confucianismLocul culturii chineze in istoria universala

Chinezii reprezinta de multa vreme aproape un sfert din populatia planetei iar civilizatia lor apare în mil. III î.Hr. odata cu cele mai mari si mai vechi civilizatii antice. În Extremul Orient, cultura chineza antica a fost cultura clasica, imitata de popoarele din zona si în evul mediu, asa cum a fost cultura greco-romana în lumea mediteraneeana sau cultura indiana în Asia de sud.

Religiile chineze

În medie, chinezii sunt exceptional de dotati din punct de vedere artistic, literar, intelectual si tehnic. Desi sunt foarte putin înclinati spre misticism, credintele lor religioase au variat mult de-a lungul secolelor. Lasând la o parte budismul chan, chinezii au creat trei mari religii: sinismul si sistemele filosofico-religioase ale lui Confucius si Lao-Tze, cunoscute în istoria religiilor drept confucianism si daoism.

Confucianismul reprezinta, de fapt, o sistematizare a sinismului.

Perioada celor cinci împarati legendari 2500-2100 î.Hr.

În neoliticul dezvoltat, în Valea fluviului Galben, Huangdi „Împaratul Galben” întemeiaza o uniune de triburi care practica sericicultura (cresterea viermilor de matase), cunostea transportul cu caruta si navigatia.

Dinastia Xia (se citeste Sia) 2100-1600 î.Hr.

Dupa 2100 î.Hr. începe epoca aramei si apare scrierea. Chinezii vor folosi o scriere hieroglifica, pâna în ziua de azi, caracterele grafice reprezentând idei.

Regatul Shang 1600-1050 î.Hr.

Regatul Xia este cucerit de triburile Shang, care întemeiaza regatul Shang. Începe epoca bronzului. Dupa 1400 î.Hr., este construit primul oras chinez Yin. În urma constructiei de diguri si canale care zagazuiesc marile revarsari ale Fluviului Galben.

Imperiul Zhou (se citeste aproximativ: giou) 1050-221 î.Hr.

Imperiul Qin (se citeste aproximativ „cin”) 221-206 î.Hr.

In aceasta perioada se unesc zidurile de aparare construite de regatele razboinice contra nomazilor din nord si apare astfel „Marele zid chinezesc” (4000 km).

Imperiul Han 206 î.Hr.-220 d.Hr. culmineaza cu civilizatia antica; în sec. I d.Hr., în timpul împaratului Mingti, budismul începe sa patrunda în China. În sec. II d.Hr. chinezii inventeaza hârtia.

A urmat apoi Imperiul Jin (sec. III-V d.Hr.), Imperiul Sui (sec. VI-VII d.Hr), Imperiul Tang, sec. VII-X d.Hr. culmineaza civilizatia chineza, Imperiul Sung (sec. X-XIII), marcat prin declin si framantare, Dominatia mongola (sec. XIII-XIV) si Imperiul Ming, sec. XIV-XVII, unde incepe politica de izolare a Chinei fata de strainatate.

Imperiul Qing (se citeste aproximativ „tin”) 1644-1911

China este cucerita de manciurieni. Împaratii manciurieni umilesc pe chinezi silindu-i sa se rada în cap, lasând sa creasca doar o coada lunga din crestetul capului. Între 1850-1864, secta crestina chineza Taipin (pacea cereasca) înfiinteaza în China de sud Imperiul ceresc al marii paci, cu capitala la Nankin. Anglia, Franta, S.U.A. si Rusia ajuta împaratul manciurian sa înfrânga pe taipini, speriate de egalitarismul crestin al acestei secte. Înapoierea datorata izolationismului face China sa cada sub dominatia marilor puteri crestine.

Din 1911, China este Republica iar din 1949, Republica populara (comunista)

Ni Tosheng (Ni strajerul, sau pe englezeste Watchman Nee) apostolul crestin modern al Chinei, este martirizat dupa „revolutia culturala” din 1966.

Vechea religie populara: Sinismul

Zeii cerului

In imagine, Shangti – garantul ordinii universale

Sinismul este cunoscut din textele care dateaza din mil. II-I î.Hr. si care au fost culese si fara îndoiala revizuite de Confucius, în sec. VI-V î.Hr.

Nu avem de a face cu un monoteism pur, totusi, cultul se concentra asupra închinarii fata de Shangti, zeul suveran, simbolizat uneori de Tienti- cerul. Zeul suprem era garantul ordinii care trebuia sa domneasca în lume. Vechea monarhie chineza era puternic ierarhizata dar binele poporului trebuia sa fie scopul ei suprem.

„Pentru popor exista rege, sefi si printi vasali. Acestia nu trebuie sa asupreasca sau sa faca rau. Ei trebuie sa aiba grija de saraci, sa sustina pe orfani, pe vaduvele si pe fetele fara sprijin… Un rege nu numeste printi vasali si mandarini, decât ca sa procure odihna popoarelor si sa le apere viata…”

Pe aceasta baza, societatea chineza antica admitea ca un print nevrednic sa poata fi destituit.

Cultul lui Shangti culmina cu o ceremonie îndeplinita de împarat în Templul Cerului, de la Beijing, unde se aduceau jertfe si mijlocea pentru poporul sau în momentul solstitiului de iarna. Aceasta datina a durat pâna la rasturnarea monarhiei si proclamarea Republicii în 1911.

Credinte pagane

Yang si Yin

Se credea ca doua principii guvernau universul. Unul pozitiv, numit Yang, element masculin dând viata, sanatate, caldura. Celalalt era negativ, numit Yin, element feminin dând moarte, boala, frig. Un echlibru corect între ele era de dorit, marcat de alternanta dintre zi si noapte, dintre vara si iarna. Acest echilibru era simbolozat de o emblema: doi melci într-un cerc, unul rosu Yang si altul negru Yin.

Divinitati inferioare

Închinarea fata de Shangti nu excludea teama de divinitati diverse, forte ale naturii, duhurile vânturilor si apelor sau chiar oameni de seama, divinizati dupa moartea lor.

Cultul stramosilor

În fiecare familie, era practicat cultul stramosilor, carora li se aduceau ofrande. Dupa caz, raposatul devenea dincolo de mormânt un Sheng – duh binefacator sau un Gwei – duh raufacator.

Slujba preoteasca

Sinismul nu comporta preoti. Slujbasii imperiali (numiti de europeni – mandarini), asigurau ceremoniile oficiale. Ghicitul avea totusi un rol important. Se ghicea cu ajutorul unor trestii sfinte, a unor carapace de broasca testoasa sau a unor pietre speciale numite pi.

Morala

Lipsa notiunii de pacat

Ceea ce pare sa fi lipsit evlaviei chinezesti, chiar si a celei antice, este o cunostinta adecvata a pacatului, prin urmare si lipsa notiunii de izbavire.

„Toate popoarele sunt bune în mod natural dar o înclinatie spre placeri le face sa se schimbe, atunci ele încalca poruncile capeteniilor lor, ca sa urmeze propriile lor patimi”.

Ineficienta pocaintei

Astfel, nu este nici o nadejde pentru cel ce s-a departat de calea cea buna, cum o dovedeste plângerea miscatoare a împaratului Taikang, a carui purtare era osândita de popor:

„Vai! Ce pot sa fac? Tristetea ma copleseste,  populatiile ma urasc! La cine, dar, pot sa caut scapare? Pocainta este în inima mea, rusinea este pe fata mea. M-am abatut de la virtute. Însa poate pocainta mea sa-mi dreaga trecutul?”

Confucianismul, sistem filozofico-religios

Confucius  (551-479 î.Hr.)

Pe numele sau adevarat Kong Qiu (se citeste aproximativ ciu sau tin), a fost numit de chinezi Maestrul Kong, iar de europeni, sub forma latinizata Confucius. S-a nascut în 550 î.Hr., într-o familie modesta din principatul Lu. Ramas orfan de tata, reuseste totusi sa învete si sa ocupe înca din adolescenta posturi administrative care presupuneau cunoasterea scrisului, cititului, aritmeticii. Nu a avut o casnicie fericita dar a avut un fiu. A dat un exemplu clasic de pietate filiala la moartea mamei lui, retragându-se dintre ai sai timp de 27 de luni.

La vârsta de 23 de ani era profesor de ceremonial (li). El primea nu doar elevi nobili, ci si din clasele de jos, formându-si un grup de ucenici devotati. A ajuns ministru al principelui din statul Lu dar intrigile l-au silit sa demisioneze. La vârsta de 55 de ani cutreiera China fara a gasi vreo slujba. Rechemat în tara Lu, devine consilier pâna la moarte, în 479 d.Hr.

Opera

Învataturile lui si modul de viata pe care l-a propus vor modela societatea chineza. În timpul lui Han Wuti (140-87 î.Hr.), cel mai important împarat al dinastiei Han, confucianismul devine ideologie de stat. S-au stabilit metode noi, bazate pe lucrarile clasice ale lui Confucius, pentru exterminarea tuturor celor care erau admisi în slujbe împaratesti. Însasi morala sociala a civilizatiei chineze va fi modelata dupa gândirea lui Confucius. Nobilimea de neam va fi înlocuita cu o elita de carturari, mandarinii. Aceasta tehnocratie a fost unica în istoria universala antica si medievala.

Cartea schimbarilor, redactata se crede de împaratul fara putere al imperiului Zhou de rasarit si de Confucius, fixeaza norme de comportare în diferite împrejurari, pe baza cooperarii dintre Yang si Yin.

Cartea odelor, cuprinde 305 poeme vechi culese de Confucius.

Cartea edictelor, o istorie a Chinei între sec. XXIV-VII î.Hr. Se recunoaste gândirea lui Confucius care trece cu vederea razboaiele si reda în detaliu deciziile importante ale unor conducatori întelepti.

Memorial de calatorii, contine norme de conduita sociala si etica patrunse de spiritul învataturilor lui Confucius.

Primavara si toamna tarii Lu, o istorie a principatului Lu, între 722-471, scrisa de Confucius la batrânete în stil concis si cu o judecata ferma a eticii politice.

Autor: Catalin Stanculescu, editor www.descopera.org


DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. In capitolul Confucius ,Opera , din ultima parte cred ca examinarea este termenul corect in detrimentul „exterminarii” strecurat din greseala.

LĂSAȚI UN MESAJ