Richard Feynman spunea ca stiinta este o modalitate de a incerca sa nu te pacalesti singur. Si tot el spunea ca citatele sunt foarte utile, dar ele nu inlocuiesc demonstratia stiintifica.
Dar ce inseamna dovada si demonstratia stiintifica? De fapt, stiinta nu poate hotari ce este adevarat si ce nu. Toate postulatele stiintifice si conceptele sunt deschise pentru reevaluare, indata ce noi date sunt obtinute iar tehnologia se dezvolta. Dovada, tine de logica si matematica. Adesea auzim cuvantul „adevar” mentionat intr-un context stiintific.
Stiinta nu poate arata „adevarul absolut”, ci poate oferi dovezi in favoarea unor idei sau a altora. Se credea ca Pamantul e plat si ca Soarele se invarte in jurul Pamantului. Ca placile tectonice, sau continentele nu se misca si ca obiectele aflate in aer nu pot zbura decat daca dau din aripi. Aici a fost nevoie de stiinta pentru a demonstra ca nu este asa.
Functia principala a stiintei este de a demonstra existenta unui fenomen care nu poate fi observat direct. Stiinta nu este necesara pentru a ne arata lucruri care le vedem singuri. Cele mai importante descoperiri ale stiintei au fost realizate prin observarea indirecta. De exemplu electronii, virusurile, bacteriile, undele radio, razele X, lumina ultravioleta, energia, entropia, fuziunea solara, genele, proteinele sau ADN-ul, sunt doar cateva exemple unde observarea directa este imposibila, si doar datorita tehnicii si a stiintei acestea au putut fi descoperite.
Pana in anul 1961 oamenii nu au observat in mod direct ca Pamantul este rotund. Desi acest concept a fost considerat stiintific timp de 2000 de ani. Ipoteza lui Copernic sustinea ca Pamantul orbiteaza in jurul Soarelui. Toate aceste fenomene „invizibile” au fost elucidate folosind metodele stiintifice.
Metoda stiintifica
Ce inseamna mai exact metoda stiintifica? E o intrebare complicata si tine in general de „filozofia stiintei”. Probabil cel mai influent filozof al stiintei din secolul 20 a fost Karl Popper. Metoda stiintifica este un program pentru cercetare care contine patru etape principale. In practica, acesti pasi urmeaza mai mult o ordine logica decat una cronologica. Primul pas este observarea. Urmeaza ipoteza pentru a explica observatiile. De asemenea, trebuie sa poata fi testata. A treia etapa conta in cautarea unor confirmari pentru predictiile realizate. In ultima etapa, daca predictiile au fost contrazise de observatiile empirice, se reintoarce la a doua etapa si se reface ipoteza.
In domeniile stiintei, observatiile se fac in permanenta. Informatiile noi, in special detaliile unor procese care nu au fost intelese, pot impune o noua limita ipotezei originale. Asadar, noile date, combinate cu o ipoteza veche, pot duce adesea la noi predictii care pot fi testate mai departe.
Examinarea metodei stiintifice arata ca stiinta implica mai mult decat un empirism „naiv”. Ca cercetator, nu este necesar doar sa observi, sa repeti si sa masori. Aceste trei tehnici sunt doar o parte al procesului de observare. Astrologii, alchimistii si samanii pot observa, repeta si masura – dar asta nu e stiinta. Ce se deosebeste intre stiinta si non-stiinta, este modul in care observatiile sunt interpretate, testate si folosite. Un astrolog poate interpreta anumite evenimente din viata de zi cu zi ca fiind urmari ale pozitiei unei planete, dar observarea si interpretarea aceasta nu se numeste tot stiinta.
Ipotezele trebuie sa poata fi testate
O caracteristica a stiintei este conceptul de ipoteza care se poate testa. O astfel de ipoteza trebuie sa faca predictii care sa poata fi validate de observatori independenti. Prin „testabil” inseamna ca predictiile trebuie sa includa exemple si trebuie sa explice toate datele. Acestea trebuie sa poata fi testate. De exemplu, ipotezele creationiste sau ale designului inteligent, pica din acest punct de vedere. Ele pot explica uneori observatiile biologice, dar tot nu pot fi numite „stiinta”. Nu pot fi testate si nu sunt „falsificabile”.
Nu toate ipotezele sunt valide „in mod egal”. Unele ipoteze indeplinesc metodele stiintifice, altele nu pe deplin. In practica stiintifica, o ipoteza bine sustinuta este privita ca teorie. O teorie care a trecut testul timpului poate fi numita si ca un „fapt stiintific”. Nimeni nu poate observa in mod direct electronul, fuziunea stelara, undele radio etc, dar toate acestea sunt fapte stiintifice.
Albert Einstein spunea: „Atata timp cat legile matematicii se refera la realitate, ele nu sunt precise. Iar pana cand ele sunt precise, nu se mai refera la realitate.”
Validarea unei ipoteze nu consta doar in cateva confirmari sau contradictii, ci pe totalitatea dovezilor. Adesea, datele intiale pot fi inconsistente cu o teorie, fapt ce poate duce la noi predictii importante. Istoria fizicii ne da un exemplu mai clar. Miscarea anormala a planetei Uranus parea inconsistenta cu teoria lui Newton. Oricum, afirmand existenta unei planete nevazute, nu se putea explica prin paradigma Newtoniana. In general, o explicatie pentru un comportament anormal poate fi considerata ad hoc pana este verificata. O data cu avansarea tehnologiei s-au putut verifica teorii vechi, chiar si confirmarea existentei unor planete prezise initial, desi la inceput existenta lor a fost dedusa doar matematic, indirect, pe baza datelor obtinute in urma unor experimente.
„Anomaliile” pot fi tratate ca orice alta ipoteza: trebuie „cantarite”, testate, contrazise sau confirmate.
Biliografie: http://www.talkorigins.org/faqs/comdesc/sciproof.html
