Energia nucleara a debutat cu desoperirea radiatiilor ionizate, care au constituit doar o curiozitate de laborator, cunoscuta numai catorva initiati. Descoperirea radioactivitatii artificiale si apoi aceea a fisiunii uraniului, in deceniul al patrulea al acestui secol, au dat un puternic imbold cercetarilor de fizica nucleara. Pentru marele public, energia nucleara a iesit insa din anonimat abia dupa aruncarea celor doua bombe nucleare in 1945 asupra Japoniei. Aceasta sursa de energie – energia nucleara – a fost adusa la cunostinta omenirii prin forta distructiva si va fi multa vreme privita cu teama si suspiciune, intampinand destule obstacole in drumul dezvoltarii ei in scopuri pasnice. De aceea se impune familiarizarea maselor largi cu problema nucleara, atat cu partile bune, cat si cu pericolele poluarii radioactive, astfel incat deciziile sa fie luate cunoscandu-se toate datele problemei!

energia-nucleara-300x208Energia nucleara

Energia nucleara se bazeaza pe reactii nucleare.

Reactiile nucleare – sunt transformarile suferite de nucleele atomilor unor substante, cand sunt bombardate cu particule alfa, beta si neutroni.
a) daca energia de reactie Q mai mica decat 0, avem reactii endoenergetice, care se petrec numai cu absorbtia unei parti din energia cinetica a particulelor incidente.
b) daca energia de reactie Q mai mare decat 0, avem reactii exoenergetice, in care se elibereaza energie nucleara sub forma de energie cinetica, se mai numesc si reactii exoterme, deoarece se elibereaza energie si sub forma de caldura.

Intr-o reactie nucleara numarul de nucleoni care intra in reactie, este egal cu numarul de nucleoni rezultati din reactie. In 1934 Enrico Fermi a studiat reactii pe nuclee grele, la bombardarea acestora cu neutroni. In experientele lor Joliot Curie si Savitch, stimulati de Fermi au gasit printre produsii derivati un element beta- activ, pe care l-au luat drept un izotop al radiului. Otto Hahn si F. Strassman au incercat sa identifice acest izotop, gasind spre surprinderea lor ca activitatea Beta- trebuie sa apartina unui izotop de bariu si nu se lasa identificat ca radiu. in publicatia lor (ianuarie 1939) Hahn si Strassman trageau de aici concluzia, ca la bombardarea cu neutroni lenti nucleul de uraniu se scinda in doua fragmente, aproximativ egale ca marime, eliberandu-se in acest proces caldura si neutroni.
Termenul de energie nucleara este folosit in doua contexte:
– la nivel microscopic, energia nucleara este energia asociata fortelor de coeziune a nucleonilor data de interactiunea tare a protonilor si neutronilor din nucleele atomice.
– la nivel macroscopic prin energie nucleara se intelege energia eliberata prin reactiile de fuziune nucleara din stele si din bombele cu hidrogen, respectiv cea eliberata prin fisiune nucleara in bombele atomice si in aplicatiile civile (centrale nucleare).
De-a lungul erei nucleare, energia nucleara a fost folosita in diverse scopuri, mai mult sau mai putin constructive, iar unele dintre acestea au dat nastere la anumite incidente.

Hiroshima si Nagasaki

Totul a inceput cu Proiectul Manhattan. Acesta a fost proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare (bomba atomica) in timpul Celui de-Al Doilea Razboi Mondial de catre Statele Unite ale Americii, Regatul Unit si Canada. Ceea ce a fost denumit oficial Districtul Ingineresc Manhattan, se refera anume la perioada 1941-1946, cand proiectul s-a aflat sub controlul Corpului de Geniu al Armatei SUA, sub adminstratia Generalului Leslie R. Groves. Cercetarea stiintifica a fost condusa de fizicianul american J. Robert Oppenheimer.
Proiectul a avut succes in dezvoltarea si detonarea a trei arme nucleare in 1945: o detonare de test a unei bombe cu implozie cu plutoniu pe 16 iulie (testul Trinity) langa Alamogordo, New Mexico; o bomba cu uraniu imbogatit denumita „Little Boy” pe 6 august deasupra orasului Hiroshima, Japonia; si o a doua bomba cu plutoniu, denumita „Fat Man” pe 9 august deasupra orasului Nagasaki, Japonia.
Radacinile proiectului s-au aflat in temerile oamenilor de stiinta ai anilor 1930 ca Germania Nazista investiga ea insasi posibilitatea producerii armelor nucleare. Nascut dintr-un mic program de cercetare in 1939, Proiectul Manhattan a ajuns sa angreneze peste 130 000 de oameni si sa coste aproape 2 miliarde de dolari (23 miliarde, la nivelul din 2007 al dolarului, pe baza CPI). A avut ca rezultat crearea multor puncte de productie si cercetare care au operat in secret.

Cele trei centre primare de cercetare si productie ale proiectului au fost centrul de productie al plutoniului aflat la Hanford Site, centrele de imbogatire a uraniului de la Oak Ridge, Tennessee, si laboratorul de proiectare si cercetare a armelor, cunoscut astazi ca Laboratorul National Los Alamos. Cercetari s-au desfasurat si in peste treizeci de alte locatii din Statele Unite, Canada, si Regatul Unit. Districtul Ingineresc Manhattan a controlat productia de arme din SUA pana la formarea Comisiei de Energie Atomica in ianuarie 1947.
Arma nucleara, numita si bomba atomica, este o arma tehnicizata extrem de distrugatoare care se bazeaza pe energia eliberata prin urmatoarele procese fizice:
– la prima generatie de bombe nucleare: prin fisiune nucleara;
– la a doua generatie (bomba cu hidrogen): prin fisiune, urmata de fuziune nucleara.
Dupa cum multi oameni stiu, bombele atomice au fost folosite doar de doua ori in timpul celui de al doilea razboi mondial.

Pe 6 august 1945, avionul de tip B-29 „Enola Gay”, pilotat de colonelul Paul Tibbets, a lansat o bomba atomica baza de uraniu cantarind patru tone si jumatate, poreclita „Little Boy” , asupra orasului Hiroshima. Podul Aioi, unul dintre cele 81 de poduri care leaga delta raului Ota a fost tinta acestei bombe. Era asteptat ca ciuperca atomica sa se inalte la 600 de metri deasupra solului. La ora 08 si 15 minute, bomba a fost lansata de pe Enola Gay. A ratat tinta cu numai 260 de metri. La ora 8 si 16 minute, intr-o clipa, 66 000 de oameni au fost omorati si 69 000 au fost raniti intr-o explozie atomica de 10 kilotone. Punctul de vaporizare totala a masurat 1 km in diametru. Distrugerea totala s-a produs intr-o zona cu diametrul de 1,8 km. Pagube importante au fost provocate pe o zona cu diametrul de 3,5 km, la 4 km departare, tot ce era flamabil a ars.

In zona de impact, temperatura mediului a egalat-o pe cea a soarelui. De obicei temperatura urca treptat, atinge un punct maxim si apoi scade treptat. Dar aici temperatura a atins punctul culminant intr-o fractiune de secunda, transformandu-se intr-o sfera de foc de ordinul a milioane de grade. Cei aflati sub punctul 0 s-au descompus, impregnandu-se in pietre. Tiglele acoperisurilor s-au topit pe o raza de 500 de metri de la punctul zero. Primarul orasului Kabe, situat la 16 km de Hiroshima, a vazut fulgerul si a simtit caldura. La Academia Navala Japoneza de pe insula Eta Jima, situata la aproape 100 de km S-E de Hiroshima, elevii aflati in salile de curs au auzit un sunet de joasa tonalitate si au simtit adierea unui vant neobisnuit de cald prin ferestrele deschise. Cei care lansasera bomba erau la randul lor ingroziti de parjolul pe care il provocasera. „Era o viziune infricosatoare, o masa clocotitoare de fum gri-purpuriu si care avea un miez rosu” a declarat la sfarsit unul dintre piloti. De-abia dupa 12 ore de la cataclism, spre seara s-a putut intra in prima retorta in care avusese loc o reactie urmata de moartea atomica.

Pe 9 august 1945, Nagasaki a avut parte de acelasi tratament ca si Hiroshima. De aceasta data, o bomba pe baza de plutoniu, poreclita „Fat Man” a fost aruncata asupra orasului. Cu toate ca bomba a avut o deviatie de aproape 2 km, totusi a distrus mai mult de jumatate din oras. Populatia orasului Nagasaki a scazut intr-o sutime de secunda de la 422 000 de locuitori la 383 000. Au fost omorati 39 000 de oameni si au fost peste 25 000 raniti. Aceasta explozie a avut mai putin de 10 kilotone. Estimarile fizicienilor care au studiat fiecare explozie sustin ca a fost folosita doar o miime din puterea exploziva a acestor bombe. In timp ce insasi explozia unei bombe atomice este destul de letala, puterea ei distructiva nu se opreste aici. Radiatiile atomice creeaza un alt pericol de asemenea. Ploaia care urmeaza oricarei detonari atomice este incarcata cu particule radioactive. Multi supravietuitori ai exploziilor din Hiroshima si Nagasaki au murit in urma otravirii produsa de ploaia radioactiva.

In prezent, singurele tari recunoscute oficial ca puteri nucleare sunt Statele Unite ale Americii, Rusia, Marea Britanie, Franta, China, India si Pakistan. Rusia a mostenit armele de la Uniunea Sovietica.
Este posibil ca si alte tari sa detina arme nucleare, dar ori nu au recunoscut aceasta in public, ori posesia lor nu este confirmata. Spre exemplu, Israelul are sisteme de aeropurtare moderne si pare sa aiba si un program nuclear extensiv; Coreea de Nord a declarat ca are capabilitati nucleare (desi a facut cateva declaratii schimbatoare in legatura cu parasirea programului sau de armament nuclear, de multe ori in functie de clima politica din acel moment), dar nu a realizat un test confirmat; de accea statutul armelor sale raman neclar. De asemenea si Iranul este acuzat la momentul de fata (2008) de catre un numar de guverne ca ar vrea sa dezvolte capabilitati nucleare; gurvenul iranian spune insa ca activitatile sale nucleare, cum ar fi imbogatirea uraniului, urmaresc numai scopuri pasnice.

Cea mai puternica arma nucleara detonata, pana in prezent, este Bomba Tsar. Bomba Tsar este numele dat de Occident celei mai mari bombe atomice construite vreodata. A fost o bomba cu hidrogen, fabricata de Uniunea Sovietica sub numele oficial de RDS-220, numele de cod fiind Ivan. Proiectul initial prevedea o putere echivalenta de 100 megatone TNT, redusa mai apoi la 50 Mt, pentru limitarea contaminarii radioactive. A fost detonata la 30 octombrie 1961, in arhipelagul Novaia Zemlia. Scopul ei a fost doar demonstrarea capacitatii tehnologiilor militare ale URSS; s-a construit un singur exemplar, cea detonata, iar o macheta se afla in prezent la Muzeul armelor nucleare rusesti din Saratov. Bomba avea masa de 27t, si era de forma unui cilindru lung de 8 m, cu 2 m diametru. Este una din cele mai „curate” bombe atomice create vreodata, 97% din energia ei fiind data de reactia de fuziune nucleara (care nu produce reziduuri radioactive).

Bomba a fost lansata dintr-un avion Tu-95V modificat, acoperit cu o vopsea speciala reflectorizanta, care a decolat din peninsula Kola. A fost lansata de la altitudinea de 10500m, si detonata la 4000m deasupra solului. Pentru a-i incetini caderea s-a folosit o parasuta de 800kg, dand astfel timp avionului sa se indeparteze suficient. A explodat la 11:32 AM ora Moscovei (30 octombrie 1961), deasupra poligonului atomic Mityushikha. Ciuperca atomica s-a ridicat la 60km inaltime. Explozia a putut fi vazuta si simtita pana in Finlanda, spargand si geamuri. Unde de soc atmosferice s-au propagat pana la 1000km. Oamenii care s-ar fi aflat la mai putin de 100km ar fi suferit arsuri de gradul 3. Socul seismic a masurat 5’5,25 grade pe scara Richter. Puterea degajata in cele 39 nanosecunde ale exploziei a fost de 5,4×1024 watt (5,4 yottawatt), aproximativ 1,4% din puterea Soarelui.

Accidentul nuclear de la Cernobal.

A fost un accident major in Centrala Atomoelectrica Cernobal, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmata de contaminarea radioactiva a zonei inconjuratoare.

Sambata, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul nr. 4 a suferit o explozie catastrofala a vaporilor de apa, care a declansat un incendiu, o serie de explozii aditionale si fluidizare nucleara. Accidentul poate fi gandit ca o versiune extrema a accidentului SL-1 in Statele Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorand trei oameni), radioactivitatea raspandindu-se direct in interiorul cladirii unde se afla SL-1. in timpul accidentului de la Cernobal insa, aceasta a fost dusa prin vant spre frontierele internationale.
Centrala electrica se afla in apropiere de orasul parasit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitatii radioactive s-a indreptat spre partile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei si partile estice ale Americii de Nord. Suprafete mari din Ucraina, Belarus si Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitatiile radioactive cad in Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.
Accidentul a pus in discutie grija pentru siguranta industriei sovietice de energie nucleara, incetinind extinderea ei pentru multi ani si impunand guvernului sovietic sa devina mai putin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina si Belarus au fost supuse decontaminarii continue si substantiale. E dificil de estimat un numar precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobal, deoarece secretizarea din timpul sovietic a ingreunat numararea victimelor. Listele erau incomplete si ulterior autoritatile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiatie” din certificatele de deces.

Raportul Forului Cernobal din anul 2005, condus de Agentia Internationala a Energiei Atomice (IAEA) si Organizatia Mondiala a Sanatatii (WHO), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucratori si 9 copiii cu cancer tiroidian) si a estimat ca mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian intre copiii diagnosticati in 2002. Desi in Zona de Excludere a Cernobalului anumite zone restranse vor ramane inchise, majoritata teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare si activitate economica.

Reactorul nuclear este o instalatie in care este initiata o reactie nucleara in lant, controlata si sustinuta la o rata stationara (in opozitie cu o bomba nucleara, in care reactia in lant apare intr-o fractiune de secunda si este complet necontrolata).
Reactoarele nucleare sunt folosite pentru numeroase scopuri. Cea mai semnificativa utilizarea curenta este pentru generarea de putere electrica. Reactoarele de cercetare sunt folosite pentru producerea de izotopi si pentru experimente cu neutroni liberi. Din punct de vedere istoric, prima folosire a reactoarelor nucleare a fost producerea plutoniului pentru bomba atomica. O alta utilizare militara este propulsia submarinelor si a vapoarelor (desi aceasta presupune un reactor mult mai mic decat cel folosit intr-o centrala nuclearo-electrica).
In mod curent, toate reactoarele nucleare comerciale sunt bazate pe fisiunea nucleara si sunt considerate problematice datorita nesigurantei lor si riscurilor asupra sanatatii. Din contra, altii considera centrala nucleara ca fiind o metoda sigura si nepoluanta de generare a electricitatii.
Instalatia de fuziune este o tehnologie bazata pe fuziunea nucleara in locul fisiunii nucleare.
Exista si alte instalatii in care au loc reactii nucleare intr-o maniera controlata, incluzand generatoarele termoelectrice radioizotope si bateriile atomice, care genereaza caldura si putere exploatand dezintegrarile radioactive pasive, cum ar fi, de exemplu, instalatiile Farnswoth-Hirsch de producere a radiatiilor neutronice.

Principalele aplicatii ale reactoarelor nucleare

In centrale nuclearo-electrice: productie de caldura pentru generare de electricitate; productie de caldura pentru incalzire domestica si industriala; productie de hidrogen; la desalinare.
In propulsia nucleara: pentru propulsie nucleara marina; exista propuneri pentru rachete termonucleare; exista propuneri pentru rachete propulsate prin puls nuclear.
In transmutatie de elemente: la productia de plutoniu, adesea pentru utilizarea in arme nucleare; la obtinerea divertilor izotopi radioactivi, cum ar fi americiu pentru detectorii de fum, respectiv cobalt-60, molibden-99 si altii, folositi in medicina.
In cercetare: pentru asigurarea unei surse de radiatie cu neutroni si pozitroni (cum ar fi pentru Analiza cu activare neutronica si Datarea cu potasiu-argon); pentru dezvoltarea de tehnologii neclare.
Centralele nucleare desi ofera energie electrica ieftina, au o mare problema, deseurile radioactive.

Deseurile radioactive sunt rezultatul activitatilor zilnice de intretinere, reparatii, al opririlor programate sau neprogramate ale centralei si sunt gestionate complet separat de deseurile conventionale.
Deseurile radioactive generate in urma acestor activitati sunt:
– solide (plastic, celuloza, sticla, lemn, filtre de purificare, filtre de la sistemele de ventilatie etc.).
-lichide organice (ulei, solvent, lichid scintilator).
-amestecuri solide-lichide inflamabile.
Colectarea si sortarea lor este efectuata de personal calificat, dupa reguli si criterii specificate prin proceduri. Activitatea de sortare se aplica tuturor tipurilor de deseuri radioactive. Pentru fiecare tip de deseuri radioactive (solide, lichide organice si amestecuri solide-lichide inflamabile se urmaresc diferite criterii:
– sursa de provenienta (cladirea serviciilor, cladirea reactorului).
-felul materialului (plastic, celuloza, metal, lemn, ulei, solventi etc.).
-continutul de radionuclizi (viata scurta, medie sau lunga).
-debitul de doza la contact (slab active, mediu active).

Dupa sortare, deseurile radioactive sunt stocate in containere speciale de inox.
Deseurile radioactive lichide organice sunt pastrate in cladirea serviciilor, urmand sa fie solidificate pentru eliminarea potentialelor pericole de inflamabilitate.
Unele deseuri solide sunt compactate cu o presa hidraulica pentru reducerea volumului.
Stocarea deseurilor radioactive solide sau solidificate este asigurata pentru toata perioada de exploatare a centralei in conditii de securitate si pastrare optime. Depozitarea finala a acestor deseuri se va realiza numai dupa conditionarea in matrice solide, sigure, care sa garanteze ca cel putin 300 de ani nu vor avea impact negativ asupra mediului inconjurator.
Dupa 50 de ani de energetica nucleara intrebarea „cum sa se administreze aceste resturi materiale” se confrunta cu probleme de securitate si tehnice, una din importantele directii de actiuni a criticilor industriei nucleare fiind chiar aceste costuri si riscuri pe termen lung asociate cu managementul deseurilor radioactive.

Administrarea combustibilului ars poate include variate combinatii de stocare, reprocesare si depozitare finala. In practica, combustibilul ars este stocat in piscine cu apa usoara (normala), de obicei chiar in incinta centralei. Apa asigura racirea combustibilului ars si este un ecran de protectie impotriva radioactivitatii acestuia. Dupa perioada de racire si diminuare a nivelului de radiatii, combustibilul ars este stocat (stocare uscata) fie in containere intermediare de otel si beton monitorizate cu atentie, fie in depozite finale sub forma de puturi adanci sapate in diferite formatiuni geologice.
Reprocesarea combustibilului ars este atractiva deoarece permite reciclarea combustibilul nuclear si asigura pregatirea deseurilor pentru depozitarea finala. Totusi, experienta Frantei, de exemplu, a aratat ca depozitarea finala este mult mai economica deoarece reprocesarea combustibilului ars conduce la cresterea de 17 ori a cantitatii de deseuri radioactive sub forma lichida.

Desi omenirea a imblanzit recent puterea nucleara, primele reactoare nucleare au aparut in mod natural. Cincisprezece reactoare de fisiune naturale au fost gasite in trei depozite separate de minereu la mina Oklo din Gabon, in vestul Africii. Descoperite pentru prima data de Francis Perrin, acestea sunt numite ca „Reactoarele Fosile Oklo”. Aceste reactoare functioneaza de aproximativ 150 milioane de ani, avand o putere medie de 100 kW. De asemenea, emisia de caldura, lumina si radiatii de la stele se bazeaza pe fuziunea nucleara. Conceptul unui reactor nuclear natural a fost teoretizat inca din 1956 de Paul Kurola la University of Arkansas.

Submarine nucleare

O revolutie in constructia de submarine a avut loc in 1955. Flota Militara SUA a lansat USS Nautilus – primul submarin cu propulsie nucleara. Actionat de o bucata de uraniu, de marimea unei mingi de golf, intr-un reactor nuclear. Nautilus putea parcurge peste 110000 km in doi ani, fara a trebui realimentat.

Reactorul unui submarin nuclear produce caldura prin fisiunea nucleelor. Prin acest proces se divid nucleele atomice, eliberand cantitati mari de caldura. Un lichid de racire extrage caldura din reactor si o transfera la apa dintr-un boiler. Apa fierbe, generand aburi, trecuti apoi in turbinele de propulsie principale si in turbine legate la generatoare electrice. Caldura transforma apa in aburi. Apoi, aburii rotesc turbinele care actioneaza elicele.
Submarinele cu propulsie nucleara sunt foarte costisitoare si doar flotele militare ale celor mai bogate tari si le pot permite. Ele sunt de doua tipuri.

Submarinele nucleare vanatoare-distrugatoare, cunoscute ca SSN-uri, se folosesc la urmarirea si la distrugerea navelor si a submarinelor inamice. Ele sunt dotate cu sonar sensibil pentru a detecta „semnatura sonora” unica, un sunet de identificare, a unui vas inamic. Operatorii de sonar priceputi pot sa identifice multe vase pur si simplu dupa tipul de zgomot pe care il fac. Acesta este in mare parte determinat de viteza cu care se roteste elicea si de numarul de pale pe care il are aceasta. Indiferent cat de silentios ar fi un submarin, de obicei, el poate fi detectat prin folosirea unui sistem sonor activ. Acesta transmite unde sonore prin apa si receptioneaza ecourile, inclusiv pe cele provocate de submarine. SSN-ul rusesc clasa Alfa, cunoscut sub numele de „pestisorul auriu”, se poate scufunda la 700 m si poate sa atinga o viteza maxima de 110 km/h. Pe vremea Razboiului Rece dintre SUA si fosta Uniune Sovietica, ambele tari si-au construit flote mari de submarine vanatoare-distrugatoare cu scopul si rezistenta de a astepta langa porturile terminale ale inamicului si de a-si urmari prada in zonele de patrulare oceanice.

Submarinele balistice, care sunt cele mai mari submarine cu propulsie nucleara sunt cele concepute pentru aruncarea proiectilelor balistice cu raza mare de actiune, purtand focoase nucleare. Aceste vase, cunoscute ca SSBN-uri, pot lansa proiectile pe sub apa, pentru a lovi tinte la mii de kilometri departare. SSBN-uri se afla in functiune in SUA, Rusia, Marea Britanie, Franta si China. Capacitatea SSBN-urilor de a evita detectarea, ramanand sub apa luni intregi daca este necesar, la protejeaza de atacul nuclear – un mare avantaj fata de punctele de lansare a proiectilelor pe uscat. Daca un inamic lanseaza un atac cu arme nucleare, SSBN-urile pot contraataca devastator. Aceasta le face foarte eficiente in tinerea la distanta a inamicilor. SSBN-urile include cele mai mari submarine din lume – clasa Typhoon ruseasca, lunga de 170 m.

Propulsie nucleara spatiala.

Studierea propulsiei nucleare in spatiu a inceput in 1959 la NASA si a fost sprijinit de Atomic Energy Commission. Planul s-a numit NERVA si a fost abandonat in 1972. Intre 1959 si 1972 se apreciaza ca Nerva a cheltuit aprox. 7 miliarde $. Au fost construite 20 de motoare de racheta propulsate de energia nucleara.
Testele si constructia au avut loc in Nevada. Motoarele cu propulsie nucleara au fot testate in aer liber si au avut o putere intre 50.000 – 250.000 de cai putere. Ca o comparatie, un motor cu combustie chimica da aprox.400.000 de cai putere.
Spre deosebire de combustia chimica in care hidrogenul este ars pentru a produce jetul de propulsie, in motoarele atomice energia produsa de fisiunea uraniului este folosita pentru incalzirea hidrogenului care apoi este aruncat prin duze pentru a produce energia de propulsie. Totul este mult mai eficient si pentru aceasi distanta se foloseste numai jumatate din cantitatea de hidrogen care ar fi arsa de un motor traditional de racheta.

Surse:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Bomba_%C5%A3arului
http://en.wikipedia.org/wiki/Tsar_Bomba
http://www.atomicforum.org/russia/tsarbomba.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cernob%C3%AEl
http://en.wikipedia.org/wiki/Atomic_bombings_of_Hiroshima_and_Nagasaki
http://en.wikipedia.org/wiki/Nuclear_submarine
http://www.nuclearspace.com/content_scitech1.aspx
http://ro.wikipedia.org/wiki/Reactor_nuclear
http://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_nuclear%C4%83

8 COMENTARII

  1. ganditiva probabil,daca bomba tsar avea doar 1,4 % din puterea Soarelui,ganditiva ca toate bombele nucleare ka un loc(incluzand si cele noi si cele vechi),toate ar face cam vreo in jur de aproape 50 %,nu stiu cate rachete si bombe nucleare sunt pe pamant
    dar ganditiva ca daca ar fi peste 10 bombe tsar detonate,viata de pe pamant ar disparea datorita schimbarii climatice grave provocata de noi
    🙁 🙁 ce nasol

  2. am niste date estimadive de la inceputul anilor 90:
    rusia detine peste 5000 de bombe atomice
    sua pete 4500. cina peste 1000
    marea britanie in jur de 500
    franta peste 400
    si ganditiva ca de atunci au mai facut foarte multe si poate ca bomba tsar care normal era setomata la 100 mt a fost redusa la 50 mt pentru a nu emana radiati foarte mari asta find in 1969 acum ar pute face bombe daca nu cumva sunt facute de 1000 de megatonedeci vreo dou trei din alea si in decurs de 5 6 ani nu mai e viata pe tera oricum si alea pe care le detineau la incputul lui anilor 90 si eram ingerasi de mult.
    deci rugativa sa nu vina cel de-al 3 razboi mondial ca ne-am lins pe bot

LĂSAȚI UN MESAJ