cetatea-poenariCetatea de la Poenari este situata pe un varf abrupt, la intrarea in Cheile Argesului. Cetatea dateaza de la inceputul secolului al XIV-lea, fiind refacuta de domnitorul Vlad Tepes la mijlocul secolului al XV-lea.

Cetatea este mentionata pentru prima oara intr-un document emis de Ludovic al V-lea in care regele ungur le cere sibienilor sa execute reparatii in vederea folosirii cetatii ca punct de rezistenta impotriva turcilor.

cetatea-poenariCetatea se afla la 4 km distanta de barajul Vidraru, in varful muntelui Cetatuia.
La cetate se poate ajunge urcand 1480 de trepte din beton care serpuiesc printr-o padure de fag. Aici, la o altitudine de 850 m, protejata de pante abrupte, s-a inaltat cetatea „cuib de vulturi al vitejilor de temut”, care facea parte dintr-un lant de fortificatii ce aparau hotarul nordic al Tarii Romanesti.
Ascunsa intre munti, batrana cetate Poenari isi tainuieste inca secretele, desi, mai nou, e scormonita caramida cu caramida de admiratorii modernului Dracula. In cautare de moroi, spirite ascunse in iarba, risipa de sange in nopti de orgie, vanatorii de vampiri sunt putin dezamagiti sa gaseasca, la capatul unui drum epuizant, doar cateva ruine roscate si tacute: zidurile care l-au aparat odinioara pe infricosatorul domn, asupu, dar precum spune letopisetul, aparator de dreptate.

poenariAcum peste 700 de ani exista doar un turn din piatra bruta, dar in secolul al XIV-lea, fortificatia a fost imbracata cu ziduri groase din piatra captusite in partile superioare cu caramida. Atestarile istorice au demonstrat ca Vlad Tepes s-a ingrijit de refacerea cetatii.
In „Letopisetul Cantacuzinesc” se spune ca cetatea a fost ridicata din porunca lui Vlad Tepes care, voind sa pedepseasca pe boieri: „pe toti i-a dus la Poenari si au lucrat la cetate pana li s-au spart hainele dupre ei”, insa aceasta intamplare este legata doar de refacerea sau completarea ei ulterioara.

Cetatea Poenari, locul de refugiu al lui Vlad Tepes, ramane si azi o fortareata aproape inaccesibila.

Cetatea a fost ultimul refugiu al domnitorului inainte de a pleca in Transilvania. Ea a fost una din fortificatiile care au contribuit la victoria finala a romanilor din anul 1462. Lui Vlad Tepes, ii revine meritul de a fi intarziat pentru cel putin sapte decenii inaintarea armatelor otomane catre sud-centrul Europei. Ultima restaurare a cetatii a fost facuta intre anii 1969-1972, cand s-au consolidat si inaltat zidurile, s-au construit drepte de acces care permit vizitarea in cele mai bune conditii a intregii fortarete.

O mare parte din portiunea nordica a zidului nu se mai pastreaza prabusindu-se odata cu stanca pe care se sprijinea, la cutremurul din 1915. Constructiile sunt ridicate direct pe stanca, folosindu-se barne de stejar pentru nivelare si coeziune, in asa fel incat, din cauza pantei abrupte, la exterior inaltimea lor este mult mai mare. Incaperile interioare ale turnurilor semicirculare au partea superioara la aproximativ acelasi nivel cu cel de calcare al interiorului cetatii dupa nivelare, iar ele sunt pardosite cu caramizi dreptunghiulare, la nivelul podelei fiind practicate deschideri de tragere pentru artilerie. La o naltime de 3,5 m in interiorul turnurilor semicilindrice era amenajat un culoar de straja ori o platforma, precum ne lasa sa intelegem urmele grinzilor de lemn in zidul turnurilor amintite.

O legenda despre cetatea Poenari, cunoscuta sub numele de Raul Doamnei, vorbeste despre sotia domnitorului, care stiind ca turcii sunt in apropiere si simtind ca nu mai are nici o scapare, s-a urcat pe metetrezele dinspre raul Arges si a strigat soldatilor ca prefera sa se omoare decat sa fie prizoniera turcilor. Apoi doamna tarii s-a aruncat in prapastie, trupul zdrobindui-se de stancile udate de apa raului. Locul unde a cazut s-a inrosit datorita sangelui doamnei, acest lucru fiind vizibil si in zilele noastre.

Foto: arges.heyromania.ro

Autor: Marius, www.descopera.org

8 COMENTARII

  1. Este o greseala in articol la: „Cetatea se afla la 50 m distanta de barajul Vidraru”. Poate 4-5 km.

    In rest, ma bucur ca a fost scris 🙂

  2. Excelent articolul. Felicitari autorului!!!
    Doar ce am vizitat zona in acest weekend… mi se pare la fel de fascinanta la fiecare revenire…. indiferent de vreme si anotimp…
    Poate dau o idee unui intreprinzator iubitor de natura si istorie… sugerand instalarea unui telescaun de la poalele dealului pana la cetate…. astfel ar putea si batranii si cei mai putin inzestrati din punct de vedere fizic, sa aiba acces la vestigii… Sunt convins ca investitia ar fi amortizata in scurt timp… iar autoritatile locale ar avea numai de castigat… daca tot ne solicita o taxa de vizitare de 5 lei… ca premiu dupa urcarea celor aproape 1500 de trepte… 😉

  3. homo touristikus de ce sa puna telescaun? daca ar pune telescaun nu ar mai avea nici un farmec..  asta e si ideea sa urci scarile… nu cetatea e cea importanta, ci scarile care au fost facute cu un scop.cetatea putea sa o faca oriunde in tara, dar a urcat-o sus ca in razboi turcii sa oboseasca.  e o amintire frumoasa… felicitari pentru articol. :d

  4. Am vizitat ier (2 februarie) cetatea Poenari. La capatul celor aproape 1500 de trepte am gasit ce era de asteptat – niste ruine m-au dezamagit totusi personajele acelea infipte in teapa care mi se par un kitch de doi lei. Parerea mea este ca banii ar fi putut fi folositi pentru amenajarea in interiorul cetatii a unor balusrazi, avnd in vedere ca iarna, din cauza ghetii pot exista probleme mari. Mentionez ca eu personal sunt de obicei in forma fizica buna, dar de aceasta data am ajuns acolo impreuna cu fiica mea in varsta de 9 luni pe care am carat-o intr-un marsupiu. Una peste alta a fost o calatorie interesanta, am avut o priveliste minunata de pe varful muntelui si am respirat aer curat, avand noroc si cu vremea buna. Ajuns acasa am cautat cateva informatii pe internet. Am avut o surpriza frumoasa sa descopar acest articol interesant si bine realizat cu o mica exceptie. In prima parte a articolului, un fragment se repeta intocmai cateva paragrafe mai jos. „In cautare de moroi, spirite ascunse in iarba, risipa de sange in nopti de orgie, vanatorii de vampiri sunt putin dezamagiti sa gaseasca, la capatul unui drum epuizant, doar cateva ruine roscate si tacute: zidurile care l-au aparat odinioara pe infricosatorul domn” In sfarsit, dupa cum am mai spus, in rest mi s-a parut reusit si m-am bucurat sa aflu atatea lucruri interesante. Felicitari autorului.

LĂSAȚI UN MESAJ