shintoismSarbatorile japoneze

Sarbatorile traditionale japoneze sunt o combinatie de elemente seculare, agricole, budiste si sintoiste. Câteodata, o religie sau o traditie domina într-o anumita zi. Alteori, toate sursele se îmbina împreuna în ziua respectiva. Sarbatori variate sunt celebrate în sanctuarele sinto locale, de-a lungul anului.

Anul nou

Sarbatoarea celebrata în modul cel mai amplul este Anul Nou japonez. În trecut, când se folosea un calendar lunar, aceasta sarbatoare se tinea în februarie însa acum este celebrata de la 1 la 6 ianuarie. În aceasta perioada se opresc toate activitatile economice iar oamenii se aduna în familiile lor. Fiecare familie îsi purifica si îsi curateste casa si se manânca o mâncare deosebita. În templele budiste, la miezul noptii se lovesc gongurile de 108 ori pentru 108 patimi ca sa fie date afara în noul an. În ziua de Anul nou, familiile viziteaza locurile de cult. Unii merg în templele budiste dar majoritatea merg la sanctuarele sintoiste. La sfârsitul sarbatorilor, podoabele de Anul nou sunt arse pe ruguri.

Ziua de nastere a lui Buddha

În Japonia, ziua de nastere a lui Buda se sarbatoreste pe 8 aprilie. În templele budiste, preotii rastoarna flori si ceai dulce peste statuile lui Buda, ca amintire a faptului ca în ziua de nastere a lui Buda s-au pogorât din cer flori si ceai dulce. Ziua de 8 decembrie este si ea sarbatorita ca zi traditionala a iluminarii lui Buda. Budistii Zen vegheaza o noapte întreaga în meditatie, ca sa întâmpine aceasta zi.

Ziua tuturor sufletelor (Ullambana)

Budistii japonezi tin sarbatoarea stramosilor morti la mijlocul lui iulie. Ca si la alte popoare budiste, aceasta sarbatoare este o ocazie de a saluta spiritele mortilor în locuinta familiei. Cu aceasta ocazie, mormintele sunt maturate si împodobite. Au loc parade, dansuri si se aprind ruguri.

Sarbatoarea toamnei (Niiname-Sai)

Aceasta sarbatoare, tinuta la 23-24 noiembrie îmbina elemente agricole si sintoiste. Cu acest prilej, împaratul ofera primele roade ale recoltei de toamna zeitei Amaterasu si altor Kami la Ise. În vreme ce aceasta este sarbatoarea nationala a recoltei, mai sunt si alte ceremonii locale pentru aducerea de multumiri zeilor pentru recolta în toata Japonia în lunile octombrie si noiembrie.

In concluzie,

Dupa înfrângerea Japoniei în al doilea razboi mondial au avut loc fenomene care au facut nesigur viitorul sintoismului: înlaturarea sprijinului oficial al puterii de stat fata de Jinja Sinto, rapida industrializare a Japoniei, care a accentuat contrastul dintre modernitate si o religie arhaica, rivalitatea cu budismul. Majoritatea japonezilor se definesc ei însisi ca budisti în primul rând. Sinto este conceputa ca o practica secundara, patriotica.

Totusi, sintoismul n-a decazut, continuând sa existe pe baza donatiilor private. În plus, noile secte sinto care pun accentul pe vindecarea prin credinta, cântari, gândire pozitiva au fost acceptate de 18 milioane de japonezi, pe când crestinismul are doare 3 milioane de credinciosi din 100 de milioane de locuitori. Sectele sinto au intrat uneori în politica, preluând cauzele anumitor uniuni sindicale. Sinto în multele sale forme ramâne o forta importanta în cultura japoneza. Fara întelegerea sa nu se poate concepe evanghelizarea Japoniei.

Puritatea si închinarea sunt cele doua caracteristici principale ale sintoismului si idealurile japonezilor. Pacatul este cea mai mare necuratie dar purificarea este exterioara. Pe o bucata de hârtie, taiata sub forma de om, se scriu data nasterii si familia, urmând ca pacatul sa fie transferat asupra hârtiei, prin frecare de piele sau prin suflare; legate în pachetele, aceste hârtii sunt aruncate apoi în mare sau într-un râu, gest prin care se înlatura pacatul. Idealul închinarii se realizeaza tot prin manifestari exterioare: fie ca se înconjoara templul de 100 de ori, fie ca se mesteca o hârtie pe care se scrie în prealabil rugaciunea iar apoi hârtia mestecata este scuipata pe altar!

Rugaciunile de mijlocire, asa cum le cunosc crestinii, sunt necunoscute pentru sintoisti. Sintoistul nu cauta raspunsuri la enigmele suferintei si ale durerii, cum cauta crestinii si adeptii altor credinte. În sintoism exista prea putina preocupare pentru viata de dupa moarte sau pentru mântuire. Sintoismul nu are Eshatologie. Nu exista cimitire în jurul templelor sintoiste. Moartea este un simplu prag care trebuie trecut. De fapt, moartea ar fi o iluzie si nu ar exista în sens spiritual. Nici chiar stramosii nu sunt venerati cum s-a crezut, în sensul ca sintoismul s-ar baza fundamental pe cultul stramosilor. Ofrandele si alte acte pioase sunt doar gesturi de respect si pomenire a mortilor.

Preotii sintoisti nu rostesc predici. Ei nu vorbesc de nici un fel de pedeapsa vesnica, de iad, de care trebuie sa fim mântuiti sau de rai pentru care trebuie sa existe o pregatire teologica. Deoarece zeii l-au creat pe om, acesta stie ce este binele. Din moment ce sintoismul nu face separatie între profan si spiritual, nu gaseste necesar sa aiba legi, reguli si porunci morale. Dogme cum sunt cea despre pacatul originar sau despre decaderea omului ar fi de neconceput pentru sintoisti.

Este evident ca budismul ca si confucianismul au avut si o influenta buna asupra japonezilor, corectând unele din naivitatile sintoismului si pregatindu-i în oarecare masura pentru a primi crestinismul. Un gânditor sintoist influentat de confucianism scria: „Ceea ce în cer este Kami, în natura este Spirit iar în om este Sinceritate” (virtutea fundamentala a gândirii sintoiste).

Autor: Catalin Stanculescu, www.descopera.org


DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ