In ultima vreme, simbolurile au reinceput sa fie privite printr-o prisma favorabila. Imaginatia nu mai este acuzata ca in Evul Mediu ca incita oamenii sa o ia razna; dimpotriva, i se recunosc meritele, fiind pusa pe acelasi plan cu sora ei geamana, ratiunea. Favoarea de care se bucura in prezent acest domeniu se datoreaza in mare parte anticiparilor aflate in numeroase opere de fictiune, unele verificate de oamenii de stiinta. Numerosi sociologi se straduiesc sa stabileasca dimensiunile imaginii sub al carui impact traim astazi. Lucidele analize ale psihanalistilor ne permit nu numai sa interpretam altfel de cum se obisnuia inainte stravechile mituri,ci sa semnalam si aparitia unor noi mitologii. Simbolurile devin astfel punctele de sprijin ale regatului imagistic pentru ca dau la iveala secretele inconstientului si pun in miscare cele mai ascunse resorturi oferind noi perspective asupra necunoscutului.

Fiecare dintre noi, prin felul sau de a fi, de a vorbi, de a se misca sau de a visa se foloseste de simboluri cu sau fara stirea lui.Simbolurile confera ceva concret dorintelor, ele declanseaza anumite actiuni, modeland comportamente si tot ele alcatuiesc samburele din care se va ivi o victorie sau o infrangere.
Felul in care au luat nastere simbolurile,s-au dezvoltat si au fost interpretate intereseaza azi numeroase discipline precum : istoria civilizatiilor si a religiilor, lingvistica, antropologia culturala, critica de arta,psihologia comportamentala si nu numai. Fara a socoti terminata aceasta lista am mai putea adauga tehnicile folosite in operatiile de vanzare – marketing – management, propaganda, politica.
symbolismSe spune astfel ca traim intr-o lume de simboluri. Ar fi mai nimerit sa afirmam ca o lume de simboluri traieste in noi.
Expresia simbolica manifesta efortul facut de om pentru a-si descifra soarta care-I scapa din maini,ascunzandu-se mereu.
Am descoperit pe parcurs ca simbolul o ia la goana tocmai cand socotesti ca l-ai prins,pe masura ce se limpezeste el isi ascunde fata caci, asa cum spune Georges Gurvitch, simbolurile reveleaza voaland si voaleaza reveland.
Se constata in prezent importante variatii de sens in folosirea termenului simbol. Pentru a preciza terminologia actuala este necesar sa distingem imaginea simbolica de toate celelalte. Avand in vedere ca frontirele dintre aceste valori-imagini se intrepatrund uneori pana la identificare este necesar sa le delimitam teoretic.

EMBLEMA: este o figura vizibila,adaptata in mod conventional pentru a reprezenta o idee,o entitate fizica sau morala; astfel drapelul este emblema patriei,laurul cea a gloriei.
ATRIBUTUL : este un fapt/imagine care serveste drept semn distinctiv unui anumit personaj/colectivitati/figuri istorice sau legendare – balanta este atributul justitiei.
ALEGORIA : reprezentare sub forma umana/animala/vegetala a unei fapte nemaivazuta,a unei situatii.virtuti sau fiinte abstracte – o femeie inaripata este alegoria victoriei,cornul abundentei este alegoria prosperitatii.
METAFORA: dezvolta o comporatie intre 2 fiinte/situatii – elocinta este un noian de vorbe.
ANALAOGIA : raport intre 2 fiinte/notiuni esential diferite, dar asemanatoare dintr-un anumit punct de vedere – mania lui Dumnezeu spre exemplu nu are decat un raport analogic cu mania omului. Rationamentele de acest tip sunt sursa unor nenumarate concluzii eronate.
SIMPTOMUL : modificare in aspectul/felul de a functiona al unui anumit ansamblu care poate da la iveala o perturbare/stare conflictuala
PARABOLA : povestire al carui sens,desi de sine statator,este menita sa sugereze,dincolo de semnificatia ei evidenta,o lectie de morala – parabola samantei biblice care poate cadea pe pamant prielnic sau nu.
APOLOGUL: fabula didactica, fictiunea unui moralist, destinata sa transmita o anumita invatatura, descriind o situatie imaginara.

Toate aceste forme figurative au in comun faptul de a fi semne si de a nu depasi nivelul semnificatiei.Ele sunt doar mijloace de comunicare pe planul cunoasterii imaginative sau intelectuale,avand rolul de a oglindi,dar nu si cel de a depasi cadrul reprezentarilor.
Simbolul se deosebeste in mod esential de semn,intrucat acesta din urma reprezinta numai o conventie arbitrara in cadrul careia semnificantul si semnificatul raman straini unul de altul.

G. Bachelard in „Poetica spatiului” spunea ca rezonanta ne starneste dorinta de a aprofunda propria noastra existenta operand o cotitura ontologica. Simbolul devine novator. Nu se multumeste sa provoace rezonante doar, ci ne invita si la o transformare in profunzime.
Cu alte cuvinte, abstractizarea goleste simbolul, generand semnul. Dimpotriva, arta se fereste de semn si nutreste simbolul.
Anumite formulari dogmatice au fost numite simboluri ale credintei. Ma refer la acele declaratii oficiale ale diferitelor culte,datorita carora initiatii intr-o anumita credinta,un anumit rit sau o anumita societate relgioasa se recunosc intre ei : adoratorii Cibelei si ai lui Mitra isi aveau propriile simboluri.De asemenea, crestinii, prin profesiunile de credinta, incepand cu ale Apostolilor si continuand cu diversele versiuni ale crezului de la Niceea,Calcedon si Constantinopol, au primit numele de simboluri. Insa acestea nu pot fi socotite simboluri,ci doar semne de recunoastere,cel mult „adevaruri” de ordin transcedental.
Simbolul ne poarta dincolo de semnificatie, decurgand din interpretare, conditionata la randul ei de anumite predispozitii. Simbolul este incarcat. El reprezinta, invaluind in acelasi timp, el faureste dezmembrand. Simbolul actioneaza in speta asupra structurilor mentale, mobilizand psihismul in totalitatea lui.
Iata o simpla roata corelata cu soarele, cu ciclurile cosmice,cu semnele Zodiacului si destinul, cu mitul vesnicei reintoarceri devine cu totul altceva.Simbolul implica deci in consistenta lui o ruptura, o discontinuitate, o trecere spre o alta ordine superioara.

Cele mai pregnante exemple in acest sens sunt arhetipurile lui Jung. S-ar putea aminti si conceptia lui Freud, indubitabil mult mai restrictiva decat definitia data de Jung asupra fantasmelor originare care ar fi structuri fantasmagorice tipice (viata intrauterina, scenariu originar, castrare, seductie) socotite drept organizatoarele vietii. Universalitatea lor s-ar constitui intr-un patrimoniu transmis filogentic.
Aceste prototipuri de ansambluri simbolice sunt atat de adanc gravate in inconstient incat ar constitui structuri psihice aproape universale,innascute si mostenite,ca un fel de constiinta colectiva.
Umanitatea poseda deci in comun aceste structuri constante care pot varia in functie de epoca/etnie/individ.
In concluzie, simbolul arhetipal leaga universalul de individual.

Miturile apar ca niste scenarii ale arhetipurilor, prezentand scheme, simboluri sau compozitii de ansamblu precum : epopei, naratiuni, geneze, cosmogonii, teogonii, gigantomahii care vadesc inceputul unui proces de rationalizare.
Eliade descoperea in mit modelul arhetipal al tuturor creatiilor, indiferent de planul pe care se infaptuiesc : biologic, psihologic, spiritual.
Functia principala a mitului este aceea de a fixa modele exemplare in toate actiunile semnificative savarsite de oameni. Mitul apare ca un teatru simbolic unde se desfasoara lupte interioare si exterioare date de om in drumul care-l duce la evolutie si la cucerirea personalitatii sale.
Identificare cu zei sau eroi imaginari poate duce la un fel de alienare, structurile acestea tinzand sa prefaca subiectul intr-un ins asemanator modelului, sa-l identifice cu lumea imaginara, separandu-l si astfel pierzand contactul cu cea reala.
Insa acest tip de simbol cauta echilibrul.

Simbolistica reprezinta unul din cele 3 registre esentiale reperate de Lacan in planul psihanalizei alaturi de imaginar si real.
Levi-Strauss considera in acest sens ca orice cultura poate fi considerata ca un ansamblu de sisteme simbolice, pe prim plan aflandu-se limbajul, cutumele matrimoniale, relatiile economice, arta, stiinta, religia.

In concluzie, simbolismul defineste o scoala de exegeza – teologica, filozofica, estetica – potrivit careia textele religioase si operele de arta n-ar avea o semnificatie literala sau obiectiva, nefiind decat expresii simbolice si subiective ale gandirii si vietii afective.

NATURA VIE SI DE NEDEFINIT A SIMBOLULUI

Simbolul desparte si reuneste.
Istoria simbolului arata ca oricare obiect poate capata o valoare simbolica, fie el concret (pietre, metale, arbori, flori, animale, izvoare, fluvii, oceane, munti, planete, foc, traznet) sau abstracte (forma geometrica, numar, ritm, idee).
Putem fi total de acord cu Pierre Emmanuel cand afirma ca intelegem prin obiect nu numai o fiinta sau un lucru real, ci si orice tendinta sau imagine obsesiva : un vis, un sistem de postulate avand un regim preferential, o terminologie specifica unei anumite persoane.
Mergand pe drumul marcat de Freud putem sustine fara indoiala ca ceea ce este simbolizat apartine intotdeauna inconstientului. Cat despre Jung – penru el simbolul este o imagine capabila sa desemneze cat mai bine natura Spiritului pe care doar in strafundurile fiintei noastre o putem ichipui.
Simbolul nu restrange si nici nu explica. El trimite la un sens aflat „dincolo”, un sens insesizabil si vag presimtit pe care nici un cuvant din limba vorbita nu-l poate exprima satisfacator.

Simbolul, o fiinta vie, mereu in transformare,precum un cristal care retrimite lumina mereu altfel prin multiplele sale fatete.
Simbolismul este o data imediata a constiintei totale afirma Eliade, cu alte cuvinte a omului care se descopera om, o omului care devine constient de pozitia sa in univers;aceste descoperiri sunt atat de strans si organic legate de drama sa personala,incat acelasi simbolism determina nu numai activitatea subconstientului sau, ci si cea din care se ivesc cele mai importante expresii ale vietii spirituale.
Simbolul exprima in ultima instanta sinteza contrariilor,pluridimensionale si interconectate, susceptibile de a capata mereu noi dimensiuni. Deci sa nu cautam sa le smulgem din aura de lumina in care s-au ivit.
Fie ca exploram simbolul sau il folosim drept substitut,sau ca liant de mediere sau unificare intre lumi si idei diferite, antagonice, fie ca il folosim in scopuri pedagogice sau terapeutice sau chiar sociale. El trebuie sa rasune, sa vibreze, sa transcende spatiul si timpul, sa tranforme lumea cunoscuta si necunoscuta.

S-au incercat mii de clasificari ale lui – cosmologice, metafizice, etice, religioase, eroice, psihologice. De ce incercam sa clasificam nepatrunsul? Neintelesul?

Scriitori talentati, poeti precum Novallis, Holderlin, Poe, Baudelaire, Rimbaud, Nerval, Mallarme, Jarry si simbolistii francezi, misticii din Orient si Occident, cei care au decriptat imaginile lumii aflate in Africa, in Asia sau in cele doua Americi – simbolurile ii reunesc peste epoci.

Sa incheiem prin cuvintele lui Marthe Arnould : „Sa pornim deci la drum, cautand dincolo de aparente adevarul, bucuria, semnificatia tainica si sacra a toate cate se afla pe acest pamant vrajit si inspaimanatator – Sa pornim deci pe calea devenirii”.

LĂSAȚI UN MESAJ