Gorilla Glass este un strat de sticlă aluminosilicat de tip alcaliu fabricat de Corning, conceput special pentru a fi subțire, ușor și rezistent la zgârieturi.
Procesul de fabricare automatizat produce o sticlă subțire, de o calitate superioară și o calitate optică remarcabilă.

Procesul începe când materiile prime sunt amestecate într-o compoziție de sticlă topită la o temperatură de 1000° C. Sticla topită este introdusă într-un jgheab numit „izopipe” unde formează o foaie continuă de sticlă plată cu o grosime de ordinul micronilor.

Pentru a fi rezistentă, sticla este supusă unui proces chimic. Sticla este plasată într-o baie fierbinte de sare de potasiu alcalină la o temperatură de 400° C. Ionii de sodiu mai mici părăsesc sticla, iar ionii de potasiu mai mari din baia de sare îi înlocuiesc. Acești ioni mari ocupă mai mult spațiu și sunt presați atunci când sticla se răcește. Acest strat de compresie creează o suprafață mai rezistentă la deteriorare. Corning asigură un schimb uniform de ioni prin reglarea unor factori cum ar fi căldura și durata.

Această metodă de a produce o sticlă mai rezistentă folosind schimbul de ioni a fost dezvoltată în anii 1960, iar compozițiile aluminosilicate precum sticla Gorilla conțin dioxid de siliciu, aluminiu, magneziu și sodiu. Atât sodiul cât și potasiul se află în aceeași coloană în tabelul periodic al elementelor, ceea ce înseamnă ca ele se comportă similar.

Faptul că o sticlă se zgârie greu este un atribut foarte important, deoarece de asta depinde rezistența sticlei. Sticla se sparge datorită a două lucruri: defectele și forța la care este supusă. Sticla se sparge la o forță de îndoire mult mai mică dacă sticla prezintă multe defecte sau zgârieturi.

Într-o demonstrație realizată de Gary Salooja (uBreakiFix), se poate observa că sticla obișnuită rezistă la o forță de îndoire de 20 kg, însă după ce a fost zgariată cu un cutter, a rezistat la o forță de doar 3.4 kg, deci rezistența sticlei s-a redus considerabil. Gorilla Glass a rezistat la o forță de îndoire de 35 kg, iar după ce a fost zgariată a rezistat la o forță de 30 kg.

Atunci când sticla se îndoaie, o față va fi supusă compresiei, iar cealaltă va fi supusă tensiunii, așa cum se vede în imaginea alăturată. Sticla suportă bine compresia, însă nu și tensiunea. Chiar și cele mai rezistente sticle au imperfecțiuni (crăpături), iar acestea se pot propaga deoarece sunt întinse de forța de tensiune. De exemplu, dacă tragem de cele două capete ale unei bucăți de scotch vom observa că prezintă rezistență la rupere. Însă dacă o tăiem doar puțin cu foarfeca la jumate, aceasta se va rupe foarte ușor. Tăietura este la fel precum defectele din sticlă, numai că în cazul celei din urmă, defectele sunt nenumărate și distribuite în tot materialul.

Indiferent de compoziție, ingredientul principal pentru a obține sticlă este dioxidul de siliciu (nisip). Deoarece dioxidul de siliciu are un punct de topire foarte ridicat (1720° C) sunt adăugate diverse substanțe chimice, cum ar fi oxidul de sodiu, pentru a scădea temperatura de topire a amestecului. Diferite substanțe aduc sticlei proprietăți diferite: rezistența la razele X, toleranța la temperaturi ridicate sau capacitatea de a refracta culorile. Daca se adaugă un element dens, precum bariu sau lantan, va scădea temperatura de topire, dar există riscul să nu se obțină un amestec omogen. Sticla este un material plin de compromisuri. Acesta este și motivul pentru care compozițiile, în special cele care sunt bine reglate pentru un anumit proces de fabricație sunt strict secrete.

Bibliografie:
https://www.corning.com/gorillaglass

1 COMENTARIU

  1. Salut.
    Diferentele de temperatura pot afecta calitatea sticlei? Socurile la care este suspus zilnica sticla de la telefon, pot afecta calitatea sticlei.

LĂSAȚI UN MESAJ