Circumnavigatia globului avea sa il formeze definitiv pe tanarul Darwin, de 22 de ani. Cinci ani de greutati fizice si rigoare mintala, inchis intre peretii unei nave, ani compensati de oportunitati fara margini in junglele braziliene si in Muntii Anzi, aveau sa ii dea lui Darwin o profunzime de gandire pe care n-o avusese pana atunci. Ca gentleman naturalist, acesta putea parasi nava perioade lungi de timp, urmarindu-si propriile interese. In consecinta, a petrecut doar 18 luni la bordul navei.
Greutatile au aparut imediat: in data ce au iesit in larg, Darwin a fost torturat de un rau de nare chinuitor. Si la fel au fost si intrebarile sale: in zilele fara turbulente, patura de plancton de la suprafata oceanului l-a facut sa se intrebe de ce misuna aceste creaturi frumoase departe de larg, unde nici un om nu le poate aprecia.
Pe Insulele Capului Verde (in ianuarie 1832), navigatorul a vazut benzi cu cochilii de stridii printre stanci; acestea l-au facut sa creada ca speculatiile geologice ale lui Lyell erau corecte, in sensul ca pamantul se ridica un anumite locuri si se scufunda in altele. La Bahia (astazi Salvador), Brazilia, padurea tropicala luxurianta l-a lasat pe Darwin intr-o stare de incantare haotica. Dar mintea lui, cu inclinatiile sale abolutioniste inspirate de Wedgwood, s-a aratat revoltata de sclavia locala. Pentru Darwin, atat de adesea solitar, padurea tropicala parea o compensatie pentru rautatile oamenilor: a petrecut luni intregi la Rio de Janeiro, in mijlocul acestei splendori tropicale uimitoare, pline de viermi lati „viu colorati” iar colectionarul insusi a devenit „fascinat de paianjeni”. Dar natura are propriile rele, iar Darwin avea sa isi aminteasca mereu de viespea ihneumon parazita, care strangea omizi mancate de vii de larvele sale. Mai tarziu avea sa foloseasca acest exemplu ca proba impotriva celor care vorbeau despre bunatatea absoluta a naturii.
Navigand pe Rio de la Plata, in iulie 1832, a gasit Montevideo, in Uruguay, in plina rebeliune si s-a alaturat marinarilor inarmati pentru recucerirea fortaretei din mainile rebelilor. La Bahia Blanca, in Argentina, gauchos i-au vorbit despre exterminarea indienilor din pampa. Dincolo de spoiala de civilizatii, genocidul parea regula de frontiera, o concluzie intarita de intalnirea lui Darwin cu generalul Juan Manuel de Rosas si ,,armata sa de banditi netrebnici” insarcinata cu eradicarea bastinasilor. Pentru un tanar sensibil, proaspat iesit de pe bancile Colegiului lui Hristos, situatia era tulburatoare. Intalnirea cu oamenii salbatici din Tierra del Fuego, in decembrie 1832, l-a tulburat si mai mult. Cat de mare, scria Darwin, este ,,diferenta dintre omul salbatic si omul civilizat. Este mult mai mare decat cea dintre o fiara si [un] animal domesticit”. Dumnezeu a creat oameni intr-o vasta diversitate culturala si, totusi, judecand dupa oamenii salbatici crestinati de departe, chiar si cele mai ,,joase” rase erau capabile de imbunatatiri. Darwin si-a pus intrebari chinuitoare si a cautat mereu explicatii.
Fosilele descoperite l-au facut sa-si puna si mai multe intrebari. Calatoriile repetate din decursul a doi ani pe varfurile din Bahia Blanca si mai departe la sud, la portul Sf. Iulian au scos la iveala oasele uriase ale unor specii de mamifere disparute. Darwin a transportat singur cranii, oase femurale si carapace la nava – relicve, presupunea el, de rinoceri, mastodonti, specii de tatu de dimensiunea unei vaci si lenesi terestri uriasi. A descoperit un mamifer de dimensiunea unui cal, cu o fata alungita, ca de furnicar, si s-a reintors dintr-o calatorie de 550 km la Mercedes, langa fluviul Uruguay, cu un craniu lung de 71 cm legat de calul sau. Descoperirea fosilelor a devenit marea pasiune a lui Darwin. Aceasta indeletnicire l-a facut sa se gandeasca la lumea primitiva si la ceea ce a determinat disparitia acestor animale gigantice.
Era evident ca Pamantul suferea modificari, ca se ridica, observatiile lui Darwin din Muntii Anzi au confirmat acest lucru. Dupa ce nava Beagle a explorat insulele Falkland si dupa ce Darwin a stans la Puerto Desecado, in Argentina, oasele partial deteriorate ale unei noi specii de pasare rha pitica, nava a luat-o spre coasta de vest a Americii de Sud, la Valparaiso, Chile. Aici, Darwin a urcat 1200m pe inaltimile Anzilor si a fost impresionat de fortele care au ridicat astfel de munti. Aceste forte s-au facut simtite in momentul in care a asistat la eruptia muntelui vulcanic Osorno la 15 ianuarie 1835. Apoi, in Valdivia, Chile la 20 februarie, pe cand statea culcat intr-o poiana de padure, pamantul a inceput sa se zgaltaie: violenta cutremurului si mareea care a urmat au fost suficiente pentru a distruge un marele oras Concepcion, prin ruienele caruia a trecut Darwin dupa aceea. Dar ceea ce l-a intigrat a fost ceva aparent nesemnificativ: paturile de stridii locale, toate moarte, zaceau acum peste nivelul fluxului. Pamantul se ridicase: Lyell, apeland la abordarea uniformitariana, a sustinut ca formatiile geologice erau rezultatul unui cumul de forte constante de natura celor pe care le vedem astazi. Iar Darwin le vazuse. Continentul se impingea singur in sus, zeci de centimetri deodata. Si-a imaginat eonii necesari pentru a ridica arborii fosilizati in gresie (odinioara mal de tarm) la 2100m, unde il gasise el. Darwin a inceput sa ia in calcul perioade uriase de timp.
Au plecat din Peru spre casa in septembrie 1835. Mai intai, Darwin a acostat pe toridele Insule Galapagos. Acestea sunt insule vulcanice pline de iguane marine si testoase gigantice. (Darwin si echipajul au dus la bord testoase mici, pe post de animale de companie, care sa se imprieteneasca acum cu coati capturati in Peru). Contrar legendei, aceste insule nu l-au facut niciodata pe Darwin sa exclame ,, Evrika!”. Desi observase ca mierlele difereau pe cele patru insule si denumise aceste specimene in conformitate cu habitatul lor, nu a reusit sa denumeasca celelalte pasari descoperite pe insula – ceea ce el a crezut ca sunt pitulici, cinteze ,,cu cioc gros” si rude de granguri. De asemenea, nu a strans nici specimenele de testoase, chiar daca prizonierii locali credeau ca fiecare insula are speciile sale distincte.
Eroii ,, cu dor de casa” s-au intors in Anglia, trecand prin Tahiti, Noua Zeelanda si Australia. Pana in aprilie 1836, cand nava Beagle a transversat insulele Cocos (Keeling) din Oceanul Indian – Fitzroy voia sa vada daca pe varful muntelui se afla recife de corali – Darwin avea deja teoria sa despre formarea recifelor. El si-a imaginat (corect) ca aceste recife cresc pe varfuri montane scufundate. Delicatul coral s-a dezvoltat, compensand astfel terenul in scadere, pentru a ramane la o temperatura ideala si in conditii de luminozitate optime. La Capul Bunei Sperante, Darwin a vorbit cu astronomul Sir John Herschel, posibil despre teoria evolutiei geologice treptate a lui Lyell si, poate despre cum aceasta a impus o noua problema ,,misterul misterelor”, modificare simultana a vieii fosile.
In ultima etapa a calatoriei, Darwin si-a terminat jurnalul de 770 de pagini, a adunat 1750 de pagini de note, a desenat 12 cataloage cu cele 5436 de piei, oase si carcase, insa intrebandu-se: este fiecare cinteza de Galapagos o specie aparuta natural? De ce au disparut lenesii terestri? A navigat catre casa cu suficiente probleme cat sa-l preocupe o viata intreaga. Cand a debarcat, in octombrie 1836, perspectiva de a deveni vicar se estompase, armele facusera loc agendei de notite, iar teoreticianul suprem care trecuse intodeauna de la cauze mici la rezultate mari avusese curajul sa priveasca dincolo de conventiile propriei sale culturi victoriene pentru a descoperi noi raspunsuri.
Anii petrecuti la Londra, 1836 – 1842
Datorita calatoriei sale si a alocatiei de 400 de lire sterline de la tatal sau, Darwin a intrat in randul aristocratiei urbane ca un geolog de inalta societate. A devenit prietenul lui Lyell si a prezentat un studiu despre linia de coasta chiliana in crestere, ca proaspat membru al Societatii Geologice, in ianuarie 1837 (a fost secretarul societatii in 1838). Darwin a devenit faimos datorita publicarii Jurnalului de cercetari despre geologia si istoria naturala a diverselor tari vizitate de H.M.S. Beagle (Journal of Researches into the Geology and Natural History of the Various Countries Visited by H.M.S. Beagle, 1389). Cu 1000 de lire, obtinute prin relatiile sale de la Cambridge, a angajat cei mai buni experti si a publicat descrierile lor despre specimenele aduse din calatorie, in lucrarea Zoologia calatoriei pe H.M.S. Beagle (Zoology of the Voyage of H.M.S. Beagle, 1838 – 1843 ). Faima lui Darwin se nascuse, iar el era tratat ca o celebritate din Londra.
In anii de turbulente civile de dupa Primul Act de Reforma (1832), Darwin si-a formulat teoria despre evolutie. Prezbiterienii denuntau monopolul puterii exercitate de de Biserica – atacand status quo-ul anglican bazat pe miraculos: presupusa creatie supranaturala a vietii si societatii. Darwin avea radacini unitariene, iar notele sale sincopate aratau modul in care intelegerea sa radicala a egalitatii si antisclaviei a coagulat imaginea pe care a avut-o despre locul pe care-l ocupa umanitatea in natura: „Animalele – pe care le-am transformat in sclavii nostri – sunt fiinte pe care nu ne place sa le consideram egale cu noi. Proprietarii de sclavi nu doresc oare sa transforme negrii in alta specie?” Unii ganditori radicali se indoiau ca fiecare animal este „proiectat” separat de Dumnezeu, cata vreme toate vertebratele impart un plan structural similar. Multilateralul Charles Babbage – socotit de unii o adevarata masina de calcul – l-a considerat pe Dumnezeu un programator divin care organizeaza viata prin intermediul legilor naturale, nu prin miracole ad hoc. Aceasta a fost prinipala abordare ultraliberala, in 1837, a lui Darwin, un impecabil reformator liberal (whig) care a agreat seratele lui Babbage si care a acceptat ca „Creatorul creaza conform… legilor”.
Descoperirile expertilor l-au trimis pe Darvin si mai adanc in erezie. La Colegiu Regal de Chirurgi, eminentul anatomist Richard Owen a descoperit ca uriasul craniu gasit de Darwin in Uruguay a apartinut unui toxodon, un stramos al capibarei sud-americane de dimensiunea unui hipopotam. Fosilele din pampa nu semanau deloc cu rinocerii si mastodontii, erau, de fapt, specii uriase diparute de tatu, furnicari si lenesi, ceea ce sugera ca mamiferele sud-americane fusesera inlocuite de urmasii lor conform necunoscute „legi de succesiune”. La Societatea Zoologica, orinitologul Jhon Gould a anuntat ca pasarile din Galapagos nu sunt un amestec de pitulici, cinteze si cinteze cu „cioc gros”, ci toate au fost cinteze terestre, adaptate diferit. Cand Gould a clasificat cintezele de Galapagos in trei specii, diferite de la o insula la alta, in martie 1837, Darwin a examinat colectia lui Fitzroy si a descoperit ca fiecare insula avea si propia specie de cinteza. Dar cum au ajuns sa difere de specia de pe continent? Darwin traia alaturi de fratele sau liber-cugetetor, Erasmus, in West End din Londra, si organizau serate pentru prietenii lor disidenti, printre care se numara si unitarianul Harriet Martineau. Aceste intruniri au fost mediul perfect pentru refletiile lui Darwin. El a adoptat teoria „transmutatiei” (a evolutiei, asa cum este denumita cum), poate si pentru ca era familiarizat cu aceasta din paginile scrise de strabunicul sau si din opera lui Robert Grant. Totusi, teoria a fost condamnata de clericii de la Cambridge unde era considerata chiar o erezie bestiala, ba chiar o balsfemie care va corupe omenirea si va distruge temeliile spirituale ale ordinii sociale. Astfel a inceput viata dubla a lui Darwin, care avea sa dureze doua decenii.
Timp de doi ani, acesta si-a umplut agendele de insemnari. A fost un demers perseverent si intens. A cautat cauzele extinctiei, a considerat viata un arbore cu ramificatii (nu ca o serie de trepte, cum si-o imagina predecesorii sai), a meditat la izolarea pe insule si s-a intrebat daca variatiile au aparut treptat sau brusc. A respins teoria lui Lamarck despre forta care conduce viata in mod inexorabil in sus, folosind o gluma cazona , „Daca toti oamenii ar muri, atunci maimutele ar crea oamenii si din oameni s-ar face ingeri. Ingerii se trag din oameni”, teorie care arata cat de putine avea in comun acest candidat la hirotonisire cu isteria mentorilor sai de la Cambridge in legatura cu provenienta din maimute. Nu a existat nici o „ascensiune”: Darwin a devenit relativist, simtind ca viata se ramifica in afara in nise, nu ca o scara. Nu exista nici o metoda de clasificare a oamenilor sau a albinelor, nici o rigla de masaurare a „inaltimii”: omul nu mai era incornorarea Creatiei.
Prin septembrie 1837 a inceput sa sufere de palpitatii si de afectiuni gastrice. Stresul l-a trimis in muntii Scotiei in 1838, unde s-a destins studiind „drumurile paralele” din Glen Roy, atat de asemanatoare cu plajele ridicate peste nivelul marii din Chile. Dar boala a revenit in vreme ce continua sa ciopleasca la temelia stiintifica a unei societati dominate de cler. „Tot materialul [miraculos] se clatina sa cada”, scrie el. Darwin avea de ce sa ingrijoreze. Daca secretul sau ar fi fost descoperit, ar fi fost scos in afara societatii. La Edinburgh a fost cenzurat; alti materialisti erau demigrati public. Notele sale au inceput sa aduca in discutie subiecte controversate: „Mentionez persecutarea primilor astronomi”. In spatele mastii respectabile pe care o aborda cand mergea la Societatea Geologica se afla un dispret reinoit pentru viziunile providentiale limitate ale teologicilor. Presedintele, reverendul William Whewell,” spune ca lungimea zilelor s-a adaptat dupa durata de somn a oamenilor!!”, nota el. Cata „aroganta”.
Umanitatea: aici se afla rascrucia drumurilor. Darwin a pus de la inceput oamenii si societatea in ecuatia evolutionista. A observat ca instinctele sociale ale animalelor gregare se pot transforma in moralitate si a studiat comportamentul urangutanilor de la gradina zoologica, descoperind ca e asemanator cu cel al oamenilor. Dupa radicalizarea societatii avangardiste, Darwin a trecut la propia etapa ultraradicala in 1838 – chiar a sugerat ca credinta in Dumnezeu era o strategie de supravietuire tribala adanc inradacinata: „iubirea fata de o zeitate [este un] efect al oragnizarii [creierului]. O, tu, materialistule!”, s-a luat el peste picior. Intr-o vreme cand caracterul unui gentleman trebuia sa fie fara pata, notele lui Darwin aveau o rezonanta conspirativa. Nimic din toate acestea nu putea fi facut public inca. Bogatul carieris – admis la prestigiosul Club Athenaeum in 1838 si la Societatea Regala in 1839 – avea prea multe de pierdut.
Fiind un gentleman amator de sport, Darwin a intrebat crescatorii de animale de rasa despre modul cum au imbunatatit cainii domestici si porumbeii decorativi sofisticati dupa ce au depistat usoare variatii pe care le-au accentuat prin crestere. Insa a descoperit asemanarea deplina dintre legiile naturii si modul in care crescatorii au produs noi rase abia lecturarea lucrarii lui Thomas Malthus, Eseu despre principiul populatiei (Essay on the Principle of Population), in septembrie 1838. Acesta a fost un moment esential – chiar daca ideile malthusiene patrunsesera de mult in cercul sau liberal. Darwin traia intr-o revolutie penitenciara. Malthus spusese ca vor fi intodeauna prea multe guri de hranit – populatia creste geometric, in timp ce productia de alimente creste aritmetic – si ca mila era inutila. Prin urmare, partidul Whig a initiat Legea malthusiana a saracilor in 1834, prin care ii inchideau pe saracii bolnavi in ateliere (separadu-i pe barbati de femei, pentru a nu se reproduce). Insotitoarea lui Darwin la aceste serate, Harriet Martineau (despre care multi credeau ca se va casatori cu fratele acestuia, Erasmus) era propangadista legii pentru saraci a paritdului Whig. (Malthusienele sale romane – panflet ii erau trimise lui Darwin cand acesta se afla la bordul navei Beagle.) Darwin si-a dat seama ca explozia demografica ar conduce la o lupta pentru resurse si ca toata competitia care ar urma i-ar elimina pe cei slabi. Acesta a fost o idee pe care a aplicat-o acuma naturii (inainte considera ca popultatiile animale erau stabile ca numar de exemplare in salbaticie). Darwin a denumit modificarea adusa mecanismului malthusian ,,selectie naturala”. Natura a fost in mod egal nemiloasa, isi continua el argumentatia: suprapopulata, aceasta a trecut prin lupte feroce si din toate modalitatile in care ar fi putut varia sansele, bune si rele, cel mai bun exemplar, ,,singurul care supravietuia dupa zece mii de incercari”, a castigat, a rezistat si, astfel, a transmis trasaturile sale imbunatatite. Aceasta a fost modalitatea prin care o specie a tinut pasul cu evolutia Pamantului in viziunea lui Lyel.
Darwin a fost un intocmitor de liste inascut. In 1838 a intocmit chiar si o lista cu punctele slabe si tari pe care le presupune casatoria – si s-a casatorit cu verisoara sa, Emma Wedgood (1808-1896) in 1839. I-a marturisit, nu dupa multa vreme, gandurile sale despre evolutie, socand-o. Pana atunci, Darwin a acceptat ideea ca pana si trasaturile mentale si instinctele variaza la intamplare, ca acestea sunt materialele pentru selectie. Dar a inteles, din reactia pe care a avut-o Emma, ca trebuie sa isi ascunda teoriile in public. Desi caracterul aleatoriu si distrugator al sistemului sau evolutionarist – cu mii de exemplare murind pentru supravietuirea celui mai adaptat – a lasat putin loc unei zeitati binevoitoare care operaza pentru fiecare persoana in parte, Darwin credea, in continuare, ca Dumenezeu este supremul legiuitor al universului. In 1839 a inchis ultimul caiet cu note despre evolutie, teoria sa fiind, in mare parte finalizata.
Naturalistul mosier din Downe
Darwin a trasat o schita de 35 de pagini cu teoria sa despre selectia naturala in 1842 si a extins-o in 1844, dar nu a avut nici o intentie imediata de a o publica. I-a scris Emmei o scrisoare in 1844, rugand-o ca, daca el ar muri, sa plateasca un editor 400 de lire sterline pentru a publica lucrarea. Poate ca a vrut sa moara mai inainte. In 1842, Darwin, evitand tot mai mult societatea, isi mutase familia in satul izolat Downe, in Kent, la „marginea extrema a lumii”. (Satul se afla, de fapt, la doar 26 km de centru Londrei). Aici, traind intr-o fosta casa parohiala, Down House, a imitat stilul de viata al prietenilor sai clerici. Temandu-se sa nu fie spionat, si-a limitat chiar si plimbarile. Izolarea sa a fost completa: de acum inante si-a dus zilele dupa ceas, cu perioade stabilite pentru mers pe jos, somn, lectura si partide de table nocturne. Si-a indeplinit responsabilitatile parohiale, ajutand la administrarea clubului local. Orele sale de lucru erau dedicate albinelor, florilor si scoicilor, precum si cartilor despre recifele de corali si despre geologia sud-americana, trei dintre acestea, publicate in perioada 1842-1846, asigurandu-i reputatia de geolog.
Rareori si-a adus in discutie secretul. Cand a facut acest lucru, in special in fata botanistului de la Gradinile Botanice Kew, Joseph Dalton Hooker, Darwin a spus ca a crede in evolutie este ca si cum „ai marturisi o crima”. Analogia cu aceasta crima capitala nu era deloc neobisnuita: rebelii ateisti foloseau evolutia ca una dintre armele lor impotriva oprimarii anglicane, fiind intemnitati pentru blasfemie. Darwin, nervos si deprimat, a ajuns sa apeleze la izvoare de apa minerala si la remedii traditionaliste. Ajunsese sa inteleaga moralitatea conservatoare a clericilor. Intelegea si crima de care s-ar fi facut vinovat. Avea o avere uriasa: la sfarsitul anilor 1840, familia Darwin avea investitii de 80 000 de lire sterline, era proprietarul a doua ferme mari de la Lincolnshire; iar la sfarsitul anilor 1850 investise zeci de mii de lire sterline in actiuni feroviare. Chiar daca teoria sa, cu accente capitaliste si meritocratice, nu semana cu nimic din conceptiile enuntate de radicali si de protestatari, acesti ani de turbulente nu erau deloc un moment al destainuirilor.
Din 1846 pana in 1854, Darwin si-a sporit renumele de expert in problema speciilor, intocmind un studiu detaliat despre toate crustaceele cunoscute. Intrigat de diferentierea lor sexuala, el a descoperit ca de unele femele stau agatati mici masculi degenerati. Acest lucru i-a trezit interesul in evolutia formelor divergente de masculi si femele dintr-o creatura originara hermafrodita. Patru monografii despre un astfel de grup obscur l-au transformat intr-un expert de seama si i-au adus Medalia Regala a Societatii Regale in 1853. Nimeni nu l-ar mai fi putut taxa drept speculant in domeniul biologiei.
Articolul este preluat, cu acordul editorilor, din Enciclopedia Britannica volumul 5, enciclopedie publicata in limba romana de Jurnalul National. Enciclopedia Britannica se poate comanda de pe siteul www.enciclopediabritannica.ro
Alte articole din aceeasi serie:
gurile rele spun ca Darwin n’a calatorit nicaieri…dar ca ar fi dat bine la teorie.
Nu vad alte guri pe-aici decat a ta. Poate bagi si un link ceva.
Un articol intereant si la obiect.Darwin este unul dintre cele mai importante personalitati ale omenirii.