta, nu se ocupa de „mântuirea” individului, pe motiv ca n-ar fi nimeni în viata sociala care sa necesite sa fie mântuit. Un îndemn de a abandona cautarea unei realitati invizibile s-ar gasi în citatul de mai sus: „Când oamenii nu sunt în stare sa-i slujeasca pe oameni, cum îi pot ei sluji pe zei?” Iar o încercare de a-i descuraja pe cei care au vreun imbold de a cerceta tainele lumii de dincolo s-ar gasi în celalalt citat de mai sus: „Daca nu cunosti viata, cum vei cunoaste moartea?”
Spre deosebire de budism, care dezvolta o puternica organizare cu ierarhii precise de calugari si laici, confucianismul nu are preoti. Oficiantii ritualului sunt eruditii birocrati, care promoveaza prin examen toate posturile disponibile din administratia imperiala. Este greu sa numesti „religie” acest cult formal, efectuat mecanic de ne-preoti pentru ne-divinitati în care nu cred!

Aceasta chemare este adresata tuturor iar omul o poate respinge sau accepta. Cei care au inima nobila, se vor conforma „Caii cerului” normelor stabilite de Tienti ca principii ale ordinii cosmice, care la rândul lor, corespund normelor si legilor vietii sociale. În acest sens, morala lui Confucius poate fi socotita ca adânc înradacinata în credinta religioasa, desi s-a spus ca a încercat sa separe morala de religie iar învatatura sa ar fi umanista, fara nici o referire la supranatural.
În vreme ce crestinismul începe cu credinta în Dumnezeu prin Hristos si duce la cunoasterea fraternitatii umane, ocupându-se de voia lui Dumnezeu si de dragostea lui Hristos, confucianismul începe cu omul ca fiinta morala si duce la constiinta cosmica si la intuirea lui Dumnezeu. În confucianism nu exista mântuire, mântuitor, jertfa în modul cum le întelege crestinul. Dupa Confucius, viata consta din maniere, morala si impulsuri iar în forma lor cea mai înalta, aceste însusiri sunt daruri ale Duhului aflat în om si asezate acolo de Creator, gata pentru a fi puse în lucrare. „virtutea este binele suprem al omului, iar ordinea este singura porunca a cerului”.

Morala confucianismului

Regula de aur: reciprocitatea (Su)
„Chung Kung a întrebat despre omul adevarat iar Confucius i-a raspuns: Când omul se arata în public, el se comporta ca si cum ar primi oameni distinsi iar atunci când guverneaza peste popor, el da impresia ca îl adora pe Dumnezeu. Ceea ce el nu doreste sa i se faca lui, el nu face altuia. Asa se face ca, atât în stat si în casa lor, oamenii sunt nemultumiti.

Un prim principiu etic enuntat de Confucius este Su (reciprocitatea). Spiritul acestui principiu se regaseste în toate ideile sale si este piatra unghiulara a vietii sociale. Ca toate normele de aur enuntate înainte de Hristos, reciprocitatea este formulata negativ, prin aceasta ea este mai putin cuprinzatoare si mai putin obligatorie decât porunca pozitiva a lui Hristos:
„Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel; caci în aceasta sunt cuprinse Legea si Proorocii” (Matei 7:12).
Diferenta fata de crestinism reiese si mai clar în lumina marilor porunci: „ Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau si cu toata puterea ta; iata porunca dintâi. Iar a doua este urmatoarea: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti” (Marcu 12:30-31).
„Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc” (Matei 5:44).
Totusi, cu 500 de ani sau jumatate de mileniu înainte ca Domnul Isus sa formuleze Regula de aur în Predica de pe munte, Confucius schitase aceasta regula, spre cinstea lui. Când a fost întrebat:
„- Ce trebuie sa gândim despre cel care raspunde cu binefaceri la injurii?”
Confucius a raspuns:
„- Cu ce vor fi rasplatite binefacerile însesi? Trebuie sa platesti cu dreptate ura si injuriile iar binefacerile cu binefaceri”.
Pare un raspuns dat mai curând de Moise, decât de Hristos.

Omenia (Jen)
Din reciprocitate, Confucius deriva un al doilea concept Jen (Omenia). Jen este tradus adesea prin: „dragoste”, „bunatate”, „compasiune”. În cuvintele lui Confucius, jen înseamna „a iubi pe oameni”, calitatea cea mai de pret a omului sau virtutea perfecta care implica:
- respectul fata de semeni prin savârsirea de fapte drepte;
- bunavointa, lepadare de sine, buna-cuviinta.
Jen este rezultatul a cinci virtuti:
„respect, marinimie, sinceritate, statornicie, bunatate. Omul respectuos nu este urât de altii, omul generos câstiga din belsug, omul sincer se bucura de încrederea celorlalti, omul statornic îsi atinge tinta iar omul bun este slujit de altii”.

Buna-cuviinta (Li)
În idealurile confuciene, Jen este expresia interioara a perfectiunii omului ideal, iar Li este expresia exterioara a individului superior fata de oameni, în societate: corectitudine, credinta, ordine morala.
„Jen este lepadarea de sine si întoarcerea la buna-cuviinta (Li). Fiindca, prin lepadarea de sine si prin întoarcerea la buna-cuviinta, întreaga lume se va întoarce la Jen”.
Termenul Li se mai traduce prin „Rituri”, ceremonii, politete. La baza Li pare sa însemne „cursul vietii, asa cum intentioneaza sa se desfasoare”. Li poate sa însemne principiu, masura.
Confucius revenea întotdeauna la masura (Li) care ar fi forta stabilizatoare, tehnica prin care omul se disciplineaza. Când societatea traieste prin Li, ea se misca lin. Barbatii si femeile îsi respecta vârstnicii si superiorii. Ritualurile si ceremoniile sunt îndeplinite. Toti sunt la locul potrivit. Li este deci si ceremonialul sau comportamentul, specialitatea de baza a acestui maestru de protocol, care o punea la baza educatie în scoala sa.
Legatura cu trecutul si egalitatea tuturor oamenilor în fata normelor de conduita sunt elementele principale pe care îsi construieste edificiul sau etic la baza caruia stau:
1) Calea (Tao); 2) Virtutea (Te); 3) Omenia (Jen); 4) Dreptatea (I); 5) Ceremonialul sau comportamentul (Li).
Ca educator, Confucius pornea de la principiul ca „oamenii sunt asemanatori prin natura însa neasemanatori prin practica” iar „educatia nu admite deosebire de clasa”.

Pietatea filiala
Acest principiu face parte din stravechea traditie a poporului chinez. Confucius spunea: „Nu am o cunoastere înnascuta, însa iubesc trecutul si îl cercetez cu întelepciune”. Eu sunt un transmitator iar nu un initiator. Cred în cei vechi si îi iubesc”.
Pietatea filiala implica mai mult decât simpla ajutorare a parintilor. „Slujindu-si parintii, un fiu ar putea sa aiba o politete care sa lase de dorit. Vazându-i pe drumul lor, el trebuie sa continue a-i cinsti din ce în ce mai mult fara a-si abandona scopul sau în viata. Chiar daca se zbate din greu, sa nu se plânga”.
Confucius însusi a dat exemplu de pietate filiala tinând doliul traditional de trei ani la moartea mamei sale.

Ordinea sociala paternalista

Cele cinci principii
La temelia întregii structuri sociale, Confucius pune cinci principii privind cinci relatii personale si sociale deosebit de importante:
Relatia tata-fiu
Fiul trebuie sa arate tatalui pietate filiala. Tatal sa arate bunatate.
Relatia frate mai vârstnic- frate mai tânar
Fratele mai tânar sa-l respecte pe cel mai în vârsta. Fratele mai vârstnic sa arate generozitate. Sau: cel mai tânar- modest, cel vârstnic- blând.
Relatia sot-sotie
Sotia trebuie sa arate supunere sotului. Sotul sa aiba o comportare corecta.
Relatia batrâni-tineri
Tinerii sa respecte pe batrâni, batrânii sa arate omenie fata de tineri.
Relatia conducator-supus
Supusul sa fie credincios conducatorului. Conducatorul sa arate bunavointa fata de supusi.

Modelul familial si urmarile sale
Noutatea gândirii social-politice a lui Confucius a fost ca el a dorit sa modeleze societatea dupa structura unei familii ideale, în care fiecare membru îsi are locul lui precis si joaca rolul care îi revine. În familie anumite schimbari sunt inerente. De exemplu, fiul va deveni tata iar în calitatea sa de tata va trebui sa primeasca respectul pe care el l-a aratat parintilor.
În fapt, societatea umana se cere orânduita conform unei educatii care porneste de sus si care este comparabila cu dragostea unui parinte pentru un fiu, precum si unui impuls de respect care pleaca de jos, comparabil cu pietatea filiala. Este singura îndatorire confucianista care pare sa aiba o amprenta cvasi-pasionala. A transgresa regula pietatii (fata de familie, superiorul ierarhic, patrie, împarat, etc.) este dupa confucianism singura definitie a sacrilegiului. Este evident ca o atare ideologie paternalista putea degenera mai lesne decât altele într-o supunere oarba fata de interesele unui stat totalitar. La începutul sec. XX, confucianismul s-a transformat în ideologia Imperiul japoneze lansat în expansiune prin cuceriri si a îndeplinit acest rol de-a lungul celui de-al doilea razboi mondial, slujind atât expansiunea externa cât si totalitarismul intern al monarhiei nipone.

Autor: Catalin Stanculescu, www.descopera.org




1 Comentariu

Adauga un comentariu sau poti sa discuti si pe FORUMUL nostru!