Prin intermediul narilor, aerul trece catre celulele specializate ce sunt localizate dedesubtul zonei frontale a craniului. Tipul acesta de celule are capacitatea de a depista câteva mii de tipuri diferite de mirosuri. Concentratiile acestora sunt infime, însa ajuta omul sa identifice sursa si stimulul dorit.
Desi sunt aparent diferite, simtul gustului si cel al mirosului sunt asemanatoare datorita capacitatii celulelor de a detecta prezenta numeroaselor substante chimice si de a raspunde la acestea. Cei ce decodeaza aceste substante chimice sunt receptorii olfactivi, transformându-le în impulsuri electrice ce strabat fibrele nervoase catre creier.
Receptorii olfactivi ai omului
În timpul inspiratiei, mirosurile ajung în nas unde sunt depistate de stratul acoperit cu mucus ce înveleste interiorul cavitatii nazale. De fapt, stimulul simtului olfactiv este chiar acest mucus ce actioneaza ca un solvent si determina identificarea mirosurilor. Mucusul reuseste sa capteze toate mirosurile datorita faptului ca acesta se înnoieste permanent, creând posibilitatea ca toate mirosurile sa fie captate în mod egal. Se estimeaza ca doar partea mucusului de pe suprafata sinusului contine aproximativ 40 de milioane de receptori olfactivi. Celulele olfactive comunica si cu celelalte simturi si împreuna pot transmite informatii creierului. De asemenea, o celula olfactiva contine circa 20 de ramificatii numite cili care maresc volumul celulei si ajuta la captarea mirosurilor. Modul de actionare al receptorilor olfactivi îl puteti urmari în filmuletul de mai jos.
Nivelul simtului olfactiv al omului
Omul nu are un simt olfactiv foarte dezvoltat. Un exemplu concret poate fi cel al câinelui care are de 25 de ori mai multe celule olfactive decât omul, iar un procent de 30% din cortexul acestuia este rezervat simtului mirosului, fata de 5% în cazul omului. Acesta este tocmai si motivul pentru care un câine dresat special poate simti si concentratii ale mirosurilor de 10.000 de ori mai mici decât o poate face omul. O explicatie a pierderii în timp din simtul mirosului la om ar putea fi aceea ca evolutia a dus la dezvoltarea mersului biped, deci la departarea nasului de sol.
Capacitatea mirosului
Conform ultimelor cercetari, omul poate distinge pâna la 20.000 de mirosuri diferite. Spre deosebire de receptorii din retina (sensibili la doar 3 stimuli) si cei pentru gust (care raspund la 7 tipuri de stimuli), se crede ca exista câteva sute de tipuri de receptori olfactivi. Desi este posibil acest lucru, omul nu dispune însa de câte un receptor specific pentru fiecare substanta perceputa olfactiv, ci o astfel de substanta corespunde mai multor tipuri de receptori. Aceasta corespondenta poate fi mai intensa sau mai slaba, de aici plecând si intensitatea unui anumit miros. Datorita reactiilor chimice din interiorul celulei olfactive, creierul este capabil sa perceapa si mirosuri în cantitati foarte reduse.
Efectul mirosului asupra creierului
Creierul percepe si interpreteaza mirosurile în mod diferit fata de celelalte tipuri de simturi (vaz, aud, gust etc.). Întâlnirea unui miros mai vechi, simtit cu multi ani în urma, poate trezi amintiri din acea perioada. Acest lucru se explica prin faptul ca o parte din nervii olfactivi îsi lanseaza ramificatiile direct catre creier, locul în care îsi face simtita prezenta si memoria (locul de „depozitare” al amintirilor).
Lipsa sau pierderea mirosului
Lipsa mirosului este definita în DEX prin termenul de „anosmie” (stare patologica care consta în pierderea (partiala sau totala) a simtului mirosului). Pierderea mirosului poate aparea în urma unei lovituri puternice la cap sau în urma unei infectii sinusale care afecteaza receptorii olfactivi. De asemenea, termenul de „anosmie” mai este folosit si în cazul persoanelor ce au senzatia anumitor mirosuri specifice, de obicei neplacute, desi acestea nu exista.
Bibliografie:
Revista “Interiorul corpului uman”, Editura DeAgostini, Bucuresti, 2010;
http://en.wikipedia.org/wiki/Olfaction
Autor: Lucian Timofte, articol scris pentru Concursul Descopera.org
